miercuri, 22 august 2012

Vară fierbinte

De data asta am depășit toate recordurile la pauza de scris pe blog... Mă gândesc serios să-l închid, nu este nicidecum de succes iar eu sunt din ce în ce mai puțin motivat să scriu - deși, evident, densitatea lucrurilor care nu merg bine în România nu a scăzut deloc.

Scandalurile cu plagiatele și așa-zisa lovitură de stat, referendumul prost organizat și cu deznodământ foarte contestabil, circul de zi cu zi, totul arată că avem o clasă politică expirată. Lucru dealtfel știut...

Este însă trist că această clasă politică și chiar proaspăt reconfirmatul președinte au sprijinul Europei și Statelor Unite, din rațiuni care n-au absolut nici o legătură cu legalitatea sau binele poporului - ele țin pur și simplu de frica de a atenta la status-quo-ul existent, orice precedent în care populația ar reuși să-și recâștige dreptul la alegere fiind (pe bună dreptate) privit ca periculos de toți politicienii lumii. Poporul, de care atâția fac caz dar care de fapt este văzut doar ca o vacă de muls, trebuie să stea cuminte și să aleagă doar o dată la 4-5-6 ani, așa cum este ”îndrumat” de mass-media care nu mai e de mult independentă.

Ar trebui să înțelegem cu toții că democrația și capitalismul, așa cum erau ele acum 20-30 de ani, și-au cam trăit traiul. Societatea evoluează și formele vechi devin tot mai inadecvate fondului nou. Așa ca formele acestea de societate și economie sunt în curs de schimbare și ele, și depinde numai de ”cei mulți” ca aceste schimbări să nu le fie total defavorabile (cum se prefigurează în momentul de față). România și alte state slabe sunt terenuri de test pentru direcțiile în care se pot face schimbările.