Tranziţia...

Din ciclul cugetărilor mai-marilor naţiei, am auzit acum câteva zile una demnă de toată atenţia noastră: Dragi concetăţeni, fraţi români, stimaţi cititori – tranziţia a luat sfârşit în România! Avem acum o democraţie autentică şi matură, o economie de piaţă funcţională, infrastructuri decente, educaţie şi sistem de sănătate publică bune, creştere economică! A spus-o chiar preşedintele, putem să nu credem?

Ca să nu credem ar trebui să aruncăm doar o privire în jur, sau într-un ziar oarecare. Dar de ce să facem asta? Mai bine o poveste frumoasă, cu zmei dar mai ales feţi-frumoşi, cu sisteme care funcţionează, cu râuri de lapte şi miere... Deşi, mie unul, nu prea mi-ar plăcea să fiu într-un râu de miere – e vâscoasă şi înecarea ar fi sigură...

Cu legea-n sac

De luni, ba chiar ani de zile, suntem ameninţaţi cu „noua lege electorală”. Toţi o vor, de la popor la Parlament, Guvern şi Preşedinte. Atunci, de ce oare întârzie să apară? De ce se tot amână de pe o legislatură pe alta?...

– Nu cumva, domnii de acolo de sus, una zic şi alta gândesc de fapt?... cugetă poporul, scărpinându-se gânditor în barbă.

Ba poate că da... Poate că, aşa războinici şi puşi pe harţă cum îi vedem noi la televizor, tovarăşii politicieni sunt de fapt atât de uniţi de trecut, de bani murdari şi cârdăşii profitabile, încât nu îşi pot permite să „scape din mână” controlul, listele. Poate că încă o dată, maeştrii în înscenări de doi bani care ne guvernează ţara cred că ne-au fraierit. Şi la urma urmei, probabil au dreptate, altfel n-ar mai fi acolo unde sunt acum.

Taxa redivivus

Să mai revenim un pic la taxa pentru prima înmatriculare a autoturismului. Unii poate ar zice că e neimportantă şi lipsită de interes pentru majoritatea populaţiei, eu cred însă că este extrem de ilustrativă pentru „munca depusă” de guvernarea ultimilor ani.

Se poate citi într-un post din aprilie cum a fost cu taxa, la început. Uniunea Europeană a avut obiecţii în 2 privinţe fundamentale: discriminarea făcută de taxă între maşinile deja înmatriculate în România şi cele înmatriculate în celelalte ţări UE, şi nivelul taxei care depăşeşte valoarea reziduală a maşinii.

Guvernul s-a prezentat, după câteva luni de intensă gândire, cu o variantă cel puţin comică, şi cel mult tragică. O revizuire de formă, doar o scădere a valorii taxei pentru anumite categorii de maşini – cele relativ noi şi cele foarte vechi. Pentru maşinile Euro I şi II taxa a rămas la fel. Miniştrii români nu au fost nici măcar capabili să arate o formulă de calcul, s-au dus cu tabele şi exemple ca să fraierească lumea...

Comisia europeană nu s-a arătat mulţumită de această revizuire, dar de câteva luni nu se mai aude nimic despre asta... Guvernul pare hotărât să aplice modificările de la 1 ianuarie 2008, chiar dacă UE le consideră insuficiente.

În urma revzuirii, a rămas neatinsă discriminarea între maşinile înmatriculate în România şi cele din UE, la care se referea obiecţia principală a Comisiei. Cât despre valoarea taxei, cei 3-4000 euro care trebuie plătiţi pentru o maşină cu Euro II, din 1996-99, depăşesc cu mult valoarea medie de piaţă a acesteia pe piaţa din Vest – doar maşini din categoria superioară, gen Audi A6 sau Mercedes, au valori mai mari. În România preţurile la aceste second-handuri convenabile (mai ecologice şi mult mai fiabile decât vechile Dacii) sunt de aproximativ două-trei ori mai mari decât în Vest, tocmai datorită taxelor. În Vest o astfel de maşină costă 1000-2000 euro, în stare perfectă de funcţionare, şi ar fi alternativa perfectă la Daciile noastre vechi de 20-30 de ani, dacă ni s-ar permite să le importăm.

Dar nu, Tăriceanu vrea să ne vândă Citroen-uri noi.

Fenomenul Beppe Grillo

Ca să ne mai consolăm cu faptul că şi alţii au probleme, o să scriu în cele ce urmează despre alţii... Toată Europa se confruntă acum cu un fel de „război rece” politic, o criză care mocneşte încă. Politicienii europeni nemulţumesc în general populaţia. Sunt mai corupţi şi par mai proşti decât cei de acum 30-40 ani, care în afară de interese mai aveau parcă şi idealuri. Se simte asta de la nivelul Parlamentului European (vezi eşecul Constituţiei) şi până la primarii de comune.

A apărut însă în publicul european reacţia la această situaţie, în forma micilor sau mai marilor grupuri, asociaţii etc. care dau glas nemulţumirii maselor. Un astfel de grup, care a atins dimensiuni de fenomen social, s-a format în Italia în jurul lui Beppe Grillo, un actor de comedie care s-a apucat de politică.

Adică, la început, de combătut politicieni – şi puţini sunt politicienii italieni care au scăpat deocamdată de criticile lui – iar mai de curând, având chiar iniţiative. Împotriva unei clase politice pe care o defineşte coruptă şi incapabilă, vrea o modificare a legii electorale. Pentru asta a început o campanie mass-media, bazată în special pe un blog pe internet, pentru adunarea de semnături. Ca şi în România, cetăţenii pot propune direct un proiect de lege dacă sunt destul de mulţi (în România parcă limita era 500 de mii).

Ei bine, deşi maşina de denigrare la adresa lui Beppe Grillo, pusă în mişcare de întreaga clasă politică, a început să producă „istorioare”, se pare că adepţii lui sunt tot mai mulţi. A fost o experienţă interesantă pentru mine să-i văd pe politicienii italieni pur şi simplu înfricoşaţi de manifestaţiile de stradă legate de acest personaj.

Prin urmare, învăţătura este: politicienilor le este frică de mase. Cu toţi banii, tehnica de manipulare şi armata de partea lor, politicienii continuă să simtă acea frică de mulţime caracteristică celor care se simt cu musca pe căciulă... În nişte vremuri în care democraţia pare din ce în ce mai mult o vorbă goală, poporul are încă putere.

Şi tot aşa...

După ce parlamentarii s-au pregătit timp de luni de zile pentru „moţiunea PSD”, moţiunea a apărut şi s-a soldat cu un românesc şi tradiţional... pleosc. A căzut, pentru că aproape nimeni nu voia ca ea să fie aprobată, nici măcar cei care ţipă mai tare împotriva guvernului Tăriceanu.

Este trist, dar adevărat. Versul lui Eminescu, „unul e în toţi precum una e în toate”, se aplică inclusiv în planul politicii româneşti prezente, care a devenit un fel de subsol moral al naţiei. „Interesele economice sunt mai puternice decât cele politice” – grăia într-un acces de sinceritate preşedintele Băsescu acum ceva vreme, fără însă a fi deasupra acestora.

De fapt, toată politica românească se ţese în jurul banilor adunaţi din taxele plătite de populaţie, târguiala ieftină, de talcioc, e ridicată la rang de „negociere politică” iar lipsa de scrupule, oportunismul şi mitocănia sunt „viziune politică”. Într-adevăr, încă o dată „vizionarii” care au câştigat sunt politicienii corupţi, iar fraierii care s-au păcălit sunt oamenii de rând.

Şi treaba merge înainte... Tăriceanu, care este poate cel mai îngust la minte prim-ministru pe care l-am avut după 1989, va fi primul prim-ministru non-PSD (cu numele!) care va duce la sfârşit mandatul. Poate şi ţara.