La mulți ani, dragi români!
La mulți ani fericiți celor care au plecat din țară, la mai puțini hoți și alegeri de rău mai mic celor care au rămas! „Cocalarizarea” României e în toi, avem război pe-aproape într-o lume care reîncepe cursa înarmărilor, educația se duce dracului (nu numai la noi în țară), așa că... om vedea ce va fi!
Serios?!? Chiar acceptă jumătatea de miliard de oameni trăitori (încă) în Europa și Rusia să fie târâți într-un război aici, în Europa??? Chiar așa cârpe inerte suntem?
Cine vrea acest război și de ce? De ce a invadat Rusia un stat vecin (și oarecum înrudit) acum jumătate de an? Pentru un mic teritoriu nesemnificativ „separatist”? Chiar suntem atât de cretini încât să credem că pentru ceva teren arabil sau 100km „zonă de protecție” pe doar o mică parte din granița Rusiei merita toată tevatura?
Să stăm să ne uităm mâncând semințe, că-n curând vom fi și noi chemați la arme!
Se împlinesc azi 6 luni de la începutul absurdului război din Ucraina, de la invadarea unui stat european de către un stat vecin...
În continuare nu știm de ce Rusia a invadat Ucraina - motivația cîmpiilor roditoare sau cea a refacerii imperiului rus sunt, după părerea mea, niște motive puerile care nu rezistă nici măcar unei analize sumare. La fel și pretextele oferite de propaganda oficială rusă, cu statul fascist și decimarea minorității ruse. Nu știm nici cât va mai dura acest joc absurd cu viețile oamenilor nevinovați, pentru că nu știm cine și ce vrea de fapt.
Cert este însă că mor sute de oameni zilnic, de șase luni! Că este în continuare un black-out informațional aproape total și că Rusia și Europa au pierdut și pierd enorm (economic) din cauza acestui război. Pierde de asemenea și majoritatea populației din toată lumea (poate cu excepția Chinei) - prin enclavizare, întărirea controlului în detrimentul democrației și scăderea nivelului de trai.
Imagini greu de privit au venit ieri din Ucraina, din localități de unde s-au retras trupele rusești... Bestialitate pură împotriva unor oameni care au avut ghinionul să se nimerească în calea unor dezaxați cărora li s-a dat mână liberă. Dureros și să vezi oameni mergând cu mâinile în buzunare printre cadavre... Dezumanizarea, asta mă deznădăjduiește cel mai mult.
Sunt crime și jafuri cum s-au întâmplat și-n alte războaie, dar mai demult sau în zone ale lumii pe care le considerăm „înapoiate” - iată însă că se pot întâmpla și în Europa secolului XXI. Psihopați însetați de sânge există peste tot, trebuie doar să li se dea ocazia să-și dea frâu liber pornirilor ca să aducă iadul pe pământ... Exact asta a făcut conducerea Rusiei în februarie (sau mai devreme, că decizia invaziei era de multă vreme luată): a readus barbaria - iar asta nu este scuzabil, indiferent de ce „motive” (pretexte) zic ei c-ar fi avut.
Iar vina este și a poporului rus, din moment ce n-am văzut milioane de oameni în stradă protestând împotriva războiului, împotriva invadării unei țări vecine, pentru ale cărei frontiere chiar Rusia era între garanți. Din păcate asta îi va izola și mai mult de restul lumii, alimentând o ură fabricată de fapt din interese politice și financiare...
Aș vrea (dar mi se pare tot mai improbabil) să apuc vremurile în care soldații oricărui stat vor zice „NU” răspicat și se vor răscula atunci când li se ordonă să treacă granița altui stat. Toți generalii fac paradă de patriotism cerând fonduri „pentru apărare” - apoi execută ordinele când li se cere să atace.
Am început acum aproape 3 săptămâni să scriu articolul ăsta... Dar nu l-am terminat, pentru că de fapt nu prea știam ce să spun - ceața care învăluie războiul din Ucraina este prea densă. În afară de faptul că mor oameni și că sunt deja 4 milioane de refugiați (aproape 10% din populație!) din care mulți nu se vor mai întoarce vreodată în Ucraina, nu prea știm de fapt nimic.
În continuare ceea ce scriam atunci:
Au trecut 3 săptămâni de la începerea războiului - partea bună e că suntem încă pe-aici ca să mai comentăm, deci butonul nuclear n-a fost apăsat... Partea proastă e că mor oameni și porcăria se prelungește.
Am scris articolul anterior cu o zi înaintea invaziei, când deja aceasta era aproape sigură. Sincer să fiu, reacția publică în Rusia mi s-a părut insuficientă, speram la mai mult. Cât să nu aibă loc în pușcării pentru toți manifestanții - ăsta ar fi fost semnul pentru „apropiații” președintelui rus că tipul a devenit incomod și contraproductiv chiar și pentru ei, care au câștigat zeci de miliarde în ultimii ani...
Mi s-a părut interesant faptul că atunci când Tribunalul de la Haga a cerut Rusiei să oprească operațiunea din Ucraina, Putin a recunoscut pentru prima dată (indirect, e drept) că este un război și nu doar o „operațiune specială” în desfășurare - declarând că trebuie pentru asta „acordul ambelor părți”. Beligerante, adică...
Oricum, tot nu văd rostul războiului - deși se vântură mai multe versiuni relativ plauzibile în privința „adevăratelor scopuri”, niciuna nu-mi pare satisfăcătoare.
Chiar se întâmplă asta?! În secolul 21, reîncepem cursa înarmărilor, sunt atacate state pentru motive inexistente și pretexte stupide?!... Sute de mii (sperăm că nu milioane) de oameni se duc să ucidă și să fie uciși urmând ordinele unor retardați care se dau „strategii” omenirii?!
Cum am ajuns aici?! Sau, mai bine spus, cum ne-am întors aici?
Organizația Națiunilor Unite, creată tocmai pentru a evita viitoare conflicte majore, a eșuat lamentabil, cel mai probabil din cauza dreptului de veto al „celor puternici” - atâta vreme cât oricare din marile puteri (a se înțelege economice și militare!) poate opri orice inițiativă dorită de 99% din țări reprezentând 95% din populația Terrei, organizația este pur decorativă. O tribună la care se enunță idealuri înalte, uneori au loc confruntări verbale, care par chiar confruntări de idei și sisteme de gândire, dar totul rămâne la stadiul de discuții sterile și de măsuri insuficient sprijinite economic. Exemplul cel mai frapant este cel al problemei încălzirii globale, în care omenirea se îndreaptă cu viteză spre dezastru, continuând să țină piciorul înfipt în accelerație, contrar „consensului” și intențiilor frumoase de a evita catastrofa. Despre conflictul prezent din Ucraina, se aude ceva semnificativ despre acțiuni ONU? Evident că nu.
De ce, în era globalizării, a comunicării instantanee și universale, trebuie să mai existe concurența distructivă între națiuni?! Pentru ce? De ce trebuie să rămânem fideli unor țeluri absurde din secolul trecut sau și mai vechi, de expansiune teritorială, acaparare (dacă e nevoie folosind forța militară) a zonelor cu resurse de diferite feluri, „încercuire” a unor inamici imaginari și zdrobire a țărilor care amenință (imaginar sau real) status-quo-ul? Ce este așa prețios la acest status-quo pentru noi, oamenii din toate țările lumii? Ne interesează pe noi ca țara noastră să domine militar vecinul X, iar pe oamenii din acea țară îi interesează oare să ne atace pe noi? Dacă nu, atunci de ce îi lăsăm pe politicieni să facă porcăriile pe care le fac și să încerce să ne convingă de asta?
Ce ziceți, mai facem asedii, în secolul XXI?! Încercuim orașe, lăsăm oamenii să moară de foame, pe lângă cei pe care-i omorâm prin bombardamente, tortură, violuri și alte atrocități care inevitabil vin „la pachet” cu războiul? Sunt tot mai puțini părinții și bunicii noștri care au trecut prin cel de-al doilea război mondial și se pare că iar uităm și riscăm să repetăm greșelile... Nu, războiul nu e cel din 90% din filmele despre război și nici cel clamat de mai-marii lumii, o luptă dreaptă pentru idealuri înalte. Nu, este o mizerie oribilă, pentru a cărei descriere cuvintele sunt insuficiente - de aceea ar fi trebuit probabil să fim mai atenți la lacrimile din ochii bunicilor noștri când povesteau despre război, pentru a simți acea oroare spre care ne îndreptăm acum din nou, ca o turmă de imbecili.
Am putea avea scopuri comune, ale întregii omeniri - lupta pentru menținerea unei clime suportabile pe Terra este un ideal destul de înalt și, acum, extrem de greu de atins chiar dacă ne-am uni toți eforturile! Am putea să facem eforturi pentru asigurarea unor noi surse de energie, am putea (ușor!!!) să salvăm milioane de copii anual de la moartea de foame și de boli ale sărăciei. Am putea să facem eforturi să educăm populația lumii, nu să ne concentrăm pe distrugerea educației, cum procedează acum prea multe din guvernele lumii (motivate de faptul că turmele de proști sunt foarte ușor de condus).
Nu, noi ne luptăm ca să dăm o graniță cu 100km mai spre vest sau mai spre est, ca să mai facem una-două republicuțe cu 1-2 milioane de cetățeni (într-o lume în care și statele mari au probleme în a controla fluxurile de capital și marile corporații, acestea sunt state-marionetă din start), ca să ne „asigurăm securitatea”. Avem alianțe militare multi-naționale, se face lobby pentru război sau contra războiului după cum suflă vântul intereselor marilor capitaluri, unii produc și toți cumpărăm în disperare arme tot mai sofisticate și absurd de scumpe, doar ca să putem omorî alți oameni.
„Asigurăm securitatea”! Pentru „apărare” investim mii de miliarde anual în arme și armate, de o sută de ori mai mult decât în cercetarea pentru noi surse de energie, de exemplu. Bani care ajung de la „cei mulți” la câțiva proprietari de corporații ale căror arme se găsesc în mâinile combataților din ambele tabere din conflictele de peste tot în lume... Și este mângâiat orgoliul bolnav al dezaxaților care visează strategii și stăpânire globală, al bolnavilor de putere pe care ne încăpățânăm să nu-i dăm jos de la butoanele care controlează destinele lumii.
Evoluția este oare o iluzie? Creierul uman, atât de complex și adaptabil, ar fi trebuit să poată suporta o evoluție psihologică accelerată, nu în sute de mii de ani. Cu toată democrația și informația disponibilă azi, am rămas aceleași brute de ev mediu, bucuroase să calce în picioare și să distrugă, atunci când apare ocazia? Altfel nu-mi pot explica, din păcate, evenimentele din zilele noastre. Sau poate e o minoritate gălăgioasă a neadaptaților, retardaților, frustraților de tot felul care a pus stăpânire pe mass-media și și-a plantat exemplarele reprezentative în funcții prin prea multe tări ale lumii?
Eu nu vreau să mă adaptez unei lumi de războaie și cursă a înarmărilor. Și sper, ba chiar și cred, că sunt mulți ca mine. Dacă suntem chiar o majoritate, vom vedea în anii care urmează, pentru că omenirea va avea de făcut alegeri de care depinde existența societății umane.
Ne anunța mai deunăzi ministrul de finanțe Câciu (apropos, oare după Câțu și Câciu se pregătește pe tușă un Cârnu pentru finanțe?!) că este în discuții o mare „reformă” a codului fiscal - mai pe românește, creșteri semnificative de taxe și impozite (prin mărire de cuantum sau adăugare de taxe noi).
Păi n-ar fi mai bine, stimați tovarăși „liberali”, să înceapă statul pe care cică îl conduceți să colecteze tot ce i se cuvine conform legilor actuale mai întâi, să nu-i mai lăsați pe atâția să-l fure și să mai eliminați din „exceptații” și „specialii” de care e țara plină? Și abia după aia, dacă tot nu ajung banii la buget, să vă gândiți la creșteri de taxe...
Mie unul mi s-a părut incredibilă povestea cu greva STB. Trei zile de transport public de suprafață blocat total în București nu credeam că ar mai fi posibil în ziua de azi - îmi amintește de negura și haosul anilor '90, spre care sper să nu ne îndreptăm din nou. Pentru că semne sunt câteva, din păcate. Atât am vrut să zic. S-au dezbătut destul prin presă și pe internet motivele și respectiv pretextele „grevei” ca să vă faceți o părere.
