luni, 4 aprilie 2022

Deznădejde

Imagini greu de privit au venit ieri din Ucraina, din localități de unde s-au retras trupele rusești... Bestialitate pură împotriva unor oameni care au avut ghinionul să se nimerească în calea unor dezaxați cărora li s-a dat mână liberă. Dureros și să vezi oameni mergând cu mâinile în buzunare printre cadavre... Dezumanizarea, asta mă deznădăjduiește cel mai mult.

Sunt crime și jafuri cum s-au întâmplat și-n alte războaie, dar mai demult sau în zone ale lumii pe care le considerăm „înapoiate” - iată însă că se pot întâmpla și în Europa secolului XXI. Psihopați însetați de sânge există peste tot, trebuie doar să li se dea ocazia să-și dea frâu liber pornirilor ca să aducă iadul pe pământ... Exact asta a făcut conducerea Rusiei în februarie (sau mai devreme, că decizia invaziei era de multă vreme luată): a readus barbaria - iar asta nu este scuzabil, indiferent de ce „motive” (pretexte) zic ei c-ar fi avut. 

Iar vina este și a poporului rus, din moment ce n-am văzut milioane de oameni în stradă protestând împotriva războiului, împotriva invadării unei țări vecine, pentru ale cărei frontiere chiar Rusia era între garanți. Din păcate asta îi va izola și mai mult de restul lumii, alimentând o ură fabricată de fapt din interese politice și financiare...

Aș vrea (dar mi se pare tot mai improbabil) să apuc vremurile în care soldații oricărui stat vor zice „NU” răspicat și se vor răscula atunci când li se ordonă să treacă granița altui stat. Toți generalii fac paradă de patriotism cerând fonduri „pentru apărare” - apoi execută ordinele când li se cere să atace. 


duminică, 3 aprilie 2022

Ceață

Am început acum aproape 3 săptămâni să scriu articolul ăsta... Dar nu l-am terminat, pentru că de fapt nu prea știam ce să spun - ceața care învăluie războiul din Ucraina este prea densă. În afară de faptul că mor oameni și că sunt deja 4 milioane de refugiați (aproape 10% din populație!) din care mulți nu se vor mai întoarce vreodată în Ucraina, nu prea știm de fapt nimic. 

În continuare ceea ce scriam atunci:

Au trecut 3 săptămâni de la începerea războiului - partea bună e că suntem încă pe-aici ca să mai comentăm, deci butonul nuclear n-a fost apăsat... Partea proastă e că mor oameni și porcăria se prelungește. 

Am scris articolul anterior cu o zi înaintea invaziei, când deja aceasta era aproape sigură. Sincer să fiu, reacția publică în Rusia mi s-a părut insuficientă, speram la mai mult. Cât să nu aibă loc în pușcării pentru toți manifestanții - ăsta ar fi fost semnul pentru „apropiații” președintelui rus că tipul a devenit incomod și contraproductiv chiar și pentru ei, care au câștigat zeci de miliarde în ultimii ani...

Mi s-a părut interesant faptul că atunci când Tribunalul de la Haga a cerut Rusiei să oprească operațiunea din Ucraina, Putin a recunoscut pentru prima dată (indirect, e drept) că este un război și nu doar o „operațiune specială” în desfășurare - declarând că trebuie pentru asta „acordul ambelor părți”. Beligerante, adică... 

Oricum, tot nu văd rostul războiului - deși se vântură mai multe versiuni relativ plauzibile în privința „adevăratelor scopuri”, niciuna nu-mi pare satisfăcătoare.