Becali

Miliardarul Gigi Becali a fost arestat, în lumina reflectoarelor, pentru 29 de zile, devenind subiectul predilect al mass-media în ultimele zile. Asta în timp ce Guvernul a mai trecut, fără mare tam-tam, o rectificare bugetară cu reduceri ale cheltuielilor de 7 miliarde lei! Coincidenţă? Sau praf în ochi?

Posibil, având în vedere că Becali nu a fost arestat pentru foarte dubioasele sale afaceri imobiliare din care a făcut miliardele, ci pentru faptul de a-i fi reţinut la o bere, pentru 3 ore într-un bar, pe hoţii care-i furaseră o maşină. Firea impulsivă a lui Becali l-a făcut să-şi facă dreptate singur (deşi reţeaua de hoţi era cunoscută şi ar fi putut fi prinsă la fel de rapid de poliţie), dând astfel prilej cine ştie cărui rival să „tragă sforile” pentru această arestare pentru un motiv care să nu ridice bănuieli. Pentru că odată ce ar fi arestat un miliardar român pentru modul cum şi-a făcut averea, ar urma automat majoritatea celorlalţi, pe când urmăriri cu maşini prin oraş nu fac mulţi în afara lui Becali.

Pe de-o parte, Becali beneficiază astfel de publicitate gratuită în vederea europarlamentarelor. Mulţi din ţară îi plâng de milă cu lacrimi de crocodil, pentru că spre deosebire de alţi miliardari el este unul care a mai şi dat, nu numai a luat... Pe de altă parte, nu poate fi reţinut timp îndelungat pentru că pricina este derizorie. Va fi deci în libertate la timp pentru alegeri.

La ce bun tot circul? „Cineva” i-a demonstrat lui Becali că poate fi băgat la zdup cu toate miliardele lui dacă va călca pe bătături pe cine nu trebuie. Avantajele personale pentru Becali le-am enunţat mai sus, şi fac ca acesta să nu poată fi prea supărat pe „festa” care i-a fost jucată. „Prostimea” a mai avut parte de ceva circ, atenţia fiindu-i atrasă de la criză şi mânăriile la nivel guvernamental cu rectificarea bugetului.

Morala? Baştanii României de azi îşi „joacă feste” unul altuia cu ajutorul puterilor statului – politicieni, poliţie, justiţie – ceea ce este un fapt deosebit de grav pentru că dezvăluie cât de aservite şi puţin independente sunt acestea.

Paştele cailor

Mărirea salariilor profesorilor, după ce a fost aprobată de Parlament din octombrie 2008, a fost promisă din 2009, 1 aprilie, apoi (nu-mi spuneţi că se aştepta cineva să nu fi fost o glumă) din 1 mai... Cum 1 mai e aproape, tovarăşa ministru a MECI a mai lungit-o un pic: majorările salariale vor începe din ianuarie 2010, când „efectele crizei vor fi mai puţin agresive”.

Iar profesorii nu numai că nu vor primi nici amărâta de indexare de 5% promisă tuturor bugetarilor, dar salariile le vor scădea în urma importantei rectificări bugetare făcute acum câteva zile. Cu o sumă deloc mică pentru nivelul salarizării în învăţământ, de 300 lei noi lunar. Acum, putem să ne gândim că poate mai afectaţi vor fi cei cu salarii mari, ar fi absurd să ne gândim că se vor tăia 300 lei dintr-un salariu de profesor începător, de 7-800 lei... Dar oricum, esenţa este că salariile şi aşa de mizerie vor scădea.

Tovarăşa Andronescu mai spunea şi că „speră” să recupereze sumele pierdute la o altă rectificare de buget, în septembrie, şi că nu vor fi disponibilizări. Cine o mai crede??? Aşa cum am scris alaltăieri, procedurile pentru concedieri colective au început deja în unele instituţii de învăţământ şi cercetare, chiar înaintea rectificării bugetare. De asemenea, pe ce se bazează când spune că efectele crizei vor fi mai mici în 2010? Pe acelaşi tip de previziuni potrivit cărora aveam creştere economică de 2.5% când a fost elaborat bugetul (deşi orice om cu un pic de bun-simţ, nu neapărat specialist, ştia deja că va fi o scădere economică, nu creştere).

În acest timp, sindicatele se bâlbâie şi spun că organizează referendum pentru a decide forma de protest. Soluţia clară, singura eficientă, este greva generală imediată, adică neînceperea şcolii după vacanţă! Pentru că oricum în vacanţă vor mai veni şi alte veşti proaste pentru profesori şi pentru că nimic altceva nu i-ar impresiona pe politicienii noştri cu şoric gros...

Iar linişte???

Acum câteva săptămâni a devenit clar că ordonanţa referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare cu 20% se referă la toate sectoarele bugetare şi nu doar la aparatul central al statului. Acum câteva zile se anunţau disponibilizări colective în Educaţie şi cercetare, 20.000 de salariaţi urmând să fie daţi afară. La unele instituţii de învăţământ şi cercetare au fost deja declanşate procedurile pentru concedieri colective. Vine acum rectificarea bugetară, prin care se reduc (în plus?) salariile (şi aşa mici) cu o medie de 300 lei noi. Sindicatele au trădat încă o dată, semnând „protocoale” cu Guvernul.

Dar ce fac profesorii şi cercetătorii???? De ce nu sunt deja în stradă? Cât mai au de gând să rabde?

Dacă nici aceste elite intelectuale ale ţării nu îşi dau seama că unirea naşte puterea, şi că vor fi bătaia de joc a nesimţiţilor care fac pe politicienii în România atâta timp cât nu protestează masiv şi vizibil, atunci cine să-şi dea seama?...

Domnilor, nu vă aşteptaţi la echitate şi bun simţ de la guvernanţi! Ei vă vor da afară, celor rămaşi le vor scădea salariile, vor lua şi cămaşa de pe voi dacă vor vedea că nu reacţionaţi! Îşi vor bate joc de voi până când îi veţi face să se simtă în pericol – iar asta nu o realizaţi cu scrisori deschise şi sondaje de opinie, ci cu greve şi manifestaţii cu zeci de mii de participanţi.

Rectificări

S-au făcut unele rectificări la Bugetul pe 2009. Atât de aşteptatele rectificări pozitive evident nu s-au produs, fiind dimpotrivă tăiate fonduri - chiar şi la Educaţie şi Cercetare, unde s-a luat înapoi suma cu care fusese suplimentat bugetul de eutanasie al Cercetării. S-au mai luat măsuri în cel mai bun caz discutabile, de genul impozitării cu 90% a salariilor mari şi plata de către firme a unui impozit minim anual (care nu este deloc mic) - care lovesc în mult-trâmbiţata "cotă unică".

Ordonanţa cu scăderea cu 20% a cheltuielilor bugetare, tecută sub tăcere imediat după aprobare (se minţea atunci că s-ar referi doar la aparatul central al statului) îşi arată acum efectele, reducerile afectând toţi bugetarii - un caz clar, din nou, de trădare din partea sindicatelor care trebuiau să protesteze de la început. Acum s-a "căzut de acord" chiar în privinţa unor disponibilizări colective de la transporturi, învăţământ etc.

De ce toate acestea? Pentru că Statul nu mai are bani, este în colaps financiar - cu toate "centurile de siguranţă"... Şi în acest timp, banul public continuă să fie irosit şi furat cu neruşinare - vezi eterna schimbare de borduri din Capitală şi nu numai, proiectele utopice de genul monorail-ului spre Otopeni (proiecte absurde dar pentru care se plătesc bani pe tot felul de studii de fezabilitate) etc.

Şi când văd toată gargara ieftină a politicienilor, în frunte cu Băsescu şi Boc, exponenţii unei culturi submediocre şi a nepăsării populaţiei acestei ţări, chiar mi se pare că nu mai e speranţă...

Centura

Se laudă unii politicieni români că mega-împrumutul de la FMI, de 20 miliarde euro, este doar o "centură de siguranţă" pentru economia românească. Dar, domnilor, o centură de siguranţă este utilă înaitea accidentului! Economia românească a fost accidentată grav de hoţii de tot felul încă din anii 90... Acum trebuie ori salvare ori dric, nu centură de siguranţă!

Lichidare de stoc

De vânzare 230 000 kilometri pătraţi în SE Europei, parţial pădure. Imobile stare "la roşu", infrastructură inexistentă, ultimele lucrări efectuate în 1989 (excepţie 10000 vile recente). Utilităţi la poartă, fără îmbunătăţiri. Actualmente locuit.
Pret 20 miliarde euro, negociabil.

Un fost, viitor, posibil

Pentru cei care nu cred răspunsurile din articolul anterior: o confirmare a venit chiar ieri seară, de la fostul prim-ministru Theodor Stolojan, care a spus cam ce am scris eu – lucruri evidente de altfel, pentru cei care au ochi sa vadă.

Împrumutul va fi de 15-20 miliarde euro de fapt, îl luăm de la FMI din cauza lipsei de credibilitate a României pe piaţa de capital, se fură pe rupte, nu s-au făcut rezerve când ne mergea bine, importăm prea mult şi criza scoate doar la iveală neajunsurile din economia românească a ultimelor două decenii. Situaţia gravă a fost mascată cu împrumuturi şi demagogie, dar s-a cam ajuns la fundul sacului.

Va urma o „reajustare” dură a economiei ţării noastre, care ar fi fost foarte bine (şi mai puţin dureros) să fie făcută la începutul anilor ’90, aşa cum au făcut majoritatea statelor foste comuniste care acum sunt cu mult înaintea noastră. Să sperăm că măcar acum vom lua calea cea bună... Nu de alta, dar speranţa moare ultima.

Întrebări

Legat de situaţia economică a ţării noastre, care apare din ce în mai albastră în declaraţiile oficiale, ar fi câteva întrebări care merită puse, cu nişte răspunsuri probabile, nefardate...

1) Cum de am ajuns de la o situaţie „excelentă”, cu creştere economică de 7%, neafectaţi de criza mondială în octombrie 2008, la recesiune şi nevoia de un megaîmprumut extern în martie 2009? Poate nu din cauză că economia a căzut brusc, ci pentru că politicienii din fosta şi actuala guvernare au minţit la unison populaţia...

2) De ce un împrumut de „peste 10 miliarde euro”, acum, când BNR se laudă că are rezerve de 30 miliarde? Poate pentru că BNR nu are de fapt aceste rezerve, sau că de fapt gaura în finanţele ţării este mult mai mare de 10 miliarde.

3) De ce împrumut de la FMI şi nu de pe piaţa de capital, ca până acum? Poate pentru că România nu mai are credibilitate pe această piaţă. România este insolvabilă şi va intra în incapacitate de plată, fiind astfel nevoită să recurgă la FMI, care este o instituţie ce dă bani pe criterii politice.

4) România va fi în incapacitate de plată? Foarte posibil. Ţara noastră a avut anul trecut un deficit comercial (diferenţa dintre importuri şi exporturi) de câteva miliarde de euro şi un deficit bugetar de alte câteva miliarde. Având în vedere că exporturile scad, în condiţiile crizei mondiale, şi că din păcate consumul intern de bunuri de bază (alimente de exemplu) este asigurat în mare parte tot din import, România poate foarte bine ajunge în incapacitate de plată.

5) Care e de fapt problema? Problema este că România nu produce. Adică produce mult mai puţin decât ar fi necesar pentru un trai decent al populaţiei. Producţia industrială a fost decimată după 1989, iar sectorul serviciilor, care s-ar fi putut lansa puternic prin turism, nu a fost dezvoltat. Agricultura e şi ea adusă la stadiul Evului mediu. La asta se adaugă economia subterană şi corupţia care fac ca o parte importantă din banii rulaţi în ţară să ajungă în conturi din paradise fiscale. Prin urmare, ţara noastră consumă mai mult decât produce, de ani de zile, politicienii preferând să continue furtul şi să ne dea impresia că totul e în regulă luând împrumuturi externe de miliarde de euro pe an.

Cam asta este situaţia, dragi cititori...

Iluminarea

S-a pogorât lumina asupra ministrului Pogea... Şi-a „dat seama” că de fapt economia românească s-ar putea să intre în recesiune în 2009. Asta după ce am avut un deficit bugetar de 5.5% în 2008, în condiţii de creştere economică puternică.

Chiar credeţi că abia acum ministrul şi-a dat seama de acest lucru evident, că n-a crezut de la începutul anului toate previziunile externe care îl dădeau ca sigur, chiar dacă le nega cu vehemenţă? Acum a fost doar obligat să recunoască, în cadrul negocierilor cu FMI pentru un împrumut fără de care s-ar risca mişcări populare de amploare (pentru că pe ei doar asta-i interesează, linişte ca să poată fura în continuare). Acum, recunoaşte un -1%, lăudându-se că stăm mai bine decât multe ţări europene. Dar realitatea e mult mai tristă, se va ajunge la scăderi mult mai mari pentru că economia românească este un castel construit pe nisip – avem bugetari, bănci şi comerţ, în timp ce industria, agricultura şi turismul sunt la pământ.

Minciuna şi nesimţirea ajung la cote din ce în ce mai mari la guvernanţii noştri, încurajaţi de lipsa de reacţie din partea publicului. Ca şi în anii de după Revoluţie, se continuă politica de minţire sistematică a populaţiei şi de tărăgănare a unor măsuri cu adevărat utile pe termen lung, doar cu scopul îmbogăţirii rapide între două alegeri...

Femei? F.M.I. ...

Se vorbeşte despre un împrumut la FMI... De 10 miliarde de euro, ca s-o scoatem la cap anul ăsta. Nu se vorbeşte despre destinaţii specifice, ceea ce ne face să credem că banii vor fi folosiţi ca şi cei împrumutaţi până acum, la construcţii de vile şi prelungirea agoniei acum quasi-inexistentei economii româneşti.

Iar FMI-ul, ca instituţie, este recunoscut în mediile financiare ca un exemplu de ineficienţă şi decizii eronate, care au cauzat multe necazuri multor state de-a lungul timpului. Altfel, o supervizare externă a calculelelor incompetenţilor noştri miniştri ar fi binevenită.

De ce vrem să ne împrumutăm, şi de ce de la FMI? Nu ştim, dar mai-marii noştri deja discută cu reprezentanţii FMI! Din nou, ni se pregăteşte ceva – evident, nu ceva bun...