Şomaj

Revin cu o observaţie simplă, pentru că şi politicienii tot fac caz de şomajul foarte mic din România. Rata respectivă se referă doar la cei cărora li se plăteşte ajutor de şomaj - care se plăteşte pe perioade mai scurte în România decât în alte ţări. Ia adăgaţi-i dumneavoastră pe cei care nu mai primesc ajutorul şi pe cei care lucrează în străinătate (pentru că au plecat din ţară din cauza lipsei locurilor de muncă!) şi o să ajungeţi la rata adevărată a şomajului, care e pe undeva pe la 40%! Acesta este cruntul adevăr, din păcate... Acesta reflectă starea deplorabilă în care se află economia ţării noastre, mulţumită politicienilor care în ultimele două decenii au acţionat spre binele naţiei!

Sănătate!

Am mai auzit o enormitate acum câteva zile: FMI a observat că numărul de internări a crescut exagerat în sistemul medical românesc. Ceea ce este logic, având în vedere desfiinţarea policlinicilor şi accesul tot mai greu al populaţiei la medicii de familie. Românul nu se mai duce la doctor decât după ce se agravează mult lucrurile, şi atunci merge direct la spital... Un aport mult mai mic la această creştere a numărului de zile de internare (căci la asta se referea de fapt declaraţia reprezentanţilor FMI) îl aduce o altă chestie de lumea a treia: faptul că, înaintea unor operaţii mai dificile, medicii preferă să-i ţină în spital pe anumiţi pacienţi, pentru a evita numeroşii factori de risc cu care aceştia se confruntă zi de zi.

Reacţia guvernanţilor însă este continuarea desfiinţării spitalelor, în acest fel numărul de zile de internare va fi obligat să scadă! (că mai mult de doi pacienţi într-un pat chiar nu prea se pot pune!) Splendidă logică! Şi criminală însă...

Strategii greşite şi reluate

România reia acum drumul pe care alte ţări l-au parcurs cu decenii în urmă şi pe care îl consideră, prin prisma efectelor, fundamental greşit. Am regăsit, într-un film documentar ale cărui link-uri le găsiţi mai jos, evaluările instituţionale care se fac acum în domeniile învăţământului şi sănătăţii publice, şi care au dus şi vor duce la închiderea a numeroase şcoli şi spitale. Ele vor duce de asemenea, aşa cum istoria a arătat deja, la scăderea calităţii învăţământului şi asistenţei medicale, datorită unei abordări înguste, funcţionăreşti a unor domenii infinit mai complexe.

În vest s-a încercat diminuarea rolului statului şi implementarea "echilibrului pieţei" în toate domeniile vieţii în urmă cu 2-3 decenii. Această încercare era însă bazată pe un model extrem de simplificat al comportamentului uman, datând din primii ani ai războiului rece şi care s-a dovedit în repetate rânduri insuficient pentru motivarea acţiunilor persoanelor şi grupurilor sociale. Deşi primele semne ale eşecului acestei abordări au fost timpurii, ele au devenit evidente odată cu criza mondială din ultimii ani. Lor le este însă extrem de greu să schimbe acum din nou sistemul, mai ales că alternative viabile sunt greu de găsit şi ar aduce atingere unor interese comerciale enorme.

Noi, ce facem? Reluăm greşelile lor dovedite deja, "evaluăm" şi desfiinţăm spitale (unele de top cum sunt clinicile de cardiochirurgie de la Bucureşti şi Târgu Mureş) şi şcoli, restrângând astfel accesul la asistenţă medicală şi educaţie.

http://video.google.com/videoplay?docid=404227395387111085

http://video.google.com/videoplay?docid=404227395387111085#docid=-1087742888040457650

Cum bine zicea bancul, mai bine v-aţi duce în pădure, dragi guvernanţi...

O gură de canal

Trebuia să vă împărtăşesc, dragi cititori, o descoperire pe care am facut-o acum ceva vreme, prin Bucureşti. Pe calea Rahovei, imediat după prima staţie de tramvai de la piaţă mergând spre Alexandria, se află o minunată gură de canal, un triumf al ingineriei româneşti şi constructorilor autohtoni! Este o adevărată delectare să treci cu maşina peste capacul de canal aşezat aproape exact la nivel cu asfaltul din jur, să preferi, ca un cunoscător al drumului, traiectoria pe care roţile trec peste acesta în loc să o ia prin adânciturile din jurul canalelor din stânga! Aşadar, nu pierdeţi ocazia de a vizita locul cu pricina! Cine ştie cât mai ţine minunea, probabil o vor "repara" curând...

Vă întrebaţi poate de ce fac elogiul unei guri de canal? Păi, în primul rând, pentru că sunt atât de scârbit de politica şi subiectele din mass-media dâmboviţeană, încât prin comparaţie subiectul devine tentant. Apoi, pentru că din zecile de mii de guri de canal aşezate parcă intenţionat pe traiectoria cea mai probabilă a maşinii pe drumurile patriei, nu am văzut un al doilea care să fie la nivel cu asfaltul! Pare că ştiinţa cea mai înaltă este necesară pentru asta, iar inginerii şi constructorii români nu o deţin.

Adâncituri serioase sau hopuri periculoase, cu margini mai mult sau mai puţin abrupte, care uneori pun viaţa în pericol şi de fiecare dată adaugă maşinii uzură care în ţări civilizate se acumulează în kilometri, gurile de canal sunt însăşi imaginea vieţii noastre hăituite, nesigure, din ce în ce mai alertă şi mai lipsită de sens, de mici marionete pe tabla de joc a potentaţilor zilei, care ne urează cu cinism "să trăim bine"...

Meşterii strică, dar nu mai dreg de frică

Au fost de când n-am mai scris câteva ocazii în care am fost foarte tentat să scriu, din revoltă... Dar n-am apucat. Acum însă, trebuie măcar câteva cuvinte.

Meşteri care vin să-ţi repare baia şi fac praf restul apartamentului, meşteri care măsoară prost uşa care trebuie înlocuită şi aduc una cu 10 centimentri mai îngustă (fiind oricum uşă îngustă de balcon, diferenţa asta o făcea impracticabilă!), meşteri care ca să înlocuiască un furtun la maşină strică filtrul de benzină de 100 de ori mai scump... S-a cam umplut paharul!

Chiar nu mai lucrează nimeni în ţara asta??? În schimb, toţi vor câştiguri europene, de mii de euro pe lună, şi nu se dau în lături să fure pe rupte şi să lucreze în grabă pentru asta, pe lângă preţurile oricum mari. Iar calitatea, ZERO!

În legătură cu "meşterii" care strică mai mult decât fac (oricum prost): cred că aici contează şi mult blamata "cultură generală" care ar trebui să vină din şcoală şi bunul simţ care ar trebui să vină de la cei "7 ani de-acasă". În momentul în care-ţi vin în casă nişte gorile analfabete şi cu grave carenţe psihice şi de educaţie, nu prea sunt şanse să se termine bine.

Problema mai gravă e că nu prea mai sunt alţii! Toate experienţele din ultima vreme au fost de felul ăsta...

Şi apoi, ce să le faci? Să-i ameninţi, să nu-i plăteşti, când ştiu unde stai?... Nu cred. Să dai firma în judecată? (în eventualitatea că ar fi o firmă şi un contract) De ce, ca să stai ani de zile prin tribunale şi să te expui la ameninţări şi şantaj?... Să-i reclami la OPC, să le faci publicitate negativă? Ce contează, chiar dacă ai reuşi să faci toţi oamenii din oraş să audă de ei, în 3 zile firma e alta, totul de la zero...

Două incidente

În weekendul care a trecut au avut loc două întâmplări tragice. Nu în locurile deja consacrate - Afganistan, Irak, Pakistan sau vreo școală din SUA - de unde suntem bambardați cu știri despre zeci de oameni morți, făcându-ne să ne pierdem, treptat, umanitatea și percepția adecvată a unor tragedii. De data asta, Norvegia și China.

În Norvegia, o țară care poate reprezenta un model toleranță și civilizație, un descreierat a pus o bombă la Oslo, apoi s-a dus pe o insulă și a început să împuște tinerii care se aflau acolo într-o tabără, vezi-doamne ca să salveze Europa de la islamizare. Termenul în sine mi se pare absurd, nu cred că are loc vreo ”islamizare” în Europa - iar dacă sunt europeni care de bună voie, având acum prilejul să cunoască Islamul, aleg să treacă la acea religie, treaba lor, înseamnă că în opinia lor islamismul este mai bun decât creștinismul. Atâta vreme cât oamenii nu se urăsc și omoară pentru asta și nu încearcă prin mijloace perverse să-i atragă și pe alții, nu văd care este problema.

Ei, acel descreierat a avut timp mai mult de o oră, fiind singurul înarmat pe insulă, să-i vâneze pur și simplu, calm, pe oamenii care erau acolo. Poliția a ajuns acolo la o oră după ce a fost anunțată, cu mașini și bărci... Și ce credeți că s-a aflat?? Că nu aveau elicoptere, pentru că era închis pe motiv de vacanță centrul cu elicopterele!!! Bine, explicația oficială a fost că era mai rapid, eficient cu mașini și bărci! Poate dacă veneau cu elicopterul, ar fi murit doar vreo jumătate din cei care au murit. Sau poate, știind că poliția va interveni repede, ucigașul ar fi pus arma pe foc automat și tot atâția ar fi omorât - asta nu putem ști, cert este că se putea interveni mai repede și nu s-a făcut asta, din cauza unor economiști care au făcut analiza cost-beneficii și au tras concluzia că nu merită ținut deschis centrul cu elicopterele și vara... Pentru că niște cretini aplică peste tot această analiză - și acolo unde nu ar trebui, adică în sănătate, cercetare științifică, educație, siguranță publică... În privința numărului de victime, iar, cifra dată ieri a scăzut cu vreo 15-17 până astăzi - sunt sigur că dacă se va investiga de ce, vor mai ieși la iveală niște lucruri interesante.

Totuși, tot respectul pentru atitudinea Norvegiei în ansamblu, demnitatea cu care oamenii au făcut față situației. Sper să se ia mai în serios amenințarea neo-nazistă în Europa, care odată cu criza care va continua va fi din ce în ce mai puternică. Despre criminal, cred că uneori americanii au dreptate - ar trebui să i se dea pedeapsa maximă permisă de legea norvegiană (21 de ani parcă?) înmulțită cu numărul de victime, să fie sigur că nu mai iese vreodată în libertate.

În China, două trenuri de mare viteză s-au ciocnit. Goana după viteză, construcția forțată de deadline-uri prea strânse, insuficiente verificări - iată cauzele... Oficial, 37 de morți și vreo 200 de răniți. Ceea ce este însă incredibil este că autoritățile au început să îngroape acolo pe loc vagoanele, iar o fetiță a fost scoasă dintre fiarele contorsionate abia după 20 de ore de la accident!!! Permiteți-mi să mă gândesc, atunci, și la posibilitatea ca morții să fie mai mulți, ceea ce justifică graba îngropării, sau chiar ca unii oameni să fi fost îngropați de vii... Sincer nu prea cred că mergeau așa goale trenurile respective pentru ca în cele 6 vagoane făcute praf să fi fost doar 200 de persoane. De nepermis atitudinea mai-marilor Chinei în astfel de cazuri.

În final, îmi cer scuze pentru titlu... Voiam să scriu și scriind mi-am dat seama că titlul este diminutiv, dar este în concordanță cu ceea ce se întâmplă, cu tocirea simțurilor noastre prin asaltul știrilor cu accidente, ucigași perverși și multi oameni morți...

E vară, e cald

În fiecare vară am prilejul să văd, lucrând în mediul universitar la o facultate de științe exacte, instaurarea panicii atunci când începe admiterea, zilele trec și viitori studenți vin puțini, foarte rar… Vedem moartea facultății cu ochii pentru că, în nemărginita sa înțelepciune, ministerul aplică principii zootehnice și finanțează universitățile după numărul de studenți. În esență, a făcut astfel ca și universitățile de stat să aibă cam aceleași probleme cu cele particulare – doar mobilul diferă un pic, acolo e vorba de maximizarea profitului, la cele de stat de supraviețuire.

Ei, în cele din urmă, după 2-3 sesiuni de admitere (doar pe bază de dosare, evident) care se întind până târziu în septembrie, majoritatea locurilor se cam ocupă. Ce contează că în anul doi trec doar cam jumătate din cei admiși?... – Nu pentru c-ar fi dificil de trecut, ar ajunge doar să vină la vreo două examene…

Anul acesta panica a început mai devreme, odată cu anunțarea rezultatelor la examenul de bacalaureat. La o înjumătățire a ”bazinului” de absolvenți, ne putem aștepta și noi să nu se mai ocupe locurile bugetate la facultate. Eu, sincer, nu prea sunt de părere că ar trebui să ne panicăm, din două motive: primul ar fi că, probabil, cei care nu vor mai veni la admitere vor fi cei 50% care oricum nu treceau în anul 2, și dacă n-o să mai vină nici una-două loaze din ceilalți, cu atât mai bine – un stres în minus; în al doilea rând, am încredere că ”sistemul” nu va lăsa fără diplomă atâtea tinere vlăstare, că doar nu putem stresa ”copiii”, nu?...

Ce e mai trist este că unii din analfabeții care n-ar trebui să termine nici școala generală ajung astfel, încet-încet, să termine chiar și o facultate... Și să-i vedem, mai târziu, la catedră, ”educând” noile generații.

Limba română în (sub)titrări

Opriți uciderea limbii române!
M-am săturat să citesc o română de cartier (în cel mai bun caz) sau plină regionalisme la traducerile nenumăratelor filme de consum. Așa cum și alții au menționat, aceste traduceri au rămas printre acele câteva rânduri pe care lumea le citește zilnic... și nici măcar acestea nu sunt corecte! (Asta în cazul fericit în care excludem audierea mirificelor manele sau scrierea într-o limbă nou inventată pe mess)
Sunt sătulă de economia inutilă de litere sau semne! Lasați cratima să existe numai acolo unde este cazul.
Oare nu avem parte de destui academicieni care impun sluțirea limbii române? Este necesară și o contribuție zilnică la uitarea folosirii corecte a limbii noastre?

Întrebări

Modificăm Constituţia? Mergem la referendumul pentru Bucureşti? Vom alege doar dintr-un tur primarii? Câte măgării se vor mai face în numele "economiei de fonduri" de câteva milioane de euro, când se fură miliarde?

Praf în ochi

Mare scandal mare zilele astea... Sorin Ovidiu Vântu cică i-ar fi cerut tovarăşului Ghiţă, manager al Realitatea TV, 150 de mii de euro, şantaj! Se îndoieşte cineva că SOV nu ar avea nevoie de suma asta minusculă faţă de milioanele lui? Mai bine ne-ar spune cum a ajuns manager la Realitatea firma lui Ghiţă... În rest, nimic interesant - un dialog stupid între oameni labili psihic.

Pe drumurile patriei

Ieri am făcut încă o călătorie de vis pe drumurile patriei, traversând ţara de la sud la nord. Am pornit pe centură de la Măgurele spre "autostrada" A1 - şanţurile făcute de roţi în asfaltul care parcă ar fi 100% smoală au ajuns la adâncimi apreciabile, chiar periculoase pentru maşini cu garda la sol mai mică... Coadă de 40 de minute la intersecţia cu drumul spre Domneşti - o păcătoasă de intersecţie unde centura are "cedează trecerea", cunoscută de mulţi ani pentru cozile enorme.

Apoi, autostrada vălurită şi pe alocuri gropoasă, A1, drumul pe Valea Oltului unde câteva viaducte sunt într-o stare deplorabilă de mulţi ani iar peticelile nu fac decât să micşoreze pericolul de a lăsa efectiv o roată prin gropi... Drumul de la Sibiu la Dej a fost destul de bun (nu că n-ar fi utilă şi o autostradă, dar măcar poţi fi atent la trafic nu la gropi), cu o bilă neagră pentru Cluj unde mi se pare că au modificat traseele de tranzit şi nu le-au marcat ca lumea pe cele noi.

A urmat dezastrul: DN1C, până la Baia Mare... Execrabil, infect, mizerabil, făcut praf, de-a dreptul periculos... O gramadă de indicatoare de limite de viteză (30, 40) însoţite de câte un indicator de "drum cu denivelări" - culmea nesimţirii! Oricum, ar trebui inventat un indicator în care denivelările să nu fie ca acelea, ci aşa, în trepte, mai asemănătoare gropilor sau peticelor "decopertate" şi lăsate aşa cu lunile în aşteptarea lopeţii de asfalt care le va acoperi (prost) timp de maxim câteva luni. Şi nişte indicatoare din acelea cretine cu "Viaţa are prioritate!", "Pericol de accidente" etc! Normal că sunt multe accidente, pe astfel de drumuri infecte! Nu avem drumuri, dar avem miliardari "drumari"...

Şi mai plătim şi rovignetă, pe lângă taxa de drum care ne măreşte cu 0,5 lei preţul fiecărui litru de benzină! Cum bine zicea cineva azi pe Europa FM, dacă ei ne amendează că n-avem rovignetă, ar trebui şi noi să dăm în judecată statul pentru fiecare reparaţie la maşină sau accident pe care-l "datorăm" stării drumurilor...

La radio, am mai auzit tot ieri, pe drum, că începe şi comasarea şcolilor, de la toamnă - aşa cum era de aşteptat... Bravos, naţiune! Tot aşa, pe cele mai înalte culmi!

Spitale?

Imagini incredibile la televizor... Văd bătrâni, bolnavi în cărucioare, nou-născuţi în braţele mamelor sau în incubatoare, evacuaţi din spitale care se desfiinţează de azi. Că aşa li s-a năzărit tovarăşilor de acolo de sus...

Chiar nu mai realizează nimeni absurdul situaţiei? Este mai mult decât revoltător, pur şi simplu nu găsesc cuvinte pentru a descrie josnicia la care s-a ajuns în distrugerea acestei ţări... Să desfiinţezi spitale (vă mai amintiţi că acum câteva luni eram asiguraţi că doar se vor comasa, nu vor fi desfiinţate?) în condiţiile în care oricum sunt prea puţine şi le lipsesc doctorii? Aşa, rapid, pe fugă, ca să nu bage lumea de seamă, până să apuce să protesteze? Ca să ce???

De ce se întâmplă aceste lucruri abominabile şi de ce pare că nimănui nu-i pasă?

De la Boc

Să găsim o cale legală pentru a face o ilegalitate!

Cam aşa sună noul îndemn revoluţionar lansat azi de tovarăşul prim-ministru... Să găsim căi legale pentru a nu respecta hotărârile judecătoreşti definitive care prevăd plata salariilor mărite pentru profesorii care au dat în judecată statul român pentru că acesta nu a respectat legea.

Orice adăugire cred că e de prisos...

Libia

A început un nou conflict, Libia a fost atacată ieri de armatele "coaliţiei" (Franţa, Marea Britanie, Canada, Spania, Italia şi Statele Unite). Probabil ca să mai salveze un pic aparenţele pacifiste ale ilustrului conducător, SUA susţin că nu au decât un rol de "suport", deşi cele 110 rachete Tomahauk lansate de pe navele americane au făcut mai multe pagube decât avioanele celorlalte state implicate.

Gadhafi este un dictator, a făcut atentate şi a ridicat şantajul la nivel de politică de stat, a înăbuşit cu violenţă opoziţia internă, este adevărat. Cu toate astea, intervenţia "pentru salvarea poporului libian", în sprijinul unor formaţiuni paramilitare care dispun inclusiv de armament greu (de unde oare?), din partea unor state care l-au tolerat şi chiar sprijinit pe Gadhafi până mai ieri, mi se pare culmea nimicniciei. Intervenţia aceasta este mai trasă de păr decât cea din Iugoslavia de acum ceva vreme, şi înseamnă încă o "extindere", o "adaptare" a dreptului internaţional la interesele corporatiste.

Pentru că este de fapt lupta pentru petrol cea care a deschis un nou front în nordul Africii. Şi având în vedere că mai sunt câteva decenii până la epuizarea rezervelor, nu vreau să mă gândesc cum va fi prin 2030-2040 - dacă va mai fi ceva...

Somnul naţiunii

Ieri seara a fost unul din puţinele momente în care n-am fost total de acord cu Mircea Badea. Părerea lui tranşantă şi negativă despre comportamentul poporului român în general vă este, poate, cunoscută.

Faptul că o parte importantă a populaţiei României este îndobitocită de telenovele şi paralizată de frica pierderii şi a salariilor de mizerie actuale este o chestie incontestabilă, după părerea mea. Pasivitatea de care au dat dovadă românii de fiecare dată când se anunţau noi şi noi tăieri de salarii, creşteri de taxe, înrăutăţirea condiţiilor de lucru, frizează masochismul. În privinţa aceasta, şi a faptului că "ne merităm soarta", sunt de acord cu Mircea Badea.

Dar, sunt alţii care şi-ar merita o soartă mult mai crudă şi care poartă o vină importantă pentru starea de astăzi a naţiunii. Faptul că oamenii nu răspund chemărilor la miting ale sindicatelor, de exemplu, este urmarea comportamentului liderilor sindicali, care în ultimii 20 de ani n-au făcut decât să dezamăgească sindicaliştii şi pacturi cu guvernele... Apoi, este într-adevăr frica de pierderea locului de muncă, pentru că oamenii sunt reduşi la mizerie şi nu pot supravieţui câteva luni fără salariu. Mai este lipsa de solidaritate, care într-adevăr este o mare hibă a poporului nostru, din păcate cultivată şi exploatată de conducători atât la noi cât şi în alte părţi ale lumii, la alte popoare.

Soluţii? Vorba lui Mircea Badea, habar n-am... Singura care ar fi eficientă, trezirea naţiunii, pare utopică în acest moment.

Urgenţă nucleară

Urmăresc constant ştirile care vin din Japonia, din păcate foarte sărace în date concrete. Situaţia de la centrala nucleară Fukushima 1 s-a tot înrăutăţit în săptămâna care a trecut de la devastatorul cutremur urmat de tsunami. Ştiu - situaţia este una extremă, condiţiile de lucru pentru echipele de intervenţie foarte dificile, problemele tehnice sunt mari - DAR, având în vedere că avem 3 reactoare ale căror nuclee sunt în curs de topire, 4 depozite de deşeuri radioactive a căror situaţie este între neclară şi foarte gravă, nu era momentul de ezitări!

Să ni se spună că 50-200 de oameni pot ţine sub control situaţia, că 30 de tone de apă aruncate din elicopter ar întârzia semnificativ procesul de încălzire, că s-a tras un cablu de curent de 1,5km dar nu se ştie care e starea pompelor de urgenţă a reactorului, sunt chestii strigatoare la cer!!! La naiba, s-a pornit de la nişte probleme de medie gravitate şi s-a ajuns într-o săptămână la o situaţie potenţial mult mai gravă decât accidentul de la Cernobâl!

Încep să cred că Japonia, cu toate zecile de reactoare în funcţiune, nu are o forţă de intervenţie pentru urgenţe nucleare. Au lăsat totul în seama firmelor private care deţin centralele, firme care evident nici ele nu sunt pregătite (deşi poate prin contracte ar fi fost obligate să fie) pentru urgenţe majore.

Ceea ce nu înţeleg este comportamentul guvernului japonez. Trimiteţi, oameni buni, nişte sute de mii de oameni (ca să poată lucra în schimburi de maxim 1-2 ore din cauza dozelor mari de radiaţii), armata, echipamente, tot ce aveţi ca să evitaţi un dezastru! Nu un elicopter care a aruncat 4 găleţi de apă şi nişte pompieri să stropească reactoarele! Nu mai aşteptaţi să rezolve TEPCO situaţia, pentru că degeaba îi amendaţi dup-aia daca s-a dus naiba jumătate din ţară!

Universitatile

Sa zicem ceva si despre situatia din Romania. Dupa doi ani de blocare ilegala a concursurilor pentru normele vacante in mediul universitar (ilegala pentru ca universitatile sunt finantate pe numarul de studenti, prin urmare posturile didactice nu sunt posturi bugetare in sensul ordonantei respective), s-a anuntat cu mare tam-tam de catre marinimosul ministru Funeriu, in decembrie anul trecut, ca "se deblocheaza posturile".

Problema este ca desi ordonanta care stabilea deblocarea posturilor pana la nivelul de lector a fost data in decembrie 2010, inca nu s-au dat normele de aplicare a respectivei ordonante - ceea ce face imposibila pornirea concursurilor de catre universitati. Iar in curand va fi prea tarziu pentru organizarea concursurilor in acest semestru, in vederea incadrarii incepand cu semestrul I al anului universitar 2011-2012.

Bataia de joc continua, dragi tovarasi!

Probleme in Japonia

Am fost de vineri incoace martorii tragediei care are loc in Japonia. Dupa un cutremur de intensitate extrema, valuri tsunami care au ras de la fata pamantului totul pe mai multi kilometri de la tarm, a urmat alerta nucleara. Neincrederea pe care am avut-o de la inceput in onestitatea "oficialilor" care asigurau ca totul e OK cu reactoarele nucleare a fost confirmata cu varf si indesat in aceste zile. Asta nu inseamna ca as aprecia alarmismul mass-media, care a facut din "pericolul nuclear", "teroarea nucleara" etc calul de bataie pentru cresterea audientei - dar trebuie sa recunoastem ca nici sefii japonezilor nu sunt cu mult mai sus decat ceilalti conducatori ai lumii. Sub proasta, eterna scuza a "evitarii panicii" dau atat de putine informatii de la centrala nucleara Fukushima incat alimenteaza speculatiile si teoriile conspirationiste.

Cat despre reactia "cercurilor verzi" din Europa, mi se pare stupida si deplasata. Energia nucleara este necesara acum si va deveni tot mai necesara in urmatoarele decenii, cand resursele de petrol se vor apropia de sfarsit. Sursele alternative (in special solara/eoliana) sunt fiabile pentru zone izolate, uz casnic si o fractiune de cateva procente din productia totala de energie - NU mai mult - dragi ecologisti germani, fabricile BMW si Mercedes nu pot functiona doar cand e soare afara!

Din nou, trebuie sa ne dam seama de realitate: anual mor in lume sute de mii de oameni din cauza afectiunilor datorate direct sau indirect productiei de energie electrica din hidrocarburi (carbune, petrol, gaz). Pe acestia nu-i numara nimeni. De bine-de rau, dozele de radiatii pot fi masurate destul de precis, iar nivelele de la care devin periculoase sunt cunoscute, spre deosebire de cele de fum si microparticule... In plus, in jurul centralelor nucleare sunt zone de excluziune si zone mai extinse unde se fac exercitii pentru stari de urgenta, evacuari in caz de pericol etc - ganditi-va acum la termocentrala de cartier si la mirosul de ars pe care-l simtiti din cand in cand... O centrala nucleara, in functionare normala, nu produce practic deloc poluare - nici "clasica" nici radioactiva. Incidentele sunt mult mai putine si mult mai mediatizate la centralele nucleare.

Acestea fiind spuse, cred ca populatia ar trebui sa fie constienta de marile avantaje ale energiei nucleare de fisiune (despre fuziune din pacate nu sunt sanse sa vorbim ca sursa de energie pana dupa 2050) fata de hidrocarburi, sa incerce sa inteleaga riscurile tuturor modalitatilor de producere a energiei si sa determine in acest fel o mai mare transparenta de la autoritati in cazuri limita (cum este cel din Japonia acum).

Africa

Unele din imaginile care s-au perindat zilele acestea pe ecranele televizoarelor mi-au amintit de Revoluția Română, de spaimele și speranțele din acele zile de decembrie... Este vorba, bineînțeles, de evenimentele din Egipt, care au culminat cu retragerea unui dictator care ar putea fi cel mai bogat om din lume.

Astă-toamnă am fost în Argentina - după criza extrem de grava de acum câțiva ani, în multe aspecte mi-a amintit de România anilor '90...

Care este legătura? Evenimentele de acum din Africa, lanțul de revolte și revoluții din mai multe țări, amintesc de ce s-a întâmplat în estul Europei acum douăzeci de ani. Europa a devenit atunci liberă, cu sprijinul Vestului bineînțeles. Din păcate acum, după două decenii, ne dăm seama că devenim tot mai mult un teren de probă pentru politicile FMI, care au dus, mai devreme, la colapsul unor țări din America de Sud.

Problema este că există încă, în pofida declarațiilor mai-marilor lumii, un conflict puternic între Est și Vest. Este naiv cine își închipuie că odată cu sfârșitul ”războiului rece” s-a încheiat și acest conflict - el a trecut doar preponderent pe plan economic. Prin urmare, pentru ”confruntarea finală” cu superputerile emergente din Est (orice formă va îmbrăca această confruntare), Vestul are nevoie de surse ieftine de materii prime și forță de muncă: America de Sud și Africa. Și de piețe: aici se adaugă și Europa de Est, deja secătuită de resurse și cu o mână de lucru deja necompetitivă ca preț.

Pentru aceste scopuri a fost Africa ținută ”în beznă” până în prezent, pe banca de rezerve... Acum să vedem ce se mai întâmplă... Nu mai sunt așa idealist ca-n '89 și ca egiptenii în aceste zile...

„Retragerea”, sau „Loveşte şi fugi!”

„E criză mondială!”

Se repetă zi de zi, ceas de ceas acest pretext, folosit de „haitele” de hoţi ce prăduiesc de peste 20 de ani această ţară, pentru a ascunde crudul adevăr: jaful sistematic dinăuntru ne-a adus în situaţia de acum şi nu criza dinafară! Şi, deşi nu era greu de văzut şi înţeles acest lucru nici înainte, a devenit mult mai evident în ultima vreme, când tot mai multe ţări din Europa şi din lume au depăşit deja criza, în timp ce noi ne afundăm din ce în ce mai tare! Spre nenorocul nostru, jaful dinăuntru şi criza de afară au ca elemente comune lăcomia şi nesimţirea fără limite, care fac din posesorii acestor „calităţi” creaturi inferioare chiar şi celor mai feroce animale, care au totuşi, „bunul simţ” de a nu ucide mai mult decât consumă!

Terminând, în mare parte, ceea ce se putea fura „la vedere” de prin ţară, ultima „haită” a găsit o cale ceva mai subtilă de a fura: „Luăm bani de-afară (adică ne împrumutăm, dar nu noi, ci ţara!), îi ascundem prin bănci, apoi îi trecem prin nişte firme-fantomă (zicem că i-am investit, chiar dacă rezultatele acestor investiţii nu se văd nicăieri!) şi de-acolo, direct în conturile noastre!”

Faptul că naţia, parcă drogată, nu întreabă de ce nici măcar a zecea parte din aceşti bani nu se regăseşte în economia reală, le permite hoţilor să-şi dea pe faţă nesimţirea şi dezinteresul pentru soarta celor deja săraci: le scad acestora salariile, le anulează orice sprijin celor mai defavorizaţi, în totalul dispreţ al legilor şi al drepturilor constituţionale! Ceea ce este însă cu mult mai grav este faptul că au luat oamenilor până şi speranţa într-un viitor al urmaşilor lor, căci restituirea banilor împrumutaţi şi a dobânzilor puse de „cămătarii” internaţionali va sărăci acest popor pentru mai multe generaţii de acum înainte!

Iar atunci când, totuşi, se mai găsesc şi cetăţeni mai „trezi”, care protestează împotriva jafului şi nesimţirii, din „haită” răzbate aroganţa: „Pot să mai intre încă o mie de profesori în greva foamei, tot nu se schimbă nimic”, sau „Ar putea conta protestul a cel puţin cinci milioane de oameni” şi aşa mai departe.

„Capul haitei” actuale, constatând efectele inundaţiilor catastrofale din acest an (şi asta abia la 10 zile după ce muriseră şi nişte oameni, căci el fusese ocupat cu „citirea unor legi, foarte importante şi urgente”!), a găsit de cuviinţă să-i certe pe nefericiţii rămaşi în viaţă, pentru că nu-şi asiguraseră locuinţele şi celelalte bunuri, fără să-l intereseze faptul că ei erau deja prea săraci pentru a face acest lucru; altfel, o mulţime de bănci (adică „vizuine” în care sălăşluiesc „rezervele haitei”!) abia aşteptau să le asigure bordeele! Până şi cei morţi erau vinovaţi, pentru că-şi făcuseră casele prea aproape de apă, iar vecinii lor mai tineri erau vinovaţi pentru că nu îi ajutaseră să scape! Oricum, tuturor trebuie „să le iasă din cap că vor mai primi vreun ajutor de la stat”, singura soluţie rămâne „solidaritatea”!

Solidaritatea celor jefuiţi, pentru depăşirea crizei şi salvarea „Iubitei Patrii” ... „Iubită”, cât o mai fi ceva de jefuit prin ea şi cât o mai suporta naţia „haitele” de hoţi, care şi-au pregătit deja „Retragerea”: şi-au depus averile în bănci străine, şi-au cumpărat proprietăţi în străinătate, şi-au trimis copiii la studii peste mări şi ţări! Cum să-i mai intereseze învăţământul românesc? Dar starea sistemului de sănătate de ce i-ar mai interesa, atât timp cât ei şi toate neamurile lor se pot trata în străinătate şi nu vor risca niciodată să moară pe masa de operaţie, pentru că medicamentele s-au terminat demult şi cei mai buni medici şi-au luat lumea în cap, nemaiputând suporta mizeria şi bătaia de joc în care sunt obligaţi să trăiască în ţara lor? De ce i-ar mai interesa limba şi cultura română, atât timp cât ei sunt demult pregătiţi să vorbească alte limbi şi să slujească alte culturi?

De unde am plecat? Unde am ajuns?

Sătui de promisiunile deşarte ale comunismului, a cărui „fericire” se profila la orizont („acea linie care se tot îndepărtează, atunci când te îndrepţi spre ea”!), oamenii acestei ţări s-au hotărât, spre sfârşitul lui 1989, să schimbe ceva. Nu mai voiau să fie siliţi „să mănânce raţional”, sau „să mai pună o haină în plus” atunci când era frig în casă, pentru a face economii din care să se plătească datoriile către „cămătarii” internaţionali, datorii ale căror dobânzi începuseră să-i sugrume; nu mai voiau să fie siliţi să trăiască şi să muncească în ţara lor, voiau să vadă cum se munceşte şi cum se trăieşte şi în alte părţi ale lumii; nu mai voiau să fie siliţi să înveţe carte şi o meserie, care să asigure fiecăruia un loc de muncă potrivit pregătirii lui, voiau să fie lăsaţi liberi să-şi afirme capacităţile şi virtuţile în faţa lumii; nu mai voiau să fie siliţi să creeze şi să consume numai cultură naţională (cea dinafară fiind catalogată drept „comercială”), voiau să cunoască şi alte culturi ale lumii în care trăiau.

Lumea reală era însă cu totul altfel decât îşi închipuiau ei şi, în plus, spre nenorocul lor, „anticomuniştii” ajunşi la putere o cunoşteau foarte bine! Ştiau, deci, şi cum să profite de binefacerile „noii lumi” şi cum plătesc ceilalţi pentru ele: acum avem şi noi multimilionarii şi miliardarii noştri, ca orice ţară capitalistă care se respectă şi, în compensare, 20 de milioane de oameni mai săraci decât în anul 1989! Chiar dacă nu din aceleaşi motive, mâncăm din nou „raţional”, am mai pune o haină pe noi când ne e frig, dar nu o mai avem nici pe aceea, stăm din nou închişi între graniţele noastre, fără speranţa ca noi, copiii şi, poate, nepoţii noştri să poată vedea lumea de afară, nu mai învăţăm carte, pentru că oricum nu găsim locuri de muncă potrivite pregătirii, facem subcultură, căci cultura noastră a fost deja în parte vândută, în parte distrusă, ...

Şi cercul se închide!

„Comunismul”, tinerii şi „Capitalismul”

A existat comunism în România? Nu!

Există capitalism în România? Nu!

Prinşi între comunismul care nu a existat şi capitalismul care nu există încă, tinerii români de astăzi îşi dau cu părerea, cu mare vervă, asupra a ceea ce a fost, ce este şi ce va fi! Neascultarea, specifică vârstei, le „interzice” tinerilor înţelegerea unei epoci pe care n-au trăit-o, ca şi pe a celeilalte, care încă nu s-a „stabilit” pe aceste meleaguri! Lipsa comunicării cu cei care i-au crescut, în vremuri grele, îi face pradă uşoară pentru escrocii care au vândut până de curând părinţilor lor „gogoşile” viitorului de aur, comunist, al lumii, iar acum le vând lor „gogoşile” fericirii capitaliste, pe cale a se împlini! Sunt aceiaşi escroci care, după ce zeci de ani au îndrugat poveşti despre dezastrele umanitare capitaliste, povestesc acum despre dezastrele umanitare comuniste!

Nu degeaba se face tot posibilul pentru a submina autoritatea părinţilor, a cadrelor didactice şi a oricui ar putea avea vreo influenţă educativă asupra copiilor şi tinerilor! De unde să afle tinerii de astăzi câţi deţinuţi de drept comun au devenit „eroi”, succesiv, ca luptători „antiimperialişti” şi-apoi „anticomunişti”? Doar n-au să afle chiar de la ei, cei care au considerat că li se cuvine, în virtutea trecutului lor, „să construiască”, de fiecare dată, „o nouă Românie”!

Şi când te gândeşti ce ar fi putut realiza această ţară şi acest popor, dacă ar fi reunit cele două puteri de care vorbeşte Euripide: „Puterea celor tineri stă în forţă, a celor bătrâni în chibzuinţă”; adică, dacă elanului tineresc ce a dus la înlăturarea unui regim dur şi nemilos, i-ar fi urmat ascultarea necesară pentru a răspunde unei întrebări simple şi legitime a bătrânilor: chiar trebuie să acceptăm o viaţă de mizerie a copiilor noştri, pentru că noi am trăit o viaţă de mizerie?

Pentru că, de fapt, asta facem atunci când nu avem nici o reacţie la „lozinci” de felul: „Nu putem consuma mai mult decât producem!”, „Ca şi acasă, pentru a avea ceva mai bun, mai întâi trebuie să facem economii, să reducem nişte cheltuieli!”, „Ca să o ducem mai bine, întâi trebuie să o ducem mai prost!”. Toate acestea şi oricare altele de acest fel, pot fi uşor respinse cu argumente simple, de bun simţ: pentru a nu consuma mai mult decât producem, trebuie să avem bunul simţ să consumăm fiecare membru al familiei mai puţin, nu unul să facă risipă şi să ceară celorlalţi economii; acasă nu restrângem cheltuielile pe termen nelimitat, ne restrângem „pretenţiile”, dacă acestea ne cer sacrificii pentru toată viaţa; ar fi o culme a mărginirii (şi nici n-ar fi sănătos!) să te rezumi la a mânca pesmeţi timp de zece ani, sperând că astfel vei putea mânca numai icre negre în următorii zece ani.

„Nostalgicii comunismului”, aşa cum sunt catalogaţi cei care încă visează la o viaţă mai bună, nu vor de fapt decât un trai decent pentru urmaşii lor, indiferent de orânduire!

Solidaritate! ... ... Dar nu pentru „Dulăi”

Pentru a-şi ascunde crimele săvârşite, nu puteau avea un noroc mai mare şi nu puteau găsi un prilej mai bun decât criza mondială, „Dulăii” care au dus în ultimii 20 de ani această ţară cu secole în urmă! Criză a cărei realitate nu poate fi contestată (deşi poate fi imputată!), dar care nu a întors toată omenirea cu secole în urmă! Criza noastră era, oricum, pe cale de a erupe!

Jaful care a adus ţara în stare de faliment putea fi oprit şi amendat, „Dulăii” puteau fi opriţi; „iuţeala de mână şi nebăgarea de seamă” au fost însă aliaţii de nădejde ai acestora: trecerea cu repeziciune a dezastrului în seama „crizei mondiale” şi inerţia milioanelor de „căţei”, obişnuiţi de secole, chiar de milenii, cu jaful, mizeria şi traiul la limita supravieţuirii!

Am avut o ţară bogată, dar ne-am bătut şi ne batem joc de bogăţiile ei; oameni adevăraţi au îmbogăţit-o cu valori culturale, cu nimic mai prejos de cele ale altor ţări, dar ne-am bătut şi ne batem joc de ei şi de munca lor. Am dat bogăţiile acestei ţări pe mâinile unor criminali, care au călcat şi calcă în picioare tot ce ar trebui să avem mai sfânt: ţara, limba şi cultura noastră, construite nu numai cu muncă, ci şi cu nenumărate jertfe!

Şi vin acum aceşti „Dulăi”, aceşti trădători de ţară şi de neam, să ne ceară solidaritate, pentru salvarea ţării! În ce ar consta această „solidaritate”, în viziunea lor? În împărţirea „echitabilă” a sărăciei, evident, că doar n-or fi atât de proşti încât să dea înapoi ţării şi poporului ceea ce le-au luat „cu sacrificii”, „prin munca lor cinstită, de câte 16 şi chiar 20 de ore pe zi”, „pentru binele ţării şi al oamenilor ei” ...!

Solidaritate, da! Dar nu pentru „Dulăi”!