Amnezia ca mod de viață

Mă uit în jur, pe arii pornind de la zeci de oameni și crescând la cartiere, orașe, țări și continente. Și văd peste tot încurajată uitarea! Da, producem terabytes de date, în fiecare calculator mediu pot fi stocate informațiile din zeci de biblioteci, și totuși suntem îndemnați, ba chiar forțați unde este posibil, să uităm!

Pornind de la chestiile mici, dar utile pentru profit, cum ar fi să uităm că nu ne-a făcut bine la ficat hamburgerul de acum o săptămână și să mai mâncăm trei și săptămâna asta (că, deh, trebuie creștere economică!). Eventual să cumpărăm și unul-două medicamente, ca să putem mânca chiar patru hamburgeri delicioși. Astea sunt decizii personale care ne afectează viața noastră și, indirect, pe a celor apropiați.

Trecând la firmele și instituțiile unde lucrăm, unde de multe ori ești privind chiorâș dacă îndrăznești să-ți amintești că directorul a zis săptămâna trecută opusul celor pe care le susține astăzi, sau dacă nu vrei să „închizi ochii” și să te faci că nu-i vezi pe cei care taie frunză la câini dar „au spate”. Mizeriile vieții de angajat, am putea spune.

Problema e că ajungem la chestii care afectează societatea în ansamblu. Suntem bombardați cu informații contradictorii și ținuți în alertă tot timpul cu „breaking news” de instituții de presă aservite unor grupuri de interese, ca să nu mai putem discerne între adevăr și minciună și ca să uităm cât mai repede că acum doar câteva luni politicianul X a trecut de la partidul Y la Z, anterior înjurând de mama focului partidul Z... Și uităm, și votăm aceiași traseiști de 30 de ani, sau votăm noua generație de traseiști, identică în metehne dar și mai jos ca pregătire profesională și politică. 

La scară mondială uităm, treptat, cum a fost războiul (noi, în zonele unde am avut fericirea să nu mai avem războaie de aproape 80 de ani), cum au fost perioadele de penurie și foamete, și mărșăluim voioși, pas cu pas (dar cu pași tot mai repezi), spre un nou război, care va fi mai devastator decât anteriorul și care va fi însoțit de foamete și crime, ca toate războaiele. 

Și, în focul „breaking news” și al noilor războaie, uităm că deja a început cataclismul climatic, că în cel mai bun caz este deja al doisprezecelea ceas și că dacă nu facem rapid un efort mondial, concertat, acesta va fi aproape la fel de devastator pentru oameni și civilizație în ansamblu ca un război nuclear.

Iar oamenii par a nu mai avea timp să-și amintească - în goana permanentă după bani, glorie, fericire, nu-și dau seama că sunt mai săraci, nefericiți și că vor fi dați uitării imediat, spre gloria eternă a amneziei globale.

Slow motion to Apocalypse

Scuze pentru titlul în engleză, l-am folosit pentru că descrie cel mai bine sentimentul care mă încearcă de ceva vreme când mă interesez despre noutățile pe plan internațional. Ca să încerc o traducere descriptivă, este ca și cum aș privi un film cu încetinitorul spre un dezastru care devine din ce în ce mai probabil. Și care mie și altora ni se pare deznodământul evident al direcției actuale a evenimentelor, dar care pare a fi ignorat de majoritatea oamenilor. Și mă refer aici la oamenii din toată lumea, nu doar din țara noastră mică. Nu vreau să fiu (și nu cred că sunt) fatalist, dar motivele de optimism mi se par tot mai puține, la o analiză lucidă a faptelor și situației.

Ieri Statele Unite ale Americii și-au ales un nou / vechi președinte. Au avut de ales între doi candidați submediocri, a căror prezență ca unici candidați cu șanse este în sine o dovadă a decăderii sistemelor democratice - sisteme care au devenit ineficiente odată cu cvasi-dispariția surselor de informare independente. Dacă din 300 de milioane de locuitori doar pe aceștia doi i-au putut găsi și susține cele două partide, e semn rău. Și în Europa vedem politicieni și candidați la diferite funcții aleși „democratic” din ce în ce mai slab pregătiți, corupți sau chiar proști de-a binelea, marionete ale unor interese financiare în cel mai bun caz. Informația independentă și interesul oamenilor de rând pentru politică sunt esențiale pentru a ține sistemele în funcțiune.

Lumea s-a alertat după ce a câștigat Trump alegerile (și unii reacționează de parcă ar fi asta o surpriză!). Citesc azi că „Franța și Germania vor accelera pregătirile militare” din această cauză. Pregătiri militare pentru ce?! Aici revenim la filmul cu încetinitorul... 

Cursa înarmărilor care a reînceput (și așa-zisul ei motiv, „securitatea Europei”) este folosită ca pretext pentru tot felul de porcării economice și pentru a masca scăderea nivelului de trai, reducerea alocărilor bugetare pentru educație și sănătate, distragerea atenției de la dezastrul ecologic care a început deja și în privința căruia clasa politică nu este în stare să facă nimic. Și, bineînțeles, pentru continuarea transferului masiv de bogăție de la cei mulți la cei puțini, accelerat în timpul pandemiei.

Conflictul din Ucraina, care escaladează ușor-ușor cu fiecare lună și va deveni destul de curând un conflict direct Rusia-NATO (nu va face Trump pace cu Rusia, chiar dacă va abandona Ucraina!), va fi perdeaua de fum supremă prin care Europa (cel puțin jumătatea ei estică) va deveni câmp de bătălie, în acest conflict va intra și China (care poate va avea un câmp de bătaie secundar în Oceanul Indian) și ne vom asigura astfel de un nou război mondial care - culmea! - deja nu va mai conta dacă va deveni și nuclear sau nu. Nu va mai conta, deoarece opțiunea nucleară doar ar accelera lucrurile, dar deznodământul va fi același - decimarea câtorva miliarde de oameni și aducerea la stadiul de ruine a unei mari părți din suprafața locuită în prezent, și un trai mizerabil pentru câteva generații ale supraviețuitorilor (cu excepția câtorva zeci de mii care vor trece de Apocalipsă prin buncărele împrăștiate prin lume).  

În ultimii ani (de când cu „prezicerea” invadării Ucrainei, în care n-am crezut deoarece mi s-a părut și mi se pare în continuare o mutare sinucigașă pentru Rusia, dar care încet-încet s-a adeverit) văd că avansăm pas cu pas, ușurel dar neabătut, pe acest traseu al unui nou conflict la scară mondială. 

Iar dacă noi, populația, miliardele care vom muri și ai căror copii ne vor muri în chinuri oribile în războiul care se apropie (fie direct, de glonț și bombe, fie indirect, de foame, frig, molime și violențe), nu suntem în stare să ne opunem direcției în care mergem acum, să refuzăm războiul și să ne canalizăm eforturile spre evitarea dezastrului climatic, curând nu va mai fi scăpare.