marți, 26 februarie 2019

Lobo

Ăștia ne cred lobotomizați pe toți...

Dai o ordonanță cretină, pe final de an, pică bursa de nu se vede (cu 20-30%), pierd din cauza asta serios fondurile de pensii din pilonul 2 (câteva procente bune), după care vii acum și zici, doct: „hăhăhă, ce proști sunteți, uite, ați avut randament numai 2% anul trecut! V-am zis eu că e mai bine să ții banii la stat!”.

Acuzați DNA-ul că are rata de achitare de 40%? Păi o are din cauză că ați dat recent legile ca să scape corupții - dezincriminarea abuzului în serviciu, de exemplu! De-acolo vine diferența de la 13,6%.

Și încă o întrebare: megaprofesionistul de la Finanțe, care se lăuda că a verificat „la sânge” cerințele de bugete ale instituțiilor, cum de nu s-a prins că „serviciile” nu aveau nevoie de ăia 300 de milioane pe care i-a „zburat” Daddy cu amendamentul lui de prostit lobotomizații?... Nu l-a criticat nimeni!

După care se plâng că vine statul paralel și „nu-i lasă să guverneze”! Păi asta e guvernare? Suntem orbi toți?!

duminică, 24 februarie 2019

Justiție - a fi sau a nu fi...

Previziunile oamenilor cu cap în ceea ce privește România sunt sumbre - este adevărat că inteligența este interogativă și greu de convins în privința „viitorului luminos” trâmbițat de diverși indivizi dubioși la televizor, dar în momentul de față chiar nu prea mai văd motive pentru optimism.

Societatea este învrăjbită de către acești „lideri de opinie” de carton, care mizează pe naivitatea, incultura sau prostia auditoriului, inducând convingeri „de nezdruncinat” în mințile oamenilor prin minciună nerușinată, omisiune oportună și negarea zgomotoasă a realității evidente.

Un popor cu idei puține dar fixe este ideal pentru „noul val” de așa-ziși conducători care au în agenda de lucru doar scopurile și bunăstarea personală, în detrimentul celor mulți, pentru că aceștia continuă să îi voteze într-un pur stil masochist...

Este o insultă chiar și pentru o inteligență mediocră cum încearcă unii să acopere cu o pojghiță de dreptate și necesitate modificările la legile privind justiția. Modificări pentru care justificările inițiale (cele cu CEDO și Comisia de la Veneția) au picat de mult timp, pentru care urgența și necesitatea nu sunt deloc explicate în motivarea legilor / ordonanțelor, modificări susținute de CCR până la absurd (vezi deciziile privind „completele de 5 judecători”).

Statistici absurde privind „ineficiența” DNA și „nedreptățile” comise reapar periodic, deși au fost demontate de multă vreme! Păi introduci modificări în legislația penală prin care îi scapi pe unii și dup-aia îi acuzi pe procurori că inculpații au fost achitați??? 40% rată de achitare în dosarele DNA? E o rată relativ mare, poate, dar este așa din cauză că în România acționează rețele de tip mafiot! În străinătate se luptă timp de decenii justiția și „serviciile” până să prindă câte-un „capo”! Acolo suntem, asta este realitatea, sunt oameni puternici infractorii, sunt martori care cedează șantajului și își retrag plângerile, anchetele durează mult și intervine prescrierea unor fapte... Apropos, tot din cauza existenței acestei pânze de păianjen de „pile și relații” este necesară acum intervenția serviciilor secrete pentru a avea vreo șansă demontarea rețelelor infracționale. Altfel nu ai cum să-i prinzi.

Am mai scris aici și mai scriu o dată: 
Justiția este singura care, prin funcționarea adecvată, ar putea să mai dea o șansă României!
Nu ca „stat paralel”, cum acuză unii, ci ca putere independentă în stat. Să nu confundăm noțiunile - justiția chiar trebuie să nu se intersecteze cu celelalte puteri. Da, a fost o condiție de aderare a României la Uniunea Europeană și de aceea este acel MCV pe care îl tot înjură guvernarea. Pentru că nu eram încă, atunci în 2007, la un nivel corespunzător, dar începuseră să apară niște semne că justiția începe să funcționeze. Nu e din cauză că ne discriminează UE, că suntem „țară de mâna a doua” cum se plâng unii - există din cauză că am fost primiți cu îngăduință în UE și trebuie să demonstrăm că nu dăm înapoi. Adică exact ce se întâmplă acum, pași mari înapoi în domeniul justiției...

Eu continui să fiu uimit cum unii oameni susțin măsurile celor de la putere pentru că „președintele e arogant” sau „fosta șefă DNA este antipatică”. Oameni buni, aici e vorba de instituții! Instituții importante care sunt golite de conținut, cărora le sunt tăiate toate căile de acțiune pentru motive inexistente! Lăsând deoparte faptul că nu văd de ce ar trebui să fie un procuror simpatic.

S-au furat și se fură din țara asta zeci de miliarde de euro. Au plecat milioane de oameni din țară și continuă să plece, au plecat majoritatea celor mai buni - încotro credeți că ne îndreptăm, ca nație?! Totul pentru ca rețeaua celor 100-200 de mii de corupți, care de la Revoluție încoace au acaparat majoritatea funcțiilor de decizie din țară, să câștige în continuare ilegal (sau, cine știe, poate legal în curând!), să vireze „partea” și să acopere spatele celor câteva sute de „mari bogătani” ai acestei țări, „păpușarii” marionetelor de pe ecrane...

Asta doriți?! Oricum împrejurările politice globale sunt foarte urâte, marile jocuri geopolitice vor deveni din nou, curând, foarte evidente. De ce să ne auto-distrugem noi, românii, aici în interiorul țării?...


marți, 5 februarie 2019

Logic!

A-i asculta pe bravii noștri politicieni care sunt la putere, dar asaltați de statul paralel din toate părțile, este un exercițiu de contorsionism logic, de absurd ridicat la rang de cugetare adâncă!

Astfel, ultima „dudă” pe care am auzit-o a fost propunerea de a se lua din bugetele serviciilor pentru un program de sănătate pentru copii! Trecând peste faptul că acel program numit de geniul Carpaților este nerecomandat de Organizația mondială a sănătății, motivația absurdă enunțată a fost că și sănătatea copiilor ține de siguranța națională!

Bun, păi atunci ar trebui să propunem ca:
- autostrăzile și reabilitarea căilor ferate să fie făcute din bugetul serviciilor, pentru că evident țin de siguranța națională;
- salariile profesorilor și medicilor să fie plătite din bugetul serviciilor, pentru că educația și sănătatea sunt probleme de siguranță națională;
- poliția și armata - clar ca lumina zilei - ar trebui plătite de servicii, pentru că ele asigură siguranța națională!
- pensiile (impropriu numite așa, în absența unui fond de pensii) - în lipsa lor ar fi în pericol liniștea socială, deci siguranța națională. Deci să treacă și ele la servicii.

Așadar, se pare că ar trebui dat tot bugetul României serviciilor, pentru ca apoi ele să realizeze cheltuielile - care toate țin de siguranța națională, nu?!

Este groaznic faptul că unii chiar se uită în plombele ăstora când debitează astfel de inepții!