2009

Vă dorim multă sănătate şi succese în Noul An!

Şi puterea de a schimba ceva în bine, în România. 

Din diferite motive n-am mai scris în ultima vreme, dar am urmărit evenimentele şi voi reveni cu comentarii, la anul. La mulţi ani!

Tăcere

De ce oare nici un politician nu s-a exprimat împotriva triplării taxei auto, în faţa nimicniciei şi minciunilor debitate de premier?

De ce este tolerată ponegrirea profesorilor pe nedrept şi învrăjbirea restului populaţiei împotriva lor de către acelaşi premier?

Tăriceanu a minţit cu neruşinare când a spus că nu trebuie trimisă justificare pentru majorarea taxei la UE. Acum, Uniunea aşteaptă explicaţii. Lui Tăriceanu însă nu-i pasă, pentru că eventualele amenzi o să le plătim tot noi, de la buget. A minţit şi când a spus că face asta pentru industria autohtonă - cei care sunt împiedicaţi să-şi aducă maşini din afară n-o să cumpere maşini noi din România. Toată lumea politică tace însă mâlc.

Zilele acestea s-a dat ştirea că mărirea cu 9% a salariilor din învăţământ va fi făcută din "fondul de rezervă" bugetar. Pentru a crea o imagine negativă despre profesori. Nimeni n-a protestat, spunând că în bugetul aprobat pentru învăţământ erau bani şi pentru o majorare de 100%, până cînd Guvernul a tăiat fondurile la rectificarea bugetară.

Explicaţiile tăcerii ţin de troaca unică a politicii româneşti, politicieni de dreapta-centru-stânga legaţi prin mafii şi afaceri ilegale care în aceste momente nu exclud nici o posibilitate de combinaţie, pentru binele lor şi răul nostru în următorii 4 ani. Apropos, de ce nu ne explică nimeni de la PD-L de ce sunt aşa indispensabili cei de la UDMR la guvernare? De ce e obligatoriu ca un partid cu 6% din voturi să fie zeci de ani la guvernare? Poate pentru că, fiind tot timpul în guverne din '90 încoace, ungurii ştiu multe despre mulţi, cu care au furat cot la cot de la Revoluţie încoace.

Speranţa nu e o strategie

Am văzut acest titlu de carte pe o tejghea azi... Nu se refera nici pe departe la ce m-am gândit eu când am vazut-o, dar nu contează.

Toţi sperăm în "mai bine", dar câţi din noi şi facem ceva pentru asta? Câţi ne gândim ce înseamnă acest lucru pentru noi, şi mai ales ce ar trebui să însemne? Câţi ne gândim că ar trebui sa avem mai mult timp pentru a petrece cu familia şi nu neapărat mai mulţi bani, sau o casă mai mare, o maşină mai bună?... Înţelegem oare că noţiunea de "calitate a vieţii" nu are nici o legătură cu PIB-ul, că daca PIB-ul creşte nu înseamnă că o ducem mai bine şi viceversa?

Sperăm să nu iasă prea urâtă treaba cu încălzirea globală, dar consumăm din ce în ce mai mult, facem jocul celor care ne vând produse din ce în ce mai proaste pe care le înlocuim tot mai frecvent, ca şi cum resursele planetei ar fi infinite. Avem tot mai multe maşini, le preferăm mijloacelor de transport în comun mizerabile în loc să cerem şi să întreţinem mijloace de transport curate...

Sperăm să avem nişte conducători oneşti, care să lucreze pentru binele nostru, dar am mers la vot ca să-i alegem tot pe cei care ne fură de jumătate de secol încoace? Am mers...

Speranţa nu este o strategie. Şi dacă nu este însoţită de o strategie, este vecină cu prostia...

Du-te!

Oare cât mai are de gând să ne chinuie cu prezenţa lui puturoasă Moliceanul ăsta?... Oare nu-şi dă seama că e penibil? S-a gândit acum, după ce partidul lui a ieşit cam şifonat din alegeri, să mai facă un ultim dar poporului român: să mărească taxa auto pentru maşinile second. Asta după ce a ţinut cu dinţii de taxa iniţială, din cauza căreia România a fost criticată de UE şi în condiţiile în care vânzările Dacia nu pot fi o justificare (vânzările în România au crescut în ultimul an, iar cele externe oricum nu pot fi compensate de piaţa internă).

Oare dobitocul a auzit de noţiunea de ”conflict de interese”? Da, oamenii nu aduc Citroen-uri Euro 2 din vest pentru că există mult mai puţine astfel de maşini încă în stare bună în comparaţie cu Volkswagen de exemplu. Şi? Trebuie penalizaţi din cauza asta? Crede oare că îşi vor cumpăra oamenii ăştia Citroen-uri noi, să le facă praf prin gropile patriei, viitoare autostrăzi în secolele XXII-XXIII?

Asta era soluţia la criza actuală, în opinia cretinului: taxa auto! Asta îi durea pe românii care mor de foame, pe pensionari etc. Noroc cu el că a salvat, încă o dată, patria care-l iubeşte atât de mult! Şi-a mai dat, mascat atât cât a putut un imbecil ca el, încă o subvenţie (prin programul Rabla).

Culmea e că acest papiţoi pupincurist a stat 4 ani prim-ministru, pupând dosul cui a fost nevoie ca să-şi păstreze scaunul. Acum, PSD-ul preferă însă o alianţă cu PDL-ul, pentru că bunicuţa e vulpe bătrână şi ştie că pe curve şi trădători nu te poţi baza...

Adio, Tăricene! Să mai auzim de tine doar când ajungi după gratii, acolo unde ţi-e locul!

Uninominal

Duminică vor fi din nou alegeri. De data asta uninominale, ceea ce înseamnă că o să alegem reciclaţii şi hoţii pe nume pe fiecare, unul câte unul. Vom avea proşti uninominali în Parlament... Şi ceva vedete în plus, faţadele partidelor pline de aceiaşi oameni şi mentalităţi învechite. Eu o să merg la vot ca să adaug un pătrăţel, "Fără reciclaţi şi hoţi", pe care o să pun ştampila... Poate la alegerile viitoare o să avem pe cine vota, speranţa moare ultima.

Program încărcat. De semnificaţii...

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

săptămâna 10 - 16 noiembrie 2008

Luni, 10 noiembrie ŞEDINŢA COMUNĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI 14.00 Dezbaterea şi votul asupra Moţiunii de cenzură. Marţi, 11 noiembrie - Sâmbătă, 15 noiembrie Activităţi ale deputaţilor în circumscripţiile electorale

Luni, 10 noiembrie

Şedinţa a început la ora 14,35.
Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea, secretar al Camerei Deputaţilor, şi Daniel Iluşcă, secretar al Senatului.
Domnul Bogdan Olteanu
Doamnelor şi domnilor colegi,
Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 462 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 121, iar 341 sunt absenţi.
Cvorumul legal de lucru nu este îndeplinit, după cum se constată în mod evident. Îi consult şi pe secretarii de şedinţă.
În aceste condiţii, suspend şedinţa. Un viitor Birou permanent reunit va fixa o nouă şedinţă de Camere reunite.

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,42.

Pe ăştia o să mergem iar să-i votăm????

Schimbare

Obama preşedinte!
Acum câţiva ani, când vedeam primele filme cu preşedinţi americani de culoare, mi se părea că realizarea acestei împrejurări ţine de un viitor foarte îndepărtat. Devreme în campania electorală nu credeam că va reuşi să învingă reminiscenţele rasiste din SUA... Şi totuşi, iată că a câştigat!
Mulţi îi plâng acum de milă, spunând că reformele pe care le promite ar fi greu de realizat şi în timpuri prospere, că acum în timp de criză sunt aproape imposibile... Total greşit! Acum, în timp de criză, lumea financiară este slăbită şi mai uşor de învins, iar preşedintele are mult mai multe şanse să aibă de partea lui populaţia. Finanţele trebuie readuse la ceea ce ar trebui sa fie: o unealtă pentru binele comun, nu un centru de putere inexpugnabil, care nu ţine cont decât de propriile interese.

Oare când o să ne apucăm şi noi, românii, să facem nişte schimbări adevărate?...

Power to the people

Azi sunt alegeri în Statele Unite. Un moment istoric, spun mulţi, prin ineditul candidaţilor. Sper să iasă Obama, pentru care restructurarea energetică nu înseamnă ”mai multe foraje” ca pentru McCain. Şi mai sper să fie în stare să schimbe direcţia actuală a SUA şi lumii în general, care este una autodistructivă. Poate sunt naiv şi nu sunt decât vorbe, dar realitatea va depăşi în acest caz cele mai negre previziuni.

Hai Obama!

REMAT politic

Se apropie din nou alegerile... Toţi aleargă după voturi ieftine, voturile oamenilor care uită repede. Alte măşti, aceeaşi piesă. Cu aceeaşi actori, reciclaţi deja de prea multe ori...

Acum câteva zile, Tăriceanu tuna şi fulgera pe la Câmpina în faţa unor muncitori despre tupeul profesorilor, bogaţii cu 14 sporuri salariale, care mai vor şi mărire de 50% tocmai acum, când ţara şi ”oamenii muncii” o duc greu. Încercarea prea transparentă de învrăjbire, demnă de mintea minusculă a premierului carpatin, sper să nu ţină şi oamenii să aibă destul discernământ încât să dea la alegeri, lui şi celor de teapa lui, ceea ce merită. Adică un buletin de vot alb... Sau mai bine, anulat, pentru că în România tuturor posibilităţilor, n-am încredere că buletinul pus alb în urnă va rămâne alb până la numărătoarea voturilor.

Am votat până acum la toate alegerile, ”mi-am făcut datoria de cetăţean” chiar dacă aveam ca cea mai bună opţiune doar ”răul mai mic”. De data asta, nu voi mai alege răul mai mic. Până când va apărea pe liste cineva care să merite votat, voi desena pe buletinul de vot o căsuţă în care voi scrie ”fără reciclaţi şi hoţi” si voi pune acolo ştampila.

Iar în privinţa propagandei de tip: ”n-ai votat, n-ai dreptul să te plângi” - cine a votat a girat cu votul său starea de lucruri de după alegeri, aşa că cei care au votat ”răul mai mic” n-au dreptul să se plângă. Cei care n-au votat pentru că n-au avut cu cine, sau şi-au anulat votul, au tot dreptul să ceară o schimbare adevărată.

Fără reciclaţi şi hoţi în politica românească!

PS: Sunt ferm în favoarea reciclării materialelor, dar consider că odată cu generaţiile din societate ar trebui să se schimbe şi cele din politică, iar ideile să evolueze. Noi batem pasul pe loc de aproape două decenii, cu aceeaşi şefi incapabili de evoluţie.

Planuri

Atunci când Newsweek scrie cu litere de-o şchioapă pe copertă „Viitorul capitalismului” ar trebui să începem să ne gândim... Criza financiară din aceste zile a arătat că sistemul financiar este prost. Problema însă, la bază, este economia bazată pe consum şi datorie, deci nu aparţine numai băncilor şi fondurilor de investiţii. Modelul de capitalism promovat în special în ultimii 30 de ani, început de Reagan, s-a dovedit un fiasco. Oamenii se gândesc acum ce se poate face, dar în moduri diferite: şefii se gândesc cum pot petici sistemul, iar alţii se gândesc cum ar putea să-l schimbe radical. Ca să obţinem ceva pozitiv pentru noi, oamenii de rând, trebuie însă să forţăm politicul să facă schimbările în favoarea noastră.

Bani, din nou

Dacă tot suntem în zodia necazurilor financiare, hai să zicem ceva şi despre leii noştri noi şi mentalităţile vechi... Acum câteva zile Parlamentul a aprobat majorarea salariilor profesorilor cu 50%, măsură care deşi a fost luată de politicieni numai în vederea proximei campanii electorale, este una care ar aduce măcar parţial o mult-aşteptată „reparaţie” a unei nedreptăţi care durează de peste o jumătate de secol.

Guvernul care tot stă să cadă de vreo trei încoace a ieşit însă la rampă cu îngrijorarea lui Vosganian că cele 6 milioane de euro (?!) suplimentare care ar trebui date de la buget nu se gasesc. Probabil domnul Vosganian are încă probleme cu cititul zero-urilor, fiind el însuşi un zero în domeniul în care este chiar ministru – milioanele de euro ar fi vreo 600 probabil.

Oricum, suma necesară nu este exorbitantă şi bugetul şi-ar permite-o. Guvernul a vrut iar să se dea tare (deşi este moale) şi a cerut la Curtea Constituţională anularea legii, în loc să facă ceea ce ar trebui, adică să caute soluţii - datoria lui de organ executiv al statului.

Viitorul? Să-l cumpărăm!

Recentele evenimente din lumea finanţelor, comentate în toate felurile în media, au avut (sau sper eu să aibă) şi un efect secundar pozitiv – lumea a văzut şi sper că a şi înţeles că există bani. Din cât plătim noi taxe, există rezerve enorme care nu sunt cheltuite sau sunt cheltuite prost.

Au putut fi scoşi brusc la iveală peste un trilion de dolari (şi aruncaţi practic). Dar există, şi au putut fi imediat disponibili, este ceva extraordinar! Trecând peste plângerile cu lacrimi de crocodil ale Tăriceanului (ajungem în postul următor şi la asta) că n-are bugetul bani de salarii decente pentru profesori, probabil şi România are o putere financiară mai mare decât ne imaginăm, pe care o foloseşte pentru altceva decât ce-ar trebui făcut...

Trebuie să înţelegem cu toţii că există resurse enorme (fiecare milion de oameni produc un capital uriaş) care depind, sunt la dispoziţia conducerii politice. Iar noi putem influenţa această conducere şi determina alocarea resurselor în scopuri importante şi utile. Nu trebuie să mai considerăm politicul ca o lume diferită de a noastră, evenimentele recente ne-au demonstrat încă o dată, dacă mai era necesar, că are o putere enormă asupra vieţii noastre de zi cu zi.

Amanetând viitorul

Şi România a ajuns să aibă nişte zeci de miliarde datorie externă, pornind de la un (după părerea mea) foarte onorabil zero în 1990. Unul din puţinele lucruri bune făcute de Ceauşescu a fost plata datoriei externe, ceea ce a făcut România cu adevărat independentă de fluxurile mondiale de capital. Şi bine ar fi fost să fi rămas independenţi, după cum bine vă daţi seama zilele acestea, auzind ştirile despre marea criză financiară mondială.

De la nivel micro – fiecare din noi mai face câte-un credit, tot mai puţine produse se cumpără cu plata pe loc – şi până la nivel de state – datoriile externe cresc necontenit, cu atât mai repede cu cât economia este mai mare – împingem tot mai mult în viitor obligaţiile... Până când, cine le va plăti?

Mai nou, au apărut creditele cu dobândă 0% pentru unele produse, în alte state europene se întâmplă chiar să fie interzisă plata pe loc, obligatoriu peste 3-6 luni decizi dacă plăteşti tot sau în rate... De ce? Credeţi cumva că s-au transformat băncile în instituţii caritabile?

Când cumpăraţi câteva umbrele sau un produs electronic cu mai puţin decât preţul unui kilogram de carne, vă întrebaţi cum de e posibil aşa ceva? Nu, necazul e că ni se pare deja normal acest lucru. Se cheamă „externalizarea costurilor”, preţul nu reflectă de fapt toate cheltuielile. De exemplu, în cazul electronicelor, ştiaţi că siliciul şi cuprul sunt extrase din Africa din nişte gropi rudimentare săpate în pământ, de copii care mor pe capete pentru câţiva dolari pe zi?... Da, o industrie de sute de miliarde de dolari are la baza lanţului productiv aceste crime... Cât credeţi că ar conta în preţul final ca extragerea minereului să se facă de oameni maturi şi nu copii, în condiţii bune? Mai nimic, dar din cauza concurenţei acerbe de pe „piaţa liberă” acest „mai nimic” devine inacceptabil.

Plătim produsele ieftine de 10 ori preţul afişat, în diferite moduri... Sau, ceea ce e şi mai grav, le lăsăm datoriile copiilor noştri...

Acelaşi lucru se întâmplă cu mediul – îl poluăm şi consumăm resursele într-un ritm incredibil, în speranţa (absurdă) că la un moment-dat, în viitor, va apărea cineva care să schimbe toată tehnologia actuală cu una nouă, la o bătaie din palme – lăsăm schimbarea în grija generaţiilor viitoare. Ceea ce nu înţelegem este însă că NOI suntem cei care trebuie să ne schimbăm proastele obiceiuri, pentru că altfel copiii noştri vor învăţa de la noi numai risipa şi îndatorarea, şi nu vor fi nici ei capabili de schimbare.

Şi chiar dacă vor fi totuşi, va fi prea târziu.

O criză – multă demagogie

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris nimic... Probabil cel mai important eveniment al ultimei luni a fost unul internaţional, criza financiară din Statele Unite (şi nu numai). O criză care a făcut să iasă din buzunarele bugetelor statelor resurse nebănuite. Dacă luăm numai cea mai mare „tranşă” de ajutoare pentru Wall Street, de 700 miliarde de dolari, şi ne gândim că acum câteva luni acelaşi preşedinte Bush a respins o lege care ar fi dat câtorva milioane de americani o asigurare medicală minimă (pe care acum nu şi-o pot permite) şi care ar fi costat doar câteva miliarde, lucrurile devin de neînţeles. Mai ales că aşa-zisa legătură „Wall Street – Main Street”, adică efectele crizei financiare asupra economiei reale, este doar una ipotetică dacă privim un pic istoria.

Dacă adăugăm „salvările” de instituţii financiare de până acum, ajungem uşor numai în cazul SUA la 1 trilion (1000 miliarde) dolari. Şi, chiar dacă în cantităţi mai mici sau în mod mai mascat, multe alte state dezvoltate au dat în total alte câteva sute de miliarde aceloraşi instituţii care, deşi n-au o legătură intrinsecă cu economia reală, au o mare influenţă asupra politicii.

Toate aceste sume din banii contribuabililor din întreaga lume, din banii oamenilor care se îmbolnăvesc şi mor din cauza aerului devenit irespirabil din cauza poluării în timp ce „nu sunt bani” pentru energii alternative şi autoturisme electrice. În timp ce doar 25 de miliarde pe an ar ajunge pentru împiedicarea morţii a 25,000 de copii pe zi în Africa.

Cât despre cauzele crizei, cele imediate sunt subiect de dezbatere între mai-marii lumii. Niciunul însă nu îndrăzneşte (poate cu excepţia lui Medvedev, care e oricum doar o marionetă a „capitalismului de stat” din Rusia) să spună cauza de la baza tuturor necazurilor finanţelor lumii: datoriile, faptul că economia actuală se bazează pe datorii, monedele nu mai au acoperire în aur şi se tipăresc la comanda guvernelor, au devenit ele însele o marfă ca oricare alta. SUA au în acest moment 13 trilioane dolari datorie externă, iar în ultimii 5 ani aceasta a crescut cu peste 1000 miliarde pe an. Toate statele au datorii din ce în ce mai mari, şi „superputerea” nu face excepţie. Dar despre datorii, mâine.

Lupul (de mare!) paznic la oi (noi!)

(Poveste ... de trezit ... românii)

Cică era odată, o turmă de oi, dar mare, mare de tot! Şi, pentru că vechiul baci n-a găsit cea mai bună păşune pentru ele, oile l-au alungat; de fapt, oile fiind din firea lor creaturi blânde, care n-ar putea face rău cuiva, nu ele, ci câinii, cei care trebuiau să apere turma şi pe baciul ei, l-au alungat! Câinii pe care îi hrănise o viaţă întreagă şi care până atunci îi lingeau mâinile şi picioarele, l-au alungat! Şi l-au alungat departe, departe, tocmai pe lumea cealaltă, ca să nu se mai întoarcă niciodată!

Cu mintea lor (c-atâta le-a dat Dumnezeu!), oile n-au putut să prevadă năvala haitelor de lupi ce le dădeau târcoale, dar nu-ndrăzniseră să atace câtă vreme turma era păzită de baciul cel bătrân! Ba, încă, erau chiar baci care stăteau la pândă şi abia aşteptau să le pice lor turma-n mână!

Şi-au venit: primul, înconjurat de câinii turmei, câinii între care crescuse şi care alungaseră pe vechiul baci, nici n-a-ntrebat nimic, şi-a rotit doar bâta pe deasupra turmei şi-a zis:

– De azi înainte, eu am să vă fiu baci!

N-aveau ce face, au primit, chiar cu bucurie: turma pierduse deja berbeci, oi şi, mai ales, mulţi, mulţi miei, căci haita nu căuta în turmă nici după sex, nici după vârstă! Nu mai voiau alte pierderi, le era de-ajuns!

N-a trecut însă mult şi-au năvălit haite de lupi, dar lupi mai deştepti, care pricepuseră că-i mai mare câştigul dacă nu mănânci imediat din turmă, dacă ai răbdare şi iei întâi lâna, dacă tunzi întâi oile pâna la piele, până dă sângele şi-abia pe urmă te-nfrupţi! Şi-atunci cu măsură, să nu pice multe de-odată, să nu se-aprindă-ntreaga turmă, că poate deveni periculoasă, oricât de blânde-ar fi oile de felul lor! Şi, uite-aşa, încet-încet, turma s-a-mpuţinat, oile, slabe, n-au mai făcut miei, ... Câţiva berbeci mai solizi, câteva oiţe mai „dotate” şi câţiva miei, mai zburdalnici din firea lor, au reuşit să scape, să fugă spre alte turme, mai bine păzite şi hrănite.

Dar n-au fost bine primiţi acolo, mai ales unii cu blana mai închisă la culoare (poate şi din cauză că, se spune, dacă primul miel pe care îl vezi, primăvara, este alb, îţi merge bine tot anul, dacă e negru, îţi merge rău!)! Acu’, adevărul este că, văzând ce păşuni frumoase şi bogate au turmele de pe-acolo, oile noastre şi-au cam dat în petec şi-au început s-adune chiar mai mult decât aveau nevoie, ca să mai aducă şi pe-acasă, pe la ele! S-au supărat bacii cei străini şi-au început să le trimită înapoi. Şi pe bună dreptate, că doar nu de-aia munceau ei pe rupte şi-ngrijeau şi curăţau păşunile, ca să vină alte oi de-afară să fure din munca lor!

A durat o vreme pâna când a-ndrăznit biata turmă să scape de baciul ăsta nou şi chiar şi atunci, cu greu, căci multora le mersese bine în vremea asta! Şi şi-a ales turma, pentru prima oară, baciul pe care l-a dorit; dar aşa de bine a ales, că nu după multă vreme, călcându-şi pe mândrie, l-a rugat pe cel dinainte să revină! Şi a revenit, că doar atât aştepta! Numai că, între timp, privind la turmele din jur, care-o duceau mult mai bine cu bacii lor, oile au văzut că astea nu aveau acelaşi baci o veşnicie, că din timp în timp îi mai schimbau şi şi-au zis că poate tocmai de-asta o duc mai bine! Aşa că au hotărât să facă şi ele la fel. Ştiau însă că nu-i tocmai uşor, mai schimbaseră odată baciul şi greşiseră!

Şi cum stăteau ele aşa şi se gândeau (cu mintea lor, câtă le-a dat Dumnezeu!) iată c-apare un lup, cam jumulit, e-adevărat şi le zice:

– De ce nu v-aş fi eu baci? Cine ar putea lupta mai bine cu lupii, decât un lup? Păşunile cele mai bune o să le aveţi, cine cunoaşte mai bine ca mine toate păşunile din jur?

Stau oile-nmărmurite, se uită, ascultă şi nu le vine-a crede: cum de nu s-au gândit mai dinainte? Are dreptate, deşi nu pare atât de voinic, pe cât se dă; şi-i cam slab de înger, parcă stă să plângă ...!

– O, vă explic imediat! zice lupul.

– Plâng pentru amicul meu, care-ar fi vrut să vină şi el, dar cum nu puteam fi doi baci la o turmă, a renunţat în favoarea mea. Bun prieten! I-am promis că-i voi păstra locul de prim-păstor, după ce voi fi uns baci!

Oile (cu câtă minte le-a dat Dumnezeu!) fură aşa de emoţionate de poveste, că unele chiar începură să plângă şi ele! Şi nu era chip să renunţe la „oferta” care, parcă din cer le picase, deşi unele mai crâcneau, pe ici-colo; cică auziseră ele că cel care voia acum să le fie baci, dăduse şi el iama - şi încă bine – prin turmă!

Şi s-a ales lupul baci! Şi-au dat iama prin turmă haitele, ca şi înainte! Până când, într-o zi, chiar şi lupul-baci a fost atacat, cu mare furie, şi încă de haita lui! S-a-ntors el atunci spre turmă şi a zis:

– Îi lăsaţi să mă dea jos şi să mă sfâşie? Doar voi m-aţi ales!

Şi bietele oi (c-atâta minte le-a dat Dumnezeu!) au zis că aşa-ceva nu se poate şi-au hotărât să-şi apere baciul! Şi au reuşit! Au reuşit aşa de bine, că lupul-baci a hotărât să se întâlnească, pentru ca turma să-şi reafirme sprijinul, cât de des îi vor permite multele lui îndatoriri!

Între timp, amicul lui din haită i-a adus aminte de promisiunea făcută; numai că prim-păstorul interimar (care tot un lup era, dar din altă haită, cu care se-nfrăţise haita lui mai demult, gândindu-se că dacă nu reuşeşte unul să păcălească turma, să încerce şi celălalt!) începuse să se simtă bine în funcţia lui şi nu mai voia să plece! Şi-au început atunci să se sfâşie între ei, baciul şi prim-păstorul (care nu mai voia să fie interimar!) aşa de abitir, că niciunul nu mai vedea mulţimile de haite ce prăduiau turma!

Încet-încet, oile au început să-şi piardă încrederea şi răbdarea: unde erau păşunile promise, unde era eroul care ţinea haitele la distanţă? Aşa că s-au hotărât ca la prima „baie de turmă” promisă de baci, să uite de „respectul” ce i-l „datorau” şi să behăie cât de tare puteau ele, atunci când baciul urla. Erau sărbătorile la care se taie porcii, că de-ar fi fost cea la care se taie mieii nici nu s-ar fi dus la întâlnirea cu baciul, ar fi fugit să-şi ascundă odraslele!

S-a supărat rău lupul-baci de „nerecunoştinţa” turmei, dar nu prea avea ce face: dacă va fi iar atacat de haită şi va trebui să ceară ajutor la turmă? A-nghiţit în sec şi-a mers mai departe. Dar şi-a schimbat năravul, credeţi? Nu, căci Dumnezeu n-a fost rău numai cu oile, ci şi cu unii lupi!

Între timp, oile (cu câtă minte le-a dat Dumnezeu!) visau deja la un alt baci, mai de încredere! Dar cine? În cine să mai aibă încredere? Au fost atâţia şi niciunul nu şi-a ţinut promisiunile şi viaţa-i tot mai grea şi jaful tot mai mare!

Şi n-a trecut mult, când iată vine una şi spune c-a avut un vis minunat: se făcea că baci le era un urs, unul mare şi puternic, de-ar fi putut să lupte singur c-o haită mare, mare de lupi, ba chiar şi cu mai multe de-odată! Şi care n-a ţinut în viaţa lui la nimic mai mult decât la mieii cei frumoşi şi blânzi ai turmei şi la păşunea lor! S-a-nviorat pe dată-ntreaga turmă şi-a-nceput din nou să spere, aşteptând cu nerăbdare să-şi întâlnească salvatorul!

Acu’, ca să fiu cinstit până la capăt, trebuie să spun că, de fapt, oile-l mai văzuseră pe urs oţărându-se la lupii cei răi şi hulpavi, ce jefuiau turma şi distrugeau păşunea care, declama el, „nu era a lor, nici a lui, nici măcar a oilor, ci a urmaşilor urmaşilor lor, în veacul vecilor!”. Numai că nu-l văzuseră niciodată luptând cu haitele, ci numai ameninţându-le de la distanţă.

Şi, ca să le strice toată bucuria şi să le-ntunece speranţa, nişte berbeci mai bătrâni, trecuţi prin multe, ziseră, aşa-ntr-o doară:

– Am auzit noi, de la bătrânii noştri de odinioară, o vorbă: cică hoţul strigă cel mai tare: „Hoţii! Hoţii!”.

Şi, ca să întărescă cele spuse, întrebară:

– De unde are ursul atâta miere? Dacă ne fură sarea?

Apoi hotărâră:

– Noi nu mai riscăm înc-o dată!

Ce se vor face însă cu mieii cei naivi şi neascultători, care mai înclinaseră odată balanţa către lupul-baci?

... cu televizorul!

„Aţi minţit poporul / Cu televizorul!” s-a scandat într-un anumit moment istoric... Cele 2 ore zilnic de program TV din Epoca de Aur erau în majoritate ştiri denaturate şi propagandă pentru regim. Nişte ştiri pe care nu le mai credea nimeni şi o propagandă tocită şi obtuză de care toată lumea era sătulă, nu mai avea efect. Erau 2-3 emisiuni totalizând 1-2 ore, săptămânal, care meritau văzute. Atunci se încerca minţirea poporului cu televizorul, dar cu un succes doar parţial.

Cum stăm azi, la aproape două decenii de la căderea comunismului? Astăzi, majoritatea românilor din mediul urban şi tot mai mulţi din mediul rural au zeci de posturi TV cu emisiune 24 de ore zi. Cei mai săraci au şi ei acces la minim 3-4 posturi cu emisie non-stop. Ore de emisiuni de ştiri pe zi, dar cu ştiri care uneori se bat cap în cap pe diferite posturi (sau chiar pe acelaşi post în interval de câteva ore), telenovele omniprezente cu actori execrabili şi poveşti aiurea, talk-show-uri rareori interesante şi „emisiuni de divertisment” sau concursuri de la proaste în jos. Când se mai întâmplă să ajungă şi la televiziunile din România câte-un concurs mai acătării, nu cu şi pentru cretini, el n-are viaţă lungă. Se pare de fapt că există o condiţie fără de care emisiunile nu ajung pe platoul de filmare: imbecilitatea.

Astăzi, este depăşită lozinca. Poporul nu mai este minţit. Adunând toate sutele sau miile de ore de emisie zilnică de pe toate posturile care se pot vedea din România, probabil cineva (cu un ochi obiectiv) şi-ar putea crea o imagine medie destul de veridică asupra lumii în care trăim. Doar că nimeni nu poate urmări toate emisiunile. Oamenii sunt sufocaţi de avalanşa de emisiuni de umplutură şi reclame dintre care e greu de ales esenţialul.

Astăzi, ar fi mai adevărat enunţul: „Aţi prostit poporul / cu televizorul!”

Pentru că urmărirea televiziunii timp de minim 2-3 ore pe zi şi ajungând la 7-8 pentru categoriile de oameni care stau mult pe-acasă nu face decât să ţină creierul inactiv, să-l dopeze cu pseudo-informaţii de-a gata, să-l atrofieze. Toate emisiunile proaste creează o imagine denaturată asupra realităţii, şi de fapt au ca ultim scop scoaterea omului obişnuit din circuitul decizional democratic. Aşa cum am mai scris aici, conducătorii noştri ne vor legume, nu oameni responsabili. Şi au la îndemână mijloace puternice pentru a îndeplini acest deziderat.

Starea de sănătate a ... contabilului

„Poporul îşi merită conducerea pe care o are”: vrem un Ministru al Sănătăţii economist, contabil avem! Nu trecuse un an de când hotărâse desfiinţarea unor spitale „pentru că nu aduc profit” (!?), când a luat o hotărâre şi mai „măreaţă”, mai „utilă”: lansăm un „program” care să ne arate starea de sănătate a poporului român!

Zis şi făcut: milioane de oameni puşi pe drumuri, zeci de milioane de „analize” şi milioane de euro cheltuiţi, din buzunarele celor a căror stare de sănătate s-a mai înrăutăţit un pic şi din cauza asta! În sfârşit, după un an, „ministrul contabil” trage linie şi adună:

– ...% dintre români prezintă risc de îmbolnăvire în următorii ani (!?);

– ...% dintre bărbaţi şi ...% dintre femei consumă carne grasă (!?);

– ...% dintre bărbaţi şi ...% dintre femei consumă zilnic alcool (!?);

– ...% ....

Bietul contabil, cum să-i dea lui prin cap că starea de sănătate reală a poporului putea fi aflată simplu, direct, fără cheltuielile enorme făcute şi fără stresul suplimentar creat milioanelor de oameni, din fişele aflate la medicii de familie (cei care nu au asemenea fişe oricum nu au participat la „campania” ministrului!). Iar rezultatele „programului”, anunţate de „ministrul contabil”, se puteau obţine mult mai ieftin şi mai rapid prin sondaje, de care oricum nu suntem scutiţi, se fac permanent şi de către oricine şi se trag orice concluzii!

Interesant: cum oare s-or împăca, în mintea aceluiaşi om, două idei atât de „măreţe” şi de diferite: desfiinţarea unor spitale pentru că „nu aduc profit” şi realizarea unui „program” inutil, cu cheltuieli atât de mari? Care o fi starea de sănătate mintală a unui asemenea om?

Dar dacă el este sănătos mintal şi, de fapt, nu este decât unul din escrocii care au devalizat ţara asta, de aproape 20 de ani încoace? Sau, dacă este unul din cei care duc la îndeplinire „programul de desfiinţare” a poporului român, fără armate, fără război, distrugându-i Sănătatea, Învăţământul şi Cultura?

Lumea interlopă

Din nou s-au încins spiritele în lumea interlopă craioveană. De data asta, o bătaie după o partidă de poker pe bani mulţi şi furaţi, o împuşcătură cu o armă deţinută ilegal...

Românii mai au încă până să înţeleagă că această „lume interlopă” nu este deloc paralelă cu lumea noastră, şi nici nu se intersectează doar atunci când mai auzim prin cartier sau la televizor împuşcături. Nu, dragi cititori... Lumea interlopă este lumea în care trăim şi noi, aceşti indivizi pervertiţi de bani, pe care i-au furat şi îi fură de la noi ceilalţi, sunt mai presus de lege, ne calcă pe trotuare sau treceri de pietoni cu maşini „tari” şi scapă nepedepsiţi, sunt apăraţi de poliţia şi justiţia pe care le plătim noi, sunt animale cu chipuri de (semi)oameni pentru care viaţa altora nu are decât cel mult un preţ în bani.

Aceste brute sunt produsul „tranziţiei” noastre glorioase spre economia de piaţă, spre capitalism. Pentru marii miliardari (de carton, care au trecut de această fază), sunt nişte găinari de cartier, dar ei sunt mulţi şi fură destul fiecare. Numai dacă am calcula valoarea maşinilor expuse în Craiova cu ocazia înmormântării lui Cioacă, am ajunge la câteva milioane de euro. Ar trebui să înmulţim cu un factor minim 3-4, pentru că pe lângă maşini au şi vile şi apartamente, şi apoi cu minim 2 pentru că sunt minim două tabere rivale, deci ajungem lejer la un minim furat de 10-20 de milioane de euro. Numai la Craiova... Închipuiţi-vă ce este la Bucureşti. Plus celelalte oraşe medii şi mari. Ajungem la câteva miliarde de euro. Care sunt furaţi an de an, pentru că în lumea interlopă banii sunt rulaţi extrem de rapid, pentru a scăpa de orice controale.

Indivizii care fac parte din această „lume” sunt câteva mii în toată ţara. Chiar credeţi că ar fi intangibili, dacă noi ceilalţi i-am vrea în puşcării? Eu cred că nu.

Despre români şi metehnele lor

Vă recomand blogul lui Horia Pătraşcu, scrie bine despre dificultăţile noastre de a ne simţi parte a unei societăţi normale. Gândurile unui om inteligent merită întotdeauna citite şi aprofundate, iar în acest caz ele sunt puse mai bine în valoare de talentul scriitoricesc al autorului.

Domnule Profesor,

ştiţi desigur că nivelul învăţământului românesc scade continuu, de prea multă vreme. Nu este un fenomen unic în Europa, scăderi sunt în majoritatea statelor, din cauza politicilor şi a politicienilor.

Guvernanţii nu au ca „prioritate zero” învăţământul, ei au ca prioritate crearea unei mase omogene de oameni îndobitociţi, needucaţi, fără opinie. Aceasta le-ar asigura o guvernare liniştită şi după bunul plac, în interes personal.

Zeci de mii de elevi termină anual liceul fără a şti bine să scrie şi să citească. Pe unii dintre aceştia i-aţi ajutat şi dumneavoastră, dându-le note peste merite, de milă sau de frică (de conducere, de părinţi, de colegi). Aceasta scade nivelul învăţământului şi respectul societăţii în general pentru dumneavoastră şi pentru şcoală.

Avem nevoie de oameni pregătiţi şi de respect pentru educaţie. Este singura cale prin care se pot realiza, în viitor, schimbările sociale şi economice de care avem nevoie!

Daţi note corecte, chiar dacă asta înseamnă să aveţi peste 50% corigenţi! Comunicaţi, aveţi internetul la îndemână! În acest fel vă puteţi coordona acţiunile şi trece peste frică, pentru că unirea naşte puterea!

Societatea are nevoie de dumneavostră şi de o educaţie adevărată. Are nevoie să fiţi puternic şi independent, să creaţi Oameni, nu cârpe!

Vreme trece, vreme vine...

Toate-s vechi şi nouă toate... Există o Societate Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), companie de stat de interes strategic, care trebuia să se ocupe cu lucrările de amenajare a bazinelor râurilor, vreo 3000 de kilometri...

Această societate a fost faultată în repetate rânduri, şi în vechea guvernare Năstase şi în cea Tăriceană. Mare parte din albiile râurilor au trecut în administrarea Apelor Române, care le are doar în gestiune dar nu se prea preocupă să facă vreo lucrare... SNIF n-a mai primit bani şi utilaje de prin 2003, iar în 2006 i-au fost blocate şi conturile bancare, din cauza unei datorii care i-a fost trecută în gestiune deşi nu avea nici o legătură cu ea.

De ce toate acestea? Pentru că SNIF are un patrimoniu imobiliar măricuţ, de vreo 100 de milioane de euro, „reevaluate” cum se obişnuieşte pe la noi la 30 de milioane. Nimicnicia şi prostia politicienilor şi mafioţilor legaţi de ei este atât e mare, încât aceştia nu sunt capabili să privatizeze cinstit o firmă, sau măcar lăsând-o funcţională... Inteligenţa lor nu se poate ridica mai sus de nivelul găinăriilor imobiliare, ei ştiu numai să dezmembreze şi să-şi împartă între ei...

Probabil, vor reuşi şi în acest caz. Dar este o companie de interes naţional, şi vedem că din cauza intereselor mafiote tot mai mulţi oameni suferă din cauza inundaţiilor... Implicaţiile sunt clare, rămâne să facem ceva!

Sursa: Academia Caţavencu

Politicianul român

Parazitii feat. Mircea Badea - Politicianul roman
Asculta mai multe audio Muzica »

Blestemul apelor?

Văd titluri de genul ăsta în ziare, pe la televiziuni... Blestemul apelor. Apa, în loc de binecuvântare, dătătoare de viaţă, a ajuns „blestem”. De ce? Pentru că aşa s-au gândit nişte minţi înguste că e mai de impact titlul. Dar este greşit, nu spune nimic. Fără ploi, ar fi secetă şi nu am avea recolte, ar fi foamete şi lipsă de apă potabilă.

Nu, tovarăşi jurnalişti, blestemul nu e al apelor, ci al prostiei omeneşti. Este blestemul prostiei noastre, care ţinem de aproape două decenii la conducere o adunătură de imbecili hoţi, care fură absolut orice şi de oriunde. Incluzând materialele şi banii pentru îndiguiri, drumuri şi poduri, incluzând pădurile care ţineau pământul în loc...

Evident că acum sunt alunecări de teren când plouă ceva mai tare dacă mii de hectare de pădure sunt defrişate în mod barbar, e normal să fie inundaţii şi digurile nereparate de zeci de ani să nu ţină... În locul reparării lor, s-au construit vile, în părţi mai înalte ca să nu fie în pericol. În pericol rămân tot oamenii de rând. Care totuşi îi menţin pe aceeaşi hoţi la conducere...

Mâine, despre o Companie care ar fi trebuit să facă lucrări de îndiguire.

Deşteaptă-te române!

Am văzut la Jocurile Olimpice din China nişte imagini mişcătoare cu premierea sportivilor noştri... Nişte oameni simpli, care au muncit enorm şi eforturile le-au fost răsplătite, nişte persoane care plângeau de bucurie când se intona imnul românesc.

În sport, ca să ajugi pe primul loc, nu contează banii, pilele sau cunoştinţele. Ca să parafrazez o zicală celebră, trebuie un 1% înclinaţie şi 99% transpiraţie. Oamenii care au ajuns să reprezinte România la Beijing sunt poate cei mai potriviţi şi cu siguranţă cei mai sinceri mesageri ai noştri.

Ar trebui să ne deşteptăm şi noi, ceilalţi, şi să învăţăm să ne alegem reprezentanţii politici astfel încât să nu ne mai facă de râs.

„Suveranitatea corupţiei naţionale”

... Aşa scriau ziarele nemţeşti în legătură cu votul din Parlamentul României, de neîncepere a urmăririi penale în cazurile Mitrea şi Năstase.

Este însă lăudabilă iniţiativa Uniunii Naţionale a Judecătorilor de a contesta în instanţă această decizie parlamentară. Evident, şansele de reuşită sunt minime, dar utilitatea demersului stă în izolarea şi mai mare a politicienilor corupţi, acolo în fieful lor... Justiţia, după zeci de ani de hibernare, dă semne firave de trezire, iar acest lucru ar trebui văzut, înţeles şi mai ales sprijinit de populaţie. Fără sprijinul maselor Justiţia nu are cum să-i pedepsească pe cei care deţin puterea legislativă în ţară. Judecătorii au dat în judecată Parlamentul pentru corupţie!

Aşa că, dragi cititori, aveţi grijă la vot în toamnă... Din păcate sistemul nu o sa fie pur uninominal, ca să putem să-i excludem pe toţi suspecţii de corupţie, dar măcar pe cei pe care putem, să-i dăm afară din politica românească!

Între ciocan şi nicovală

Nu sunt un susţinător al NATO, prin urmare nu consider că ar fi fost în vreun fel utilă aderarea Georgiei la alianţă şi cred că ruşii sunt îndreptăţiţi să se simtă ameninţaţi de extinderea ei până la graniţele lor. Din cum văd evoluând situaţia, tind să pierd speranţa unei lumi pacifice în viitorul previzibil. Marile puteri continuă să se lupte pentru resursele de hidrocarburi, pentru zonele de influenţă, pentru dominaţia mondială.

Încercările SUA cu scutul antirachetă nu sunt în scopuri defensive, se vrea acest scut ca pavăză din spatele căreia se poate face orice fără teama de ripostă. Ruşii şi arabii au dreptate când văd ca ofensivă această iniţiativă.

În afară de Rusia şi SUA, se ridică statul chinez. Până acum, acesta a părut pe plan extern mult mai pacifist şi „cu capul pe umeri” decât Rusia şi SUA, care au făcut nenumărate excese de autoritate şi utilizare nejustificată (şi în afara legilor internaţionale) a forţei. Dar nu se ştie la ce derapaje poate duce bogăţia care se acumulează în vistieria Chinei, depinde de ce fel de lideri o să se nimerească să aibă...

În afara marilor puteri, sunt alte câteva state care sunt (par a fi) luate în seamă, doar pentru că sunt puteri nucleare sau au mult petrol. Interesele comerciale şi strategice primează oricum peste tot restul, SUA colaborează îndeaproape cu conducerile absolutiste din Orientul Mijlociu pentru care drepturile omului sunt mai de neînţeles decât pentru mult-blamata Chină.

... Şi mai sunt state tip Georgia, România, Bulgaria, care speră că odată cu intrarea în UE şi mai ales în NATO sunt protejate, sunt în siguranţă în faţa pericolului rusesc. Greşit! În caz de conflict, aceste state vor fi folosite ca teatre de război şi vor avea prin urmare cel mai mult de suferit, indiferent de partea cui ar fi. Acum, e adevărat că şi neutralitatea e greu de crezut că le-ar fi respectată, pentru că n-au atuurile Elveţiei...

Statele mici sunt în continuare între ciocan şi nicovală, din toate punctele de vedere (economic, militar, politic etc). În secolul XXI, omenirea nu a ajuns încă la o dezvoltare a conştiinţelor care să permită respectul şi tratamentul egal pentru fiecare fiinţă umană, indiferent de locul unde s-a născut.

Bombonel şi Pitrea

Cât mai au de gând s-o dea întoarsă cu cercetarea penală în privinţa ăstora doi? Şi în acest caz, interesele personale ale corupţilor de care e plin Parlamentul se pare că primează asupra intereselor de partid. Probabil în dosarele Năstase-Mitrea există exagerări artificiale din cauză că nu mai sunt la putere, dar de aici şi până la a crede că sunt nevinovaţi e cale lungă.

Şi mesagerii Uniunii Europene s-au pronunţat în această privinţă, comunicând Parlamentului că ar face bine să nu-i mai protejeze pe cei doi. Parlamentarii însă se tem de acest precedent., după care ar putea urma alţii dintre ei. Legea tăcerii funcţionează, iar Parlamentul român pare cea mai mare şi mai vizibilă familie mafiotă din lume.

Cortina de fier

Ştirile din Georgia s-au succedat cu repeziciune... Se pare că în sfârşit înaintarea armatei ruse a încetat, pentru că aşa a vrut preşedintele (prim-ministrul de fapt) rus. În mod sugestiv, ordinul a fost dat cu câteva minute înainte de sosirea preşedintelui francez la Moscova.

Ruşii au făcut o demonstraţie de forţă, iar lumea s-a uitat şi atât: nu te poţi pune cu o ţară care deţine mii de focoase nucleare. Am văzut un interviu pe CNN cu ministrul de externe rus – un domn între două vârste, care vorbea o engleză mult peste nivelul Putin-Băsescu, se vedea că a fost şcolit prin Vest... Îi tot dădea cu peace-keepingul, când a fost întrebat ce căuta armata rusă la zeci de kilometri în afara regiunilor separatiste, pe teritoriul Georgiei: moment în care, cu un cinism demn de „lumina de la răsărit”, tovarăşul respectiv a dat exemplu intervenţia NATO în fosta Iugoslavie, când a fost bombardat Belgradul aflat la peste 100km de zonele cu probleme – prin comparaţie ruşii au fost modeşti, n-au mers decât câteva zeci de kilometri în teritoriul georgian. Acesta este adevărul, americanii s-au comportat la fel şi au creat precedente periculoase, cu urmări care încep să se vadă.

Al doilea lucru despre care voiam să scriu este un sondaj public pe CNN în care întrebarea era „Ce sunt operaţiunile Rusiei din Georgia?” cu opţiunile „menţinere a păcii” şi „invazie”. Spre enorma mea surprindere, ştiţi care erau rezultatele? 70% dintre cei care votaseră pe site-ul CNN (vreo 20000 de oameni) ziceau „peacekeeping”...

Înseamnă că în spatele cortinei de fier a dezinformării, în ziua de azi se poate întâmpla orice. Omul îndoctrinat de reclame şi propagandă e gata să creadă cele mai absurde găselniţe ale conducătorilor... Fără să gândească.

E adevărat că Gerogia a început operaţiuni militare de amploare acolo, acum câteva zile. Este însă la fel de adevărat că ruşii mişcaseră în prealabil forţe armate în zonă, erau pregătiţi. De asemenea, Oseţia de Sud este cumva în afara Georgiei din 1992, dar e din punct de vedere legal şi formal parte a statului georgian – în astfel de regiuni „separatiste” (cum a fost şi Kosovo), aşa-zisele „forţe de menţinere a păcii” nu fac decât să prelungească la nesfârşit starea conflictuală, ele împiedică escaladarea pe scară largă a confruntărilor dar nu rezolvă nici o problemă. Ei, se pare că lumea nu mai e în stare să vadă că situaţia acolo era anormală, că de pe teritoriul Oseţiei se trăgea spre localităţi georgiene, că au tot fost provocări de-a lungul timpului la care Georgia a fost obligată să nu răspundă din singurul motiv că e stat mic.

Gândiţi şi filtraţi informaţia, dragi cititori! Armata georgiană avea tot dreptul să intervină într-un teritoriu din care se trăgea asupra ei şi care aparţinea statului georgian! Nu ruşilor. În Oseţia de Nord şi Oseţia de Sud trăiesc (în pace) şi ruşi şi georgieni, sunt familii mixte ca în toate regiunile de frontieră. Regiunea a fost prin urmare împărţită între Rusia şi Georgia la dezmembrarea URSS, Oseţia de Sud nu e un teritoriu numai cu ruşi, care aparţine de drept Rusiei. Iar ceea ce a făcut Rusia ca „represalii” (cum deschis a declarat Putin) a fost o invazie a unui alt stat independent, a fost o distrugere fără sens care dă înapoi economia Georgiei cu mult, îndepărtând aspiraţiile georgienilor de bunăstare... A fost o demonstraţie de forţă a Rusiei care conform aspiraţiilor lui Putin (un personaj deosebit de periculos) se vrea în continuare mare putere. Despre rolul NATO în toată tărăşenia, mâine.

Becali alternativ

Un Gigi Becali alternativ... Aşa după cum aţi auzit poate, Gigi Becali a anunţat că va investi un miliard de euro în energia eoliană, în Dobrogea. De acum mai bine de un an, când am auzit că achiziţionează terenuri pe-acolo, m-am gândit că o investiţie excelentă ar fi energia solară sau eoliană... Se pare că şi alţii s-au gândit, şi l-au sfătuit cum trebuie.

Sincer, dacă într-adevăr va face asta şi dacă în plus, aşa cum spunea, va da energie gratuită nevoiaşilor şi caselor de bătrâni sau căminelor de copii, îl voi recunoaşte ca pe cel mai mare binefăcător român al ultimelor decenii. Ar fi primul miliardar român care a investit în ceva într-adevăr bun pentru cei mulţi.

E adevărat că banii pe care-i are tot de la români i-a luat, dar haideţi să fim serioşi, clienţii pentru terenurile pe care le-a speculat el nu-s „oameni de rând”.

În continuare, să sperăm că Transelectrica îşi revine din imbecilitate şi nu refuză să dea avizele necesare construirii de ferme eoliene în Dobrogea: momentan sunt proiecte şi cereri de aprobare făcute (de companii române şi străine) pentru 10,000MW, din care au fost aprobate doar 2,000MW din cauza „lipsei capacităţii de transport”. Decât să se ascundă în spatele unor justificări penibile, Transelectrica ar trebui să mai tragă nişte cabluri... Sunt investiţii de miliarde de euro care aşteaptă doar aprobarea lor şi care ne-ar asigura o bună independenţă energetică, iar ei zic că n-au mijloace de-a transporta curentul...

Categoria grea

Conflictul din Georgia continuă. Zic din Georgia (nu Caucaz) pentru că în realitate totul se petrece pe teritoriul Georgiei, stat independent şi suveran. Dar mic.

În ziua de azi, pentru cei câţiva jucători din categoria grea restul lumii se împarte în 2 categorii: cei de care le pasă un pic şi cei de ale căror păreri care nu le pasă deloc. În general, calitatea de membru în prima categorie se dobândeşte prin armamentul nuclear. Cei din a doua categorie sunt doar obiect de tranzacţii, nu şi parteneri de discuţii. Lor în cel mai bun caz li se aduc la cunoştiinţă pe cale diplomatică hotărârile greilor. Altfel, li se pot aduce la cunoştinţă direct cu tunul şi aviaţia, daca întâmplător asta li se pare greilor mai şic la un moment dat.

Este ceea ce se întâmplă în Georgia acum. După Irak şi Afganistan, americanii nu pot ridica vocea (şi de fapt nici nu-i interesează toată tărăşenia), iar Putin demonstrează lumii întregi că face ce vor muşchii lui prin apropierea graniţelor Rusiei. Cu cele două teritorii separatiste din Georgia, Rusia nu va câştiga doar o zonă întinsă de litoral, dar va fi la o aruncătură de băţ de două puncte strategice: capitala, Tbilisi, şi portul Poti de la Marea Neagră, important pentru tranzitul de hidrocarburi spre o Europă care s-ar fi dorit independentă de Rusia din acest punct de vedere.

Şah. Mat?

Olimpiada roşie sau verde

Au început Jocurile Olimpice de Vară Beijing 2008. În miljlocul unei lumi din ce în ce mai haotice, o pată de fair-play şi prietenie. Festivitatea de deschidere, grandioasă şi cu elemente asociate în mod greşit de mulţi cu roşul regimului, a fost extraordinară şi apreciată la unison ca „irepetabilă”. Cel puţin până va fi din nou China gazdă, aş adăuga eu.

Olimpiada a primit şi denumirea de „verde”, nu doar din motive de imagine, pentru a contracara zvonurile despre aerul irespirabil al Beijingului, ci pentru că au fost adoptate soluţii tehnice ingenioase, „tehnologii verzi” pentru reducerea impactului ambiental al manifestării.

Sperăm să nu mai fie alte atentate, iar Jocurile să se poată desfăşura cu liniştea şi pacea unor jocuri, fără implicaţii politice, etnice şi de altă natură.

Războaie între clanuri

Din nou război pe teritoriul care aparţinea URSS... De data asta un teritoriu cu vreo 70 de mii de oameni vrea independenţă (Oseţia de Sud) faţă de republica oricum mică (Georgia) din care făcea parte. Aşa cum armata a 14-a în Republica Moldova a ţinut practic sub pălăria Moscovei teritoriul Transnistriei, şi armata 58 rusă face acelaşi lucru cu Oseţia...

De ce? Ce rost ar avea o republică „independentă” aşa de mică? De ce la dezmembrarea URSS noile state au acceptat în interiorul graniţelor teritorii „problematice” care nu le aparţineau din punct de vedere etnic? Ce e cu toate aceste mini-războaie, care înseamnă atâta moarte şi reducerea economiilor la zero în zonele afectate, dar la nivel mondial trec ca „incidente”?... Sunt întrebări la care m-am gândit de multe ori, dar încă n-am găsit răspunsuri satisfăcătoare...

Imaginaţia însă îmi sugerează ceva: aşa îmi închipui că erau luptele între marii nobili acum câteva secole. Marii lorzi ai războiului, generali „pe care lumea nu putea să-i mai încapă”, mari lorzi ai mafiilor din întreaga lume, îşi dispută acum teritorii şi suflete, multe şi nevinovate suflete... Umanitatea se întoarce spre Evul Mediu (nu degeaba numite în engleză Dark Ages)?

Într-o epocă în care vom trăi oricum schimbări dramatice (epuizarea rezervelor de petrol pe care se bazează toată economia globală, încălzirea globală care nu ştim încă unde va duce) să se pregătească oare marii „lorzi” ai zilelor noastre deja pentru ce va fi după?... Dar după CE?

Politica şi taxiurile

Mi se întâmplă din când în când să merg cu taxiul şi să dau peste câte-un şofer filozof, sau analist politic, în fine, specialist într-unul sau mai multe domenii. Probabil pentru că oamenii aceştia, în timpul cât aşteaptă clienţii, au ceva timp să se gândească. Taximetriştii mi-au demonstrat astfel că oricine poate „cuprinde” cu mintea gigantismul corupţiei şi nimicnicia politicianului român, tot ce trebuie e un pic de timp şi voinţa de a vedea dincolo de aparenţe.

Am mers de curând cu un taximetrist care ştia că urmează să vină o criză a petrolului, anunţa profetic că în 5 ani străzile o să fie mult mai libere decât sunt acum, mi-a făcut un rezumat al băncilor duse la falimet până acum de oameni care sunt miliardari şi „cinstiţi”, mi-a înşirat întreprinderi din Bucureşti vândute la fier vechi... Apoi afacerea cu bordurile, mi-a arătat locuri unde au fost schimbate acum 3-4 ani şi deja sunt ciobite mai rău decât cele vechi de 40-50 de ani, şi multe altele.

Totul cu o exprimare simplă şi foarte meticuloasă – ca să se facă înţeles de orice client, probabil.

Omul ăsta ştia foarte bine ce pleavă conduce ţara, că la Revoluţia – lovitură de stat s-a schimbat doar un grup PCR cu altul la conducere, că s-a făcut o datorie externă uriaşă doar pentru îmbogăţirea unora... Cu puţin înainte de-a ajunge la destinaţie, i-am pus întrebarea la care intuiam deja răspunsul: care este soluţia, în viziunea lui? Răspunsul, deşi previzibil, m-a dezamăgit un pic: să aşteptăm să moară ăştia, vulpoii bătrâni. Mă rog, vulpoi cu o mare doză de alt animal, mai de casă...

Acum, e adevărat că probabil copiii lor, crescuţi cu bani de-a gata, n-o să mai fure cât au furat ei, or să toace însă miliardele furate românilor. Nu ştiu, parcă nici eu nu mai sper să recuperăm ceva din ce s-a furat, dar aş vrea să scăpăm de aceste căpuşe până peste 20-30 de ani când o să moară, pentru că atunci at fi prea târziu.