Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mi-amintesc de toamna lui 2004 („Să trăiţi bine!”), de toamna lui 2009 („Am o veste bună! Se pare c-am ieşit din criză!”) şi-atâtea alte urări şi promisiuni, dar văd apoi cum scad salariile, cresc preţurile, se înmulţesc şi cresc taxele, simt cum mi se umple sufletul de mânie! Şi-mi mai aduc aminte de „vaporul” care mergea prin furtună, cu 22 de milioane de pasageri la bord şi pe care „bravul comandant” îl aducea cu bine la mal, cu toţi cei 22 de milioane de pasageri!
Era evident, pentru oricine voia să vadă, că „vaporul” era de fapt o corabie din secolele trecute, ce scârţâia din toate încheieturile, chiar şi pe mare calmă; dar comandantul încă se vedea plutind din Marea Neagră, pe axa Bucureşti-Londra-Washington, pe un mare transatlantic de lux! Numai că un transatlantic nu se putea strecura prin multele strâmtori ce-i stăteau în drum până la ocean, aşa că s-a blocat în prima pe care a întâlnit-o! Dacă n-ar fi fost orbit de propriile vise, n-ar fi fost greu să vadă că, aşa demodată, putredă şi prăduită de piraţi cum era, corăbioara lui ar fi avut şansa de a ajunge la liman, cu un echipaj destoinic şi curajos!
Dar iată că, într-o bună zi, un ziarist „nesimţit”, din aceia care pun în pericol siguranţa „vaporului”, n-a avut de lucru şi i-a deschis ochii, întrebându-l: „Vă consideraţi vinovat pentru starea în care se află corabia noastră?” Şi, de unde ştiam cu toţii că „marinăraşul cel viteaz” ne va duce cu bine la mal, aflăm acum de la el că noi, toţi cei 22 de milioane de pasageri, suntem vinovaţi pentru furtunile ce s-au abătut asupra noastră şi că s-ar putea să nu ajungem chiar toţi cu bine la ţărm, că în călătoria asta unii vor muri de foame, alţii de frig, alţii de boli! Cei mai norocoşi, vor prinde poate vreo barcă de salvare şi vor ajunge pe un vapor adevărat!
Şi suntem abia la începutul celei de-a doua „etape” a călătoriei! ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu