duminică, 26 februarie 2017

Altă întrebare

Am văzut câteva imagini de pe la mitingurile organizate de partidul de guvernământ „pentru susținerea guvernului Grindeanu”. Și m-am întrebat: de ce să te duci la un miting pentru susținerea cuiva care este deja la putere și pe care nu-l poate demite nimeni? (că Parlamentul are aceeași majoritate)

Credeam că a trecut vremea mitingurilor organizate pentru a da o impresie de susținere populară acțiunilor „tovarășilor”, dar se pare că există amenințarea ca acele vremuri să se întoarcă. Văd oameni amărâți aduși cu autobuzele ca să-i aplaude pe niște bogătași care prin cariera lor „la stat” n-aveau cum să adune cât au adunat... Diferența față de manifestațiile „celorlalți” este enormă și extrem de evidentă.

Referitor la manifestațiile din Piața Victoriei, trebuie să recunosc că nu prea le mai văd nici lor rostul. Sunt acum așa, ca o agonie lungă care nu duce la nici un rezultat. Impactul unor manifestații stă în mare parte în rapiditate și în dimensiunea participării, în a crea o undă de șoc. Impactul psihologic este mult mai mare dacă ele înceteză și se reaprind brusc atunci când sunt motive, decât dacă se sting lent.


sâmbătă, 25 februarie 2017

Iar taxa auto

Și ultima versiune a taxei de primă înmatriculare (timbru de mediu denumită) a luat calea celorlalte, așa cum era de așteptat, fiind declarată ilegală de către UE. Prin urmare guvernanții au anulat-o, fără a o înlocui (deocamdată) cu alta. Ieri am auzit însă că se clocește ceva, ca să mai stăvilească puhoiul de mașini vechi care a năpădit centrele de înmatriculare de la începutul anului. De data asta ceva foarte „occidental” așa, cu stickere, acces restricționat sau pe bani în orașe...

Și din nou se pare că se evită soluția cea mai justă și evidentă, o taxă de poluare din două componente:
1) Impozitul anual pentru deținerea automobilului, care să fie diferențiat și după norma de poluare, nu doar după capacitatea cilindrică.
2) Taxa inclusă în prețul combustibilului (era până de curând, de fapt, o taxă de drum, nu știu dacă mai este) - deoarece cantitatea de gaze cu efect de seră emisă de un motor este inevitabil direct proporțională cu cantitatea de combustibil consumată! Indiferent de norma Euro. Norma Euro contează doar pentru cantitatea de monoxizi și microparticule, care sunt dăunătoare pentru sănătatea oamenilor dar nu au o contribuție importantă la efectul de seră, așa că ele sunt justificarea diferențierii de taxă de la punctul 1). O taxă de 10 bani/litru ar fi suficientă pentru a aduce la buget mai mulți bani decât taxele de primă înmatriculare, și dacă acești bani ar fi într-adevăr folosiți pentru mediu ar fi excelent.

Și gata, se rezolvă problema cât se poate de echitabil. Într-adevăr, în orașele mari ar putea fi restricționat traficul auto în anumite zone și între anumite ore - dar doar după ce s-ar realiza un sistem de transport în comun bun! Nu cum e în București acum... Iar restricția doar pe baza normei Euro este cam deficitară - un motor de 1 litru Euro3 fiind din multe puncte de vedere mai puțin poluant decât un Euro4 sau chiar Euro5 de 3-4 litri!

Părerea mea e că nu suntem încă acolo! Luând cazul Bucureștiului: nu există șosea (ar trebui autostradă!) de centură decentă, transportul în comun este execrabil, nu există stații de interschimb cu parcări și mijloace de transport în comun, starea drumurilor este jalnică. De ce am plăti o taxă în plus pentru a ne face praf neuronii circulând prin oraș?! Când pentru a traversa Bucureștiul dintr-o parte în alta e inevitabil să treci prin centru... Când primăria n-a fost în stare în 30 de ani să construiască niște șosele în plus acolo unde era câmp (vezi Alexandriei - Ghencea - Militari) sau o pasarelă la ieșirea pe centură spre Domnești. Mai sunt multe lucruri de rezolvat (între care o reducere drastică a furtișagurilor!) până la a introduce o taxă pentru mersul cu mașina prin București!

sâmbătă, 11 februarie 2017

Cu dedicație pentru optimiști

Recunosc că și eu sunt unul dintre optimiști, dar se întâmplă câteodată lucruri care ne reamintesc dimensiunea monstruoasă a corupției din România și ne lasă fără replică...

Ca să vedeți că tupeul și comportamentul disprețuitor față de omul de rând continuă:

Declarație la demisia ministrului justiției din care rezultă totala nevinovăție a tovarășului care a acționat întocmai conform legii și în interesul patriei și poporului român.

Tentaculele mafiei din spitale unde numirile pe pile-cunoștințe-relații continuă nestingherite.

Chiar nu știu ce ne mai rămâne de făcut.


joi, 9 februarie 2017

Bilanț?

Au mai trecut câteva zile, s-a abrogat (se pare) ordonanța nr. 13/2017 a cărei adoptare a declanșat revolta publică și manifestațiile din Piața Victoriei și multe alte orașe din România.

Deși sunt parțial de acord cu oamenii care susțin că de fapt este o bătălie în culise între două (sau trei) mari grupuri de putere și interese, iar cetățenii sunt pradă manipulărilor din diferitele direcții, cred că a fost bine că s-a ieșit la demonstrații. De ce? Pentru că imediat după alegerile parlamentare câștigătorii au pornit la un lung șir de „tatonări” pentru a vedea până unde pot împinge legea bunului plac și comportamentul boierului pe moșie. Și ar fi mers tot mai departe cu cât suportam mai mult. 

Partea proastă este că încă nu le-am dat destul de clar de înțeles că ei sunt angajații noștri, nu stăpânii! Au dat o nouă ordonanță prin care au abrogat ordonanța 13, dar nu au recunoscut că au greșit cu ceva, iar Curtea Constituțională a evitat într-un mod destul de laș după părerea mea să-și exprime un punct de vedere pe fond. Asta este foarte grav, pentru că ar fi fost esențial să fie zădărnicite sau măcar descurajate astfel de comportamente pe viitor. În situația actuală, guvernanții au rămas la părerea lor că au făcut bine dar în înțelepciunea lor au cedat ca să nu se escaladeze tensiunile în țară, ministrul justiției și-a dat demisia (nu a fost demis pentru vreo vină), iar mulți din păcate au rămas cu impresia că s-ar dori deturnarea voturilor și schimbarea balanței rezultate după alegeri. Chiar și după demisie fostul ministru al justiției susținea că lumea n-a citit ordonanțele sau nu au înțeles, în plus folosindu-se de lipsa de reacție a CCR pentru a spune că totul a fost perfect conform legii...

Rămâne de văzut cum și când vor ajunge la parlament prevederile controversate ale ordonanței 13, și mai ales în ce formă vor fi adoptate. 


sâmbătă, 4 februarie 2017

Cititul

Este culmea imbecilității și tupeului cum toți cretinii ne îndeamnă prin intermediul mass-media: „citiți ordonanța”, că suntem dezinformați și manipulați și de-aia zicem că nu ne convine.
Dragi cretini, am citit ordonanța! Și am și înțeles ce scrie acolo! Și oricum, ca să înțelegem acțiunea de borfași din noaptea de 31.01 spre 1.02, nu era nevoie nici măcar să știm să citim! Un minim de bun simț era de-ajuns ca să te revolți împotriva acelui comportament josnic.

Folosește Iohannis manifestațiile ca să-și crească popularitatea? Folosesc multinaționalele manifestațiile ca să încerce să dea jos guvernul pesedist? Foarte bine, ar fi fraieri să nu profite de tâmpenia guvernanților care au dat ordonanța!

Ceea ce este însă clar este că ordonanța a fost cauza ieșirii în stradă, autorii bramburelii actuale nu sunt nici Iohannis, nici multinaționalele și nici Soroș!

Ordonanța - mai sunt 7 zile

Ar mai fi multe lucruri de spus despre scandalul cu ordonanța de urgență, așa că vor mai fi episoade...

Modificările din Codul penal introduse prin această ordonanță merg mult peste ce a cerut Curtea Constituțională. CCR nu a cerut nici diminuarea pedepselor (care, atenție!, are ca urmare și reducerea semnificativă a termenelor de prescriere a faptelor, lăsând fără obiect multe dosare în lucru!), nici introducerea unei limite inferioare în privința valorii prejudiciului.

Au înlocuit ambiguitatea „îndeplinirii defectuoase” a atribuțiilor de serviciu cu altă ambiguitate, „vătămare gravă” a intereselor, termenul nefiind explicat în cuprinsul Codului penal sau prin OUG 13/2017. Pe lângă faptul că nu e explicat, putem ghici că e o condiție mai favorabilă infractorilor decât simplul „vătămare” cum era în Codul penal.

Simt nevoia să repet ceea ce am scris și eu și ceea ce am auzit în sfârșit aseară spunând, la televizor, de către un avocat: CCR nu a decis că prevederile art. 297 sunt neconstituționale! Decizia CCR spune doar așa: constată că dispoziţiile art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Apoi, aud ca PSD-ul anunță că vor organiza și ei un miting. În primul rând, oamenii ar trebui să iasă în stradă când sunt nemulțumiți de ceva, nu pentru a-i lăuda pe guvernanți - așa că probabil PSD va ordona să fie împotriva lui Iohannis și eventual a celorlalți manifestanți. Vă amintește de ceva chestia asta, de prin anii '90? Pregătiți autobuzele și camioanele cu pungi de făină, oameni din teritoriu! Sper doar să nu se întâmple porcăriile de la mineriade.

Mi s-a părut incredibil tupeul lui Dragnea de a spune că responsabilitatea morală pentru manifestații și incidente revine președintelui! Da, faptul că au dat o ordonanță de urgență a cărei urgență nu a putut și nu poate fi justificată și împotriva căreia s-au pronunțat nu doar populația ci și forurile juridice, au aprobat-o și publicat-o în mod banditesc în toiul nopții, lucrurile acestea nu contează - dacă nu zicea Iohannis poporului că nu-i de acord cu ce se întâmplă noi eram orbi și cretini și nu ne prindeam, am fi fost foarte încântați de mișcarea înțeleaptă a guvernului...

Mai sunt 7 zile...


joi, 2 februarie 2017

Ordonanța

Am urmărit evoluția evenimentelor care s-au precipitat în ultimele zile și chiar m-am implicat, am fost la manifestații și am făcut muncă de cercetare: m-am uitat la mai multe televiziuni, am citit și ascultat puncte de vedere din ambele părți, am căutat actele legislative (doar de pe site-uri oficiale) și am verificat afirmații pe care le-am auzit declamate în gura mare.

În același timp, m-a întristat patima, înverșunarea pe care mulți (poate și eu) o pun în discuțiile în contradictoriu pe temele „de actualitate” la acest început de an. Mă uimește și mă întristează și mai mult înverșunarea unor oameni pe care îi apreciez de a se agăța de niște argumente absolut și evident false.

Am auzit susținută cu înverșunare convingerea („am văzut eu, am citit, m-am informat”) că în Codul penal (legea 286/2009, cu modificările și completările ulterioare) era specificat la articolul privind abuzul în serviciu (art. 297) că acesta era considerat faptă penală doar în cazul în care cuantumul prejudiciului depășea 2 milioane lei (!). M-am contrazis un pic cu persoana, dar nu părea dispusă să regândească acea convingere așa că am renunțat. Ca să fiu sigur 100% am mai căutat o dată în lege și într-adevăr, nu e nici urmă de vreo limită privind prejudiciul! Singura mențiune a sumei de 2 milioane lei este la art.183 care definește termenul „consecințe deosebit de grave”, termen care însă nu apare deloc în textul art. 297:



În motivarea Ordonanței de urgență nr 13/2017 privind modificarea Codului penal se citează art. 115, alineatul 4) din Constituția României, care zice așa:
ARTICOLUL 115
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

În schimb onorabilii trec lejer peste alineatul 1) al aceluiași articol, care zice:
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Acum, nu există nici o îndoială în privința faptului că legea 286/2009 este lege organică! În schimb, motivația urgenței acestui act normativ emis noaptea târziu scârțâie rău de tot (de fapt, nu prea e!):


Da, au mai fost date ordonanțe de urgență forțate în istoria recentă a României. Dar nu înseamnă că dacă o ilegalitate n-a fost încă pedepsită e liber la a face altele în continuare!

Altă tâmpenie pe care am auzit-o este faptul că se umplu închisorile și că de ce să fie așa pedepse mari la prejudicii mici! (Aici fac o paranteză: închisorile nu sunt, în medie, suprapopulate! Printr-o redistribuire a „locatarilor” ar fi pe la 100% sistemul. Condițiile sunt mizere, dar asta e altă poveste care nu ține de număr)
Nu am în principiu nimic împotrivă ca în loc de 1-2 ani de închisoare, pe lângă recuperarea prejudiciului să fie doar o amendă (dar penală!) și interzicerea ocupării unor funcții publice. În noua formulare însă articolul respectiv este ciuntit în mod evident și esențial:
- Dispare interdicția ocupării unor funcții publice;
- Scad de peste 2 ori pedepsele cu închisoarea și apare posibilitatea amenzii;
- Apare un nou alineat care zice că dispozițiile nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

După ce m-am informat îmi permit să fiu de una din părți. Cine-mi spune că dispariția interdicției ocupării unor funcții publice e pentru depopularea închisorilor e într-o mare eroare (sau dezinformare, vorba tovarășului cu ordonanța)! Și scuzați, dar adăugarea ultimului alineat se potrivește de minune unora care adoptă în miez de noapte o ordonanță pe care conform Constituției nu aveau dreptul s-o emită!

E adevărat că acțiunea aceasta se înscrie oarecum în trendul ascendent al sfidărilor pe care câștigătorii ultimelor alegeri le-au tot adus în puținul timp de când au venit la putere, deci din acest punct de vedere n-ar fi uimitoare. Totuși, cred că s-a depășit orice limită care poate fi acceptată de un popor care nu doarme somnul cel de moarte, cum spune imnul... Cu o singură ordonanță de urgență dată pe furiș se scapă pe ei și pe-ai lor de multe dosare penale și în același timp se scapă chiar de judecata acestui act ilegal de aprobare, introducând excepția cu actele normative în text!

Mai este problema cu ultimul articol al ordonanței:
Nu am o explicație plauzibilă pentru acest alineat. Poate fi intervenția nebăgată de seamă a cuiva care a profitat de ora târzie și beția puterii în care se scăldau guvernanții, dar parcă nu e mulțumitoare totuși explicația. Mai e ceva aici.

Azi a ieșit la lumină și „autorul moral” al acestei ordonanțe - strigând în gura mare „hoții!”. Că e dezinformare (da, este, mai ales de la el și-al lui guvern), a dat-o iar cu plata manifestanților (e adevărat că poate au primit ceva huliganii de ieri din Piața Victoriei, ca să spargă mitingul pașnic!), totul asezonat cu niște greșeli de limba română tipice unui mare om și patriot cum este personajul respectiv.

Ca să fiu obiectiv, se aruncă din ambele părți cu exagerări și minciuni. Sunt televiziuni, radiouri și ziare înregimentate în ambele tabere. Dar a cataloga imediat tot ce nu e fix cum zice postul X care ți-e drag ca „minciună și dezinformare”, fără a face niște cercetări, cum fac mulți compatrioți, este o atitudine extrem de periculoasă pentru democrație (care devine o idiocrație a îndobitociților de TV) și în consecință și pentru oameni. Iar de partea guvernanților se inundă poporul prin mijloacele media aservite cu mai multe minciuni și mizerii decât din partea cealaltă. Cine are ochi de văzut, să vadă.

Până la urmă, faptele sunt clare ca lumina lunii în bezna nopții: ordonanța nr 13/2017 putea fi cel mai mirobolant act legislativ produs vreodată pe tărâmuri mioritice - discutarea și aprobarea în mare grabă în toiul nopții, publicarea imediată în Monitorul Oficial în aceeași noapte, și după ce s-a cerut aviz de la CSM pentru a doua zi, toate astea sunt sfidări fățișe la ordinea firească a lucrurilor și la cel mai elementar bun simț și justifică revolta publică.