Experienţa altora, şi experimentele noastre

Urmând îndemnul înaltului conducător de partid mai mult decât de stat, se mai pune de-o reformă în învăţământul românesc ineficient, inechitabil, etc.

Zilele trecute citeam prin ziarele italieneşti (la fel de alarmiste ca ale noastre, de altfel), despre (încă un) Plan de urgenţă pentru învăţământul italian, care se duce de râpă. Asemănarea cu situaţia din România este izbitoare - elevi care termină şcolile fără a fi capabili să lege două vorbe, cunoştinţe de istorie şi geografie practic inexistente, aritmetica un mister... Italienii însă, după alte multe reforme, şi-au dat seama că "era mai bine înainte", aşa că acum se revine la programe şi organizare vechi, care funcţionau. Se renunţă la informatica din clasa I, şi se pune mai mult accent pe italiana şi aritmetică...

De ce oare noi nu putem învăţa din greşelile altora? De ce trebuie să reluăm toţi ultimii 50 de ani din istoria Vestului, cu toate greşelile lor? Chiar nu suntem în stare să sărim măcar o etapă-două?

Între inutil şi dăunător

Eu am o mare nedumerire în ceea ce priveşte Parlamentul României. În afară de activitatea sa nemulţumitoare şi de oamenii de joasă speţă care sunt majoritari acolo, mai sunt nişte „rotiţe” care ar trebui să meargă, teoretic mai bine decât întregul, şi care în schimb produc tot numai tâmpenii. Acestea sunt „comisiile de specialitate”. Nedumerirea mea e: DE CE mai există ele?

Acele comisii au fost înfiinţate pentru a emite opinii avizate în fiecare domeniu, pentru că Parlamentul trebuie să dea legi pentru toate ramurile activităţii şi societăţii. E adevărat că dintr-un parlament cu sute de membri, se găsesc măcar câţiva care să aibă studii într-un domeniu specific. Comisiile astea erau poate bune acum zeci de ani. Atunci când şi oamenii care ajungeau parlamentari erau mai de calitate decât cei de azi, şi când nu existau mijloacele de comunicare de azi.

Astăzi, toţi specialiştii unei ţări, din toate domeniile, au acces la telefon, fax, internet. De ce în cazul ăsta, nu sunt ei direct consultaţi? Nu cred că ar fi mulţi cei care ar refuza să dedice 1-2 ore pe săptămână noilor proiecte de legi.

Algoritmul de alegere ar fi extrem de simplu. Pentru exemplificare, să zicem că ne referim la Comisia de buget-finanţe. Se iau de la Camerele de Muncă listele cu cei care lucrează în domeniu şi au studii de specialitate. Se aleg aleator din fiecare judeţ un număr de finanţişti proporţional cu populaţia judeţului, astfel încât la nivelul ţării să fie un total de câteva sute. Li se cere acordul, li se trimit chei de criptare şi semnături electronice, se crează o listă de discuţii şi o pagină web şi gata, comisia e creată. Parlamentul îi poate trimite legi, iar comisia le poate dezbate, modifica şi retrimite. Componenţa comisiei se schimbă o dată la 4 ani. Participarea la comisie ar putea fi benevolă sau remunerată cu o sumă modică, să zicem 100RON/lună. Totalul plăţilor n-ar depăşi probabil cheltuielile pe care le au comisiile actuale.

La fel s-ar putea proceda cu majoritatea comisiilor, iar rezultatele „discuţiilor din comisii” ar fi net superioare celor de acum.

De ce nu se face aşa? Credeţi că nimeni nu s-a gândit până acum la asta, sau nu se vrea face?...

Comunicaţiile au fost create pentru a fi folosite, iar ceea ce fac conducătorii noştri (şi în general din lume) păstrând acele fiefuri izolate de resturi lumii (parlamentele şi guvernele) este inacceptabil. Ei au interesul să aibă propriile comitete şi comiţii, pe care să le controleze, nu vor ca glasul alegătorilor în temă să răzbată direct până în forurile legislative şi executive. Această stare de lucruri trebuie schimbată.

A.B.Civic

Scriau acum ceva vreme cei de la Academia Caţavencu de un „îndreptar” care ar trebui întocmit pentru politicienii noştri, care sa cuprindă „învăţături” elementare de comportament civilizat... Într-adevăr, acesta le-ar fi deosebit de util „aleşilor” (dacă ar avea măcar mintea să-l urmeze). Dar un îndreptar civic ar trebui făcut pentru mult mai mulţi dintre concetăţenii noştri.

Bucureştiul este un oraş murdar. De fapt, Bucureştiul este deja identificat cu mizeria, şi asta în mare parte datorită nepăsării locuitorilor. Ca el, zeci de alte oraşe din România, la fel câmpurile din jurul oraşelor. Se pare chiar că mizeria ajunge şi pe la marginea satelor, începă să contamineze şi aşezările mici.

Mai ţineţi minte conteinerele speciale pentru metal, sticlă şi hârtie din epoca de aur? Prin Bucureşti începuseră să fie folosite, dar au dispărut odată cu regimul, ca şi când ar fi fost încă una din invenţiile diabolice ceauşiste. Venind acum din Italia, îmi pare pur şi simplu rău să arunc toate deşeurile refolosibile la acel unic coş, ştiind că vor sfârşi la Glina, de unde fumul şi mirosul gunoaielor arse ajung înapoi deasupra oraşului.

Ne scufundăm în gunoaie, şi se pare că nimănui nu-i pasă. Asta e o problemă care ţine de noi toţi, nu trebuie iniţiative guvernamentale ca să nu aruncăm la întâmplare ţigările, hârtiile şi alte mizerii pe drum, nici ca patronul de bar să nu arunce lângă şosea sacul cu gunoi ca să nu plătească taxa la salubritate...

Oamenii nu mai comunică între ei, relaţiile sociale s-au deteriorat continuu şi aceasta e cauza nepăsării faţă de societate şi problemele ei. Încă ceva: soluţia NU E în vest! Acolo sunt aceleaşi probleme, apărute deja mai demult!

Se face ceva în privinţa încălzirii globale în vest? NU! Ori această problemă este una mare, socială şi morală în primul rând. Economică este numai pentru cei care nu au chef să se preocupe de viitorul copiilor lor.

Români! Nu aruncaţi hârtii pe jos! Cereţi pe plan local facilităţi pentru diferenţierea şi refolosirea deşeurilor!

Nu puneţi la întâmplare ştampila o dată la 4-5 ani! Vorbiţi cu vecinii, cu oamenii din autobuz! Comunicarea şi solidaritatea sunt forţa voastră!

Cei zero ani de-acasă

În vremea comunismului, erau mulţi cei care nu aveau nici un fel de reţinere în a sustrage din ce era „al statului”. Pentru că statul oricum lua de la toţi, şi dădea doar cât şi cui voia. De fapt, statul era privit ca inamic de majoritatea oamenilor. De la el părea just să furi, pentru că şi el fura de la tine – aşa gândeau mulţi. Dar exista o reţinere, o jenă de a lua de la „colegii de suferinţă”, de la ceilalţi oameni obişnuiţi şi asupriţi. Din acei mulţi oameni care furau de la stat, extrem de puţini ar fi furat din altă parte. Oamenii erau solidari, poate din cauza presiunii la care erau toţi deopotrivă supuşi de regimul comunist. Aveau educaţia elementară de la părinţi, nu voiau să facă rău aproapelui. Nu erau antisociali, chiar dacă erau împotriva statului comunist, chiar dacă se temeau de securitatea care avea urechi şi ochi aproape peste tot.

Problema, mai nou, începe de la cei 6-7 ani „de acasă”. Românii „de tip nou”, post-decembrişti, continuă să vadă statul ca inamic şi hoţ, ceea ce având în vedere cine îl conduce de 18 ani, nici nu e contestabil. Din păcate însă îi văd inamici şi pe cei din jur, pentru invidii mai mici sau mai mari, pentru un pic de noroc pe care unii l-au avut şi alţii nu... De fapt, România a fost redusă la o stare de subzistenţă deplorabilă, care a afectat în cele din urmă şi cele mai elementare relaţii sociale dintre oameni. Într-o ţară în care sunt milioane de oameni care abia îşi târăsc zilele, în care pensionarii trăiesc cu 30-100 euro pe lună dar cu preţuri occidentale în magazine, în care familii de 5-6 persoane subzistă cu un singur salariu minim, persoanele care duc un trai decent sunt văzute cu invidie, ca o excepţie ofensatoare la adresa „celor mulţi”, ca şi cum numai furând de la ceilalţi ar fi putut ajunge unde sunt.

Dar şi la nivelurile de trai cele mai joase se întâmplă acelaşi lucru – există diferenţe minime, pentru care oamenii se pizmuiesc. În România nu mai există solidaritatea. De aici faptele antisociale...

Cât despre simţul civic, el este responsabilitatea pe care cetăţeanul o simte pentru oamenii, societatea în care trăieşte. Ţine de educaţie, dar nu se poate construi fără baza celor „7 ani de-acasă”.

În aceşti ani „de acasă”, acum copiii stau mai puţin cu părinţii, care trebuie să facă eforturi mai mari (şi sunt şi mai motivaţi să le facă) pentru a le asigura copiilor o copilărie fără griji. Dar copiii sunt asaltaţi de contraexemple, de la stradă la televizor. Copiii văd şi asimilează cu o viteză care pentru noi adulţii e incredibilă. Ei nu mai văd o motivare pentru acel bun-simţ care ar trebui să constituie baza pentru viitoarea educaţie morală şi civică.

Şi aşa, sunt tot mai mulţi cei care se răzbună pe societate în toate modurile care le trec prin cap, de la a fura de la oricine orice, la nepăsarea pentru problemele de mediu, pentru curăţenia pe stradă, pentru tot ce ţine de comunitate.

Avion cu motor

A mai zburat un porumbel din gura cuiva, şi uite iar motiv de scandal... România are imperioasă nevoie de unul sau mai bine două avioane prezidenţiale. Cu tot tacâmul în ceea ce priveşte sistemele de securitate şi comunicaţii.

Evident, alte partide n-au pierdut ocazia de a protesta într-un mod ieftin şi populist.

Ceea ce poate nu se ştie e că există compania ROMAVIA care este obligată prin lege să asigure transportul guvernului şi preşedintelui. Compania deţine deja avioane, şi începe un proces de modernizare/înnoire. Aşa că, în concluzie, despre ce era tot scandalul? Nimeni nu s-a opus ca Romavia să cumpere avioane, proiectul de modernizare a fost aprobat. Dar când Băsescu, cu tendinţele de grandomanie bine-cunoscute, a pronunţat cuvintele "aeronavă prezidenţială", toţi populiştii de tarabă au sărit în sus - cum dom'le, când oamenii mor de foame noi cumpărăm avioane de sute de milioane de euro?

Ei bine, asta e situaţia. Cumpărăm oricum avioane de sute de milioane de euro, cu toată harţa de suprafaţă dintre preşedinte şi restul lumii. Pentru că toţi şefii noştri vor să călătorească pe banii publici în totală siguranţă, şi unde au ei chef.

Oricum, chestiile gen statul în aer timp de o zi fără realimentare, cum zicea preşedintele, mi se par aberaţii de om care tot mai vede războaie (reci sau calde) peste tot prin jurul lui. Sper doar să n-aibă dreptate...

Fierbinţeală

Temperaturile extreme revin, ca să ne amintească de faptul că România este într-una din zonele care sunt şi vor fi foarte afectate de încălzirea globală în următorii ani.

Au fost ani în care recolte excelente au rămas pe câmp, din lipsa mijloacelor de a le recolta (a se citi "nepăsării" de fapt...). Acum, roata norocului se întoarce, şi vom avea recolte mult mai mici decât era prevăzut, şi insuficiente şi pentru consumul intern minim.

În plus, ceva inundaţii acum câteva luni şi un nor toxic de la vecinii de la răsărit (şi nord), ca să întregească imaginea. Există un "timp potrivit" pentru tot... România a avut şi a ratat ocazie după ocazie în ultimele aproape două decenii, de la educaţie la turism şi agricultură. N-ar fi prins rău acum sitemele de irigaţii care au fost distruse (dezmembrate şi furate) după '89 - dar nu le mai avem... Nici nişte rezerve bugetare pentru intervenţii de urgenţă în astfel de cazuri n-ar fi stricat - dar ratând şansa boom-ului IT-cercetare nu am avut de unde le strânge...

Timpurile devin dificile, natura începe peste tot pe Glob "răzmeriţa" împotriva stupidităţii oamenilor. Noi am fi putut fi acum mult mai pregătiţi decât suntem. Oare cum va rezista economia românească, deja beteagă, provocărilor naturale care vor urma?

Genunchiul broaştei

În stupefacţia care te cuprinde când auzi cugetările, certurile sau vezi acţiunile unora din mai-marii statului român, eşti tentat să spui că domnii sunt încă, din punct de vedere intelectual, la un nivel de grădiniţă. Imediat însă îţi dai seama că asta ar fi o jignire pentru copiii care merg la grădiniţă... Nu, şefii noştri sunt la un nivel de şcoală ajutătoare.
Mai putem, în condiţiile astea, să ne mirăm că lucrurile merg cum merg?

Datoria

Scriam acum ceva vreme de datoria externă a României... Datele pe care le ştiam eu erau foarte depăşite de trista realitate. Datoria nu e de 15 miliarde de dolari, ci de 29 miliarde de euro, adica aproape 38 miliarde dolari... Dacă adăugăm cei 5 miliarde euro pe care România i-a primit de la Revoluţie încoace de la alte state în contul datoriilor lor către noi, ajungem la 34 miliarde euro... Mai punem nişte fonduri nerambursabile primite din diverse părţi, şi ajungem la o cifră astronomică, prin care ne putem face o idee despre cât au furat mai-marii noştri în ultimii 17 ani. Probabil subestimăm furtul oricum, pentru că nu includem întreprinderile distruse şi vândute la fier vechi de exemplu...

35 miliarde de euro cu care NU S-A FĂCUT NIMIC!! Nu se vede absolut nimic în infrastructură, în turism, în industrie. În aproape toate domeniile stăm MAI PROST decât în ’89!

Unde eşti tu, Ţepeş doamne...

Uşa cortului

Scandaluri, jigniri, procese... Nimicnicia politicienilor români pare să n-aibă limite. Se bălăcăresc în toate felurile, se împacă, iar se ceartă, se dau în judecată unii pe alţii. Pe bună dreptate, Europa se întreabă ce fel de ţară este asta în care clasa politică e la nivel de maidan...

Văd că şi Moliceanu este acum cercetat pentru discriminare în privinţa ţiganilor. Deşi toată lumea ştie că proporţia care se ocupă cu furtişaguri şi alte ilegalităţi este mai mare printre ei. E o chestie demonstrată statistic, şi foarte clară!! Purtaţi-vă, dragilor, civilizat, şi n-o să vă mai „discrimineze” nimeni...

4% e proporţia de străini care trăiesc în Italia, dar aceştia comit 36% din infracţiuni. Românii sunt pe primele locuri. Asta nu datorită celor care lucrează la menaj şi îngrijirea bătrânilor, nici a asistentelor din spitalele italiene, nici a studenţilor şi nici a muncitorilor din construcţii. Sunt cei veniţi „la şmen”, şi mulţi mulţi cerşetori, care în timpul liber se ocupă de furturi, bătăi etc. Este un fapt real că mare parte din cerşetorii cu act de identitate românesc sunt ţigani! Nu trebuie să fii rasist ca să zici asta, este evident mergând pe stradă, şi este evident din punct de vedere statistic. Asta este, dacă Moliceanu (pe care dealtfel nu-l înghit deloc) a zis că ţiganii ne fac de râs in Europa, să ştiţi că de data asta are dreptate în mare măsură.

Partea mai ruşinoasă este că şi politicienii noştri se comportă la fel, Moliceanu nu se vede pe el şi şleahta care îl înconjoară şi care fac în egală măsură rău imaginii României. Şi pe când ţiganii fac rău imaginii ţării, politicienii noştri fac rău şi ţării, nu numai imaginii...

Învăţământ?

Dintr-o cugetare adâncă a preşedintelui şi comiţiilor super-competente din jurul domniei sale, a ieşit la iveală faptul că învăţământul merge prost. Hai nu mai spune, măi dragă! Merge prost? Dar cum aşa, de când?

Nivelul învăţământului a scăzut continuu după Revoluţie, cu toate jdemiile de reforme cu care a venit fiecare ministru incompetent dar plin de idei. Se spune de mult chestia asta, şi s-a spus de atâtea ori încât nimeni n-o mai aude. Prin urmare, Băsescu s-a gândit să tragă un semnal de alarmă.

Problema nu e semnalul în sine şi întârzierea cu care vine, ci faptul că este al nu ştiu câtelea semnal, şi ca şi la cele precedente „soluţia” găsită de ei este încă o reformă! Dragi tovarăşi, reforme au tot fost şi lucrurile au mers din ce în ce mai prost!! NU E ASTA SOLUŢIA!

Nu e vorba de stresul prea mare al copiilor, materia prea multă sau examenele prea dese. În felul ăsta nu faceţi decât să-i ţineţi mai mult timp, inutil, în şcoli pe cei care n-au chef să înveţe! Poate că în statistici dă bine, pentru că unul care a terminat şcoala iese automat din categoria analfabeţilor, din păcate însă mulţi termină şcoala analfabeţi! Pentru că nu dau doi bani pe şcoală, pentru că asta e mentalitatea din ziua de azi, nu pentru că e materia prea densă!

Până la Revoluţie aveam un învăţământ foarte performant, mărturie stau atâţia emigranţi care s-au dus în Vest şi au ocupat posturi de înaltă calificare, făcând un renume şcolii româneşti. Mărturie stau profesorii, cercetătorii, doctorii români care au studiat pe vremea comuniştilor, şi care sunt infinit mai bine pregătiţi decât cei care termină acum facultăţile. Da, poate au o inerţie în mentalitate şi chiar dacă au fost împotriva regimului atunci, acesta le-a influenţat modul de a privi lumea, dar asta nu din cauza programelor prea încărcate!

Dacă vreţi să faceţi o treabă bună, domnilor guvernanţi, uitaţi ce ar trebui făcut (cu costuri suportabile de buget):

- renunţarea la 95% dintre reformele de după 1989: elevii să aibă note nu calificative la ciclul primar, pentru că ştiu deja să numere şi ştiu şi că e mai bine să ai şapte bomboane decat să ai două. Să se revină la împărţirea pe trimestre, mai naturală din punct de vedere al vacanţelor decât cea pe semestre. Să se renunţe la multitudinea de manuale alternative şi inutile! Ajunge un manual oficial, eventual mai bine prezentat decât alea comuniste. Iar cine are nevoie de cărţi ajutătoare, mai simple, mai colorate etc, poată să-şi cumpere.

- Motivarea elevilor prin PUBLICITATE. Da, banala publicitate. Pare extrem de simplu, totuşi nu se face deloc! În ziua de azi sunt mii de absolvenţi de facultăţi, oameni cu înaltă calificare care au salarii, în România, de mii de euro pe lună. Există perspective, numărul locurilor de muncă bine plătite, în România, creşte! Asta trebuie spus şi arătat la televizor, pentru că toţi se uită la telvizor! Arătaţi, domnilor, oameni care au succes şi o duc bine pentru că au fost printre primii la învăţătură! SUNT MULŢI, dar oamenii nu ştiu de ei şi imaginea lor despre oamenii cu educaţie este cea a profesorului care are o leafă de mizerie, sau a doctorului care dacă n-ar lua şpagă abia ar duce-o de la un salariu la altul! Arătaţi-le că se poate şi altfel! Deja multinaţionalele care vin în România încep să aibă dificultăţi în a găsi oameni pentru posturi calificate şi bine plătite. De ce oare? Poate pentru că nivelul celor care termină acum facultăţile este mult sub cel de acum unul-două decenii?...

- Motivarea profesorilor: nu o să propun, cum alţii au propus de atâtea ori, dublarea salariului profesorilor. Ştiţi care e tragedia cu învăţământul? Că actualmente, vin ca profesori tinerii cei mai slabi dintre absolvenţii de facultate, cei care nu reuşesc să-şi găsească un serviciu plătit decent. Pentru mine este un şoc să văd care sunt profesorii de mâine... Imaginaţi-vă cum o sa fie generaţiile viitoare de absolvenţi, pregătiţi de profesori care nu ştiu nici să vorbească limba română corect... Ce e de făcut? SIMPLU: Nou-intraţii în învăţământ să aibă o nouă grilă de salarizare, care să înceapă de pe la 5-600 euro/lună. Cu concurs adevărat, şi atunci o să se prezinte la concurs şi alţii, nu numai loazele. Iar concursul să-l dea toţi cei care au intrat în ultimii 5-10 ani. Cât despre cei deja de mai multă vreme în sistem, ar trebui stabilit un calendar de aliniere a salariilor lor, să zicem în 5 ani, la noua grilă de salarizare. Eu nu cred că profesorii responsabili ar refuza o soluţie ca aceasta, iar proiectul ar fi suportabil din cei 6% din PIB pe care guvernanţii se laudă că o să-l asigure învăţământului.

Trebuie să se înţeleagă că problema principală a învăţământului nu sunt mentalităţile învechite ale profesorilor, nici programele prea încărcate, nici baza materială în privinţa căreia s-au făcut totuşi ceva progrese... Problema este MOTIVAREA. A elevului şi a profesorilor tineri în primul rând! Profesorii cu vechime fac cât le stă în putinţă pentru un învăţământ de calitate, chiar pentru lefurile de mizerie pe care le au, dar sunt copleşiţi de nepăsarea elevilor şi societăţii în general faţă de eforturile lor.

Cine ştie, poate cineva citeşte chestiile astea şi le transmite mai sus. Ştiu că 50% din români ar fi, conform credinţei proprii, capabili să conducă ţara şi toată lumea poate da sfaturi, dar ce-am scris mai sus mi se par nişte chestii atât de simple şi „de bun simţ”, încât nu văd de ce nu s-ar gândi şi alţii la ele...

Bine, o să vă întrebaţi poate ce legătură are bunul simţ cu miniştrii şi parlamentarii... Ei bine, şi eu mă întreb!