vineri, 26 iunie 2009

Brambureală şi... abureală

Incredibilă chestia cu Boc şi salariile bugetarilor! După atâtea „negocieri” între ministere şi sindicate, după îndelungi cugetări la care au luat parte şi ministerele muncii şi finanţelor, proiectul de lege este ciuntit pe ultima sută de metri, anulând practic toată munca de până acum.

Să recapitulăm: s-a negociat cu sindicatele (aşa vândute cum sunt ele); s-a discutat cu Ministerul Finanţelor, s-a dat OK-ul. S-au stabilit coeficienţii de salarizare pentru toţi bugetarii, apoi au început să fie anunţaţi în mass-media: în mod eronat, conţinând toate taxele angajatului şi angajatorului, ca să pară mai mari. Ca să se mire populaţia de lefurile babane primite de bugetari.

Deja în acel moment mi-a devenit clar, mie şi românilor întregi la minte, că grilele anunţate nu pot fi aplicate. De ce? Pentru că ar fi însemnat creşterea majoră a fondului total de salarii, ori FMI pusese condiţia scăderii cheltuielilor. Deci, era clar abureală.

Aşa că mă aşteptam să se facă o „rectificare” de ultim moment, prin introducerea unui coeficient suplimentar (în jur de 0,5) cu care să fie înmulţiţi toţi ceilalţi coeficienţi. Astfel, de exemplu în învăţământ, salariile debutanţilor urmau să crească un pic faţă de cele actuale, iar cele ale celor în pragul pensiei să scadă cu 10-20%, din cauză că în conformitate cu noua grilă de salarizare diferenţele dintre minim şi maxim s-au micşorat.

În schimb, Ministerul Muncii m-a uimit şi pe mine, modificând selectiv anumiţi coeficienţi, adică influenţând ierarhiile stabilite de legea salarizării unice! O imbecilitate care i-a uimit şi pe cei care nu se mai aşteaptă de la nimic bun de la politicienii noştri... În plus, bâlbâiala penibilă a lui Boc, care habar n-avea de ce se întâmplă în propriul guvern – încep să mă conving că a fost pus acolo tocmai ca să fie clovn...

Dragi concetăţeni, a început deci distracţia cu salariile... Fiţi pe fază, pentru că după distrugerea economiei, devalizarea bugetului central şi a celor locale, tovarăşii au pus botul la ultima sursă de posibilă îmbogăţire pentru ei – salariile voastre...

Niciun comentariu: