luni, 28 iunie 2010

Pause... Rewind.... FForward...

Am luat o (binemeritată) pauză de România... Am fost în Germania, la Wuppertal, unde parcă eram într-o altă lume. Am ajuns acolo stresat - de veşti proaste, de birocraţi cretini, de şarlatani, de cele 40 de grade din Bucureşti de acum 2 săptămâni. Şi am găsit o lume relaxată, plimbându-se prin parc, autobuze şi trenuri punctuale, soare dar vânticel şi doar 20-22 de grade temperaturi maxime... Splendid.

A fost o săptămână în care am lucrat cu voioşie într-o universitate aflată pe un deal înverzit, în care nu am citit sau ascultat veşti din ţară (deşi de câteva telefoane tot n-am scăpat) şi m-am simţit foarte bine.

Lumea merge înainte, fraţi români... Ar trebui să nu mai zăbovim mult, că deja suntem rămaşi din multe puncte de vedere în lumea a treia...