luni, 30 noiembrie 2009

1 Decembrie

La mulţi ani!

Şi inspiraţie la vot săptămâna viitoare, dragi confraţi!

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Note

Cum a trecut primul tur al alegerilor din această toamnă, cu un rezultat pevizibil, a inceput circul în vederea turului 2... M-a uimit participarea destul de mare la vot în primul tur, în condiţiile în care nu mi s-a părut că vreunul din candidaţi ar fi avut o prestaţie entuziasmantă. Am văzut totuşi, chiar şi pe stradă, oameni discutând aprins despre politică, chestie care nu mi s-a mai întâmplat de mult.

Caseta video scoasă de la naftalină (cu destulă abilitate dealtfel) acum câteva zile pentru discreditarea marinarului nu îi va afecta pe mulţi dintre alegătorii săi fideli, dar se mizează pe faptul că va mai convinge câţiva votanţi PNL să meargă la vot pentru a vota împotriva lui.

În rest, toate-s vechi şi nouă toate.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Alegeri, opţiuni

Mâine avem iar circul alegerilor. Apogeu al circului din campania electorală, care ne-a făcut să simţim foarte pregnant că ultimele două decenii au trecut cam degeaba. Nu au fost discuţii pe teme serioase, nu au fost prezentate strategii adecvate pentru situaţia economico-financiară dezastruoasă a ţării (situaţie despre care se va vorbi mai clar abia după alegeri). Au fost atacuri la persoană şi certuri de tarabă.

Ca opţiuni, teoretice, vom avea peste 10! Opţiuni realiste, doar 3, niciuna convingătoare. Vom vota poate, iar, contra. Din curiozitate mai mult decât din speranţă, mi-ar plăcea să iasă Antonescu (foarte improbabil, dealtfel). Vom vedea astfel dacă politica românească va adăuga la lunga listă de idealuri terfelite şi aruncate în derizoriu, bunul simţ proclamat în lozincile electorale.

În rest, să votaţi cum trebuie! (dacă vă daţi seama cum trebuie, eu încă nu m-am prins)