luni, 30 aprilie 2007

Miza

E timpul sa zicem ceva şi despre suspendarea Preşedintelui... Eu, când au fost alegerile, nu am fost pro-Băsescu, dar l-am votat. Din cauza lipsei alternativelor viabile, din dorinţa de a nu perpetua la nesfârşit starea de lucruri proastă din România de după 1989.

Chiar dacă neadecvat pentru funcţia de Preşedinte, din cauza lipsei aptitudinilor în domeniul diplomaţiei, omul Traian Băsescu mi s-a părut atunci mai sincer şi mai pus pe treabă decât contracandidaţii. Din păcate, pentru Parlament, am fost din nou obligaţi să votăm partide şi nu persoane, şi a ieşit cum a ieşit...

Acum, Preşedintele a fost suspendat de Parlament, dar de un Parlament care nu mai este reprezentativ pentru români. Pentru că românii au dat multe voturi alianţei DA, care nu mai există. Faptul că s-a format în Parlament alianţa PNL-PSD ar fi trebuit să invalideze automat Parlamentul şi să declanşeze alegeri anticipate, ca să se vadă câte voturi dau alegătorii acestei noi alianţe.

Pe de altă parte, nici PD-ul şi Preşedintele nu sunt 100% curaţi. Există puncte obscure în componenţa respectiv trecutul lor, care acum sunt exploatate de adversari.

Dacă în Piaţa Universităţii s-ar fi strâns în ziua suspendării 100-200 de mii de oameni pentru a-l susţine pe Preşedinte, aş fi fost de acord că nu va avea nici o problemă la referendum. Dar participanţii au fost puţini, cum puţini au fost şi în Piaţa Constituţiei şi la Braşov. Nici PSD-ul n-a avut mulţi, ceea ce denotă dezinteresul şi lehamitea pe care o au cetăţenii faţă de lumea politică, cu certurile ei.

Pentru români, politicienii sunt nişte specimene ciudate, care vieţuiesc într-o lume paralelă cu realitatea, care se pupă şi se bat din motive care pentru noi rămân necunoscute. Tot circul pe care-l fac a devenit plictisitor şi neinteresant, pentru că îl vedem repetându-se, cu foarte mici variaţiuni, de 17 ani încoace.

Din această lehamite, s-ar putea să meargă la vot puţini oameni, şi s-ar putea ca Preşedintele să fie demis. Ceea ce, trecând peste argumentele demagogice că am scădea mult în ochiii Europei, că sprijinul extern s-ar diminua etc, ar fi grav pentru că ar însemna revenirea PSD şi a intereselor economico-financiare create şi consolidate după Revoluţie.

Ar mai însemna stabilirea unui rol pur decorativ pentru preşedinte, ceea ce, mai ales în situaţia în care suntem noi, fără vot uninominal pentru Parlament, este inacceptabil pentru că ar însemna că alegerile dau putere absolută, pentru 4 ani, unui partid, iar balanţa de forţe din Parlament, alianţele se pot schimba în funcţie de interese personale sau de partid fără nici o posibilitate de intervenţie din partea cetăţenilor.

A trecut destul timp de la căderea regimului Ceauşescu, şi ar trebui să depăşim teama de un Preşedinte puternic – care nu înseamnă neapărat dictatură, ci poate însemna un stat mai orientat spre nevoile oamenilor. România ar trebui să fie o Republică Prezidenţială, iar votul pentru Parlament să fie uninominal.

Voi vota şi de data asta Băsescu, deşi nu mă convinge nici măcar cât la alegerile trecute. Îl voi vota pentru că, în absenţa Binelui, mă consider obligat să aleg „mai puţin răul”. Voi vota aşa pentru că România în ultimii ani a început să se mişte, e drept foarte greu şi cu o inerţie aproape deznădăjduitoare. Pentru că e timpul ca o clasă politică expirată – formată din comunişti „convertiţi”, să părăsească scena politică pe care o intoxică de atâta vreme, şi să lase locul adevăratelor reforme şi adevăraţilor reformişti. E drept că şi Băsescu e parte a acestei clase politice, dar deocamdată, dacă trei sferturi dintre parlamentari fac tot posibilul să-l debarce arătând atâta frică, eu îl votez în speranţa că acele trei sferturi vor pleca, şi vom rămâne numai cu un sfert de „expiraţi”.

sâmbătă, 28 aprilie 2007

Du-mă acasă, măi tramvai!

Vi s-a întâmplat, probabil, ca urcând într-un mijloc de transport în comun cu multe locuri libere, să vă aşezaţi cât mai departe de ceilalţi călători. Marea majoritate a oamenilor care călătoresc cu tramvaie, autobuze, trenuri fac aşa. Nu m-a mirat să întâlnesc acelaşi obicei în străinătate.

Am remarcat acest fapt acum multă vreme, şi l-am considerat normal până acum câteva luni, când din discuţia cu un frizer italian a reieşit că în urmă cu 20-30 de ani lucrurile nu stăteau aşa – cel puţin în Italia. Oamenii erau mai deschişi, căutau compania altora, discuţiile între necunoscuţi se înfiripau pe tot felul de subiecte. Acum, singurele „discuţii” între necunoscuţi în mijloacele de transport sunt certurile pentru diverse motive puerile şi/sau imaginare.


Atunci când eşti în tramvai şi o altă persoană care tocmai a urcat se aşează la celălalt capăt al rândului de scaune pe care stai tu, ţi se pare normal, din obişnuinţă. Atunci însă când un călător care forţat de aglomeraţie s-a aşezat lângă tine, cum s-a eliberat un loc mai izolat se repede spre el, începi să-ţi pui întrebări, de genul dacă n-ai uitat să te dai cu spray dimineaţa, sau dacă omul nu e cumva diliu. Am văzut că şi acest gen de manifestări devine tot mai des şi „normal”.


M-am gândit asupra cauzelor fenomenului şi care va fi următorul pas în evoluţia lui, deoarece omul este prin definiţie o fiinţă socială. Cred că el se datorează faptului că în societatea de astăzi persoana este stresată la maxim, obligată foarte des să stea în mijlocul unor oameni pe care nu-i alege, iar asta produce o reacţie antisocială.


Am tras aşadar două concluzii: că niciodată nu trebuie desconsiderate discuţiile de la frizerie, şi că viaţa socială din marile aglomerări urbane nemulţumeşte şi modifică individul.


Ce legătură au toate astea cu Reforma Civică? Nemulţumirea reduce spiritul civic al cetăţenilor, care se simt mai degrabă frustraţi şi limitaţi de societate, şi prin urmare interesul pentru binele ei scade. Este unul din motivele pentru care oamenii de la oraş participă în general la vot mai puţin decât la sate.

marți, 24 aprilie 2007

Revoluţionara taxă de înmatriculare auto

Ca să mai tempereze entuziasmul nemărginit manifestat de cetăţenii UE la vestea aderării României, guvernanţii şi-au propus să "bage o strâmbă", în clasicul şi legendarul stil mioritic. O personalitate puternică trebuie să se manifeste ca atare - au gândit ei, şi în continuarea gândului au ajuns la concluzia că o ţară care stă-n banca ei e o ţară de fraieri. Ba mai rău - o ţară condusă de fraieri!

De fapt, povestea a pornit mai demult, de la anumite Asociaţii şi interese cu conflictele aferente. Ministerul Finanţelor, încercând să împace şi capra şi celelalte lighioane din fauna autohtonă, a propus o Taxă Ecologică, cu preţuri cam piperate dar care, poate, ar fi trecut neobservate pe sub nasul Comisiei Europene.

Problemele au apărut când taxa a trecut prin Parlament. Acolo, oameni de bine au vrut să fie cât mai siguri că România n-o să fie poluată de ploaia de rable Euro 2 si 3 care ameninţau să înlocuiască ecologicele Dacii 1300 de 20-30 de ani vechime. Şi cum subtilităţile textului legii le scăpau inevitabil, parlamentarii şi-au îndreptat ocrotitoarea atenţie către numerele din anexă, mai "abordabile", mai ales că erau în Euro... Şi s-au pus pe treaba, licitând, că doar nu licitau din buzunarul lor:
- Ce, aia-i taxă, 1000 de euro? Orice nemâncat şi-o permite. Hai frate să băgăm şi noi ceva ca lumea, ce naiba!
- 2000? 2000 o dată, de două ori... oferă cineva mai mult? - Domnul din fund, de-acolo, care n-a luat cuvântul niciodată de când e-n Parlament...
- 3000! 3000 o dată, de două ori... Votat!!

Şi s-a votat, dar acum umflata taxă nu mai avea loc să treacă pe sub nasul UE... Aşa că cineva pe undeva s-a sesizat. Nu Preşedintele, cum aţi putea crede; aşa popular cum se dă, a ratificat legea. Alţii. De afară.

Şi atunci, Guvernul ce face? Ei, acum e momentul să arate lumii întregi cât e de tare. "Menţinem taxa indiferent de consecinţe". Evident, ce contează ca aceste consecinţe s-ar putea socoti în zeci de milioane de euro, doar sunt de la buget, deci din buzunarul cetăţenilor de rând. Care pot fi însă mândri că au un Guvern TARE.

"Important e ca mediul să nu aibă de suferit"
Asta e într-adevăr antologică. Dup-aia, adică peste vreun an probabil, România va plăti nişte amenzi de milioane de euro, va trebui să returneze taxele plătite, şi să desfiinţeze taxa, deci oricum înfricoşătoarele rable vor intra atunci în ţară. Care-i câştigul, staţi să vă-ntrebaţi?... Un an de afaceri beton pentru ştim noi cine?... Nici măcar, deşi ei în ignoranţa lor aşa îşi închipuie. Ploaia de "rable" nu i-ar afecta mult.

În vest nu prea mai există maşini non-euro de vânzare, maşinile de acum 10 ani sunt Euro 2, se vând cu 1000 euro sau mai puţin, şi sunt mult mai puţin poluante decât rablele care circulă acum prin România. Nimeni nu şi-ar aduce maşini non-euro, pentru că nici n-ar merita cele câteva sute de euro pentru vânzare-cumpărare, plus benzina până-n ţară, înmatricularea etc. Prin urmare, o taxă de 1000 euro pentru maşini non-euro, care să scadă la sub 500 pentru Euro 2 şi 3 ar fi mai mult decât suficientă pentru împiedicarea intrării rablelor in ţară... Şi apoi, se mai ştie şi că românii vor să aibă maşini bune. Hai, recunoaşteţi! Aşa-i că am dreptate?

Dragi tovarăşi guvernanţi, staţi liniştiţi! Românul care o să aibă bani de Logan, o să-şi ia Logan, ăla care are bani de Citroen nou, o să-l cumpere nou, n-o să umble prin second-urile din Germania. Noi n-avem lefuri europene, domnilor, la noi nu "clasa medie" îşi permite maşini noi, ca să aveţi de ce să fiţi îngrijoraţi. La noi clasa medie işi permite second-hand-uri, şi dacă lăsaţi taxa aşa cum e, la buget o să vedeţi un rotund Zero, iar noi o să continuăm să ne vindem unii altora, ca fraierii, hârburi de 20-30 de ani vechime. Şi daca noi rămânem de fraieri, nu uitaţi, tovarăşi, zicala: La aşa popor, aşa guvernanţi!
Asta ca să nu credeţi c-aţi fost şmecheri!

luni, 23 aprilie 2007

Politica murdară

Politica e murdară pentru că este facută de oameni murdari. Imaginea execrabila a politicianului în ochiii românilor este urmarea a 18 ani de scandaluri, furturi din bunurile publice, corupţie. Politicienii noştri de azi sunt activiştii şi securiştii de ieri, rapid imbogăţiţi şi "convertiţi" la capitalism după Revoluţie.

În 1990, puţini erau cei care ştiau ce este acela capitalism, în afară de mai-marii partidului şi securiştii care au avut prilejul să-l vadă şi să-l studieze la faţa locului. Aceştia au putut, în vidul legislativ creat în mod deliberat după Revoluţie, să acţioneze NUMAI în interes personal, sustrăgând din economia României zeci de miliarde de dolari şi abia apoi dând legi care să-i oprească pe alţii să facă ceea ce au făcut ei. Nici măcar nu pot fi acuzaţi că au acţionat ilegal, pentru că nu existau atunci legi care să le interzică faptele pe care le-au făcut. Imoral şi antinaţional însă, da.

Clasa noastră politică este o adunatură de astfel de oportunişti, deocamdată negustori cinstiţi. Există însă şi cei care au continuat să fure şi după apariţia legilor, şi care acum controlează politica pentru că altfel ar ajunge după gratii. Pentru aceştia, riscul unei adevărate schimbări in viaţa politică este capital.

Vestea bună este însă că există o ieşire din situaţia care pare fără ieşire: generaţia îmbogăţiţilor de la Revoluţie îmbătrâneşte, şi din fericire pentru noi ceilalţi, urmaşii lor nu par să fie interesaţi de politică. Evident, având banii, şi aceşti urmaşi vor CERE de la clasa politică, dar poate că la un moment dat clasa politică NOUĂ îşi va permite să nu le mai DEA.

Întrebarea e când şi cum poate fi întemeiată noua clasă politică.