Cam cu întârziere, trebuie să scriu ceva despre tupeul doamnei „madam Udrea”. Menţionez că numărul II (2) din titlu se referă doar la articolele mele recente, gesturi de tupeu şi nesimţire fiind altfel abundente în comportamentul politicienilor români, zi de zi.
Că tovarăşa Udrea nu recunoaşte sau dă în judecată membrii comisiei de anchetă în cazul risipirii banilor publici în ministerul său, este un fapt acceptabil – probabil ancheta a fost începută din motive politice şi nu dintr-un subit acces de bun-simţ din partea parlamentarilor.
Rămâne totuşi dispreţul manifestat deschis pentru instituţia Parlamentului, aroganţa cu care duduia cu pricina refuză orice control, ca şi cum ar fi (de fapt, poate chiar e) deasupra legii. Cu tot „antrenamentul” oferit de aproape două decenii de „clasa politică” românească, am fost uimit de tupeul acestei „doamne”, demn mai degrabă de o precupeaţă. Aşa cum mulţi au fost uimiţi de ascensiunea rapidă pe bază de „amiciţii” şi de crearea cu dedicaţie specială, pentru ea, a unui nou minister cu fonduri importante, în an de criză.
Nu vi se pare că aţi ajuns cam prea jos, „domnilor” politicieni???
Un comentariu:
Precum Joseph Goebbels odinioara, cand aud numele "Udrea" imi vine sa pun mana pe pistol! Si pe mine m-a deranjat profund nesimtirea acestei fatuci de Buzau cu aere de mare doamna, in fapt o toapa ca oricare alta dar investamantata in accesorii de zeci de mii de euro....Nu ne ramane decat sa speram ca "prietenul" ei, presedintele, pierde drumul spre Cotroceni luat pe sus de amicul Jack Daniels, si poate atunci n-o vom mai vedea mereu pe acesta femeie ajunsa mare om politic! Duca-se la carnatii ei de Plescoi cu Cocosul pe post de papagush ce-i sta la dreapta!
Trimiteți un comentariu