Refugiați

Cu riscul de a stârni niște critici, vă întreb: oare de ce trebuie să primim în Europa sute de mii (potențial milioane) de refugiați din Siria? Odată porțile deschise pentru 160.000 anul acesta (conform ultimelor decizii sau estimări C.E.) nu văd de ce nu ar fi încurajați să încerce și mulți alții. Dja sunt mii pe zi care bat la porțile Europei...

De ce nu se poate rezolva acolo la ei problema? Măcar parțial, astfel încât să nu mai fie fuga singura șansă de supraviețuire pentru milioane de oameni? De ce la atâtea alte războaie nu au fost valuri de refugiați în Europa și acum sunt?

Această „criză” este extrem de ciudată din multe puncte de vedere. Nu am nimic în general împotriva niciunei națiuni sau religii, dar chiar nu înțeleg de ce trebuie sa importăm în felul ăsta, forțat, în Europa atâția refugiați. Pentru că este evident că se zgândărește astfel naționalismul latent în măsură variabilă în multe state europene: acești nou-veniți vor fi priviți cu suspiciune și uneori tratați rău fără vreun motiv, mulți dintre ei poate din cauza asta se vor radicaliza și vor face acte necugetate, pentru ca asta să-i întărâte și mai mult pe europenii gazdă, creîndu-se un cerc vicios al urii...

Deci, ce dorim? Să recrutăm apoi o armată de „cruciați” europeni îndârjiți împotriva altor nații/religii, ca acum sute de ani? Chiar mi se pare inconștientă politica actuală europeană în privința „crizei refugiaților”...

Un sfert de veac

Iată că aniversăm 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989... Un sfert de secol de așa-zis capitalism, așa-zise reforme, așa-zisă dezvoltare, și lista ar putea continua... Nu pentru că marea majoritate a oamenilor n-ar fi vrut cu adevărat o schimbare atunci, nu pentru că nu s-ar fi putut.

Am aruncat o privire peste ce scriam în 2009, când aniversam 20 de ani de la Revoluție. Scriam mult, cu dezamăgire pe alocuri, dar cu entuziasmul proaspătului întors în țară care credea că mai e o speranță. Nu m-am „vindecat” de tot în privința asta, încă mai cred. Dar scriu mai puțin, pentru că nu prea mai cred în vorbele declamate într-un ungher al giganticului Internet. 

Sunt și acum, la 25 de ani, multe lucruri care nu merg în România, iar despre ce-a fost în 1989 rămân multe, multe necunoscute. Din nou, în 2014, poporul a votat schimbarea - cu multă speranță, ca și în urmă cu un deceniu. Poate că de data asta nu va mai fi atât de dezamăgitoare această schimbare... 

Produse globale...

Uneori îmi vine curiozitatea să mă uit pe etichetele produselor alimentare pe care le cumpăr și recent am făcut două „descoperiri” interesate. 

Prima este o anumită miere de albine („A...a carpatină”). Deși insecta este, zice-se, carpatină, și pe borcan e scris mare numele unui apicultor (român) cu 40 de ani experiență, într-un colț pe etichetă găsim scris „Amestec de miere provenită din UE și din afara UE”! Deci de oriunde din lume, sistem solar, galaxie. M-a făcut curios să citesc și „fine print”-ul de pe etichetă culoarea cam închisă față de cum știam eu c-ar trebui să arate o miere provenită din flori de tei (pe etichetă scrie mare ”Tei”, dar apoi nici o mențiune c-ar fi într-adevăr miere din tei).

Să trecem la al doilea produs, și mai interesant: salata de icre. Vedem scris mare pe cutie Crap sau alte tipuri de pește. Ceea ce, cum rezultă dacă citim compoziția, nu înseamnă nicidecum „icre de crap”! Nu, în compoziție sunt „icre de tarama”, câteva procente, apoi de 4 ori mai puțin „crap afumat”. Foarte convenabil pentru creșterea profitului, aș zice... După această descoperire am căutat prin magazine și am găsit aceeași „combinație” cu tarama la mai mulți producători - niciunul nu vinde „icre de crap”.

1 Decembrie

A mai trecut un an... Cu bune, cu rele, să sperăm că următorul cu mai multe bune și mai puține rele...

La mulți ani, frați români!

Justice for all

A trecut și turul 2! Cu o surpriză de proporții, pentru mine cel puțin. Eram sigur că rezultatul se știe deja, și iată că nu a fost așa.

Ce m-a uimit însă și mai mult este ce s-a întâmplat în săptămâna de după alegeri - imboldurile lui Panzer Klaus către parlamentari, care s-au conformat imediat și mai mulți dintre ei au rămas fără imunitate parlamentară. Nu speram în chestii bune de la noua schimbare... Dar dacă măcar justiția ar începe în sfârșit să funcționeze, după 25 de ani de la Revoluție, ar fi extraordinar, ar însemna în sfârșit că am pornit în direcția bună!

Rămâne de văzut. Dar am început din nou să fiu optimist. Cine știe, poate că se poate totuși...

Vot

Pentru prima dată m-am gândit serios să nu merg la vot duminică. Parțial din cauză că iar ar fi fost vot „contra” unora, nu „pentru” cineva, pentru că din nou candidații sunt aceleași fețe cunoscute, aceeași „clasă” politică josnică, fără pic de clasă... În plus, campania electorală (afișele văzute din mers pe stradă, pentru că nu am considerat că merită să pierd timpul la televizor) m-a scârbit cu aspectul comunistoid și pe alocuri voit obscen. 

Eram avocatul anulării votului: te prezinți și pui câte ștampile poți, așa le arăți că te interesează soarta țării, dar nu găsești între candidați nici o persoană demnă de a primi votul tău (nu dai buletinul gol, pentru că atunci e prea simplu să fie pusă ulterior ștampila). Dacă ar fi la niște alegeri 80% prezență la vot și 80% din voturile exprimate ar fi anulate, ar fi un mare „marș!” adresat politicienilor noștri extraordinari... Problema cu abordarea asta e următoarea: (1) niciodată nu vom fi destui care să facem așa și (2) sunt metode atât de primitive de furat la vot în această țară încât nu pot fi contracarate - e la fel de simplu să-ți fie falsificată semnătura dacă nu mergi la vot sau să fie înlocuit sacul care conține buletinul tău de vot cu altul cu buletine pre-ștampilate „cum trebuie”... 

Până la urmă am mers la vot, dar doar pentru că școala cu secția de votare este chiar lângă blocul în care locuiesc. Mai mult de 100m nu m-aș fi deplasat... M-am dus și pentru că după-amiază începuse deja să se audă de dificultățile de a vota din străinătate - pentru că evident, știu și „ei” că din diaspora nu prea votează lumea cu știm noi cine... Și am zis, atunci, hai sa mai fie un vot „contra” în plus de-aici din țară (cu riscul de-a fi falsificat, oricum).

Chiar e nevindecabilă țara asta?...

Învățământ

Ați auzit probabil despre scandalurile din învățământ din ultima vreme. Că se dau bani (de parcă n-am ști), că termină unii clasa a 12-a încă analfabeți, că unde-i calitatea, etc. S-a mai intodus în discuție și problema meditațiilor, un lait-motiv al ultimilor 20 de ani, pentru momentele în care politicienii simt nevoia să mai arunce cu niște noroi în profesori. 

Dar știați de exemplu că, la ordinul (nescris!) al inspectoratelor școlare, se cer bani elevilor pentru diplome? Da, pentru diplomele astea, ale învățământului obligatoriu și gratuit! Dacă profesorii refuză să-i ceară elevilor, li se dau calificative proaste de la direcțiune, primul pas spre datul afară. 

Iar directorii, la rândul lor, sunt amenințați acum de primării (conduse în bună parte de niște analfabeți) că vor fi destituiți dacă îndrăznesc să ceară bani. Că așa a zis șefu' de la partid. Dar că primăriilor puțin le pasă de școlile pe care le au în grijă, asta nu mai contează acum! 

Bine că se lucrează la un cod de etică pentru profesori! Dați, domnilor politicieni, ăia 6% pentru educație, așa cum ar fi legal, după care abțineți-vă să-i furați până să ajungă în școli și în niște salarii decente în învățământ, și veți vedea că nu se vor mai cere bani părinților pentru fondul școlii, fondul clasei, table, jaluzele, becuri, produse de curățenie, consumabile pentru imprimante/copiatoare, întreținere echipamente, etc. Și nici pentru cadouri. Cod de etică? Cine să-l facă, politicienii și cei din minister?!

La mulți ani!

Vă doresc multă sănătate și bucurii în anul care tocmai a început. La mulți ani!

Și dacă tot n-am mai scris demult, iată trei lucruri care m-au pus pe gânduri în ultimele luni.

În primul rând, toată tevatura cu regionalizarea și autonomia locală. Se pare că oamenii tot nu conștientizează încă faptul că le e rău nu pentru că banii merg toți la București, ci pentru că se fură la toate nivelurile administrației, pornind de la cea locală! Municipiul București este contributor net la bugetul de stat, în timp ce județe din acelea cu pretenții de autonomie sunt beneficiari net, adică încasează mai multe fonduri de la bugetul de stat decât contribuie! Acum, e adevărat că în unele județe din centrul țării, pe care le-am traversat de mai multe ori cu mașina, m-au uimit de exemplu mulțimea de afaceri de dezmembrări auto. Convingerea mea este că acestea sunt doar partea cea mai vizibilă a unei game mai largi de astfel de afaceri greu controlabile fiscal, o mare parte a economiei zonei fiind subterană. Asta explică cel puțin în parte sărăcia teoretică (oficială) a acestor județe, care de multe ori nu se vede uitându-te la casele și vilele de-acolo.

A doua temă este una care mi se pare de un prost-gust, de o nesimțire strigătoare la cer: modalitatea de calcul a accizelor, care a fost schimbată printr-o ordonanță pentru simplul motiv că în octombrie 2013 cursul Euro a fost mai mic decât în urmă cu un an. Deoarece toate accizele se calculau conform legii la cursul Euro din data de 1 octombrie a anului anterior, guvernanții noștri dragi au decis că accizele pe 2014 se calculează la cursul de pe 1 octombrie 2012, în plus indexat cu indicele inflației! Și acum când scriu și evenimentul e de mult consumat parcă nu-mi vine să cred... Sunt curios ce vor face daca și cursul din octombrie 2014 va fi mai mic decât cel din 2013? Vor da o altă ordonanță să se folosească tot cursul din 2012, indexat cu rata inflației pe 2 ani?? Pur și simplu incredibil!

O altă monedă mult bătută în ultimele luni este cea a Republicii Moldova, după unii doar o diversiune a președintelui pentru a abate un pic atenția publicului de la problemele reale ale României. Dacă era să ne unim cu Republica Moldova, asta trebuia făcut acum 24 de ani! Acum este tardiv. Toată Europa se regionalizează și nu există absolut nici o șansă pentru o unire a două state! Ceea ce ne leagă un pic de primul subiect. De fapt, politica aceasta de regionalizare este una care după părerea mea slăbește Europa, poate chiar cu intenție. Europa nu va fi niciodată o federație cum e SUA, iar statele individuale puternice vor deveni mai slabe.


Cam asta ar fi... O fi un an mai bun 2014? Mai există șanse?...

Ploaie

Ploi și vânt puternic în București... Seamănă cu o furtună de vară, doar că ține deja de două zile și temperatura a scăzut sub 10 grade...

Știe cineva să-mi spună, să mă luminez și eu, de ce și ieri și azi semafoarele din câteva intersecții (din drumul meu) nu funcționau? Că e foarte potrivit momentul, când plouă și sunt mult mai multe mașini pe drum... Bate vântul electronii din firele-alea?

Tovarășu' primar, alo! Ne-auziți!? Semafoarele trebuie să funcționeze și când plouă!...

Trebuie să închei, că s-a oprit și curentul în toată clădirea. Din ce în ce mai bine, pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație, cum zicea cineva.

Roșia Montană

Sunt din ce în ce mai multe manifestații împotriva proiectului minier. Care este unic în lume la dimensiunile la care e propus, așa că asigurările că ar fi ”cel mai sigur” nu au nici o valoare, gradul de comparație fiind doar cu el însuși.

RMGC (Roșia Montană Gold Corporation), companie cu acționariat dubios, investește de ani de zile milioane de dolari în ”spălarea” proiectului, prezentarea în nuanțe convingătoare de roz a unor procedee tehnice riscante și periculoase, parte a acestor acțiuni fiind și spălarea creierilor populației din România, care ar trebui să accepte proiectul. Ba chiar să-l întâmpine cu bucurie!

RMGC n-a mai avut însă răbdare și, probabil și agasați de răzgândelile specifice spațiului carpato-danubiano-pontic, au forțat nota cu o propunere de lege care este, chiar și văzută de un nespecialist ca mine, un monstru de ilegalitate! (părerea specialiștilor e că e neconstituțională, oricum) Un proiect de lege este însă vizibil, așa că a stârnit proteste.

(http://casajurnalistului.ro/frate-am-invins-reportaj-dintre-10-000-de-oameni/)

Practic, urmează să fie ”procesate” câteva dealuri din zonă, adică duse cu basculantele și decantate cu substanțe pe bază de cianuri. Să ne înțelegem: sute de milioane de tone de astfel de substanțe. Care se vor aduna într-un lac de patru ori mai mare decât cel mai mare existent în lume la ora actuală. Pentru ce? Ce nevoie avem noi de acel aur? Cine poate garanta că nu vor fi efecte nefaste asupra mediului și sănătății oamenilor? O companie care se poate pur și simplu desființa în orice moment??? Niște salariați sau acționari ai ei care ori nu sunt cunoscuți ori pot oricând dispărea în cine știe ce colț al lumii???

Evident, sunt unii care susțin că procesul tehnologic ține cont de periculozitatea substanțelor și conține toți pașii necesari pentru siguranță. Dacă merge totul conform procesului (acest dacă este foarte important, pentru că la o exploatare de asemenea anvergură nu poate merge totul conform planului).

Nu sunt dintre radicalii cu ”nu ne vindem țara” - oricum mare parte am dat-o practic pe gratis unor șacali care au distrus tot ce se putea ca să-și umple conturile din paradisurile fiscale - dar nu consider, ca și în cazul gazelor de șist, că avem toate informațiile astfel încât să putem lua o decizie în cunoștință de cauză. Oricum, protestele anti-RMGC din aceste zile au reamintit măcar unora dintre noi că ”unirea face puterea”, pentru că hotărârea guvernanților în sprijinul proiectului se clatină serios.

Când oamenii se-adună, ei tremură. Miliardele lor n-au nici o putere în fața câtorva milioane de amărâți uniți, asta ar trebui să ne intre bine de tot în cap. Pentru că vin (au venit?) vremuri în care, cu tot bla-bla-ul despre drepturile individului, acesta nu mai contează.