Se spune că un popor care nu știe să-și respecte bătrânii este un popor condamnat. Nu îmi dau foarte bine seama cât de departe de condamnare este poporul român - având în vedere nivelul mizer al pensiilor, al asistenței medicale pentru vârstici, imposibilitatea multora dintre ei de a accesa servicii medicale de calitate, de a-și cumpăra medicamentele de care au nevoie, aș zice că nu ne prea pasă de ei.
Bineînțeles, vedem întotdeauna mai bine asta la alții decât la noi înșine - pentru că noi îi ajutăm pe părinți, mergem să le facem cumpărăturile, vorbim zilnic cu ei, le arărăm că ne pasă, nu? Dar poate nu este chiar așa. Poate am putea să facem mai mult, și poate ar trebui să ne gândim mai des că este aproape ziua când ne va părea rău că n-am făcut tot ce puteam face...
Există în București câteva centre pentru îngrijirea vârstnicilor, așa-zisele „cămine de bătrâni”. Bineînțeles, nimeni n-ar vrea să apeleze la serviciile unui astfel de centru pentru părinții sau bunicii săi, dar din păcate sunt și cazuri medicale în care nu prea există alternativă. Iar aceste centre sunt neîncăpătoare comparativ cu „cererea”...
Odată obligat să recurgi la o astfel de soluție, începi să cauți. Te uiți întâi pe net, unde unele arată chiar ca-n filmele americane - camere curate, bătrâni îngrijiți și care par fericiți, personal competent. Apoi începi să mergi în vizită... Unde afli că de fapt tabloul nu e chiar atât de roz, că „asistența medicală permanentă” înseamnă prezența unui doctor o jumătate de oră la două zile (pentru 100 de oameni), că persoanele cu anumite (lista e lungă) afecțiuni nu sunt primite, că nu mai sunt locuri, atmosfera e de multe ori sinistră iar clădirile decrepite.
După multe căutări, poate crezi că ai găsit un „cămin” acceptabil, condițiile par decente, costul lunar de asemenea. Așa s-a întâmplat cu cineva cunoscut. Ieri am aflat că a murit, după doar câteva luni de stat într-un „cămin” și în condițiile în care nu avea nici o afecțiune care să-i pună viața în pericol. A murit probabil de malnutriție (care i-a provocat/agravat alte afecțiuni), pentru că nu mai putea să mănânce singur... Din cauza personalului criminal (care nici măcar n-a chemat ambulanța!) și al rudelor cele mai apropiate care n-au făcut nimic când au văzut că e din ce în ce mai rău iar asistentele le spun să vină mai rar în vizită, ca „să moară liniștit”.
Este strigător la cer ce se întâmplă în aceste „cămine” ale morții!
Feriți-vă de un „cămin” în care singura „armonie” este cea a morții sigure! Din păcate însă cred că foarte multe astfel de centre lucrează pe aceeași linie - pe convingerea că oamenii sunt aduși acolo ca să moară și ca familiile să scape de-o grijă... Nu-și fac probleme că le mor locatarii, cereri sunt oricum mai multe decât oferta iar „leafa merge” și dacă-și bat joc de niște oameni care le-ar putea fi părinți sau bunici... Iar personalul care se pretează la așa ceva nu-și merită numele, nu e vorba de „persoane” ci de jigodii care ar trebui să înfunde pușcăriile pe viață.
Acest dispreț pentru viață este pur și simplu înspăimântător, și demonstrează de fapt cum au fost posibile de exemplu atrocitățile incredibile din timpul războaielor mondiale, sau cele din conflictele locale...
Bineînțeles, vedem întotdeauna mai bine asta la alții decât la noi înșine - pentru că noi îi ajutăm pe părinți, mergem să le facem cumpărăturile, vorbim zilnic cu ei, le arărăm că ne pasă, nu? Dar poate nu este chiar așa. Poate am putea să facem mai mult, și poate ar trebui să ne gândim mai des că este aproape ziua când ne va părea rău că n-am făcut tot ce puteam face...
Există în București câteva centre pentru îngrijirea vârstnicilor, așa-zisele „cămine de bătrâni”. Bineînțeles, nimeni n-ar vrea să apeleze la serviciile unui astfel de centru pentru părinții sau bunicii săi, dar din păcate sunt și cazuri medicale în care nu prea există alternativă. Iar aceste centre sunt neîncăpătoare comparativ cu „cererea”...
Odată obligat să recurgi la o astfel de soluție, începi să cauți. Te uiți întâi pe net, unde unele arată chiar ca-n filmele americane - camere curate, bătrâni îngrijiți și care par fericiți, personal competent. Apoi începi să mergi în vizită... Unde afli că de fapt tabloul nu e chiar atât de roz, că „asistența medicală permanentă” înseamnă prezența unui doctor o jumătate de oră la două zile (pentru 100 de oameni), că persoanele cu anumite (lista e lungă) afecțiuni nu sunt primite, că nu mai sunt locuri, atmosfera e de multe ori sinistră iar clădirile decrepite.
După multe căutări, poate crezi că ai găsit un „cămin” acceptabil, condițiile par decente, costul lunar de asemenea. Așa s-a întâmplat cu cineva cunoscut. Ieri am aflat că a murit, după doar câteva luni de stat într-un „cămin” și în condițiile în care nu avea nici o afecțiune care să-i pună viața în pericol. A murit probabil de malnutriție (care i-a provocat/agravat alte afecțiuni), pentru că nu mai putea să mănânce singur... Din cauza personalului criminal (care nici măcar n-a chemat ambulanța!) și al rudelor cele mai apropiate care n-au făcut nimic când au văzut că e din ce în ce mai rău iar asistentele le spun să vină mai rar în vizită, ca „să moară liniștit”.
Este strigător la cer ce se întâmplă în aceste „cămine” ale morții!
Feriți-vă de un „cămin” în care singura „armonie” este cea a morții sigure! Din păcate însă cred că foarte multe astfel de centre lucrează pe aceeași linie - pe convingerea că oamenii sunt aduși acolo ca să moară și ca familiile să scape de-o grijă... Nu-și fac probleme că le mor locatarii, cereri sunt oricum mai multe decât oferta iar „leafa merge” și dacă-și bat joc de niște oameni care le-ar putea fi părinți sau bunici... Iar personalul care se pretează la așa ceva nu-și merită numele, nu e vorba de „persoane” ci de jigodii care ar trebui să înfunde pușcăriile pe viață.
Acest dispreț pentru viață este pur și simplu înspăimântător, și demonstrează de fapt cum au fost posibile de exemplu atrocitățile incredibile din timpul războaielor mondiale, sau cele din conflictele locale...
