joi, 16 aprilie 2009

Coincidenţă?

Preşedintele Băsescu şi mulţi alţii ne spun în emisiunile televizate că efectele viitorului împrumut de la FMI (care se va semna abia la începutul lui mai) se văd deja în scăderea cursului Euro.

Dragi tovarăşi care sunteţi aşa de experţi în economie, nu cumva scăderea s-ar putea datora faptului că în această perioadă dinaintea Paştelui vin în ţară mulţi români de peste hotare, făcând o infuzie de euro pe piaţă?... Că anii trecuţi aşa se întâmpla, înainte de Paşte şi de Crăciun scădea cursul Euro. Cu ce-i mai breaz anul ăsta?

marți, 14 aprilie 2009

Bechtel

O autostradă de 415km, în mare parte în zonă de podiş. Proiect, evaluare, contract de construcţie în 2003 de 2.4 miliarde euro, cu firma americană Bechtel (cine are ochi de văzut, ştie şi că acest contract a fost semnat cu puţin înainte de intrarea României în NATO). Contract negociat şi semnat în doar 15 zile (2 weekenduri incluse), reprezentant al statului un avocat fără experienţă care a primit 5 milioane de euro iar acum lucrează pentru Bechtel.

Dubios? Bineînţeles. Între timp, la peste 5 ani de la semnarea contractului (şi cu doar 3 înainte de termenul de predare a lucrărilor), preţul autostrăzii a crescut la 7 miliarde de euro. Din cauza a peste 1000 (!) de modificări ale traseului şi soluţiilor tehnice efectuate de Bechtel, uneori chiar fără a cere acordul CNADNR (Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România). De ce? Ori pentru că proiectul fusese prost făcut iniţial (motiv suficient pentru rezilierea contractului), ori pentru că au fost făcute modificări doar cu scopul creşterii cheltuielilor (din nou motiv de reziliere). Să adăugăm uzura infrastructurii rutiere adiacente pe care Bechtel a făcut transport de materiale în loc să construiască rutele tehnice prevăzute în contract şi întârzierile enorme (Statul deja a plătit pâna acum 1 milard de euro).

Aşadar: avem vreo 60-70 km de autostradă în diferite stadii de execuţie. După ce am plătit 1 miliard de euro şi după 5 ani de lucrări. Din 415km, la doar 3 ani de termenul final de predare.

Iar Berceanu vine şi ne vinde gogoaşa că „e imposibil” să fie reziliat contractul cu Bechtel, că ar însemna întârzieri şi cheltuieli şi mai mari. Bine, domnilor, suntem un stat bogat, mai aşteptăm 5-10 ani până când Bechtel va finaliza (poate) lucrările, la un preţ de 10-15 miliarde euro (doar nu vă aşteptaţi să rămână la 7 preţul şi să se termine lucrările în 2012!). Vom avea astfel o autostradă care trece printr-un teren aproape de ideal (plat), la un preţ de 25-30 milioane euro kilometrul, ca şi cum ar trece prin teren muntos şi ar fi format 50-60% din tuneluri şi viaducte...

Aici sunt banii (şi voturile) dumneavoastră!

luni, 13 aprilie 2009

Becali

Miliardarul Gigi Becali a fost arestat, în lumina reflectoarelor, pentru 29 de zile, devenind subiectul predilect al mass-media în ultimele zile. Asta în timp ce Guvernul a mai trecut, fără mare tam-tam, o rectificare bugetară cu reduceri ale cheltuielilor de 7 miliarde lei! Coincidenţă? Sau praf în ochi?

Posibil, având în vedere că Becali nu a fost arestat pentru foarte dubioasele sale afaceri imobiliare din care a făcut miliardele, ci pentru faptul de a-i fi reţinut la o bere, pentru 3 ore într-un bar, pe hoţii care-i furaseră o maşină. Firea impulsivă a lui Becali l-a făcut să-şi facă dreptate singur (deşi reţeaua de hoţi era cunoscută şi ar fi putut fi prinsă la fel de rapid de poliţie), dând astfel prilej cine ştie cărui rival să „tragă sforile” pentru această arestare pentru un motiv care să nu ridice bănuieli. Pentru că odată ce ar fi arestat un miliardar român pentru modul cum şi-a făcut averea, ar urma automat majoritatea celorlalţi, pe când urmăriri cu maşini prin oraş nu fac mulţi în afara lui Becali.

Pe de-o parte, Becali beneficiază astfel de publicitate gratuită în vederea europarlamentarelor. Mulţi din ţară îi plâng de milă cu lacrimi de crocodil, pentru că spre deosebire de alţi miliardari el este unul care a mai şi dat, nu numai a luat... Pe de altă parte, nu poate fi reţinut timp îndelungat pentru că pricina este derizorie. Va fi deci în libertate la timp pentru alegeri.

La ce bun tot circul? „Cineva” i-a demonstrat lui Becali că poate fi băgat la zdup cu toate miliardele lui dacă va călca pe bătături pe cine nu trebuie. Avantajele personale pentru Becali le-am enunţat mai sus, şi fac ca acesta să nu poată fi prea supărat pe „festa” care i-a fost jucată. „Prostimea” a mai avut parte de ceva circ, atenţia fiindu-i atrasă de la criză şi mânăriile la nivel guvernamental cu rectificarea bugetului.

Morala? Baştanii României de azi îşi „joacă feste” unul altuia cu ajutorul puterilor statului – politicieni, poliţie, justiţie – ceea ce este un fapt deosebit de grav pentru că dezvăluie cât de aservite şi puţin independente sunt acestea.

vineri, 10 aprilie 2009

Paştele cailor

Mărirea salariilor profesorilor, după ce a fost aprobată de Parlament din octombrie 2008, a fost promisă din 2009, 1 aprilie, apoi (nu-mi spuneţi că se aştepta cineva să nu fi fost o glumă) din 1 mai... Cum 1 mai e aproape, tovarăşa ministru a MECI a mai lungit-o un pic: majorările salariale vor începe din ianuarie 2010, când „efectele crizei vor fi mai puţin agresive”.

Iar profesorii nu numai că nu vor primi nici amărâta de indexare de 5% promisă tuturor bugetarilor, dar salariile le vor scădea în urma importantei rectificări bugetare făcute acum câteva zile. Cu o sumă deloc mică pentru nivelul salarizării în învăţământ, de 300 lei noi lunar. Acum, putem să ne gândim că poate mai afectaţi vor fi cei cu salarii mari, ar fi absurd să ne gândim că se vor tăia 300 lei dintr-un salariu de profesor începător, de 7-800 lei... Dar oricum, esenţa este că salariile şi aşa de mizerie vor scădea.

Tovarăşa Andronescu mai spunea şi că „speră” să recupereze sumele pierdute la o altă rectificare de buget, în septembrie, şi că nu vor fi disponibilizări. Cine o mai crede??? Aşa cum am scris alaltăieri, procedurile pentru concedieri colective au început deja în unele instituţii de învăţământ şi cercetare, chiar înaintea rectificării bugetare. De asemenea, pe ce se bazează când spune că efectele crizei vor fi mai mici în 2010? Pe acelaşi tip de previziuni potrivit cărora aveam creştere economică de 2.5% când a fost elaborat bugetul (deşi orice om cu un pic de bun-simţ, nu neapărat specialist, ştia deja că va fi o scădere economică, nu creştere).

În acest timp, sindicatele se bâlbâie şi spun că organizează referendum pentru a decide forma de protest. Soluţia clară, singura eficientă, este greva generală imediată, adică neînceperea şcolii după vacanţă! Pentru că oricum în vacanţă vor mai veni şi alte veşti proaste pentru profesori şi pentru că nimic altceva nu i-ar impresiona pe politicienii noştri cu şoric gros...

miercuri, 8 aprilie 2009

Iar linişte???

Acum câteva săptămâni a devenit clar că ordonanţa referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare cu 20% se referă la toate sectoarele bugetare şi nu doar la aparatul central al statului. Acum câteva zile se anunţau disponibilizări colective în Educaţie şi cercetare, 20.000 de salariaţi urmând să fie daţi afară. La unele instituţii de învăţământ şi cercetare au fost deja declanşate procedurile pentru concedieri colective. Vine acum rectificarea bugetară, prin care se reduc (în plus?) salariile (şi aşa mici) cu o medie de 300 lei noi. Sindicatele au trădat încă o dată, semnând „protocoale” cu Guvernul.

Dar ce fac profesorii şi cercetătorii???? De ce nu sunt deja în stradă? Cât mai au de gând să rabde?

Dacă nici aceste elite intelectuale ale ţării nu îşi dau seama că unirea naşte puterea, şi că vor fi bătaia de joc a nesimţiţilor care fac pe politicienii în România atâta timp cât nu protestează masiv şi vizibil, atunci cine să-şi dea seama?...

Domnilor, nu vă aşteptaţi la echitate şi bun simţ de la guvernanţi! Ei vă vor da afară, celor rămaşi le vor scădea salariile, vor lua şi cămaşa de pe voi dacă vor vedea că nu reacţionaţi! Îşi vor bate joc de voi până când îi veţi face să se simtă în pericol – iar asta nu o realizaţi cu scrisori deschise şi sondaje de opinie, ci cu greve şi manifestaţii cu zeci de mii de participanţi.

marți, 7 aprilie 2009

Rectificări

S-au făcut unele rectificări la Bugetul pe 2009. Atât de aşteptatele rectificări pozitive evident nu s-au produs, fiind dimpotrivă tăiate fonduri - chiar şi la Educaţie şi Cercetare, unde s-a luat înapoi suma cu care fusese suplimentat bugetul de eutanasie al Cercetării. S-au mai luat măsuri în cel mai bun caz discutabile, de genul impozitării cu 90% a salariilor mari şi plata de către firme a unui impozit minim anual (care nu este deloc mic) - care lovesc în mult-trâmbiţata "cotă unică".

Ordonanţa cu scăderea cu 20% a cheltuielilor bugetare, tecută sub tăcere imediat după aprobare (se minţea atunci că s-ar referi doar la aparatul central al statului) îşi arată acum efectele, reducerile afectând toţi bugetarii - un caz clar, din nou, de trădare din partea sindicatelor care trebuiau să protesteze de la început. Acum s-a "căzut de acord" chiar în privinţa unor disponibilizări colective de la transporturi, învăţământ etc.

De ce toate acestea? Pentru că Statul nu mai are bani, este în colaps financiar - cu toate "centurile de siguranţă"... Şi în acest timp, banul public continuă să fie irosit şi furat cu neruşinare - vezi eterna schimbare de borduri din Capitală şi nu numai, proiectele utopice de genul monorail-ului spre Otopeni (proiecte absurde dar pentru care se plătesc bani pe tot felul de studii de fezabilitate) etc.

Şi când văd toată gargara ieftină a politicienilor, în frunte cu Băsescu şi Boc, exponenţii unei culturi submediocre şi a nepăsării populaţiei acestei ţări, chiar mi se pare că nu mai e speranţă...