A.B.Civic

Scriau acum ceva vreme cei de la Academia Caţavencu de un „îndreptar” care ar trebui întocmit pentru politicienii noştri, care sa cuprindă „învăţături” elementare de comportament civilizat... Într-adevăr, acesta le-ar fi deosebit de util „aleşilor” (dacă ar avea măcar mintea să-l urmeze). Dar un îndreptar civic ar trebui făcut pentru mult mai mulţi dintre concetăţenii noştri.

Bucureştiul este un oraş murdar. De fapt, Bucureştiul este deja identificat cu mizeria, şi asta în mare parte datorită nepăsării locuitorilor. Ca el, zeci de alte oraşe din România, la fel câmpurile din jurul oraşelor. Se pare chiar că mizeria ajunge şi pe la marginea satelor, începă să contamineze şi aşezările mici.

Mai ţineţi minte conteinerele speciale pentru metal, sticlă şi hârtie din epoca de aur? Prin Bucureşti începuseră să fie folosite, dar au dispărut odată cu regimul, ca şi când ar fi fost încă una din invenţiile diabolice ceauşiste. Venind acum din Italia, îmi pare pur şi simplu rău să arunc toate deşeurile refolosibile la acel unic coş, ştiind că vor sfârşi la Glina, de unde fumul şi mirosul gunoaielor arse ajung înapoi deasupra oraşului.

Ne scufundăm în gunoaie, şi se pare că nimănui nu-i pasă. Asta e o problemă care ţine de noi toţi, nu trebuie iniţiative guvernamentale ca să nu aruncăm la întâmplare ţigările, hârtiile şi alte mizerii pe drum, nici ca patronul de bar să nu arunce lângă şosea sacul cu gunoi ca să nu plătească taxa la salubritate...

Oamenii nu mai comunică între ei, relaţiile sociale s-au deteriorat continuu şi aceasta e cauza nepăsării faţă de societate şi problemele ei. Încă ceva: soluţia NU E în vest! Acolo sunt aceleaşi probleme, apărute deja mai demult!

Se face ceva în privinţa încălzirii globale în vest? NU! Ori această problemă este una mare, socială şi morală în primul rând. Economică este numai pentru cei care nu au chef să se preocupe de viitorul copiilor lor.

Români! Nu aruncaţi hârtii pe jos! Cereţi pe plan local facilităţi pentru diferenţierea şi refolosirea deşeurilor!

Nu puneţi la întâmplare ştampila o dată la 4-5 ani! Vorbiţi cu vecinii, cu oamenii din autobuz! Comunicarea şi solidaritatea sunt forţa voastră!

Cei zero ani de-acasă

În vremea comunismului, erau mulţi cei care nu aveau nici un fel de reţinere în a sustrage din ce era „al statului”. Pentru că statul oricum lua de la toţi, şi dădea doar cât şi cui voia. De fapt, statul era privit ca inamic de majoritatea oamenilor. De la el părea just să furi, pentru că şi el fura de la tine – aşa gândeau mulţi. Dar exista o reţinere, o jenă de a lua de la „colegii de suferinţă”, de la ceilalţi oameni obişnuiţi şi asupriţi. Din acei mulţi oameni care furau de la stat, extrem de puţini ar fi furat din altă parte. Oamenii erau solidari, poate din cauza presiunii la care erau toţi deopotrivă supuşi de regimul comunist. Aveau educaţia elementară de la părinţi, nu voiau să facă rău aproapelui. Nu erau antisociali, chiar dacă erau împotriva statului comunist, chiar dacă se temeau de securitatea care avea urechi şi ochi aproape peste tot.

Problema, mai nou, începe de la cei 6-7 ani „de acasă”. Românii „de tip nou”, post-decembrişti, continuă să vadă statul ca inamic şi hoţ, ceea ce având în vedere cine îl conduce de 18 ani, nici nu e contestabil. Din păcate însă îi văd inamici şi pe cei din jur, pentru invidii mai mici sau mai mari, pentru un pic de noroc pe care unii l-au avut şi alţii nu... De fapt, România a fost redusă la o stare de subzistenţă deplorabilă, care a afectat în cele din urmă şi cele mai elementare relaţii sociale dintre oameni. Într-o ţară în care sunt milioane de oameni care abia îşi târăsc zilele, în care pensionarii trăiesc cu 30-100 euro pe lună dar cu preţuri occidentale în magazine, în care familii de 5-6 persoane subzistă cu un singur salariu minim, persoanele care duc un trai decent sunt văzute cu invidie, ca o excepţie ofensatoare la adresa „celor mulţi”, ca şi cum numai furând de la ceilalţi ar fi putut ajunge unde sunt.

Dar şi la nivelurile de trai cele mai joase se întâmplă acelaşi lucru – există diferenţe minime, pentru care oamenii se pizmuiesc. În România nu mai există solidaritatea. De aici faptele antisociale...

Cât despre simţul civic, el este responsabilitatea pe care cetăţeanul o simte pentru oamenii, societatea în care trăieşte. Ţine de educaţie, dar nu se poate construi fără baza celor „7 ani de-acasă”.

În aceşti ani „de acasă”, acum copiii stau mai puţin cu părinţii, care trebuie să facă eforturi mai mari (şi sunt şi mai motivaţi să le facă) pentru a le asigura copiilor o copilărie fără griji. Dar copiii sunt asaltaţi de contraexemple, de la stradă la televizor. Copiii văd şi asimilează cu o viteză care pentru noi adulţii e incredibilă. Ei nu mai văd o motivare pentru acel bun-simţ care ar trebui să constituie baza pentru viitoarea educaţie morală şi civică.

Şi aşa, sunt tot mai mulţi cei care se răzbună pe societate în toate modurile care le trec prin cap, de la a fura de la oricine orice, la nepăsarea pentru problemele de mediu, pentru curăţenia pe stradă, pentru tot ce ţine de comunitate.

Du-mă acasă, măi tramvai!

Vi s-a întâmplat, probabil, ca urcând într-un mijloc de transport în comun cu multe locuri libere, să vă aşezaţi cât mai departe de ceilalţi călători. Marea majoritate a oamenilor care călătoresc cu tramvaie, autobuze, trenuri fac aşa. Nu m-a mirat să întâlnesc acelaşi obicei în străinătate.

Am remarcat acest fapt acum multă vreme, şi l-am considerat normal până acum câteva luni, când din discuţia cu un frizer italian a reieşit că în urmă cu 20-30 de ani lucrurile nu stăteau aşa – cel puţin în Italia. Oamenii erau mai deschişi, căutau compania altora, discuţiile între necunoscuţi se înfiripau pe tot felul de subiecte. Acum, singurele „discuţii” între necunoscuţi în mijloacele de transport sunt certurile pentru diverse motive puerile şi/sau imaginare.

Atunci când eşti în tramvai şi o altă persoană care tocmai a urcat se aşează la celălalt capăt al rândului de scaune pe care stai tu, ţi se pare normal, din obişnuinţă. Atunci însă când un călător care forţat de aglomeraţie s-a aşezat lângă tine, cum s-a eliberat un loc mai izolat se repede spre el, începi să-ţi pui întrebări, de genul dacă n-ai uitat să te dai cu spray dimineaţa, sau dacă omul nu e cumva diliu. Am văzut că şi acest gen de manifestări devine tot mai des şi „normal”.

M-am gândit asupra cauzelor fenomenului şi care va fi următorul pas în evoluţia lui, deoarece omul este prin definiţie o fiinţă socială. Cred că el se datorează faptului că în societatea de astăzi persoana este stresată la maxim, obligată foarte des să stea în mijlocul unor oameni pe care nu-i alege, iar asta produce o reacţie antisocială.

Am tras aşadar două concluzii: că niciodată nu trebuie desconsiderate discuţiile de la frizerie, şi că viaţa socială din marile aglomerări urbane nemulţumeşte şi modifică individul.

Ce legătură au toate astea cu Reforma Civică? Nemulţumirea reduce spiritul civic al cetăţenilor, care se simt mai degrabă frustraţi şi limitaţi de societate, şi prin urmare interesul pentru binele ei scade. Este unul din motivele pentru care oamenii de la oraş participă în general la vot mai puţin decât la sate.