Trebuia să vă împărtăşesc, dragi cititori, o descoperire pe care am facut-o acum ceva vreme, prin Bucureşti. Pe calea Rahovei, imediat după prima staţie de tramvai de la piaţă mergând spre Alexandria, se află o minunată gură de canal, un triumf al ingineriei româneşti şi constructorilor autohtoni! Este o adevărată delectare să treci cu maşina peste capacul de canal aşezat aproape exact la nivel cu asfaltul din jur, să preferi, ca un cunoscător al drumului, traiectoria pe care roţile trec peste acesta în loc să o ia prin adânciturile din jurul canalelor din stânga! Aşadar, nu pierdeţi ocazia de a vizita locul cu pricina! Cine ştie cât mai ţine minunea, probabil o vor "repara" curând...
Vă întrebaţi poate de ce fac elogiul unei guri de canal? Păi, în primul rând, pentru că sunt atât de scârbit de politica şi subiectele din mass-media dâmboviţeană, încât prin comparaţie subiectul devine tentant. Apoi, pentru că din zecile de mii de guri de canal aşezate parcă intenţionat pe traiectoria cea mai probabilă a maşinii pe drumurile patriei, nu am văzut un al doilea care să fie la nivel cu asfaltul! Pare că ştiinţa cea mai înaltă este necesară pentru asta, iar inginerii şi constructorii români nu o deţin.
Adâncituri serioase sau hopuri periculoase, cu margini mai mult sau mai puţin abrupte, care uneori pun viaţa în pericol şi de fiecare dată adaugă maşinii uzură care în ţări civilizate se acumulează în kilometri, gurile de canal sunt însăşi imaginea vieţii noastre hăituite, nesigure, din ce în ce mai alertă şi mai lipsită de sens, de mici marionete pe tabla de joc a potentaţilor zilei, care ne urează cu cinism "să trăim bine"...
