Am tot amânat să scriu după alegerile din decembrie, deși au fost mai multe momente în care am fost uimit de cele ce se întâmplau, care uneori depășeau așteptările oricum pesimiste... Poate și din dorința de a nu folosi cuvinte prea grele.
Deși mă așteptam oarecum să apară din nou motivul „vechii moșteniri” care îi împiedică pe vașnicii și oneștii guvernanți să pună în aplicare anumite promisiuni electorale și evident nesustenabile de către buget, sau să vină un nou val de schimbări și numiri prin ministere, instituții și întreprinderi de stat, nu mă așteptam la graba cu care s-au apucat să-și rezolve problemele personale utilizând instituțiile statului.
Este uimitor cât de grăbit a fost avocatul poporului să vină în ajutorul bieților cetățeni oropsiți care din cauza unor fleacuri de condamnări penale nu mai au dreptul de-a fi miniștri sau prim-miniștri ci doar parlamentari sau președinți. Și cât de urgentă a devenit problema penitenciarelor supra-aglomerate, atât de urgentă încât trebuie o ordonanță de urgență pentru a le mai elibera un pic. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, această ordonanță se vrea asortată cu una pentru redefinirea unor infracțiuni și pedepse, așa din partea casei. În plus au mai fost câteva ocazii în care nu am putut să nu remarc că singura posibilă explicație pentru acțiunile „aleșilor” este aceea de a arăta că ei sunt șefi absoluți și fac orice vor, când vor.
Și apropos de asta, am dat despre un articol care mi-a amintit despre o persoană pe care am fost prea mic și prost ca s-o apreciez în anii '90, ani care au pecetluit cumva soarta „democratică” a acestei țări - domnul Ion Rațiu.
Deși mă așteptam oarecum să apară din nou motivul „vechii moșteniri” care îi împiedică pe vașnicii și oneștii guvernanți să pună în aplicare anumite promisiuni electorale și evident nesustenabile de către buget, sau să vină un nou val de schimbări și numiri prin ministere, instituții și întreprinderi de stat, nu mă așteptam la graba cu care s-au apucat să-și rezolve problemele personale utilizând instituțiile statului.
Este uimitor cât de grăbit a fost avocatul poporului să vină în ajutorul bieților cetățeni oropsiți care din cauza unor fleacuri de condamnări penale nu mai au dreptul de-a fi miniștri sau prim-miniștri ci doar parlamentari sau președinți. Și cât de urgentă a devenit problema penitenciarelor supra-aglomerate, atât de urgentă încât trebuie o ordonanță de urgență pentru a le mai elibera un pic. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, această ordonanță se vrea asortată cu una pentru redefinirea unor infracțiuni și pedepse, așa din partea casei. În plus au mai fost câteva ocazii în care nu am putut să nu remarc că singura posibilă explicație pentru acțiunile „aleșilor” este aceea de a arăta că ei sunt șefi absoluți și fac orice vor, când vor.
Și apropos de asta, am dat despre un articol care mi-a amintit despre o persoană pe care am fost prea mic și prost ca s-o apreciez în anii '90, ani care au pecetluit cumva soarta „democratică” a acestei țări - domnul Ion Rațiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu