Din nou alegeri...

Rezultatele referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii m-au șocat, ieri dimineață când am auzit rezultatele parțiale! Eram convins că pragmatismul anglo-saxon va învinge astfel încât nu vor renunța la multiplele avantaje economice datorate apartenenței la Uniunea Europeană.

Dar manipularea anti-UE din mass-media (a diferitelor grupuri de interese) și motivul (idiot dealtfel) al „invaziei străine” s-au dovedit pentru cetățeanul de rând mai puternice decât motivele de a rămâne în uniune. 

Mi se pare însă absurd ca o decizie de asemenea importanță să fie lăsată pe mâna unui procent - două dintre cei cu drept de vot. Diferența dintre cele două tabere a fost de 1,3 milioane voturi. Deci dacă 650 de mii ar fi votat invers de cum au făcut-o, aveam egalitate... 650 de mii de oameni decid încotro o ia o țară cu populația de 60 de milioane de locuitori?! Este absurd, și din cauza acestei absurdități au apărut tot felul de voci care cer independența anumitor zone (chiar a Londrei, care a votat cu o majoritate confortabilă pentru rămânerea în UE). 

Dacă măcar s-ar fi impus necesitatea unei majorități de 2/3 ar fi putut fi acceptabil - dacă două treimi dintre alegători zic într-un fel ar fi cam aiurea să nu fie luați în seamă. Dar dacă din tabăra pro-ieșire în următorii ani doar 5% își pierd joburile din cauza scăderii economice care va urma ieșirii din UE (asta înseamnă deja 800 de oameni) și regretă modul cum au votat, deja ar răsturna victoria fragilă de pe 23 iunie a taberei Gică-contra. Dar reintrarea în UE nu s-ar face peste noapte, efectele sunt enorme și pe termen lung.

Eu încă sper ca politicienii britanici (care sunt în majoritate în favoarea rămânerii în UE) să nu facă după cum indică referendumul - la urma urmei, referendumurile sunt consultative, legile și deciziile sunt luate de către Parlament și Guvern. Nu poți lăsa un mic grup de oi fără cap să decidă viitorul UK!

PS: Suma pe 10 ani de contribuții la UE, pierdută la bursă în câteva minute. Au pariat greșit domnii.

Alegeri, aleși și alegători

Chiar așa, cum zicea Cristian Tudor Popescu, mai are rost?

E adevărat, ei încearcă să-și scape pielea. Ce motiv au avut, sau ce scuză le-am putea găsi însă sutelor de mii, poate milioanelor de cetățeni ai acestei țări care au votat acuzați sau condamnați penal pentru diferite fapte? Sunt acești infractori dovediți modelele de urmat pentru cetățeanul de rând?

După alegerile trecute „aleșii” s-au cam alarmat că începuse să ia amploare faza cu anularea votului ca mijloc de protest față de „clasa politică” a acestei țări, așa că au propus și aprobat găselnița cu un singur tur de scrutin - astfel și dacă participă la vot doar 30% din alegători și 80% dintre ei își anulează votul pentru că n-au pe cine vota, tot „se alege” cineva, care a avut cele mai multe voturi din restul de 20%.

În aceste condiții, ajungem la statistica numerelor mici, deci cel mai eficient mijloc de protest redevine votul - dacă sunt candidați independenți sau încă nemânjiți de apartenențe politice ar trebui să facem efortul să ne informăm despre ei și să mergem la vot. Din fericire internetul permite o informare alternativă în afara „mașinăriilor de partid”, canalelor TV pentru babe și scandalagii.

Și mai permite ceva internetul - un nou tip de partid, democratic și participativ, care să funcționeze pe bază de idei și brainstorming, liderii să fie aleși în cunoștință de cauză iar inițiativele propuse, dezbătute și susținute de toți membrii.

Propunere

Văd lună de lună, în prima zi sau eventual și în a doua, cozi care ies chiar în afara cabinetelor de analize medicale. În multe cazuri, oamenii care au nevoie de aceste analize stau din seara anterioară la coadă. Cei care nu sunt destul de în față la rând se aleg doar cu replica „s-a terminat plafonul” și ori merg să-și facă aceleași analize contra cost ori, dacă mai supraviețuiec, mai încearcă luna următoare. Oamenii plătesc lună de lună, ani și zeci de ani asigurările de sănătate, iar atunci când sunt bolnavi și li se prescriu analize accesul le este practic interzis prin limitarea arbitrară (și criminală!) a numărului de analize subvenționate de bugetul Asigurărilor de sănătate.

Ce-ar fi ca toți cei care stați la aceste cozi să mergeți apoi în centrele orașelor? Chemând pe cine mai puteți - rude, prieteni, oameni de pe stradă - pentru că situația de acum este o amenințare pentru viața dumneavoastră! O amenințare care cu timpul devine din ce în ce mai mare și mai imediată. N-ar fi bine să le arătăm angajaților noștri (parlamentari, miniștri, prefecți etc) care se cred șefii acestei țări că nu suntem chiar cretini și că furturile și crimele lor nu mai trec neobservate?

Infect...

Cred că mulți dintre dumneavoastră sunteți îngroziți de știrile care vin dinspre sistemul medical în ultima vreme, în special cele privind dezinfectanții (dar și cea de ieri, de exemplu, despre experimentele efectuate pe pacienți din secțiile de psihiatrie este destul de urâtă).

Acum ceva timp scriam dupa accidentul de la clubul Colectiv că nu se poate face statistică pe numere mici și că prin urmare ceea ce susținea Moise Guran era eronat. Deși în principiu este adevărat că statistica funcționează doar pe numere mari, întâmplarea a făcut ca în acest caz proporția de infecții intraspitalicești să fie aproape de fapt de cea reală din România.

O situație dezastruoasă, monstruoasă, înfricoșătoare! Am văzut și o estimare a numărului anual de decese datorate acestor infecții (aici), care deși șocantă, are șanse să fie reală: 76000 de oameni pe an! Chiar dacă ar fi de două ori mai mic acest număr (și din păcate asta ar fi o estimare hazardat de optimistă!), tot este unul uriaș! Situația a durat mulți ani (înrăutățindu-se) și de fapt se pare că în bună parte diferența de speranță de viață între România și țările civilizate poate fi atribuită acestor infecții și de fapt dezinfectării insuficiente din spitale.

Să ne înțelegem: este vorba de sute de mii de oameni morți cu zile, din cauza setei de îmbogățire a unora! Este crimă cu premeditare, omor în serie, și nu doar infracțiune economică și înșelăciune! Nu poate nimeni întreg la cap să susțină că n-au știut! Oricine, de la un om cu patru clase primare până la un doctor, își putea închipui că nesterilizarea spațiilor și instrumentelor din spitale ar putea duce la moarte! Poate au subestimat numărul, dar asta nu înseamnă că încadrarea ar fi alta. De la hoții din firmele care au vândut produsele neconforme, la directorii și responsabilii cu achizițiile din spitale (și cei care au pus umărul la mușamalizarea datelor privind infecțiile la nivel local sau central) și până la scara ierarhică din Ministerul Sănătății, toți ar trebui cercetați și toți cei suspecți judecați pentru infracțiuni de omor în serie, pasibile cu pedeapsa închisorii pe viață.

Ce este mai trist este că mulți bănuiau sau chiar știau de această situație, dar n-au spus-o, legea tăcerii a funcționat în majoritatea cazurilor, iar în cazurile puține în care oameni cu o coloană vertebrală mai dreaptă au spus ceva, au fost repede reduși la tăcere de „sistem”. Un sistem mafiot criminal.

Este cazul să nu ne mai comportăm ca vitele duse la tăiere, să așteptăm cu capul plecat să ni se dea ca pomană drepturile noastre! Să nu ne mai lăsăm omorâți de niște canalii pe care le mai și plătim ca să „conducă”...

Mizeria nu e scuzabilă

Se bate mult apa-n piuă cu protecția mediului, cu fondurile europene atrase pe acest domeniu de România, cu gropile de gunoi ecologice și fabricile de procesare a deșeurilor refolosibile. Problema este că în multe locuri gunoiul se ia „la grămadă” și se duce la groapa de gunoi „clasică” și atunci când tomberoanele sunt diferențiate, ceea ce demotivează oamenii să mai facă diferențierea...

Pe de altă parte, multe deșeuri nici măcar la groapa clasică de gunoi nu ajung, pentru că ele se opresc pe câmp, în diferite locuri, chiar în înteriorul orașelor mari... Uitați cum arată drumul spre Măgurele, cât este încă în interiorul Bucureștiului. Partea care este în Măgurele a fost refăcută (drum extins la patru benzi), iar gunoaiele au fost eliminate de pe câmpurile adiacente. Deci se poate, un oraș mic cum este Măgurele a reușit să extindă, să asfalteze și să igienizeze câțiva kilometri de drum. Bucureștiul nu poate să facă același lucru tot cam pe atâția kilometri.

Partea din București, după ce drumul a tot fost spart și refăcut execrabil timp de 4 ani (pentru instalarea canalizării), a rămas cu carosabilul ca după bombardament (sunt acum câteva gropi într-adevăr periculoase) iar mizeriile de pe margini sunt perene.

Este drumul către locul unde se construiește cel mai puternic laser din lume, în cadrul proiectului ELI, cel mai mare proiect de infrastructură de cercetare din România. Se lucrează la înființarea unui parc tehnologic și științific în jurul acestuia. Au fost și vor mai veni în vizită ambasadori, oameni de afaceri, prim-miniștri și președinți, cercetători și jurnaliști străini care pot transmite imaginea României în alte colțuri ale lumii. Și ce văd ei?! ASTA:

Asta e imaginea României, dragi concetățeni. Despre drum putem să le spunem vizitatorilor că a fost făcut prost, că durează mult licitațiile ca să se refacă, aprobările și așa mai departe. Dar despre munții de gunoaie mirositoare aruncate pe lângă drum nu avem ce să le spunem, nu avem nici o scuză. Mizeria nu este scuzabilă oricât ai fi de sărac!

Și n-ar costa mult curățarea locurilor și niște patrule de poliție care să-i prindă și să-i amendeze penal pe cei care descarcă acolo mașini cu gunoaie. S-au făcut nenumărate cereri la autoritățile bucureștene, s-a spus mult în mass-media despre „drumurile care duc la ELI”. Și nu s-a întâmplat nimic, pentru că jegul și nesimțirea merg mână-n mână.

Diluarea terorii

Acum câteva zile au fost din nou atentate teroriste în Europa, de data aceasta în Belgia, unul chiar aproape de instituțiile centrale europene. Odată cu repetarea (tot mai frecventă) a acestor tragedii, observ două tendințe: una de a acuza „valul de imigranți” majoritar musulmani care au sosit mai ales în ultima vreme în țările europene și o alta, de a începe să facă parte din cotidian aceste întâmplări șocante. Teroarea este diluată prin repetare, populația începe chiar și involuntar să facă niște comparații cu atentatele anterioare și să le ia din ce în ce mai ușor.

Găsesc că au ceva dreptate și cei care susțin amprentarea și urmărirea noilor sosiți în Europa și trierea riguroasă de la granițe. Într-adevăr, oamenii care sunt în Europa de generații sunt legați printr-o rețea de rude, prieteni, cunoștințe, acte legale de societatea în care trăiesc, există sute, mii de înregistrări foto, audio și video cu fiecare dintre ei. Sunt de găsit în cazul în care o iau pe căi greșite... Nu același lucru se poate spune despre noii veniți - lor li se pierde urma foarte ușor, așa cum s-a demonstrat cu prisosință anul trecut, când autoritățile germane au recunoscut că habar n-au pe unde se află un procent foarte mare din cei intrați în țară.

Cetățenii europeni sunt obligați să treacă granițele Europei prin puncte de frontieră bine determinate și trecerea lor este înregistrată. De ce cei care vin din afară ar fi lăsați să intre pe oriunde? Pentru că ulterior vor fi triați și cei ale căror cereri de azil nu sunt întemeiate vor fi trimiși înapoi? La avioane de 200 de locuri, înseamnă vreo 10.000 de zboruri doar pentru cei de anul trecut! Cine e destul de naiv să creadă că se va organiza o asemenea operațiune??? Chiar presupunând prin absurd că s-ar găsi fondurile și s-ar încerca organizarea, vă dați seama ce comparații cu „trenurile morții” naziste se vor face?

Revenind la titlul acestui post: vom ajunge să trăim printre explozii, să ajungă să ni se pară normal să mai sară din când în aer câte-un autobuz sau tren?... Se va profita de aceste atentate pentru a „strânge șurubul” tot asupra noastră, în numele „siguranței publice”? Vom ajunge și noi să-i urâm fără discernământ pe musulmani (sau ne-creștini în general) și să sprijinim niște posibile „cruciade” moderne?

Istoria

Am citit de curând știri privind „metamorfozarea” materiei „Istorie” din școli într-o „modernă” (?) „Educație pentru societate”. De fapt am remarcat și multe alte denumiri pompoase (care se vor „de actualitate”) la materiile de învățământ. Valuri de reforme de formă, fără fond, s-au rezumat la astfel de creații inutile.

Nu mi-a plăcut materia „Istorie” în școală (poate cu mici excepții) și cred că această materie a fost tratată nepotrivit, sau prost, și înainte de 1989 și după. Înainte de 1989 linia directoare era punerea în lumină favorabilă a comunismului în opoziție cu „capitalismul imperialist” în istoria recentă și elogierea poporului român în perioadele anterioare. După 1989 s-a dorit „descomunizarea” manualelor, dar asta s-a făcut în mod haotic și înlocuind cu nimic sau cu lecții de proastă calitate în graba „schimbării”.

După părerea mea, nici elogiile ieftine (pentru poporul geto-dac, român, comunism, capitalism etc.) nu sunt bune, profesorii și manualele de istorie ar trebui cumva sa reusească să transmită elevilor o apartenență; nu că suntem cei mai tari de pe planeta ci că ăștia suntem, cu bune și rele, să ne intereseze cine am fost ca să știm cum să evoluăm și să nu repetăm greșelile trecutului...

Nu cred că și-a pus cineva problema după '89 ce vrea să transmită programa de istorie, ce învățăminte trebuie să tragă elevul, cred că fiecare autor a scris despre domeniul lui îngust de studiu acolo, în câteva pagini și gata manualul.

Iar acum vor să desființeze materia cu totul, ca să nu avem termen de comparație pentru politicienii de azi (și nu doar din Romania, aș zice). Vor s-o dilueze în acea „educație pentru societate” care poate deveni foarte bine, ușor, previzibil, o „educație pentru a fi mase de manevră”, numere inerte în statisticile alegerilor de care profită „băieții deștepți”...

Ar trebui mai degrabă să se predea în școli un fel de „Istorie comparată”, care să fie prezentată cu legături logice între evenimente și relații de cauzalitate, nu ca pe o înșiruire de date de tocit...

Bugetari și performanță

Se nimerește câteodată să ascult la radio emisiunea lui Moise Guran, să-l mai văd întâmplător la televizor și costat că de foarte multe ori sunt de acord cu raționamentele lui, mi se pare că „are dreptate, dom'le”!

Ieri am auzit însă la radio un comentariu în care mi-au sărit în ochi (urechi de fapt) două lucruri pe care le consider total eronate. Așa că n-am putut să le las necomentate pe blogul lui și reiau și aici respectivul comentariu (poate puțin extins).

1) Spune de salariile bugetarilor și de o corelare necesară cu performanțele. E greu să pui in cifre performanțele învățământului. Au fost multe experimente educaționale eșuate în istorie și asta nu s-a văzut decât după mulți ani. Dacă el crede că peste 10 ani vom mai avea profesori capabili să scoată niște generații competitive, menținând salariile de acum până când profesorii vor dovedi prin cifre performanța, eu sunt convins ca greșește. Cred că niște salarii decente sunt primul pas pentru a fi un pic de competiție la intrarea în sistem, pentru a avea măcar o șansă de performanță! O condiție necesară (nu și suficientă, e drept) pentru performanță este de a avea profesori capabili din punct de vedere intelectual și pedagogic de performanță...

2) Ca un exemplu de contraperformanta în sistemul bugetar dă Spitalul de Arși, cu acel procent de 30% oameni dintre raniții din clubul Colectiv care au murit datorită unor infecții contractate în spital. Aici face statistica numerelor mici, care NU este relevantă! În plus, la spitalul cu pricina au ajuns cazuri foarte grave, riscul acestori infecții există oricum în asemenea cazuti oriunde în lume, iar a socoti procente pe un accident și nu pe câțiva ani măcar este total eronat. Da, viața unui om este oricum neprețuită și poate părea cinic că statistica se face pe numere și perioade mai mari, dar ăsta este adevarul, că doar de pe acest caz nu se pot trage concluzii pe baza unei statistici.

Gânduri de decembrie...

Am vrut să scriu după tragedia din Colectiv, dar m-am gândit că e mai bine să las un pic de timp să treacă. Nu pentru că rănile sufletești s-ar putea vindeca, ci pentru că e bine să nu uităm, să mai fie și oameni care să vorbească despre asta după emoția primelor știri... 

Au fost manifestări de stradă, a căzut un guvern (care era oricum pe ducă, de fapt). S-a manifestat împotriva clasei politice în general, dar în momentul de față lipsesc alternativele, lipsește „noua clasă politică”. Politicienii noștri din ultimii 25 de ani n-au vrut să împartă cu nimeni „pricopseala” (adeseori penală) și n-au permis prin preajma lor decât „învățăcei” cu capacități intelectuale mai reduse, pe care să-i poată controla și care doar să copieze ceea ce faceau ei...

Din păcate însă putregaiul este mult mai adânc. Din păcate această clasă politică de care ne-am săturat este emanația unei situații deplorabile în societate, care s-a adâncit după 1989 în mocirla consumismului și a unui fel de „proto-capitalism” în care mare parte din marele capital s-a acumulat prin furt și călcând pe cadavre. Oportunismul și „ciupeala” existau și înainte de revoluție și aceste metehne s-au transmis și au găsit teren propice pentru a crește nemăsurat după revoluție... Iar marea problemă este că acestea există la absolut toate nivelurile. 

Ultimele știri și întâmplări, unele de la ziua națională 1 Decembrie, nu prea lasă loc de speranță!

Mulți fură sau distrug sau fac rău celorlalți pur și simplu, fără să realizeze că au un comportament deviant, cu naturalețea prostiei și nesimțirii totale. Ce poți să mai zici când oameni bătrâni se înghesuie să fure banderole cu tricolorul de ziua națională? Sau când te trezești cu o pungă cu cârnați stricați în fața geamului, aruncată de vecinul de mai sus, sau când constați că unei concetățean i s-a părut utilă emblema de la mașina ta și a smuls-o de la locul ei?!...

Deci, urări de bine de 1 Decembrie nu pot de data asta să transmit decât unei părți din cetățenii acestei țări, acelora care nu calcă în picioare drepturile altora, acelora care nu fură și se comportă ca oamenii într-o societate umană. 

Expediție în necunoscut

România este țara care poate să-ți producă surprize oricând, poți să descoperi lucruri noi tot timpul, experiențe extrem de interesante te așteaptă (sau te pândesc) la tot pasul. Tocmai am pornit într-o lungă expediție dintr-o parte în alta a patriei. Drumul cu CFR, care dura pana mai deunăzi „doar” 12 ore (acum 15 ani dura doar 10 cu rapidul), durează în luna octombrie 15 ore. Plus foarte probabile întârzieri. Bine, și care-i surpriza, știm că viteza medie de rulare pe căile ferate în România tot scade pentru că nu se fac reparații, că am ajuns la 40km/h de la vreo 60 în '90.

Chestia incredibilă a fost însă când, la urcarea în tren, însoțitorul de vagon habar n-avea dacă în lungul său drum către Satu Mare, vagonul respectiv trece prin Oradea - Carei sau pe partea cealaltă, pe la Dej - Baia Mare. Deci omul nu știa dacă stația la care coboram eu era sau nu pe traseul lui (fiind însă pe traseu anterior modificării de orar). Până la urmă s-a lămurit, rămâne de văzut daca e chiar așa și ora la care ajungem, că întârziere a fost deja un sfert de oră de la plecare.

O „călătorie de vis cu CFR” (cum ziceau într-o reclamă) care seamănă tot mai mult a expediție în necunoscut, ca la safari, știm că plecăm spre nord, dar nu-i sigur nici unde ajungem nici când, totul e la voia sorții. Și ne mai mirăm că dă faliment CFR-ul! Păi cum să nu dea faliment când e sabotat din interior, în mod atât de evident! Eu tot văd înrăutățiri ale condițiilor de transport, prețuri tot mai mari, durate tot mai mari, și la un moment-dat probabil, ca milioane de alți români, voi renunța la mersul cu trenul. Și e păcat să renunțăm la un mijloc de transport care putea fi rapid, comod, ieftin și mult mai ecologic decât mașina personală. Și renunțăm din păcate din lenea de a întreține o rețea destul de extinsă de cale ferată pe care o avem deja! Așa cum am renunțat la irigații și acum ne gândim că ne-ar trebui câteva zeci de miliarde să le refacem, că erau bune fir-ar să fie!