marți, 29 august 2023

Putregai jegos

Noua catastrofă de acum câteva zile, cu stația GPL explodată la Crevedia, vine să întărească impresia de descompunere a acestui stat disfuncțional, bolnav, putrezit. Jegul administrativ, perpetuat de decenii printr-o încrengătură grețoasă de relații, datorii și mai ales furtișag a dus la zeci, poate sute de miliarde de euro furate, dar iată, aduce acum și o amenințare directă la viețile noastre - consecință care era de fapt ușor de anticipat și pe care unii au anticipat-o. Nu poți să dai posturi cheie în siguranța publică și în administrație ca sinecuri și locuri de îmbogățit pentru colegii de partid și de servicii și să te aștepți ca asta să nu afecteze, la un moment-dat, chiar funcționarea de bază a respectivelor instituții!

Zeci de oameni răniți, unii foarte grav și cu puține șanse de supraviețuire (majoritatea pompieri!), doi morți până acum, din cauza unor „băieți” care pe linie de partid și-au asigurat funcționarea unei chestii închise din motive de siguranță acum trei ani - și asta în văzul lumii, la drumul național lângă capitală! Nu era o afacere de fund de curte într-un sat pierdut prin munți. Incredibil!

Să mai spunem și despre femeia însărcinată moartă în spital acum câteva zile din cauză că medicii nu au intervenit timp de 6-7 ore de la internare? Aud azi la radio că personalul de acolo va urma niște cursuri. Păi de asta e nevoie?! Inițiativa avea vreun sens dacă, de exemplu, fusese vorba de o naștere și scăpaseră copilul pe jos, sau nu știuseră să taie cordonul ombilical! Aici nu de cursuri e vorba, ci de o minimă umanitate care a lipsit și de imbecilitate absolută! Poate din cauză că n-au vrut să-l trezească pe dom' doctor, sau pentru că doctorul nu a binevoit să se deranjeze până dimineața. Cursuri de conștiință poate?!

Nepăsarea de decenii și lipsa mobilizării pentru a da jos clicile care au pus mâna pe putere își arată colții, urmările sunt din ce în ce mai vizibile. Suntem decimați de un stat devenit criminal prin nepăsare și corupție, iar schimbarea este tot mai greu de imaginat. Scapă cine poate.


luni, 21 august 2023

Putregai

Încă un eșec al acestui stat în descompunere!

După știrea despre tragedia de pe litoral, accidentul în care au murit doi oameni și alți trei au fost răniți de un „băiețaș” de 19 ani care consumase droguri (de mai multe feluri), aflăm că DIICOT a renunțat acum câteva luni la un proces împotriva lui, după ce fusese prins cu droguri de mare risc asupra sa.

Incredibil, nu?! Și, bineînțeles, asta s-a întâmplat fără intervenția părinților lui și conexiunilor lor, care îi și dădeau bani acestei creaturi pentru mașini de fițe și droguri! Doar așa, că părea băiat cuminte.

Statul este putred și corupția ucide la propriu! Direct și clar, în acest caz. Dar și prin precedentele de beizadele scăpate basma curată, prin lipsa centrelor de dezintoxicare pentru adolescenți și tineri (pentru că drogurile sunt o problemă serioasă în toată lumea), prin mizeria unei societăți care nu mai are valori adevărate.

Editare ulterioară: Realitatea este și mai urâtă! Oprit cu două ore înainte de accident de poliție în urma unei reclamații făcute de un alt participant la trafic pentru conducerea imprudentă, cu droguri găsite în mașină, polițiștii l-au testat doar de alcool și i-au dat drumul. I-au dat cale liberă la omor, cu alte cuvinte... Vedem zilnic șoferi nebuni sau beți/drogați care conduc aiurea, deseori în mașini puternice și scumpe - cumva ei scapă „miraculos” de camerele video, de filtrele poliției...