Gata, au mai trecut nişte alegeri. De data asta n-am mai ales incompetenţii pentru circul local, ci ne-am ales nişte clovni care să ne reprezinte la Uniunea Europeană. Poate că există câteva excepţii, dar generalizarea este justificată de majoritate.
Participarea la vot a fost scăzută, mai scăzută decât aşteptările lor şi mai mare decât speranţele mele. Pentru că cel mai util ar fi votul nul, dar următoarea acţiune în ordinea utilităţii şi spiritului civic, în condiţiile în care nu există cineva bun de votat, este neparticiparea la vot. Sunt din această cauză mândru de zona unde locuiesc, Sectorul 3 din Bucureşti, care a fost campion la neparticiparea la vot – prezenţa a fost de doar 13%.
Au fost totuşi vreo 180 de mii de oameni deştepţi, care au mers la vot şi l-au anulat. Din participarea la alegeri, putem trage concluzia că 72% din populaţie nu a simţit că ar avea pe cine să aleagă. Dragi cititori, dacă am reuşi să aducem la vot peste 50% dintre cei cu drept de vot ca să declare acest fapt, anulându-şi votul, am face o premieră mondială şi am deveni un exemplu care ar fi urmat de foarte multe popoare ale lumii. Dacă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu