luni, 9 iulie 2018

2 și nota scăzută la purtare!

Din ce în ce mai dezamăgitor.
După declarațiile cu suspendarea președintelui din ultima lună (și mai de dinainte de fapt), ieri m-am bucurat și începusem chiar să sper! Era cât se poate de clar din acțiunile și declarațiile șefului ALDE că nu va vota prea curând o suspendare, în nici un caz azi așa cum (poate) voia PSD. Bineînțeles, nu din dragoste de țară sau de justiție, ci din interese meschine legate de imagine, adică de îmbunătățirea ei înaintea alegerilor (pentru că probabil pe undeva încă mai speră la o revenire a lui și a partidului în preferințele alegătorilor, dar mai ales a lui, poate ca președinte).

Și în această pasă optimistă m-a prins știrea că Iohannis a semnat revocarea procurorului-șef DNA. De ce??? Doar pentru că Líder Máximo a zis că azi decid dacă îl suspendă sau nu?! Când era extrem de clar că nu se va întâmpla asta nici azi nici în viitorul foarte apropiat?!

E adevărat că alianța de guvernare a făcut în ultima lună niște „nefăcute”, trecând cu mare ușurință legi care combinate sunt mai rele decât ar fi fost acea ordonanță 13, și asta fără reacții semnificative ale străzii. Ale „societății civile”. (Apropos, care societate?! Care civilizație?! A cui?!)
Și poate de-aia s-o fi speriat președintele că nu mai are sprijin. Dar nu e la prima abatere. Atunci când Europa i-a luat-o înainte cu apelul la Comisia de la Veneția a avut o prestație jalnică.

Revin la întrebare: de ce? Curtea Constituțională nu-i dăduse nici un termen în care să dea acel decret de revocare (iar hotărârea însăși avea multe hibe), astfel încât cel mai probabil putea să amâne decizia până la expirarea mandatului procurorului-șef. Sau până cu o zi înainte. Nu ar fi fost o nerespectare a deciziei CCR. Sau, dacă într-adevăr se decidea suspendarea, putea strecura în Monitorul Oficial decretul de revocare înaintea deciziei de suspendare.

Așa trebuie jucat, pe Dâmbovița, cu acești panglicari (sic!) care se dau politicieni, șefi de partide, lideri de opinie, „clasa politică” (clasa zero poate): la cacealma, la derută, la ofsaid. Iar președintele nu se mai poate prevala de scuza că „nu știe, e nou venit în politică”. Cedarea aceasta care arată în opinia mea extrem de rău (chiar în ziua „ultimatumului” PSD) este făcută foarte conștient. Poate că singurul scop al lui în viitoarele alegeri prezidențiale este să împuțineze voturile vreunui alt candidat împotriva PSD (dacă va apărea vreunul cu șanse, că nu prea pare deocamdată). Chiar sunt curios ce scuze îi vor mai găsi unii, eu cred că nu are niciuna!


sâmbătă, 23 iunie 2018

Din ce în ce mai bine

Se merge înainte. „Până la capăt.”
Adică până mult mai departe de orice limită a bunului simț, mai departe de orice limită legală sau democratică. Gata, manifestațiile s-au topit în căldura verii și ei știu bine asta. Disperarea neputinței de a schimba traiectoria spre auto-distrugere a țării se contopește cu deznădejdea mai degrabă decât cu furia în majoritatea oamenilor care mai au măcar câțiva neuroni funcționali.

Inflația crește, dobânzile cresc („complotul BNR - statul paralel”), dar economia duduie și tot crește.
E circul absurdului la televizor, îi vezi pe unii plângându-i pe infractori, pe alții speriați de „statul paralel”, această prezență supranaturală care e mai tare decât guvernanții (porcăria asta a înlocuit de fapt prea tocita „grea moștenire” cu care se luptau până nu demult mai-marii zilei).

Se schimbă legi (în principal în legătură cu justiția și cu facilitarea furtului din bunul public) într-un iureș amețitor, fără motive, ceea ce este în sine un abuz incredibil. În mod normal, fiecare inițiativă legislativă trebuie să aibă o motivație, să apară dintr-o necesitate, iar înainte de a fi adoptată trebuie să se facă simulări ale impactului și studii de caz. Aiurea - la noi comisia Ciordache propune și votacii din Parlament aprobă. Legile justiției ar trebui să fie foarte greu de schimbat și în nici un caz prin ordonanță (așa cum amenință din nou guvernul). 

Li se pare unora, sau sunt frustrați de faptul că sunt mai mulți cei care ajung la pușcărie dintr-un partid sau altul, când ei știu că fură cot la cot cei din toate partidele? Pe mine nu mă deranjează deloc, știu că nu intră pe degeaba la răcoare și că atunci când se schimbă roata poate vor intra mai mulți de la alte partide - e bine atâta vreme cât mai sunt răriți un pic hoții. De fapt, la aproape trei decenii de la Revoluție, justiția abia începe să funcționeze, iar cea mai bună dovadă a acestui lucru este frica politicienilor!

Acum două zile au zis că renunță la proiectul comun cu Banca Mondială pentru celebra autostradă virtuală Comarnic-Brașov - Guvernul a găsit o metodă mai rapidă de a o construi. De râsul curcilor! De 10-15 ani guvernele tot găsesc metode geniale de a construi autostrada respectivă, dar tristul adevăr este că în țara asta nu s-a reușit încă să se construiască o autostradă care să traverseze Carpații. Paradoxul este că avem cele mai scumpe autostrăzi din Europa și totuși ne pricopsim tot timpul cu constructori neserioși, care fac treabă de mântuială sau nu fac deloc. De ce oare?... Poate pentru că banii se duc pe parandărăt mai mult și firmele serioase nu se bagă în cocina autohtonă a șpăgilor și traficului de influență?

Cheltuielile statului cresc din ce în ce mai mult, Europa ne tot avertizează dar n-o aude nimeni, fondurile europene alocate României sunt și ele în pericol, nu se investește nimic în infrastructură, educație, sănătate, clica mafiotă anunță că va merge până la capăt iar Președintele ne anunță triumfal că va candida pentru un nou mandat (după ce a fost atât de prezent și eficient în primul). 

Recitind, văd că am cam trecut de la un subiect la altul, dar senzația este chiar asta, de saturație cu porcării care vin din toate părțile și care ne copleșesc...


joi, 1 martie 2018

Curiozitate

Începe această frumoasă lună de primăvară cu ger năpraznic și o foarte interesantă „măsură” a guvernului, în privința căreia am o mare, mare curiozitate...

Măsura cu pricina este dublarea-triplarea salariilor medicilor. După - de-acum - decenii de promisiuni (în care ceva creșteri au fost totuși), acum avem una de-a dreptul siderală! Conform unor declarații reluate pe la televiziuni, dar fără suportul unui document, al unei grile pentru aceste salarii mărite, ar trebui ca de astăzi să aibă și medicii de la noi din țară salarii aproape ca-n vest!

Faptul că lipsește totuși o grilă și tot ce vedem sunt trâmbițări pe la televiziuni mă face să suspectez că este iar o abureală sinistră. Să vedem.


vineri, 23 februarie 2018

Noaptea minții

O grămadă de aberații înghesuite în 80 de minute - se pare că domnul cu pricina a vrut sa depășească vreun record de tâmpenii pe minut, dar a fost trădat de debitul verbal (sau de lecturare) insuficient.

Cum adică reproșează că au fost prioritizate dosarele? Pe baza impactului mediatic, zice el. Păi din moment ce obiectul de lucru al DNA este marea corupție, iar asta e în general „specialitatea” politicienilor, evident că orice om întreg la cap ar vrea să-i oprească întâi pe ăia care sunt mai sus, pentru că sunt în posturi unde pot face mai multă pagubă în continuare. Normal, cu poziția mai mare vine și expunere mediatică mai mare. Și ce dacă?

Ni se citează iar dintr-o înregistrare demonstrată ca falsă de către Institutul de criminalistică, ni se bagă iar pe gât intoxicările de când cu Ordonanța 13... Ce-a zis Curtea Constituțională? Că DNA nu trebuie să investigheze motivațiile legiuitorului - da, total de acord. Dar dacă niște miniștri și secretari de stat au falsificat semnături ca să dea bine la ședința de guvern și să aprobe cât mai repede o ordonanță, acelea sunt fapte care pot și trebuie să fie investigate de DNA. Dacă în cazul unei hotărâri de guvern un bun al statului a ieșit din proprietate publică prin încălcarea unor legi, din nou, este de competența DNA investigația circumstanțelor respective.

Așa cum am mai scris aici, mi se pare un mare pas înainte că membri ai clicii (sau clicilor) mafiote care jefuiesc țara asta de aproape 30 de ani (și mai de mult de fapt) încep să intre la răcoare. Nu mă interesează că, în funcție de anumiți factori, sunt mai mulți dintr-o parte sau din alta. Cel mai important e să se dea un semnal că nu mai sunt intangibili, că pot plăti la un moment dat. Chiar dacă deocamdată insuficient, chiar dacă nu se recuperează deocamdată decât o parte infimă din ce s-a furat, e un început. E mai bine decât în anii '90 de exemplu.

vineri, 22 decembrie 2017

22 Decembrie

Cred că acest 22 decembrie este cel mai deznădăjduit din ultimii 28 de ani. Da, au trecut 28 de ani de la Revoluția din '89. 28 de ani de speranțe, visuri, proiecte, așa-zisă democrație, așa-zis capitalism...

Lucrurile din păcate nu arată bine, pe multe planuri căderea este deja evidentă și rapidă, cu toată creșterea economică artificială care e doar un preludiu scurt pentru o criză majoră. Așa cum am mai scris, democrație fără informație imparțială și oameni cu discernământ nu mai e democrație. Oameni din ce în ce mai needucați, mai nesimțiți, în ton cu manelizarea societății în ansamblu, cărora le lipsește cea mai elementară preocupare pentru binele sau drepturile celorlalți, aceștia sunt oamenii ușor de îndobitocit de posturile de televiziune și tabloide, masă de manevră amorfă pentru mai-marii zilei.

După ani de tatonări, s-a ajuns acum în momentul în care șleahta de gangsteri care a pus stăpânire pe conducerea țării este sigură că nu are de ce se teme - cele mai mari manifestații de la începutul anului 2017 sunt evenimente irepetabile în viitorul previzibil, și oricum și acelea nu i-au făcut decât să treacă la planul B. Plan care a intrat în faza „tăvălugului” - zilnic, fără jenă, sunt schimbate tot felul de legi, o avalanșă ce nu prea mai are cum să fie oprită. Cel puțin nu „prin mijloace democratice”.

Cu sprijinul, sau mai degrabă sub presiunea Uniunii Europene, justiția română începuse în sfârșit în ultimii ani să dea timide semne de viață. Nu la nivelul la care ar fi trebuit, dar măcar nu mai era total inertă ca în primii 15 ani de după '89. Acum, odată cu valul de euroscepticism și extremism din Europa centrală și de est, au prins momentul și cei de la noi ca să reducă la tăcere justiția, să se asigure că sunt intangibili.

Și ce e mai trist e că multe din probleme sunt mondiale, nu sunt specifice României. Căderea educației și a creșterea dezechilibrelor sociale și economice, iureșul deficitelor bugetare, al cheltuielilor fără acoperire, amintesc de cărări bătute, care duc spre conflicte armate, mai mici sau mai mari, care la rândul lor fac accelerat ceea ce se întâmplă și acum - transferul unor sume uriașe de la cei mulți spre cei câțiva... La noi doar se vede mai bine pentru că e mai compactă coalizarea politicienilor pentru scopul de a scăpa de urmările furturilor din ultimele decenii.

sâmbătă, 2 decembrie 2017

99

La mulți ani!
Cu ocazia zilei în care România a împlinit 99 de ani... Cu un pic de întârziere, așa cum sunt toate în țara asta. Să vedem ce se mai întâmplă până la 100, că previziunile sunt foarte sumbre deocamdată.


marți, 28 noiembrie 2017

Justiție...

Citesc și eu un titlu: „Parlamentul României se declară neplăcut surprins de mesajul Departamentului de Stat al SUA referitor la Legile Justiției: Suveranitatea poporului român nu poate face obiectul niciunei forme de presiune”.
Hai nu zău! S-a trezit patriotismul în inima mare și bună a Tăriceanului și în sufletul sincer al lui Dracnea!

În primul rând, nu înțeleg cum unul ca Ciordache, dat afară cu un șut de la ministerul justiției pentru comportamentul hoțesc, mai poate fi șeful comisiei juridice a Parlamentului României. Dovadă că ei își urmează neperturbați agenda inițială, pe toate căile posibile, fapt mai presus de îndoială sau speculații - e clar ca lumina zilei.

Să ne spună ce nu merge la justiția română, dacă vor schimbări! E așa complicat? Au venit cu o porcărie de raport despre activitatea DNA, demontat imediat și retractat chiar de unii dintre autori, apoi liniște. Au scos fumigena cu aglomerația din pușcării, s-a stins și aia. Comisia de la Veneția le-a zis că-s varză. Statele Unite le-au zis că-s varză. UE le-a zis că-s varză (la raportul MCV Tontorel Toader ar fi meritat un premiu special pentru răstălmăcire!). Deci, unde nu merge? Ce nu merge? Care este motivația inițiativelor de modificare?

Suveranitatea poporului român îi doare pe ei? Nicidecum. Departamentul de Stat, la fel ca asociațiile de procurori, la fel ca nenumărate organizații și la fel ca noi, cei care nu suntem chiar cretini total astfel încât să ne uităm în plombele lui Dracnea, s-a luat nu de poporul român, ci a atacat doar „suveranitatea” asocierii mafiote care a ajuns să conducă România! Poporul vrea schimbarea legilor justiției?! Hai marș!

joi, 12 octombrie 2017

Snobism, manelism, cretinism

Am ajuns la capătul răbdării. Nu mai suport cele 2-3 ore pe zi petrecute în mirobolantul trafic de pe drumurile patriei, la care se adaugă intersectarea de-a lungul zile cu tot felul de cretini care se cred deștepți și șmecheri. 

Îmi dau tot mai bine seama că țara asta n-are nici o speranță, este deja moartă și va fi în curând îngropată. Îi înțeleg foarte bine pe cei care pleacă și nu se mai întorc. N-ai de ce să stai. Aici nu-i putredă doar clica mafiotă a celor câteva mii de ocupanți pereni de funcții înalte, pentru care banii statului sunt numai buni de transferat în conturile proprii. Nu, treaba este putredă până la bază, până la muncitorul de pe șantier care subțiază cimentul, până la meșterul care-ți ia banii și apoi lasă lucrarea neterminată, până la medicul de familie care nu-și face datoria și-l doare undeva dacă trăiești sau dai colțul, până la cercetătorul științific care acceptă compromisurile impuse de „sistem”.. 

Șoferul snob cu SUV și manele la maxim care depășește cu nesimțire coloana (de fraieri, după părerea lui) nu este singur, același comportament e copiat și de un Logan rablagit cu 3 muncitori, și de un Opel cu un corporatist la volan, și de mulți alții. E un jeg generalizat, o combinație ucigătoare de nesimțire, individualism și pură prostie. Ne facem rău unii altora, aici jos, și mulți dintre noi îi admiră (pe față sau în secret) pe hoții care sunt la conducerea țării, că „s-au descurcat”. 

Unii sunt nesimțiți și snobi, needucați la timp și needucabili și nu-și dau seama de asta, așa sunt ei, alții se cred elevați și superiori și trăiesc într-o bulă de superioritate din care-i scuipă-n cap pe ceilalți, fără să le pese că de fapt se comportă la fel ca prima categorie. Iar cei câțiva (tot mai puțini) care mai au bun simț, nu s-au lăsat contaminați de manelismul înconjurător și au rămas încă în țară, din diferite motive, realizează că au tot mai puține refugii, că mizeria umană se extinde și că nu te poți izola nicicum de ea, trăind în această țară.

La noi șmechereala, acest manelism care a pătruns în toate laturile comportamentului multora, este țelul suprem, modelul de succes pentru noile generații. Și este foarte clar că treaba nu poate merge mult timp așa. Datoria externă crește, se fură pe rupte la toate nivelurile, suflă vânt de război prin Europa, iar în condițiile astea România este condamnată. Nu are cum să supraviețuiască. Ar fi fost necesar să se trezească (măcar acum vreo 10 ani când a aderat la Uniunea Europeană), să se scuture de ploșnițe și să fie solidară. N-a fost să fie. Acum este prea târziu, nu mai are cine.

miercuri, 21 iunie 2017

Încolonați, la vot

Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Circul clocoti de zgomot și de arme și de bucium.

Bravo, stimabili aleși ai nației! V-ați dat încă o dată măsura micimii voastre, acceptând să fiți controlați la vot să nu care cumva să deviați de la linia magistral trasată de către conducătorul preaiubit.

Bine, a căzut guvernul din care oricum majoritatea miniștrilor erau demisionari, dizidenții n-au adunat destui adepți și ordinea în partid s-a restabilit. Și acum ce? Care e numărul următor? Acrobații cu justiția? Să vă concentrați din nou pe ce știți cel mai bine, adică furtișaguri și distrugerea țării?


joi, 15 iunie 2017

Circ de criză

„Criză politică”! 
Care criză, stimabililor? Stăm și ne uităm ca proștii la televizor (sau ascultăm la radio) cum niște circari se dau în stambă pentru distracția poporului. Chiar suntem o nație de imbecili???

Care sunt „neîmplinirile” guvernului? Că n-a băgat chiar atât de adânc țara în datorii și cheltuieli nesustenabile pe cât prevedea „programul de guvernare”? Nu-i nimic, a fost totuși foarte aproape și consecințele se vor vedea tot mai clar și curând de tot... A îndeplinit prea bine programul absurd de guvernare și vom trage ponoasele!

Deci care e cauza „crizei”? 
Că a ieșit la iveală abureala cu mărirea salariilor, egală cu zero de fapt pentru că în cam același cuantum cu creșterea salariului brut vor trece și taxe de la angajator către angajat, și atunci s-au gândit ei să abată atenția cu o „criză” gravă de tot?

Sau trebuiau acoperite inițiativele legislative de spălare a unor fapte penale, care continuă nestingherite și chiar pe mai multe căi în paralel, cu un scandal politic?

I-am auzit pe unii miniștri zicând cu dezinvoltură că e normal ca atunci când vin propuși de un partid să depună și o demisie în alb! Ba nu-i normal, stimabililor! Mai ales în această clică de interese necurate care e politica românească! Ministrul trebuie să urmarească interesul cetățenilor, nu să fie pus acolo cu condiția „faci ce-ți spun eu că altfel e de rău”, așa cum au fost puși majoritatea miniștrilor de la Revoluție încoace (și cel mai probabil și înainte). Nu e normal, e doar uzual și „tradițional” pe la noi!