Treceri

"Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi și nouă toate..."

Au trecut niște miniștri, după ce au furat cât au putut și cu competența recunoscută au dus România și mai aproape de groapă... Vin alții! La fel de incompetenți... Probabil ați auzit pe la televizor înregistrările din camera în care pedeliștii au ținut sfat: nici măcar un cuvât despre țară, despre criză, despre cum ar fi mai bine pentru redresarea economică... Absolut nimic, s-a vorbit doar despre imagine și trocuri politice. Atât! Și nația tace... Turma merge înainte spre prăpastie, cu vașnicii lupi puși drept păstori...

Remaniere??? L-ați auzit pe tovarășul Oltean: trebuie făcută o remaniere de fond, prin care chiar dacă un ministru este performant, dacă nu are imaginea prea bună trebuie schimbat...

Pe bune, tot ce se întâmplă în țara asta mi se pare zis și făcut așa, ca la ore târzii din noapte după o băută serioasă...

Minusuri

Au venit primele salarii "ajustate" cu minus 25 de procente... În fapt, scăderea a fost mai mare, pentru că şi sporurile (valoarea lor procentuală) au scăzut cu 25% - undeva pe la o treime...

Am avut azi plăcuta surpriză de a afla că şi diurna pentru o deplasare în străinătate în interes de serviciu pe care am efectuat-o deja a scăzut cu 25%! Adică voi primi doar 75% din banii cheltuiţi, pentru că aşa "zice legea"! Legea se referea însă la tăierea salariilor, diurna nu intră în categoria asta. Apoi, este furt pe faţă, pentru că nu a scăzut în Europa costul vieţii pentru că e criză în România!

Nu e ziua de 13 de vină... Din păcate hoţia legiferată a devenit obişnuinţă pe la noi.

Înapoi în grădină...

Ieri, pe drumul de întoarcere spre Bucureşti, aud la radio că valul de căldură face ravagii şi prin creierele politicienilor... Tovarăşul preşedinte dă din groapă-n groapă, cu două afirmaţii de o stupiditate mai mare decât de obicei.

Prima, referitoare la faptul că "toate veniturile trebuie impozitate", cu adresă pensionarii cu pensii sub 1000 de lei. Stimate domnule preşedinte, pensia nici nu ar trebui să intre în categoria "venituri"! Pensia este o "rezervă" pe care omul şi-o constituie în perioada în care este angajat, sunt nişte economii din venituri care au fost deja impozitate la vremea respectivă. Nu este deloc logic să mai fie impozitate o dată. Asta pe lângă faptul că impozitarea pensiilor nu e deloc soluţia minune pentru bugetul României. Restul veniturilor cam sunt impozitate, conform ultimelor legi şi mie din cei 2 lei dobândă la contul curent mi-au luat 30 de bani impozit...

A doua afirmaţie năucitoare, legată de profesori - din nou prostia debitată şi cu alte ocazii că profesorii lucrează 18 (el a zis 16) ore pe săptămână aşa ca n-au de ce să aibă pretenţie la un salariu decent. Munca unui profesor este mult mai întinsă decât acele ore în faţa elevilor, trebuie să fii orb sau complet imbecil ca să nu vezi asta. Sau să ai o ură "de clasă" pentru profesori, izvorâtă din cine ştie ce traume din tinereţe...

Ştiri bombă!

Încep să se "occidentalizeze" şi mass-media de la noi, în sensul că spaţiul dedicat ştirilor externe este din ce în ce mai redus, iar comentariile sunt de calitate din ce în ce mai slabă.

Totuşi, depindem de lumea cea largă, şi ea trece prin momente dramatice care, după părerea multora, se vor termina prost. Nu pentru că ar veni asteroidul în 2012, ci pentru că setea de putere şi dominaţie a unora pare într-adevăr de nestăvilit. Aşa cum Noam Chomsky scria într-una din cărţile sale, sunt persoane, din păcate ajunse la conducerea marilor puteri ale lumii, pentru care dominaţia este mai importantă decât supravieţuirea (speciei).

Aflu aşadar detalii de pe site-uri externe (gen Newsweek) despre faptul că SUA au deja un plan de atac contra Iranului, ceea ce confirmă bănuiala anterioară că sunt ani de când se pregătesc pentru acesta, iar frontul din Afganistan ar putea fi în curând închis nu pentru a trimite militarii acasă ci doar pentru a-i muta...

Motivaţiile unui de acum foarte probabil atac american asupra Iranului sunt extrem de slabe pentru cei care au ochi să vadă, aşa cum erau şi cele în privinţa Irak-ului de acum 7 ani (acele motivaţii s-au demonstrat ulterior a fi fost un fals grosolan). Faptul că Iranului nu i se permite să-şi dezvolte energie nucleară în scopuri paşnice sub pretextul că "ar putea" să folosească instalaţiile şi în scopuri militare este ilegal conform legilor internaţionale.

Haideţi să fim serioşi, chiar dacă Iran-ul ar avea la un moment-dat arma nucleară, ce ar putea face cu ea? Ar avea câteva focoase, pe rachete cu rază scurtă-medie de acţiune, cel mult ar putea lovi Israelul şi câteva ţări din estul Europei, în timp ce SUA au deja probabil sute de focoase nucleare în zonă! Iranul ar dispărea de pe faţa pământului în cel mult câteva minute după ce ar lansa prima rachetă (care ar fi oricum interceptată până la ţintă). Şi atunci, unde e pericolul iminent care să justifice un atac al SUA?

Motivaţia "umanitară" cade şi ea, se vede cât de bine o duc irakienii după atâţia ani de intervenţie americană... Iar regimul de la Teheran, dictatorial, nu este atât de dur ca altele din zonă, sprijinite de SUA.

Statele Unite de fapt se tem de o posibilă alianţă arabă, alianţă care s-ar putea realiza nu pentru cucerirea lumii ci pur şi simplu pentru libertate. Pentru că arabii, dincolo de şefii care câştigă miliarde cu ajutorul americanilor, îşi dau seama că SUA au venit în zonă pentru a rămâne şi pentru a o transforma după chipul şi asemănarea lor...

Cu criza economică şi cu soluţiile evident greşite găsite de mai-marii lumii, modelul american al capitalismului sălbatic este în curs de implementare în Europa (procesul oricum începuse după al doilea război mondial, dar a fost mult încetinit din cauza unor ţări ca Franţa), în America de Sud a fost exportat deja şi funcţionează cu "succes", urmează în mod logic Asia. Iar pentru a schimba politica în China este nevoie ca aceasta să fie înconjurată.

Strategia americană nu este pentru securitate, ci pentru dominaţie. Nu le e bine când e pace şi linişte...

În grădina lui Ion

A ajuns şi la mine vestea lansării noului "brand" al României, într-un cadru festiv la Expoziţia Universală de la Shanghai. Grădina Carpaţilor este, într-adevăr, un fel de mare grădină. Lăsată în paragină în multe locuri, ici-colo cu câte-un rest de construcţie sau o fundaţie începută "pe vremea lu' bunicu' " şi mai ales, cu nişte căi de comunicaţie care se numesc poteci. Acum pe bune, nu exprimă adevărul acest brand de ţară?

În grădina asta care nu mai e a lui Ion, se întâmplă multe lucruri care şi într-o pădure ar fi extreme, dar se pare că românii s-au obişnuit deja cu ele şi nu li se mai par revoltătoare. În definitiv, mare e grădina Domnului! (spre scăparea unora dintre noi, gardurile acestei grădini sunt, deocamdată, mici!)

Fraţi români, vă felicit şi mă felicit pentru reuşitele din ultimele două decenii, magistral încununate de excelenţa sa doamna ministru Elena cu acest mirobolant brand care ne reprezintă!

Amintiri din... călătorie

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mi-amintesc de toamna lui 2004 („Să trăiţi bine!”), de toamna lui 2009 („Am o veste bună! Se pare c-am ieşit din criză!”) şi-atâtea alte urări şi promisiuni, dar văd apoi cum scad salariile, cresc preţurile, se înmulţesc şi cresc taxele, simt cum mi se umple sufletul de mânie! Şi-mi mai aduc aminte de „vaporul” care mergea prin furtună, cu 22 de milioane de pasageri la bord şi pe care „bravul comandant” îl aducea cu bine la mal, cu toţi cei 22 de milioane de pasageri!

Era evident, pentru oricine voia să vadă, că „vaporul” era de fapt o corabie din secolele trecute, ce scârţâia din toate încheieturile, chiar şi pe mare calmă; dar comandantul încă se vedea plutind din Marea Neagră, pe axa Bucureşti-Londra-Washington, pe un mare transatlantic de lux! Numai că un transatlantic nu se putea strecura prin multele strâmtori ce-i stăteau în drum până la ocean, aşa că s-a blocat în prima pe care a întâlnit-o! Dacă n-ar fi fost orbit de propriile vise, n-ar fi fost greu să vadă că, aşa demodată, putredă şi prăduită de piraţi cum era, corăbioara lui ar fi avut şansa de a ajunge la liman, cu un echipaj destoinic şi curajos!

Dar iată că, într-o bună zi, un ziarist „nesimţit”, din aceia care pun în pericol siguranţa „vaporului”, n-a avut de lucru şi i-a deschis ochii, întrebându-l: „Vă consideraţi vinovat pentru starea în care se află corabia noastră?” Şi, de unde ştiam cu toţii că „marinăraşul cel viteaz” ne va duce cu bine la mal, aflăm acum de la el că noi, toţi cei 22 de milioane de pasageri, suntem vinovaţi pentru furtunile ce s-au abătut asupra noastră şi că s-ar putea să nu ajungem chiar toţi cu bine la ţărm, că în călătoria asta unii vor muri de foame, alţii de frig, alţii de boli! Cei mai norocoşi, vor prinde poate vreo barcă de salvare şi vor ajunge pe un vapor adevărat!

Şi suntem abia la începutul celei de-a doua „etape” a călătoriei! ...

Incultura nu doare! (?)

În jungla naturală, prostia doare: incapacitatea de adaptare, de apreciere a pericolelor şi de reacţie adecvată poate fi nu numai dureroasă, ci chiar mortală!

Jungla artificială a societăţii omeneşti are ceva în plus faţă de cea naturală şi acest element suplimentar este cultura; urmărind circumstanţele şi modul în care sunt folosite, se pare că în legătură cu acest nou element oamenii au inventat expresii ca: „Prostia nu doare!”, sau „Fericiţi cei săraci cu duhul!”; prin urmare, „prostia” sau „sărăcia cu duhul” trebuie înţelese ca incultură: „Incultura nu doare!, respectiv „Fericiţi cei inculţi!”, sună corect, nu?

Oameni care-şi „gâdilă” orgoliul cu formulări de tipul „Eu n-am şcoală multă, dar am şcoala vieţii!”, nu au nici măcar capacitatea de a înţelege că toţi, trăind în aceeaşi lume, avem aceeaşi „şcoală a vieţii”! Ceea ce ne diferenţiază este faptul că unii dintre noi au reuşit să promoveze o şcoală în plus, şcoala care-i aşează pe scara evoluţiei deasupra creaturilor care populează jungla naturală: este şcoala care dă omului cultura! Din păcate, dacă jungla naturală a găsit durerea ca antidot pentru prostie, jungla omenească pare a nu fi creat încă un antidot pentru incultură: incultura nu doare!

Şi dacă „cei săraci cu duhul” sunt meniţi să fie fericiţi, pare un nonsens să munceşti şi să lupţi pentru a fi „nefericit”; totuşi, spre norocul celor „meniţi să fie fericiţi” există şi oameni care pot fi fericiţi fără a fi „meniţi”, ci pentru alte motive: pentru că îşi fac meseria la care au visat, pentru că-şi pot ajuta semenii aflaţi în situaţii grele, pentru că pot lăsa ceva în urma lor, celor care vin după ei şi încă multe altele; nu-i greu să recunoaştem aici doctorii, învăţătorii şi profesorii, cercetătorii şi oamenii de cultură. La fel de uşor se poate constata însă aversiunea celor „proşti, dar mulţi” (mai corect, în context: „inculţi, dar mulţi”) faţă de cei ce-şi permit şi o altă fericire decât cea pe care o ştiu şi o înţeleg ei; şi când asemenea „fericiţi” ajung şi conducători, aproape că nu-i de mirare să-i vezi vărsându-şi ura ce mocnea în ei demult.

Un asemenea om, ajuns, prin erori repetate, în cea mai înaltă funcţie în această ţară, după ce-a mers la o şcoală să le spună copiilor: „Nici mie nu prea mi-a plăcut şcoala şi uite unde am ajuns!”, a mers mai departe, cu: „Şcoala trebuie să pregătească chelneri, nu filozofi!”, „Bugetarii graşi stau în spatele celor ce muncesc!” şi multe alte asemenea aberaţii, considerate de el „strategii de reformă a societăţii româneşti”.

Ce origini ar putea avea această ură nemărginită, etalată cu orice prilej (de multe ori chiar „neprovocată”, ieşită complet din contextul discuţiei purtate)? Să-i fi zis, pe când era elev, vreun profesor (sau mai mulţi?) că nu prea se lipeşte cultura de el şi c-o să rămână numai cu „şcoala vieţii”? Să se fi adăugat constatarea că, cel puţin fata mai mică a lui (cealaltă fiind mai discretă), pe care a trimis-o să reprezinte ţara în Europa (!?) l-a moştenit, rămânând şi ea numai cu „şcoala vieţii”? Să-l doară cumva faptul că mulţi dintre cei care i-au fost colegi, sau pe care i-a cunoscut şi nu au rămas simpli „absolvenţi ai şcolii vieţii” pot fi totuşi fericiţi, în felul lor (pe-aici, sau prin alte părţi ale lumii!), cu toate încercările lui şi ale haitei lui de „fericiţi” de a le face viaţa amară? Parafrazând: „Şi inculţii plâng câteodată, nu-i aşa?”

Ar fi totuşi posibil ca, măcar câteodată, incultura să doară?

Impozite

Zilele acestea se vorbeşte şi despre impozitarea tuturor pensiilor... Nu numai a celor peste 1000 de lei ca in prezent. Apropos, la cele impozitate astăzi, se impozitează doar suma peste 1000 de lei, deci şi aceşti pensionari vor pierde din start 160 de lei din pensie.

Deci, nu mai e scădere cu 15% cum a zis Curtea Constituţională că e ilegal, ci cu 16%! Iar Băsescu îi explica unei bătrâne, cu cinismul imbeciloid binecunoscut, că nu scad pensiile, doar se impozitează!
Asta în timp ce ministrul muncii debitează alt tembelism, că se studiază cum ar putea fi adus înapoi TVA-ul la 19%. Care în varianta mărită duce la scumpiri în lanţ.

Dacă e adevărată vorba că orice popor îşi are conducătorii pe care îi merită, atunci are de ce să ne fie ruşine că suntem români.

Sacrificiu pentru binele unora

Până la urmă, aşa cum mulţi se aşteptau de fapt, scad salariile şi cresc taxele... Asta înseamnă că peste scăderea reală a veniturilor salariale ale bugetarilor (şi nu numai) de peste 30% (vezi de ce în unul din post-urile anterioare) se mai adaugă o scădere de 5% a puterii de cumpărare datorată majorării TVA. Dragii şi iubiţii noştri guvernanţi, mergem spre 40%!!!!

Păi din ce naiba a "crescut" economia României în ultimii ani, dacă 40% din cheltuielile cu salariile nu erau suportate???

Se întâmplă lucruri anormale, strigătoare la cer în România, clasa politică dă dovadă de o tot mai mare nesimţire pe măsură ce masa de fonduri bune de furat scade... Căpuşele nu se pot desprinde de buget, chiar când ţara e pe moarte nu vor să-i lase un minim necesar micşorând ei sumele pe care le fură...

Ca efect al scăderii veniturilor unei importante părţi a populaţiei, PIB-ul va scădea semnificativ, deci deficitul nici gând să scadă ca procent, chiar va creşte... Unde sunt sublimele dar absentele măsuri anti-criză???? Ni se vinde scăderea salariilor ca măsură anti-criză, ceea ce este total fals!

Oricum, deplorabilă reacţia (adică lipsa reacţiei) publică. Poporul a demonstrat încă o dată cât de lipsit de solidaritate şi viziune poate fi... O spun cu tristeţe şi, poate, cu un început de resemnare.

Pause... Rewind.... FForward...

Am luat o (binemeritată) pauză de România... Am fost în Germania, la Wuppertal, unde parcă eram într-o altă lume. Am ajuns acolo stresat - de veşti proaste, de birocraţi cretini, de şarlatani, de cele 40 de grade din Bucureşti de acum 2 săptămâni. Şi am găsit o lume relaxată, plimbându-se prin parc, autobuze şi trenuri punctuale, soare dar vânticel şi doar 20-22 de grade temperaturi maxime... Splendid.

A fost o săptămână în care am lucrat cu voioşie într-o universitate aflată pe un deal înverzit, în care nu am citit sau ascultat veşti din ţară (deşi de câteva telefoane tot n-am scăpat) şi m-am simţit foarte bine.

Lumea merge înainte, fraţi români... Ar trebui să nu mai zăbovim mult, că deja suntem rămaşi din multe puncte de vedere în lumea a treia...