luni, 12 martie 2012

Câinii latră, caravana trece

Văd că politicienii merg înainte cu două inițiative extrem de proaste (ca să mă exprim rezervat), împotriva cărora este majoritatea populației. Pur și simplu nu le pasă de ce zice lumea.

Prima: vânzarea unor acțiuni (multe ca proporție) pe care statul le deține încă la companiile de energie. După jaful ”băieților deștepți” prin care companiile au acumulat pierderi iar ”ei” miliarde prin conturile elvețiene, într-un moment în care în toată lumea se prevede criza energetică și statele încearcă să recupereze controlul asupra producerii și distribuției de energie, noi mergem iar împotriva curentului. Și gata, în lipsa unor proteste de stradă, săptămâna viitoare încep vânzările! Doar trebuie bani de prostit proștii în campania electorală!

A doua: înființarea unei secții în limba maghiară la universitatea de medicină de la Târgu Mureș. Nu am nimic împotriva ungurilor sau altor minorități, nu cred în ”culpe de grup” și cred că fiecare om trebuie evaluat individual independent de naționalitate. Dar nu înțeleg rațiunea de a exista a învățământului în limbile minorităților: ideea ar fi ca statul român să educe forță de muncă pentru piața românească, nu? Atunci de ce în altă limbă decât româna? Înțeleg ca la clasele 1-4 de exemplu să fie 50-50% programa, astfel încât copiii care în cei 7 ani de-acasă nu au vorbit limba română s-o poată învăța fără a fi defavorizați în comparație cu ceilalți. Dar atât! După aceea nu are absolut nici o rațiune de a exista învățământul plătit de stat în limbile minorităților. Particular, nu am nimic împotrivă. Cam la fel ca și lipsa rațiunii de a exista a unui partid pe criterii etnice cum e UDMR-ul (nu mai sunt în Europa civilizată astfel de partide), mai ales de când s-a introdus votul uninominal!

Ei, dar, cum nu țipă destui destul de tare, guvernanții merg înainte ca boierii pe moșie, cu dispreț pentru opinia cetățenilor care i-au ales și ai căror angajați sunt!