Disperare

Astăzi a avut loc un eveniment fără precedent în Parlamentul României: un om s-a aruncat de la unul din balcoanele sălii de şedinţe cu intenţia de a se sinucide. Disperarea a milioane de oameni începe să se facă văzută, chiar acolo, la câţiva metri de "aleşii neamului". Incidentul s-a petrecut la începutul discursului prim-ministrului Emil Boc, iar cel care se aruncat avea în mână o bilă portocalie cu numărul 13...

Tocmai se expusese moţiunea de cenzură cu privire la legea salarizării unitare pe care guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea. După ce rănitul a fost preluat de SMURD iar femeile de serviciu au aruncat o pătură pe scaunele murdare de sânge unde acesta a căzut, s-a continuat procedura de vot a moţiunii de cenzură, fără ca măcar să se ia o pauză de câteva ore. PSD şi PNL, invocând "decenţă", au părăsit sala de şedinţe, tocmai când, poate, ar fi avut şansa să obţină cele câteva voturi în plus necesare ca să treacă moţiunea de cenzură.

Eu, unul, nu mă mai îndoiesc de rea-credinţa şefilor Opoziţiei. Şi nici de faptul că PDL şi camarila asociată nu ezită să calce pe cadavre pentru interesele proprii.

Trist.

Cine are nevoie de... spitale?

Din seria absurdităţilor care se întâmplă în România, aud în ultimele zile despre desfiinţări de clinici şi spitale - unele de tot, altele prin "comasare" cu altele. Uimitor, aud de clinici şi spitale performante, de vârf, centre de excelenţă în domeniile lor (cum ar fi Clinica de boli cardio-vasculare de la Târgu Mureş) - nici vorbă de datorii enorme, ineficienţă etc. Activitatea acestora va avea mult de suferit iar doctorii cei mai valoroşi vor pleca în cazul "restructurării"...

De ce??? Chiar nu mai gândeşte nimeni în ţara asta?... Să începem să le dăm crezare celor care susţin că distrugerea sistematică a ţării este în plină desfăşurare, prin sabotarea educaţiei şi sănătăţii? Până unde le vom permite să meargă acestor trădători care conduc România??

Două minciuni nesimţite

Astăzi am auzit la radio-tv două minciuni sfruntate, incredibile prin falsitatea evidentă şi deznădăjduitoare prin faptul că nişte milioane de oameni din ţara asta chiar le cred... Ambele nu sunt nici măcar invenţii româneşti, le-au preluat şi iubiţii noştri conducători pentru că le folosesc scopurilor lor obscure.

Prima se referă la criză. Ne-a spus preşedintele că întreaga Europă este victima unei crize a statului social, care s-a dovedit un rateu istoric! FALS! Acum vreo doi ani şi ceva, la începuturile crizei, ziarele (străine!) titrau cu litere de-o şchioapă despre criza capitalismului şi despre necesitatea reformării din temelii a sistemului financiar mondial. Nu este incredibil cum un adevăr este întors şi ni se vinde acum exact opusul?! Da, domnilor, criza este datorată sistemului financiar şi nu statului social! Gîndiţi-vă un pic, logic... Dacă avem un milion de oameni care primesc timp de doi ani ajutoare sociale de 5 miliarde de euro şi doi miliardari care au făcut în conturile personale aceiaşi bani, iar cele 5 miliarde au fost împrumutate de stat, cine spune că vinovaţi pentru datoria ţării sunt cei un milion de şomeri şi nu cei doi miliardari?? Nu statul social este de blamat, ci faptul că se încearcă subjugarea tuturor domeniilor şi aspectelor vieţii Regelui Profit. Iar de la soluţia pentru criza actuală, care ar fi fost reformarea sistemelor financiare, s-a ajuns acum la exact opusul acestei măsuri - întărirea status-quo-ului, tentativa de a aplica şi în Europa modelul american, diminuarea statului până la dimensiuni de marionetă în mâna marilor corporaţii. Se profită pentru a se face transferuri masive, gigantice de fonduri de la stat către buzunare private, se face asta pentru prima dată în istorie pe faţă şi la scală mondială, sub pretextul măsurilor anti-criză...

A doua minciună este aceea că speranţa medie de viaţă va creşte în continuare, ca justificare pentru recenta creştere a vârstei de pensionare. FALS! Speranţa medie de viaţă va începe să scadă în toată lumea, cu atât mai rapid în ţări ca a noastră. Vor începe curând să apară urmările nenumăratelor experimente chimice care au fost făcute asupra populaţiei în ultimele decenii. Copiii care se nasc azi sunt, în medie, mult mai fragili decât cei de acum 50 de ani. Medicina a evoluat între timp, e drept - dar sistemul sanitar decade şi nu peste multă vreme vom ajunge iar ca doar unii să-şi permită să se trateze.

"Repetabilul exod"

„Repetabila povară”, dramă a tuturor fiinţelor umane, din toate timpurile şi de pe toată suprafaţa Pământului, bine ascunsă în cele mai adânci taineţe ale sufletelor ... A scos-o la lumină, cu inegalabil talent, cu geniu, poetul român al sufletului omenesc, Adrian Păunescu.

„Repetabilul exod”, dramă a fiinţelor umane, la scară mai mică: un popor!

Într-o „bună” zi, a venit pe la noi – aşa cum a venit – comunismul, cu promisiunile lui, în lozinci bine ticluite, astfel încât cei mai mulţi oameni să-l accepte, celorlalţi urmând să li se impună: „Egalitatea tuturor”, „Bunăstare şi dreptate pentru toţi”, „Muncă după posibilităţi, repartiţia bunurilor după necesităţi”, ... A început apoi prigoana împotriva celor care nu-l voiau: unii au intrat în puşcării şi în lagăre de muncă forţată, mulţi şi-au pierdut vieţile pe-acolo! Cei mai „norocoşi” au reuşit să scape, dar pribegind prin lume. Un adevărat exod, ce a durat zeci de ani. Unii nu s-au mai întors, au murit printre străini!

Într-o altă „bună” zi, a revenit pe la noi – aşa cum a revenit – capitalismul, cu promisiunile lui, în lozinci bine ticluite, astfel încât oamenii sătui de comunism să-l accepte, celorlalţi urmând să li se impună: „Libertate de exprimare şi de acţiune”, „Principiile economiei de piaţă”, „Globalizare, pentru bunăstarea tuturor”, ... A început apoi prigoana împotriva celor care nu-l voiau, dar pe căi mult mai subtile: jaful programat, distrugerea culturii, învăţământului şi sistemului de sănătate; având în faţă perspectiva ratării vieţii, a anulării oricărei şanse de împlinire a vocaţiei şi aspiraţiilor, tinerii acestei ţări aleg calea pribegiei: un alt adevărat exod, început deja de 20 de ani!

Tinerii sunt cei care au realizat schimbarea din 1989, elanul lor, creativitatea, nesupunerea la dogme şi regimuri ar fi putut însemna progresul, viitorul ţării; cu asemenea speranţe au murit câteva mii dintre ei. Cei mai în vârstă la acea dată, ajunşi acum în amurgul vieţii, îşi văd anulat visul de atunci: copiii lor să trăiască vremuri mai bune; aşa s-a ajuns ca chiar ei să-şi îndemne copiii să plece în bejenie, cât nu-i prea târziu!

Dar, poate că nici n-ar mai fi nevoie odată ce, de curând, s-a întâmplat pe la noi un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată şi nicăieri în lume, până acum: vremelnicul „conducător” al acestei ţări a adresat celor cărora nu le convine traiul de aici, „invitaţia” de a se folosi de unul din „marile drepturi” câştigate în 1989, acela de a pleca acolo unde le convine! Adică, pur şi simplu, invitaţie la exod şi asta pentru că „ţara nu le poate oferi atât cât ar merita”.

Dar de ce oare nu le poate oferi? Nu cumva pentru că a oferit unor „haite” de prădători mai mult decât ar fi meritat vreodată? Nu cumva pentru că şi „capul haitei” actuale, împreună cu toată familia lui, a luat mult mai mult decât va merita vreodată?

Şi-ar mai fi o întrebare: dacă poporul va pleca şi va rămâne aici numai el cu „haita” lui de hoţi, nu înseamnă că această ţară va dispărea? Căci: „Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”, a spus Tudor Vladimirescu! Poate chiar asta se doreşte şi se urmăreşte cu obstinaţie?

Nu s-a încheiat actualul exod şi va mai dura, probabil, încă zeci de ani! Vor mai urma?

„Comunismul”, tinerii şi „Capitalismul”

A existat comunism în România? Nu!

Există capitalism în România? Nu!

Prinşi între comunismul care nu a existat şi capitalismul care nu există încă, tinerii români de astăzi îşi dau cu părerea, cu mare vervă, asupra a ceea ce a fost, ce este şi ce va fi! Neascultarea, specifică vârstei, le „interzice” tinerilor înţelegerea unei epoci pe care n-au trăit-o, ca şi pe a celeilalte, care încă nu s-a „stabilit” pe aceste meleaguri! Lipsa comunicării cu cei care i-au crescut, în vremuri grele, îi face pradă uşoară pentru escrocii care au vândut până de curând părinţilor lor „gogoşile” viitorului de aur, comunist, al lumii, iar acum le vând lor „gogoşile” fericirii capitaliste, pe cale a se împlini! Sunt aceiaşi escroci care, după ce zeci de ani au îndrugat poveşti despre dezastrele umanitare capitaliste, povestesc acum despre dezastrele umanitare comuniste!

Nu degeaba se face tot posibilul pentru a submina autoritatea părinţilor, a cadrelor didactice şi a oricui ar putea avea vreo influenţă educativă asupra copiilor şi tinerilor! De unde să afle tinerii de astăzi câţi deţinuţi de drept comun au devenit „eroi”, succesiv, ca luptători „antiimperialişti” şi-apoi „anticomunişti”? Doar n-au să afle chiar de la ei, cei care au considerat că li se cuvine, în virtutea trecutului lor, „să construiască”, de fiecare dată, „o nouă Românie”!

Şi când te gândeşti ce ar fi putut realiza această ţară şi acest popor, dacă ar fi reunit cele două puteri de care vorbeşte Euripide: „Puterea celor tineri stă în forţă, a celor bătrâni în chibzuinţă”; adică, dacă elanului tineresc ce a dus la înlăturarea unui regim dur şi nemilos, i-ar fi urmat ascultarea necesară pentru a răspunde unei întrebări simple şi legitime a bătrânilor: chiar trebuie să acceptăm o viaţă de mizerie a copiilor noştri, pentru că noi am trăit o viaţă de mizerie?

Pentru că, de fapt, asta facem atunci când nu avem nici o reacţie la „lozinci” de felul: „Nu putem consuma mai mult decât producem!”, „Ca şi acasă, pentru a avea ceva mai bun, mai întâi trebuie să facem economii, să reducem nişte cheltuieli!”, „Ca să o ducem mai bine, întâi trebuie să o ducem mai prost!”. Toate acestea şi oricare altele de acest fel, pot fi uşor respinse cu argumente simple, de bun simţ: pentru a nu consuma mai mult decât producem, trebuie să avem bunul simţ să consumăm fiecare membru al familiei mai puţin, nu unul să facă risipă şi să ceară celorlalţi economii; acasă nu restrângem cheltuielile pe termen nelimitat, ne restrângem „pretenţiile”, dacă acestea ne cer sacrificii pentru toată viaţa; ar fi o culme a mărginirii (şi nici n-ar fi sănătos!) să te rezumi la a mânca pesmeţi timp de zece ani, sperând că astfel vei putea mânca numai icre negre în următorii zece ani.

„Nostalgicii comunismului”, aşa cum sunt catalogaţi cei care încă visează la o viaţă mai bună, nu vor de fapt decât un trai decent pentru urmaşii lor, indiferent de orânduire!

"Luceferii"

Mihai Eminescu, „Luceafărul de dimineaţă” al poeziei româneşti: a strălucit pe când România se zbătea să răsară pe cerul Europei şi al lumii, luptând pentru Unire şi apoi pentru Independenţă; plin de speranţă, prevedea „prin secoli a ei înălţare”. A fost prea optimist? Nu de alta, dar după un secol nu s-a „înălţat” prea mult, iar când a intrat în al doilea, deja a început să coboare! Scurtă zi i-a fost dat să trăiască!

Amiaza a fost plină de furtuni, tunete, trăznete, cu înnorări şi scurte-nseninări!

A apărut apoi Adrian Păunescu, „Luceafărul de seară”; o scurtă licărire, atât cât poate să însemne viaţa unui om în viaţa omenirii! S-a stins deja, iar România aşteaptă cu teamă noaptea! ... Noaptea culturală, cu bezna ei şi „somnul raţiunii”, care deja „naşte monştri”!

Eminescu a trăit să vadă românii îngenunchind la mormântul lui Ştefan cel Mare; Păunescu a trăit să-l vadă pe „Ştefan cel Mare şi Sfânt” ajuns erou de scenete comice, să vadă întreaga istorie a neamului batjocorită şi-apoi trimisă în uitare!

Eminescu, poet al naturii şi al iubirii; Păunescu, poet al sufletului omenesc!

Au participat amândoi la viaţa politică, dar nu de partea haitelor de hoţi ce-au prăduit această ţară; n-au intrat în „tagma jefuitorilor” şi „greşeala” asta i-a costat: oameni care n-au creat nimic în viaţa lor, autointitulaţi sau numiţi de găştile politice ale vremilor „critici” le-au minimizat talentele, geniul, creaţiile; nu le-au putut însă anula, timpul şi conştiinţa neamului le-au dovedit şi le vor dovedi perenitatea. Şi dacă asemenea „critici literari” şi-au permis să spună că aceste genii „nu au fost poeţi, ci versificatori” şi că ei „nu sunt mari pentru cultură, ci numai pentru populaţie”, înseamnă că sunt atât de limitaţi încât nu pot înţelege că nu minoritatea lor hotărăşte valoarea, ci tocmai poporul! Sau, poate îi doare faptul că ei nu vor fi niciodată „mari” pentru cultura acestui popor?

Eminescu a luptat pentru a ridica România pe cerul lumii, Păunescu pentru a opri căderea ei dincolo de orizont! Nu a reuşit niciunul: stele mărunte grupate în „roiuri” (căci altfel n-ar fi putut acoperi, cu slabele lor licăriri, luceferii!) i-au învins! Vremelnic însă, căci „roiurile” de conjunctură nu rezistă, în timp ce Luceferii vor lumina întotdeauna conştiinţa neamului!

Cât neamul va mai supravieţui! (?)

1 Decembrie

La mulţi ani!
şi...
Deşteaptă-te, române!

Săptămâna trecută

Aş fi vrut să scriu câte ceva despre deznodământul previzibil al poveştii cu moţiunea de cenzură, dar era atât de previzibil încât nu avea rost...

Ce m-a întristat mai mult a fost eşecul lamentabil al sindicatelor în încercarea lor de a scoate oamenii din starea de resemnare cronică în care se complac. Este adevărat că sindicatele şi-au pierdut de mult timp credibilitatea, în veşnice înţelegeri subterane cu diferite părţi ale lumii politice, dar este la fel de adevărat că ţara este într-o situaţie extrem de gravă, pe un drum spre o prăpastie şi doar o mişcare socială de amploare ar mai putea schimba direcţia.

Am mai avut o dată dovada lipsei de solidaritate care este cauza sau catalizatorul multor rele din România...

Nimicuri zilnice...

Înainte de a aștepta ceva de la ceilalți, înaintea reformei învățământului, sănătății și a alor domenii a căror prioritare este îndoielnică, poate ar trebui să așteptăm un pic mai mult de la noi....
Una din problemele cu care mă confrunt zilnic (ca utilizator frecvent al transportului în comun) este cea a statului pe scaun.

Se dă o gravidă cu burta extrem de mare (adică lipsește pretextul nu se vede sarcina) sau un copil mic însoțit de cineva.
Se dă o mulțime de oameni ce stau pe scaun: elevi (obosiți venind de la școala sau plecând spre școala unde vor petrece 6-7 ore alergând în sala de sport sau stând în picioare la tablă), tineri (probabil vânzători la diverse raioane lipsite de scaune), bărbați (mult prea obosiți de puterea vârstei lor), femei (mult prea preocupate de ziarul gratis luat din stația de metrou).
Se cere: cine se ridica de pe scaun să-și ofere locul?

Stimulente

Am auzit în ultimele zile de sute de ori cuvântul ăsta, sunt sictirit la maxim de toată discuţia sterilă în jurul lui... Stimulentele date angajaţilor sistemului fiscal erau de fapt salariul, reprezentau 60-70% din venituri pe care le duceau astfel la un nivel decent. Se discută ore în şir despre criterii de competenţă, performanţă etc. când adevărul este foarte simplu: trebuie ca salariul să fie unul care să permită un trai decent, apoi se pot aplica nişte criterii de performanţă pentru acordarea de stimulente şi nişte criterii pentru penalizări.

Dar mi se pare extraordinară stupiditatea reprezentanţilor sistemului de administraţie fiscală, afişată în ultimele zile în discuţiile televizate... Incredibil, aceşti oameni care habar n-au nici măcar aritmetică învârt banii ţării!!!

Funeriu & co

Astăzi dimineaţa am dat curs imboldului de a merge la... - cred că termenul "pichetare" i s-ar potrivi cel mai bine - la pichetarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (chiar aşa se cheamă acum!). Exasperat de pasivitatea profesorilor, de faptul că un coleg de breaslă moare fără ca măcar să aibă satisfacţia că a avut totul un rost, de bătaia de joc a ministrului şi a restului tribului care conduce ţara...

M-am săturat să se tot spună că vrem competenţe nu informaţii (pentru unele meserii, informaţiile astea sunt de fapt competenţele!), că elevii sunt prea stresaţi de ceea ce încercăm să-i învăţăm şi că ar trebui să mai rărim materia prin programe, că educaţia trebuie să se adapteze capitalismului sălbatic în care avem ghinionul să trăim, sau că modelul de urmat este viziunea corporatistă a universităţilor.

Am ajuns la 8:30 dimineaţa în faţa ministerului, găsind acolo 7 profesori, vreo 30 de jandarmi şi 6-7 oameni de la Realitatea şi Antena 3. Pe la 9 şi ceva a venit la lucru onorata Oana Badea, secretară de stat. A dialogat cu noi şi ne-a spus că ar fi vrut chiar ca aseară să trimită pe cineva cu ceai cald la protestatari, dar s-a temut că gestul ar fi putut fi interpretat greşit. Înduioşător, nu? Partea ciudată e că profesorii au părut că muşcă momeala şi au primit invitaţia la discuţii (mai târziu).

Eu nu înteleg, chiar mai crede cineva că în România de azi politicienii care ne conduc pot fi convinşi de greselile pe care le fac prin simple discuţii? Îşi închipuie cineva că după ce au proiectat bugetul pe 2011 cu salariile micşorate cu 25% ei ar renunţa acum brusc la asta pentru că o mână de oameni sunt la porţile ministerului? Să fim serioşi...

Pe la 10, numărul de profesori crescuse pe la 25-30. Numărul de jandarmi pe la 50-60 (cu 2+1 camioane s-au postat la câte 100m de Minister pe strada General Berthelot), iar numărul de televiziuni la 4-5. A venit şi cineva cu o mică trompetă cu care a sunat de 3-4 ori. Folosind asta ca pretext, vreo 10 jandarmi echipaţi au venit la grupul nostru şi ne-au zis să mergem pe trotuarul opus, pentru că nu pot lucra cei din minister, că tulburăm liniştea publică. Eu şi alţii le-am zis că n-avem nimic de facut zgomot şi suntem pe un trotuar domeniu public, aşa că n-au decât să confişte trompeta cui o are. N-au fost încântaţi de împotrivire, dar nu au ştiut ce să răspundă aşa că au zis că n-avem voie să manifestăm în grup fără autorizaţie. Le-am răspuns că nu e o manifestaţie, ci o comemorare. Comemorarea învăţământului românesc. Conform legii, pentru comemorări nu trebuie autorizaţie. N-au mai avut ce zice şi s-au retras bombănind.

Ulterior un lider sindical a venit cu aprobări de la Primărie pe 2 săptămâni pentru a sta acolo între orele 9 si 22.

Pe la 11 şi ceva erau vreo 70 de profesori adunaţi, iar jandarmii au simţit nevoia să instaleze gardurile de protecţie...

Am plecat atunci, dezamăgit de lipsa de reacţie a celorlalţi zeci de mii de profesori din Bucureşti şi de faptul că România redevine un stat totalitar şi poliţienesc, în care drepturile sunt doar de formă...

Siderat

Teatrul absurdului continuă pe meleagurile mioritice. După ce i-au prostit pe oameni cu tot felul de sporuri şi bonusuri în loc să le dea salarii, acum politicienii spun că sporurile nu se pot da în lipsa performanţei, aşa că angajaţii de la Finanţe au rămas cu salarii în mod ILEGAL mai mici decât salariul minim pe economie...

Unde sunt profesorii, de ce nu se solidarizează cu învăţătoarea care va muri probabil sau va intra în comă în câteva zile, fiind în greva foamei contra umilinţelor la care sunt toţi supuşi de conducătorii prea-iubiţi?

În ce ţară trăim????

PS: Iată un clip interesant, de la Caţavencu.

Manifestaţii...

M-am întors în ţară într-un moment care poate părea incendiar: se desfăşoară manifestaţii de stradă şi se scandează iar lozinci care ne aduc înapoi cu 20 de ani, de genul "ieşi afară, javră ordinară!".

N-am avut timp şi răbdare să urmăresc mai mult de un buletin de ştiri, dar mi se pare absolut anormal faptul că absolut nimeni nu vorbeşte despre revenirea salariilor la valorile din 2008 (septembrie, NU decembrie!), lucru care ar fi legal să se întâmple automat odată cu intrarea în anul 2011. Nu, în schimb sindicatele negociază o mărire a salariilor (actuale) cu 10-15%. Păi chiar dacă s-ar mări cu 25% acum, suma rezultată ar fi mai mică cu 6% decât înainte de scăderi!

Nu, domnilor, salariile trebuie să revină (conform legilor în vigoare!) la valoarea dinaintea tăierilor de 25%, începând cu 1 ianuarie 2011. Apoi, iubiţii politicieni pot din nou să hotărască scăderi, asta e altă poveste.

Letargie

Ni se spune că de anul viitor vor crește mult contribuțiile (la fondul de pensii, șomaj, sănătate). Nimeni nu protestează vizibil.

Președintele anunță că ar fi bine să mai prelungim acordul cu FMI și să mai ia România 13 miliarde împrumut - desigur, doar așa, de siguranță. Se pare că nimeni nu-și mai amintește de ”centura de siguranță” de 20 de miliarde care de fapt a mers în deficitul bugetar, pentru că nimeni nu protestează în stradă.

Lumea pare încântată de ”ruptura” Băsescu-Boc, când cu remanierea, acesta din urmă nerespectând, în opinia unora, directivele băsiste. Nimic mai fals! Remanierea e una de formă, care aduce incompetență în locul incompetenței la unele ministere și lasă incompetența deja demonstrată la celelalte. Băsescu a ordonat-o, pentru că Boc poate încă să mai încaseze niște înjurături. Asta în lipsa unei reacții populare serioase.

În concluzie, dragii noștri guvernanți au întins deja coarda până peste limitele cele mai incredibile, limite care odată trecute în orice altă țară ar fi dus la revoluții spontane! La noi, nimic, se pare că așteptăm cu resemnare mioritică să murim de foame și frig la iarnă...

Bravos, națiune!

Treceri... de pietoni

Un nou tun de 46 milioane euro în București! Așa cum bănuiam de când le-am văzut pe primele instalate, trecerile de pietoni "inteligente" sunt o nouă mare țeapă pentru bugetul de criză al capitalei.

Aceste treceri de pietoni au fost cumpărate cu 70.000 de euro bucata. Un calcul simplu cu prețuri maximale, peste prețurile pieței, ar arăta cam așa:
- stâlpi, 2 buc x 1000 euro
- indicator rutier trecere de pietoni cu leduri: 2 buc x 100 euro
- panou cu leduri: 2 buc x 200 euro
- leduri in asfalt: 4 buc x 20 euro
- panou solar: 2 buc x 500 euro
- baterii acumulatori, parte electronica de comanda, conectica: 200 euro
- senzori de prezență: 4 buc x 25 euro
- manopera instalare: 2 oameni x 2 zile de lucru: 200 euro.
Total 4900 euro. Repet, prețuri maximale...
În buzunarele cui merg restul de 65000 de euro?

Asta ca să nu mai vorbim de inutilitatea panourilor solare în zone unde există deja firele de tensiune de la iluminatul public pe stâlpi... Pentru cei câțiva watti consumați de ledurile respective chiar nu merita să fim așa "verzi".

Și ca să nu mai vorbim de problema de fond, care nu este că nu se văd indicatoarele de trecere de pietoni, ci că nu se repectă!

Treceri

"Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi și nouă toate..."

Au trecut niște miniștri, după ce au furat cât au putut și cu competența recunoscută au dus România și mai aproape de groapă... Vin alții! La fel de incompetenți... Probabil ați auzit pe la televizor înregistrările din camera în care pedeliștii au ținut sfat: nici măcar un cuvât despre țară, despre criză, despre cum ar fi mai bine pentru redresarea economică... Absolut nimic, s-a vorbit doar despre imagine și trocuri politice. Atât! Și nația tace... Turma merge înainte spre prăpastie, cu vașnicii lupi puși drept păstori...

Remaniere??? L-ați auzit pe tovarășul Oltean: trebuie făcută o remaniere de fond, prin care chiar dacă un ministru este performant, dacă nu are imaginea prea bună trebuie schimbat...

Pe bune, tot ce se întâmplă în țara asta mi se pare zis și făcut așa, ca la ore târzii din noapte după o băută serioasă...

Minusuri

Au venit primele salarii "ajustate" cu minus 25 de procente... În fapt, scăderea a fost mai mare, pentru că şi sporurile (valoarea lor procentuală) au scăzut cu 25% - undeva pe la o treime...

Am avut azi plăcuta surpriză de a afla că şi diurna pentru o deplasare în străinătate în interes de serviciu pe care am efectuat-o deja a scăzut cu 25%! Adică voi primi doar 75% din banii cheltuiţi, pentru că aşa "zice legea"! Legea se referea însă la tăierea salariilor, diurna nu intră în categoria asta. Apoi, este furt pe faţă, pentru că nu a scăzut în Europa costul vieţii pentru că e criză în România!

Nu e ziua de 13 de vină... Din păcate hoţia legiferată a devenit obişnuinţă pe la noi.

Înapoi în grădină...

Ieri, pe drumul de întoarcere spre Bucureşti, aud la radio că valul de căldură face ravagii şi prin creierele politicienilor... Tovarăşul preşedinte dă din groapă-n groapă, cu două afirmaţii de o stupiditate mai mare decât de obicei.

Prima, referitoare la faptul că "toate veniturile trebuie impozitate", cu adresă pensionarii cu pensii sub 1000 de lei. Stimate domnule preşedinte, pensia nici nu ar trebui să intre în categoria "venituri"! Pensia este o "rezervă" pe care omul şi-o constituie în perioada în care este angajat, sunt nişte economii din venituri care au fost deja impozitate la vremea respectivă. Nu este deloc logic să mai fie impozitate o dată. Asta pe lângă faptul că impozitarea pensiilor nu e deloc soluţia minune pentru bugetul României. Restul veniturilor cam sunt impozitate, conform ultimelor legi şi mie din cei 2 lei dobândă la contul curent mi-au luat 30 de bani impozit...

A doua afirmaţie năucitoare, legată de profesori - din nou prostia debitată şi cu alte ocazii că profesorii lucrează 18 (el a zis 16) ore pe săptămână aşa ca n-au de ce să aibă pretenţie la un salariu decent. Munca unui profesor este mult mai întinsă decât acele ore în faţa elevilor, trebuie să fii orb sau complet imbecil ca să nu vezi asta. Sau să ai o ură "de clasă" pentru profesori, izvorâtă din cine ştie ce traume din tinereţe...

Ştiri bombă!

Încep să se "occidentalizeze" şi mass-media de la noi, în sensul că spaţiul dedicat ştirilor externe este din ce în ce mai redus, iar comentariile sunt de calitate din ce în ce mai slabă.

Totuşi, depindem de lumea cea largă, şi ea trece prin momente dramatice care, după părerea multora, se vor termina prost. Nu pentru că ar veni asteroidul în 2012, ci pentru că setea de putere şi dominaţie a unora pare într-adevăr de nestăvilit. Aşa cum Noam Chomsky scria într-una din cărţile sale, sunt persoane, din păcate ajunse la conducerea marilor puteri ale lumii, pentru care dominaţia este mai importantă decât supravieţuirea (speciei).

Aflu aşadar detalii de pe site-uri externe (gen Newsweek) despre faptul că SUA au deja un plan de atac contra Iranului, ceea ce confirmă bănuiala anterioară că sunt ani de când se pregătesc pentru acesta, iar frontul din Afganistan ar putea fi în curând închis nu pentru a trimite militarii acasă ci doar pentru a-i muta...

Motivaţiile unui de acum foarte probabil atac american asupra Iranului sunt extrem de slabe pentru cei care au ochi să vadă, aşa cum erau şi cele în privinţa Irak-ului de acum 7 ani (acele motivaţii s-au demonstrat ulterior a fi fost un fals grosolan). Faptul că Iranului nu i se permite să-şi dezvolte energie nucleară în scopuri paşnice sub pretextul că "ar putea" să folosească instalaţiile şi în scopuri militare este ilegal conform legilor internaţionale.

Haideţi să fim serioşi, chiar dacă Iran-ul ar avea la un moment-dat arma nucleară, ce ar putea face cu ea? Ar avea câteva focoase, pe rachete cu rază scurtă-medie de acţiune, cel mult ar putea lovi Israelul şi câteva ţări din estul Europei, în timp ce SUA au deja probabil sute de focoase nucleare în zonă! Iranul ar dispărea de pe faţa pământului în cel mult câteva minute după ce ar lansa prima rachetă (care ar fi oricum interceptată până la ţintă). Şi atunci, unde e pericolul iminent care să justifice un atac al SUA?

Motivaţia "umanitară" cade şi ea, se vede cât de bine o duc irakienii după atâţia ani de intervenţie americană... Iar regimul de la Teheran, dictatorial, nu este atât de dur ca altele din zonă, sprijinite de SUA.

Statele Unite de fapt se tem de o posibilă alianţă arabă, alianţă care s-ar putea realiza nu pentru cucerirea lumii ci pur şi simplu pentru libertate. Pentru că arabii, dincolo de şefii care câştigă miliarde cu ajutorul americanilor, îşi dau seama că SUA au venit în zonă pentru a rămâne şi pentru a o transforma după chipul şi asemănarea lor...

Cu criza economică şi cu soluţiile evident greşite găsite de mai-marii lumii, modelul american al capitalismului sălbatic este în curs de implementare în Europa (procesul oricum începuse după al doilea război mondial, dar a fost mult încetinit din cauza unor ţări ca Franţa), în America de Sud a fost exportat deja şi funcţionează cu "succes", urmează în mod logic Asia. Iar pentru a schimba politica în China este nevoie ca aceasta să fie înconjurată.

Strategia americană nu este pentru securitate, ci pentru dominaţie. Nu le e bine când e pace şi linişte...

În grădina lui Ion

A ajuns şi la mine vestea lansării noului "brand" al României, într-un cadru festiv la Expoziţia Universală de la Shanghai. Grădina Carpaţilor este, într-adevăr, un fel de mare grădină. Lăsată în paragină în multe locuri, ici-colo cu câte-un rest de construcţie sau o fundaţie începută "pe vremea lu' bunicu' " şi mai ales, cu nişte căi de comunicaţie care se numesc poteci. Acum pe bune, nu exprimă adevărul acest brand de ţară?

În grădina asta care nu mai e a lui Ion, se întâmplă multe lucruri care şi într-o pădure ar fi extreme, dar se pare că românii s-au obişnuit deja cu ele şi nu li se mai par revoltătoare. În definitiv, mare e grădina Domnului! (spre scăparea unora dintre noi, gardurile acestei grădini sunt, deocamdată, mici!)

Fraţi români, vă felicit şi mă felicit pentru reuşitele din ultimele două decenii, magistral încununate de excelenţa sa doamna ministru Elena cu acest mirobolant brand care ne reprezintă!

Amintiri din... călătorie

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mi-amintesc de toamna lui 2004 („Să trăiţi bine!”), de toamna lui 2009 („Am o veste bună! Se pare c-am ieşit din criză!”) şi-atâtea alte urări şi promisiuni, dar văd apoi cum scad salariile, cresc preţurile, se înmulţesc şi cresc taxele, simt cum mi se umple sufletul de mânie! Şi-mi mai aduc aminte de „vaporul” care mergea prin furtună, cu 22 de milioane de pasageri la bord şi pe care „bravul comandant” îl aducea cu bine la mal, cu toţi cei 22 de milioane de pasageri!

Era evident, pentru oricine voia să vadă, că „vaporul” era de fapt o corabie din secolele trecute, ce scârţâia din toate încheieturile, chiar şi pe mare calmă; dar comandantul încă se vedea plutind din Marea Neagră, pe axa Bucureşti-Londra-Washington, pe un mare transatlantic de lux! Numai că un transatlantic nu se putea strecura prin multele strâmtori ce-i stăteau în drum până la ocean, aşa că s-a blocat în prima pe care a întâlnit-o! Dacă n-ar fi fost orbit de propriile vise, n-ar fi fost greu să vadă că, aşa demodată, putredă şi prăduită de piraţi cum era, corăbioara lui ar fi avut şansa de a ajunge la liman, cu un echipaj destoinic şi curajos!

Dar iată că, într-o bună zi, un ziarist „nesimţit”, din aceia care pun în pericol siguranţa „vaporului”, n-a avut de lucru şi i-a deschis ochii, întrebându-l: „Vă consideraţi vinovat pentru starea în care se află corabia noastră?” Şi, de unde ştiam cu toţii că „marinăraşul cel viteaz” ne va duce cu bine la mal, aflăm acum de la el că noi, toţi cei 22 de milioane de pasageri, suntem vinovaţi pentru furtunile ce s-au abătut asupra noastră şi că s-ar putea să nu ajungem chiar toţi cu bine la ţărm, că în călătoria asta unii vor muri de foame, alţii de frig, alţii de boli! Cei mai norocoşi, vor prinde poate vreo barcă de salvare şi vor ajunge pe un vapor adevărat!

Şi suntem abia la începutul celei de-a doua „etape” a călătoriei! ...

Incultura nu doare! (?)

În jungla naturală, prostia doare: incapacitatea de adaptare, de apreciere a pericolelor şi de reacţie adecvată poate fi nu numai dureroasă, ci chiar mortală!

Jungla artificială a societăţii omeneşti are ceva în plus faţă de cea naturală şi acest element suplimentar este cultura; urmărind circumstanţele şi modul în care sunt folosite, se pare că în legătură cu acest nou element oamenii au inventat expresii ca: „Prostia nu doare!”, sau „Fericiţi cei săraci cu duhul!”; prin urmare, „prostia” sau „sărăcia cu duhul” trebuie înţelese ca incultură: „Incultura nu doare!, respectiv „Fericiţi cei inculţi!”, sună corect, nu?

Oameni care-şi „gâdilă” orgoliul cu formulări de tipul „Eu n-am şcoală multă, dar am şcoala vieţii!”, nu au nici măcar capacitatea de a înţelege că toţi, trăind în aceeaşi lume, avem aceeaşi „şcoală a vieţii”! Ceea ce ne diferenţiază este faptul că unii dintre noi au reuşit să promoveze o şcoală în plus, şcoala care-i aşează pe scara evoluţiei deasupra creaturilor care populează jungla naturală: este şcoala care dă omului cultura! Din păcate, dacă jungla naturală a găsit durerea ca antidot pentru prostie, jungla omenească pare a nu fi creat încă un antidot pentru incultură: incultura nu doare!

Şi dacă „cei săraci cu duhul” sunt meniţi să fie fericiţi, pare un nonsens să munceşti şi să lupţi pentru a fi „nefericit”; totuşi, spre norocul celor „meniţi să fie fericiţi” există şi oameni care pot fi fericiţi fără a fi „meniţi”, ci pentru alte motive: pentru că îşi fac meseria la care au visat, pentru că-şi pot ajuta semenii aflaţi în situaţii grele, pentru că pot lăsa ceva în urma lor, celor care vin după ei şi încă multe altele; nu-i greu să recunoaştem aici doctorii, învăţătorii şi profesorii, cercetătorii şi oamenii de cultură. La fel de uşor se poate constata însă aversiunea celor „proşti, dar mulţi” (mai corect, în context: „inculţi, dar mulţi”) faţă de cei ce-şi permit şi o altă fericire decât cea pe care o ştiu şi o înţeleg ei; şi când asemenea „fericiţi” ajung şi conducători, aproape că nu-i de mirare să-i vezi vărsându-şi ura ce mocnea în ei demult.

Un asemenea om, ajuns, prin erori repetate, în cea mai înaltă funcţie în această ţară, după ce-a mers la o şcoală să le spună copiilor: „Nici mie nu prea mi-a plăcut şcoala şi uite unde am ajuns!”, a mers mai departe, cu: „Şcoala trebuie să pregătească chelneri, nu filozofi!”, „Bugetarii graşi stau în spatele celor ce muncesc!” şi multe alte asemenea aberaţii, considerate de el „strategii de reformă a societăţii româneşti”.

Ce origini ar putea avea această ură nemărginită, etalată cu orice prilej (de multe ori chiar „neprovocată”, ieşită complet din contextul discuţiei purtate)? Să-i fi zis, pe când era elev, vreun profesor (sau mai mulţi?) că nu prea se lipeşte cultura de el şi c-o să rămână numai cu „şcoala vieţii”? Să se fi adăugat constatarea că, cel puţin fata mai mică a lui (cealaltă fiind mai discretă), pe care a trimis-o să reprezinte ţara în Europa (!?) l-a moştenit, rămânând şi ea numai cu „şcoala vieţii”? Să-l doară cumva faptul că mulţi dintre cei care i-au fost colegi, sau pe care i-a cunoscut şi nu au rămas simpli „absolvenţi ai şcolii vieţii” pot fi totuşi fericiţi, în felul lor (pe-aici, sau prin alte părţi ale lumii!), cu toate încercările lui şi ale haitei lui de „fericiţi” de a le face viaţa amară? Parafrazând: „Şi inculţii plâng câteodată, nu-i aşa?”

Ar fi totuşi posibil ca, măcar câteodată, incultura să doară?

Impozite

Zilele acestea se vorbeşte şi despre impozitarea tuturor pensiilor... Nu numai a celor peste 1000 de lei ca in prezent. Apropos, la cele impozitate astăzi, se impozitează doar suma peste 1000 de lei, deci şi aceşti pensionari vor pierde din start 160 de lei din pensie.

Deci, nu mai e scădere cu 15% cum a zis Curtea Constituţională că e ilegal, ci cu 16%! Iar Băsescu îi explica unei bătrâne, cu cinismul imbeciloid binecunoscut, că nu scad pensiile, doar se impozitează!
Asta în timp ce ministrul muncii debitează alt tembelism, că se studiază cum ar putea fi adus înapoi TVA-ul la 19%. Care în varianta mărită duce la scumpiri în lanţ.

Dacă e adevărată vorba că orice popor îşi are conducătorii pe care îi merită, atunci are de ce să ne fie ruşine că suntem români.

Sacrificiu pentru binele unora

Până la urmă, aşa cum mulţi se aşteptau de fapt, scad salariile şi cresc taxele... Asta înseamnă că peste scăderea reală a veniturilor salariale ale bugetarilor (şi nu numai) de peste 30% (vezi de ce în unul din post-urile anterioare) se mai adaugă o scădere de 5% a puterii de cumpărare datorată majorării TVA. Dragii şi iubiţii noştri guvernanţi, mergem spre 40%!!!!

Păi din ce naiba a "crescut" economia României în ultimii ani, dacă 40% din cheltuielile cu salariile nu erau suportate???

Se întâmplă lucruri anormale, strigătoare la cer în România, clasa politică dă dovadă de o tot mai mare nesimţire pe măsură ce masa de fonduri bune de furat scade... Căpuşele nu se pot desprinde de buget, chiar când ţara e pe moarte nu vor să-i lase un minim necesar micşorând ei sumele pe care le fură...

Ca efect al scăderii veniturilor unei importante părţi a populaţiei, PIB-ul va scădea semnificativ, deci deficitul nici gând să scadă ca procent, chiar va creşte... Unde sunt sublimele dar absentele măsuri anti-criză???? Ni se vinde scăderea salariilor ca măsură anti-criză, ceea ce este total fals!

Oricum, deplorabilă reacţia (adică lipsa reacţiei) publică. Poporul a demonstrat încă o dată cât de lipsit de solidaritate şi viziune poate fi... O spun cu tristeţe şi, poate, cu un început de resemnare.

Pause... Rewind.... FForward...

Am luat o (binemeritată) pauză de România... Am fost în Germania, la Wuppertal, unde parcă eram într-o altă lume. Am ajuns acolo stresat - de veşti proaste, de birocraţi cretini, de şarlatani, de cele 40 de grade din Bucureşti de acum 2 săptămâni. Şi am găsit o lume relaxată, plimbându-se prin parc, autobuze şi trenuri punctuale, soare dar vânticel şi doar 20-22 de grade temperaturi maxime... Splendid.

A fost o săptămână în care am lucrat cu voioşie într-o universitate aflată pe un deal înverzit, în care nu am citit sau ascultat veşti din ţară (deşi de câteva telefoane tot n-am scăpat) şi m-am simţit foarte bine.

Lumea merge înainte, fraţi români... Ar trebui să nu mai zăbovim mult, că deja suntem rămaşi din multe puncte de vedere în lumea a treia...

Programul "Ultima Şpagă"

Toţi cetăţenii liberi ai ţării acesteia sunt invitaţi ca vineri, 28 mai 2010, ora 18.00 să depună o monedă de 10 bani pe trotuarul din faţă clădirii Guvernului României şi a Prefecturilor judeţene. Haideţi să le dăm ultima şpaga şi apoi să ne lase în pace!

Lost

Cred că aţi auzit cu toţii declaraţiile "apocaliptice" de acum două zile ale marelui nostru preşedinte şi om de stat, Traian Băsescu. Era totul bine şi frumos, aproape trecuse criza, şi dintr-o dată au descoperit că starea e de fapt dezastruoasă!

Culmea e că anumiţi ciumpalaci (vorba lui Mircea Badea) - cretini, imbeciloizi patologici, încă îl mai pupă în dos pe Băselu' apreciind "onestitatea şi cinstea" lui, pentru că "nu-i e frică să ne spună adevărul". Treziţi-vă odată!!!! Băsescu ştia foarte bine situaţia de mai mult de un an, a minţit cu neruşinare ca să câştige alegerile, a minţit şi după ele şi minte în continuare.

A participat în ultimii douăzeci de ani la distrugerea a tot ce se putea distruge din economia României, stimabililor, that's the truth about Băse... Vă imaginaţi că e salvatorul providenţial??

România pare în acest zile, din ce în ce mai mult, un stat feudal rătăcit printr-o glumă proastă a istoriei în secolul XXI...

PSD-L?

Probabil simţindu-se inferiori PDL-ului în această privinţă, au mai făcut un pic de circ şi PSD-iştii. Cu mega-congresul lor care a ţinut prime-time-ul televiziunilor de ştiri. Nu-mi amintesc să fi fost atâta tevatură pentru congresele anterioare... Ce-i drept, nu era Vanghelie în prim plan!

Geoană îşi continuă cariera de învins, se pare. Până la urmă, înţeleg frustrarea "tătucului" Iliescu, care a rămas până la această dată singurul învins prin vot de cel pe care l-a numit "prostănac"!

Oricum, în urma rezultatului votului, vor mai pleca nişte parlamentari din PSD, spre partidul "independenţilor". Întrebarea e dacă acest partid va fi un PSD-L care se va uni apoi din nou cu PSD-ul, pentru nişte funcţii şi circ, după modelul dat de formarea PDL acum câtva timp, sau va fi un PDL-L care se va alipi PDL-ului, dând astfel putere absolută "conducătorului iubit"... E posibil orice - doar trăim în România...

Strigător la... cine???

Evenimentele din ultimele zile m-au determinat să mai deschid pagina blog-ului... Ca să vă comunic că sunt cât se poate de scârbit, şi ceva în plus, de minciunile fără neruşinare ale "şefilor". Spun că nu vor scădea salariile, dar veniturile scad, că nu vor scădea pensiile, dar salariile au dat deja precedentul, că economia începe să crească, dar PIB-ul scade în continuare...

Colac peste pupăză, ieri, după ce era să-mi rup maşina prin craterele de care Bucureştiul şi toată ţara sunt pline după această "iarnă grea", ajung acasă şi aud că "România are nevoie de 40 de miliarde de euro pentru a evita colapsul sistemului energetic, infrastructurii rutiere şi feroviare". CUM??? După 20 de ani în care statul a făcut o datorie externă care merge voios spre suta de miliarde de euro, după ce am "evoluat" spre economia de piaţă concurenţială, când politicienii se bat cu pumnul în piept de cât de mult bine le doresc ei românilor, aflăm că suntem în pragul colapsului??? Dar ce, nu ştiam deja?

Se miră Boc că au apărut 300 de mii de pensii de invaliditate în 8 ani? Păi numai din accidente rutiere sunt probabil 10-20 de mii pe an! Accidente de muncă se petrec cu duiumul, cele nemortale nu prea sunt mediatizate, dar există, pentru că lucrăm ca acum 1-2 secole, sau în cel mai bun caz cu aparatură veche şi neîntreţinută!

De ce e atâta linişte în ţară când se întâmpla aceste lucruri strigătoare la cer?

La mulţi ani!

Cu ocazia începutului de an, vă dorim toate cele bune, şi în primul rând sănătate!
Ne aşteaptă încă un an de criză, sperăm suportabilă...