Nimicuri zilnice...

Înainte de a aștepta ceva de la ceilalți, înaintea reformei învățământului, sănătății și a alor domenii a căror prioritare este îndoielnică, poate ar trebui să așteptăm un pic mai mult de la noi....
Una din problemele cu care mă confrunt zilnic (ca utilizator frecvent al transportului în comun) este cea a statului pe scaun.

Se dă o gravidă cu burta extrem de mare (adică lipsește pretextul nu se vede sarcina) sau un copil mic însoțit de cineva.
Se dă o mulțime de oameni ce stau pe scaun: elevi (obosiți venind de la școala sau plecând spre școala unde vor petrece 6-7 ore alergând în sala de sport sau stând în picioare la tablă), tineri (probabil vânzători la diverse raioane lipsite de scaune), bărbați (mult prea obosiți de puterea vârstei lor), femei (mult prea preocupate de ziarul gratis luat din stația de metrou).
Se cere: cine se ridica de pe scaun să-și ofere locul?

Stimulente

Am auzit în ultimele zile de sute de ori cuvântul ăsta, sunt sictirit la maxim de toată discuţia sterilă în jurul lui... Stimulentele date angajaţilor sistemului fiscal erau de fapt salariul, reprezentau 60-70% din venituri pe care le duceau astfel la un nivel decent. Se discută ore în şir despre criterii de competenţă, performanţă etc. când adevărul este foarte simplu: trebuie ca salariul să fie unul care să permită un trai decent, apoi se pot aplica nişte criterii de performanţă pentru acordarea de stimulente şi nişte criterii pentru penalizări.

Dar mi se pare extraordinară stupiditatea reprezentanţilor sistemului de administraţie fiscală, afişată în ultimele zile în discuţiile televizate... Incredibil, aceşti oameni care habar n-au nici măcar aritmetică învârt banii ţării!!!

Funeriu & co

Astăzi dimineaţa am dat curs imboldului de a merge la... - cred că termenul "pichetare" i s-ar potrivi cel mai bine - la pichetarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (chiar aşa se cheamă acum!). Exasperat de pasivitatea profesorilor, de faptul că un coleg de breaslă moare fără ca măcar să aibă satisfacţia că a avut totul un rost, de bătaia de joc a ministrului şi a restului tribului care conduce ţara...

M-am săturat să se tot spună că vrem competenţe nu informaţii (pentru unele meserii, informaţiile astea sunt de fapt competenţele!), că elevii sunt prea stresaţi de ceea ce încercăm să-i învăţăm şi că ar trebui să mai rărim materia prin programe, că educaţia trebuie să se adapteze capitalismului sălbatic în care avem ghinionul să trăim, sau că modelul de urmat este viziunea corporatistă a universităţilor.

Am ajuns la 8:30 dimineaţa în faţa ministerului, găsind acolo 7 profesori, vreo 30 de jandarmi şi 6-7 oameni de la Realitatea şi Antena 3. Pe la 9 şi ceva a venit la lucru onorata Oana Badea, secretară de stat. A dialogat cu noi şi ne-a spus că ar fi vrut chiar ca aseară să trimită pe cineva cu ceai cald la protestatari, dar s-a temut că gestul ar fi putut fi interpretat greşit. Înduioşător, nu? Partea ciudată e că profesorii au părut că muşcă momeala şi au primit invitaţia la discuţii (mai târziu).

Eu nu înteleg, chiar mai crede cineva că în România de azi politicienii care ne conduc pot fi convinşi de greselile pe care le fac prin simple discuţii? Îşi închipuie cineva că după ce au proiectat bugetul pe 2011 cu salariile micşorate cu 25% ei ar renunţa acum brusc la asta pentru că o mână de oameni sunt la porţile ministerului? Să fim serioşi...

Pe la 10, numărul de profesori crescuse pe la 25-30. Numărul de jandarmi pe la 50-60 (cu 2+1 camioane s-au postat la câte 100m de Minister pe strada General Berthelot), iar numărul de televiziuni la 4-5. A venit şi cineva cu o mică trompetă cu care a sunat de 3-4 ori. Folosind asta ca pretext, vreo 10 jandarmi echipaţi au venit la grupul nostru şi ne-au zis să mergem pe trotuarul opus, pentru că nu pot lucra cei din minister, că tulburăm liniştea publică. Eu şi alţii le-am zis că n-avem nimic de facut zgomot şi suntem pe un trotuar domeniu public, aşa că n-au decât să confişte trompeta cui o are. N-au fost încântaţi de împotrivire, dar nu au ştiut ce să răspundă aşa că au zis că n-avem voie să manifestăm în grup fără autorizaţie. Le-am răspuns că nu e o manifestaţie, ci o comemorare. Comemorarea învăţământului românesc. Conform legii, pentru comemorări nu trebuie autorizaţie. N-au mai avut ce zice şi s-au retras bombănind.

Ulterior un lider sindical a venit cu aprobări de la Primărie pe 2 săptămâni pentru a sta acolo între orele 9 si 22.

Pe la 11 şi ceva erau vreo 70 de profesori adunaţi, iar jandarmii au simţit nevoia să instaleze gardurile de protecţie...

Am plecat atunci, dezamăgit de lipsa de reacţie a celorlalţi zeci de mii de profesori din Bucureşti şi de faptul că România redevine un stat totalitar şi poliţienesc, în care drepturile sunt doar de formă...

Siderat

Teatrul absurdului continuă pe meleagurile mioritice. După ce i-au prostit pe oameni cu tot felul de sporuri şi bonusuri în loc să le dea salarii, acum politicienii spun că sporurile nu se pot da în lipsa performanţei, aşa că angajaţii de la Finanţe au rămas cu salarii în mod ILEGAL mai mici decât salariul minim pe economie...

Unde sunt profesorii, de ce nu se solidarizează cu învăţătoarea care va muri probabil sau va intra în comă în câteva zile, fiind în greva foamei contra umilinţelor la care sunt toţi supuşi de conducătorii prea-iubiţi?

În ce ţară trăim????

PS: Iată un clip interesant, de la Caţavencu.