Dreptul de a fura

Democraţia la noi este cu siguranţă înţeleasă prost, aplicată şi mai prost dar, culmea, văzută bine (de unii). Ei bine, auzisem mai demult de faptele la care mă voi referi acum, dar revolta produsă de un articol din Caţavencu m-a facut să scriu despre ele.

Tovarăşii noştri parlamentari încasează mii de lei noi (respectiv zeci de milioane de lei vechi) pentru plata unor chirii false. Ei stau bine-mersi în casele proprii (nu puţine, şi făcute în mare parte prin metode necurate), dar mai încasează nişte bani de la stat, lunar, ca şi cum ar sta la hotel... Bine, ei şi-au dat prin lege posibilitatea de a deconta nişte cheltuieli fără chitanţe, atunci care-i problema?

Problema e nesimţirea! Problema e că atunci când au fost întrebaţi dacă stau în chirie au răspuns că nu, după care întrebaţi de ce încasează bani pentru chirie au răspuns cu o indolenţă şi o nesimţire incredibile (vezi articolul). Domnii parlamentari nu numai că fură, dar nu le mai e nici măcar ruşine să recunoască asta! Ei consideră că a fura este un drept!

Sunt ei oare imuni cu adevărat? Eu zic că nu, sunt doar mai proşti decât colegii din vest, care îşi dau seama că poporul are încă putere. Puterea de a-i da jos.