Votăm?

Mâine este ziua cea mare a votului...

Protagoniştii s-au întrecut în această campanie în minciuni şi jigniri de toate calibrele, de la cele mai nevinovate până la cele mai neruşinate. Sincer, cu toată părerea deosebit de proastă pe care o am despre „politicienii” români, nu mă aşteptam să se coboare într-atât.

Într-o ţară normală, cu o justiţie funcţională, urmarea firească a acestei campanii ar fi câteva zeci de procese de calomnie, în urma cărora să reiasă cine a minţit şi cine nu. Dar chiar credeţi că în săptămânile de după referendum vor începe aceste procese? Nu, pentru că România nu e o „ţară normală”.

Toţi au aruncat cu câtă mocirlă s-a putut în direcţia taberei adverse, în speranţa că vor prosti ei mai multă lume, să-i voteze. Dragi români, asta puteţi deduce din tot tărăboiul: că iar am fost luaţi de proşti de politicienii noştri. De data asta pe faţă, s-au întrecut în nimicnicie!

Privind cu o oarecare detaşare tot tărăboiul, putem trage învăţăminte. Iar încercarea lui Geoană cu „e o imensă manipulare ce se zice, scorul la referendum e foarte strâns”, e patetică şi chiar jalnică.

Iar apropos de vot, am văzut acum câteva zile un comentariu, în care autorul, după ce debita o grămadă de tâmpenii, încheia cu patos: „o să merg la vot cu Dumnezeu înainte”. Degeaba Dumnezeu îl ajută pe respectivul să nu-l calce maşinile până la secţia de vot, dacă nu l-a ajutat să gândească şi să filtreze informaţiile cu care l-au bombardat „beligeranţii”. Aşa că nu vă bazaţi pe „inspiraţia divină”, încercaţi să gândiţi un pic înainte de a pune ştampila.

Eu unul, voi vota NU, pentru că de PSD am avut parte mult prea mulţi ani şi ştim cum e, şi pentru că Uniunea Europeană (prin reprezentanţi şi presă) tot cam aşa ar vota, dacă ar avea dreptul.

Inapţi si inepţii

A spune că este incredibil ce se întâmplă zi de zi în România este deja o expresie tocită, învechită... Deja ar trebui să inventăm o expresie mai tare pentru a exprima stupefacţia în faţa prostiilor şi măgăriilor făcute tot timpul de politicienii noştri.

România a dat subvenţii la 28 firme anul acesta, fără să ceară în prealabil acordul UE, aşa cum cere legislaţia europeană. Ministrul Educaţiei, Adomniţei, habar n-are câte stele sunt pe steagul Uniunii Europene, ba chiar se încăpăţânează în prostia lui, şi dă vina pe subalterni. Guvernul român, după ce a pus taxa ilegală pe prima înmatriculare pentru a face jocurile lui Călin&co, la două luni după avertismentul UE în această privinţă n-a fost în stare decât să încerce să dea nişte praf în ochi comisarilor europeni cu nişte modificări minime şi doar de formă când obiecţiile erau de fond. Şi în plus, n-au fost în stare să se prezinte la UE cu textul legii, s-au dus doar cu grile si „sinteze” ca să încerce să-i prostească pe europeni aşa cum fac de atâţia ani cu noi, românii.

Nu există cuvinte pentru a exprima gradul de prostie şi incompetenţă care se lăfăie prin cabinetele Guvernului! Este strigător la cer ce se întâmplă şi cum România este făcută de râs de această şleahtă de incapabili. Asta se adaugă invaziei de cerşetori şi infractori români în unele zone ale UE după aderare, şi contribuie la crearea unei imagini negative în rândul publicului european.

Ce-aţi făcut în ultimii 17 ani?

Au trecut 17 ani de la Revoluţia din ’89. Sau poate ar fi mai corect sa scriu „revoluţie”. Au trecut 17 ani, în care alte ţări foste comuniste au evoluat, au făcut paşi mari spre bunăstare, în timp ce noi am bătut pasul pe loc.

Am pornit de la datorie externă zero, o industrie puternică şi o agricultură competitivă – o situaţie mai bună decât a multor altor ţări comuniste. În plus, aveam ceva ce de exemplu statele membre URSS nu aveau: o oarecare independenţă economică. Este adevărat că multe din produsele pe care înainte de ’89 le exportam în celelalte ţări ale Tratatului de la Varşovia erau de o calitate îndoielnică, dar erau şi ieftine – vedeţi acum invazia produselor ieftine şi proaste din China. Motivul calităţii, invocat pentru a justifica distrugerea sistematică şi aproape totală a industriei româneşti după 1989, este pueril şi nu ţine. Cel puţin 80% din industrie ar fi rezistat şi ar fi rămas competitivă şi pe pieţele devenite capitaliste dacă s-ar fi dorit asta. Distrugerea industriei a fost o crimă împotriva statului român, şi iată că abia acum, după atâţia ani, începem să ne întrebăm dacă nu cumva industria metalurgică n-ar fi putut merge bine, sau dacă n-am făcut rău desfiinţând minele.

Agricultura a ajuns şi ea într-o stare jalnică, a fost adusă înapoi cu decenii. În loc să se facă rapid procesul restituirii terenurilor, acesta a fost tărăgănat până în prezent, iar sistemele de irigaţii, fermele, blamatele CAP-uri au fost lăsate în voia sorţii ani de zile, pradă degradării şi furturilor. Ajunge să menţionăm că suprafaţa de teren irigat este în prezent de 7-8 ori mai mică decât înainte de revoluţie.

Prin urmare, industria fiind distrusă (şi vândută în mare parte la fier vechi) iar agricultura lăsată în paragină, PIB-ul a scăzut brusc, şi au început să fie făcute împrumuturi externe. Din această cădere însă, unii au câştigat miliarde de dolari, şi au apărut bogaţii României – deloc de mirare, în mare parte foşti activişti şi securişti.

Până acum nu cred c-am scris ceva nou. Noi toţi ştim aceste lucruri, şi totuşi de 17 ani încoace ne lăsăm conduşi de această adunătură de parveniţi. Ba chiar, din 4 în 4 ani, îi alegem...

Cu tot acel furt la scară naţională, România a avut atunci o şansă de bunăstare – dacă s-ar fi investit în infrastructură şi educaţie.

Puteau iubiţii noştri conducători să-şi facă afacerile de miliarde pe spinarea decăderii industriei româneşti, să ne fi dat însă posibilitatea să trăim şi noi, investind în educaţie şi turism. Nu trebuiau să dea ei din banii furaţi tot de la noi, ajungea să fi investit împrumuturile externe pe care le-au contractat în numele ţării. Cu 15 miliarde euro s-ar fi putut crea infrastructura necesară turismului, pentru că locuri frumoase şi hoteluri avem. Noi câştigăm din turism mult mai puţin decât Ungaria de exemplu, deşi am putea câştiga mult mai mult. Potenţialul este, dar nu sunt străzi şi aeroporturi aşa că turiştii ne ocolesc.

Cât despre educaţie, ajungea un pic de bunăvoinţă, şi un minim de sprijin pentru stimularea interacţiunii universităţi-cercetare-industrie. Aici intrând şi câteva legi deştepte care să stimuleze investiţiile străine în cercetare şi IT. Şi aici potenţial aveam. Tragedia este că nu sunt sigur că mai avem acest potenţial.

Asta a fost adevărata crimă a clicii care ne-a condus după revoluţie. Nu numai că s-au îmbogăţit pe spinarea noastră, dar ne-au eliminat şi alternativele de creştere.

Acum, cu chiu – cu vai, suntem şi noi membri UE. Nu pentru că am merita – din toate punctele de vedere suntem cu mult sub nivelul ţărilor deja membre – ci pentru că interese politice au cerut-o. Dar suntem membri, iar Uniunea Europeană se bazează pe nişte principii democratice, morale şi sociale extrem de avansate şi umane. Uniunea ne va ajuta, cu multe miliarde de euro, să devenim şi noi măcar o ţară europeană săracă – pentru că acum suntem o ţară balcanică muribundă. Asta dacă nu „dăm cu bâta-n baltă”. Iar clasa noastră politică se pare că exact asta vrea să facă!

Scandalurile şi murdăriile care s-au întâmplat în viaţa politică românească după 1 ianuarie 2007, „pauza” de la reforme, lupta anticorupţie doar de faţadă, găinăriile gen revizuirea taxei de prima înmatriculare (tradiţionalul praf în ochi al politicianului român), au făcut ţările mari ale Europei să se întrebe dacă nu cumva au făcut o mare greşeală primindu-ne. Ei au sperat că o stimulare pozitivă ne va face să ne dăm mai mult silinţa – dar cu politicienii noştri nu merge decât bâta, pentru ei bunul simţ e la fel de de neînţeles ca Teoria Relativităţii Generale.

Este tragic că am putea pierde şi această şansă oferită de Uniunea Europeană, din cauza iresponsabilităţii celor care conduc România!

După 1989, la conducerea ţării s-a inversat doar raportul de forţe între proşti şi hoţi. Dacă înainte prevalau proştii, după, hoţii au fost mai puternici. De oameni inteligenţi, care să-şi realizeze scopurile personale ŞI pe cele naţionale, nu prea am avut parte. Aceşti oameni există, peste tot în România (încă). Trebuie doar să se implice şi să aibă sprijinul populaţiei.

Politicienii VECHI ai României de azi se bat acum, după ce au furat cam tot ce se putea fura din ţară, pentru viitorii bani din fondurile europene. Să-i trimitem pe la casele şi vilele lor, să ne lase măcar în pace, dacă nu şi să dea înapoi ce-au furat!