O noapte la UPU

Am avut de curând prilejul să vizitez o Unitate de Primiri Urgențe, într-un spital non-Covid. Nimic grav, se pare, dar simptomele m-au obligat să mă prezint seara pe la 9 la „camera de gardă” a Spitalului Universitar din București, cu toată reticența pe care o aveam din cauza pandemiei și a riscurilor suplimentare inerente unei spitalizări în România.

Sosind acolo pe picioare, am așteptat la o coadă de câteva persoane, într-o zonă tampon între două uși, în care păreau a fi cam mulți oameni pentru perioada pandemiei... În aceeași zonă intrau să aștepte „aparținătorii” și ieșeau pacienții în pijamale după ce treceau de sălile de primiri urgențe și urmau să meargă „pe salon”, să fie internați. Unde or fi măsurile anti-contaminare?... 

În fine, într-un interval de aproximativ două ore mi s-a cerut cartea de identitate, am semnat niște declarații că n-am contactat persoane suspecte de Covid și n-am călătorit în străinătate și am fost trimis la sala Urgențe majore 1 (nu pentru că ar fi considerat că am ceva grav, ci pentru că sala de primiri urgențe minore era ocupată, cum am bănuit eu, cu ceva legat de Covid). Cât am așteptat afară tot vedeam ambulanțe venind, odată intrat tot vedeam pacienți venind... Tot mai des, până pe la 12-1 noaptea, apoi ritmul de venire a mai scăzut.

Medicii erau în număr destul de mare, dar și pacienții extrem de mulți! Destul de repede mi-a fost alocat un pat și mi s-a luat sânge pentru analize. Medicii purtau măști și se dezinfectau des pe mâini. Pacienții, și ei, majoritatea purtau măști, cu excepția a 2-3 „revoluționari” care era clar că luaseră ceva la bord...

Mă rog, mi s-au făcut tot felul de analize până pe la 6 dimineața, când am fost fericit că nu trebuie să fiu internat! Mă dusesem, seara, pregătit cu bocceluța pentru această eventualitate, dar după ce-am văzut în noaptea aia, am răsuflat ușurat că n-a fost cazul! Ulterior analizele nu s-au dovedit suficiente, până la urmă nu era scris un diagnostic clar pe foaia de ieșire și a rămas cu „va urma”, am făcut ulterior și alte analize și probabil voi mai face... Dar nu sunt supărat, m-am gândit cum ar fi să fiu doctor, să lucrez în haosul acela trepidant 8-12-16 ore continuu și cred că unele cazuri ca al meu, care nu necesită intervenție urgentă, e normal să fie tratate mai superficial, în sensul că se evaluează dacă e urgent sau nu, fără a se intra în detaliile diagnosticului dacă nu e... 

Pentru că nu ai cum să faci altfel! Timpul pe care-l poate aloca doctorul fiecărui pacient este extrem de mic. Practic am interacționat cu 4 sau 5 doctori în noaptea aceea, din care doar unul a avut timp (pe la 5 dimineața!) să asculte mai pe îndelete ce aveam de zis despre simptome și evoluția lor. Doctorul de la ecografie abia se mai ținea pe picioare de oboseală - se vedea pe fața lui, dar am auzit și când vorbea cu asistenta între 2 pacienți (care intrau unul după altul, care pe picioare, care pe tărgi), că trebuie neaparăt să ia o pauză... Doar că pacienții tot veneau, iar unii chiar nu puteau să aștepte.

Am văzut medici și asistenți SMURD extenuați și totuși luptând cu oboseala și rămânând alerți, câteodată insistând ca pacienții pe care-i aduceau să primească atenție mai rapid și discutând cu medicii de la UPU posibile diagnostice. Am văzut medici rezidenți discutând între ei și îndrăznind să contrazică medicul șef când credeau că acesta greșește, ceea ce mi-a dat un pic de speranță privind viitorul medicinei în România... Dar am văzut și aglomerație, puzderie de paturi prin saloanele de la UPU, reguli de igienă nu întotdeauna respectate, suprasolicitarea personalului medical.

Noaptea la UPU a fost o experiență memorabilă - pe care bineînțeles n-o doresc nimănui (eu am avut noroc că nu a trebuit să rămân internat), dar care m-a făcut să văd un pic mai bine sistemul și oamenii... Și parcă am o speranță în plus: că tinerii care intră în sistem vor reuși să-l schimbe și li se va permite (căci despre asta e vorba!) să îmbunătățească și dotarea și condițiile din spitale... 

Pentru că problema la noi nu e lipsa fondurilor, ci căpușele care le fură de 30 de ani încoace și care nu permit oamenilor competenți și integri să acceadă la funcții de decizie. Poate după ce-au furat atât, căpușele își vor da seama că pot fi acum „afaceriști cinstiți” și vor lăsa Oameni adevărați în funcții. Poate...

Un mic calcul

Citesc că anul trecut românii din străinătate au trimis în țară 7.2 miliarde de euro. Probabil puțini din banii ăștia au rămas în bănci, majoritatea fiind cheltuiți pentru traiul de zi cu zi și ceva investiții imobiliare aici în țară. Asta înseamnă că vreo jumătate din sumă a ajuns (sau ar fi trebuit să ajungă, într-o economie funcțională), într-o formă sau alta, la stat.

Același stat a mai făcut împrumuturi externe de 8-9 miliarde de euro în 2019. Asta înseamnă vreo 11-12 miliarde de euro în total, bani veniți în țară și care nu sunt rezultatul vreunor activități productive locale. Aceștia pot acoperi salariile tuturor bugetarilor din România, și dacă mai socotim și că din salariile bugetarilor jumătate tot la stat se întorc, direct, rezultă că au rămas și câteva miliarde de alte chestii - de peticit bugetul derizoriu alocat sănătății sau bugetul de asigurări sociale, de exemplu. 

Bun, și atunci unde sunt banii rezultați din activitățile productive ale României?! Intră toți în malaxorul de șpăgi și contracte inutile, cu dedicație? 

Mai există activități productive în țara asta, în afară de Dacia, Ford și câteva firme de IT?

La vreme de Covid...

N-am mai scris de multă vreme... Și din cauză că am avut mai puțin timp decât de obicei, dar și din cauză că nu am considerat că trebuie să mai încarc bula în care viețuiesc eu cu chestii știute de toți ceilalți din aceeași bulă. Este motivul pentru care nu mai cred că „makes a difference” dacă scriu sau nu și tot mai des mă gândesc că e pierdere de vreme... Mai scriu doar când mă revoltă foarte tare ceva.

Cum ar fi inconștiența compatrioților noștri în acestă criză a societății (sau chiar a civilizației noastre) în fața provocării coronavirusului. Lipsa celei mai elementare considerații nu doar pentru concetățeni, dar chiar și pentru membrii propriei familii! O inconștiență criminală care va costa multe vieți nevinovate în România, multe morți care nici măcar nu vor fi contorizate drept cauzate de coronavirus, poate doar într-un viitor îndepărtat în vreun studiu istoric...

Fuga a zeci, poate sute de mii, de români împrăștiați prin Europa înapoi în țară după declanșarea crizei infecțiilor cu Covid-19 este, după părerea mea, expresia ultimă a disoluției acestui popor. Arată, cred, și anvergura reală a muncii la negru a românilor prin țările occidentale, pentru că oricât de cretin sau nesimțit ai fi, nu e posibil să nu îți dai seama că ai mai multe șanse de supraviețuire în sistemul medical francez sau chiar italian, față de cel românesc, în cazul în care te îmbolnăvești! Sau poate, în cinismul egoismului lor cretin, s-au gândit că în România „prind primele paturi” când ajung! Totul e posibil, deja nu m-ar mai mira nici o astfel de logică animalică.

Oricum, rămâne adevărat că între zecile de mii de înapoiați în țară sunt cu siguranță mii de purtători (simptomatici sau nu) ai virusului, care s-au răspândit prin satele țării unde nu pot fi nici izolați nici verificați și acum împrăștie virusul copiilor, vecinilor, părinților care vor muri pe capete...

Asta este nimicnicie. Cei care au făcut asta sunt doar niște animale cu chip de om - de fapt mai rău decât animalele! - care nu vor putea fi nici prinși nici pedepsiți. Doar judecata celor sănătoși la cap și a istoriei îi va ajunge, dar pentru niște animale oricum nu contează asta.

Aș mai face o observație privind revoltele din penitenciare. Peste tot în lume (și pe la noi) aud că au loc revolte, evadări, violențe prin pușcării ca urmare a interzicerii vizitelor, pentru limitarea împrăștierii noului virus. Păi suntem chiar orbi?! Credem că se revoltă pușcăriașii pentru că nu pot să-și infesteze rudele care îi vizitează sau să ia de la ei virusul, sau vedem adevărul, și anume că sunt pline pușcăriile de mafioți care își conduc prin interpuși rețelele și de dependenți și traficanți de droguri care își primesc „marfa” din afară?! Sper ca după criza asta să se ia niște măsuri pentru ca pușcăriile să fie chiar pușcării, nu centre de tele-muncă pentru mafioți!