Am început acum aproape 3 săptămâni să scriu articolul ăsta... Dar nu l-am terminat, pentru că de fapt nu prea știam ce să spun - ceața care învăluie războiul din Ucraina este prea densă. În afară de faptul că mor oameni și că sunt deja 4 milioane de refugiați (aproape 10% din populație!) din care mulți nu se vor mai întoarce vreodată în Ucraina, nu prea știm de fapt nimic.
În continuare ceea ce scriam atunci:
Au trecut 3 săptămâni de la începerea războiului - partea bună e că suntem încă pe-aici ca să mai comentăm, deci butonul nuclear n-a fost apăsat... Partea proastă e că mor oameni și porcăria se prelungește.
Am scris articolul anterior cu o zi înaintea invaziei, când deja aceasta era aproape sigură. Sincer să fiu, reacția publică în Rusia mi s-a părut insuficientă, speram la mai mult. Cât să nu aibă loc în pușcării pentru toți manifestanții - ăsta ar fi fost semnul pentru „apropiații” președintelui rus că tipul a devenit incomod și contraproductiv chiar și pentru ei, care au câștigat zeci de miliarde în ultimii ani...
Mi s-a părut interesant faptul că atunci când Tribunalul de la Haga a cerut Rusiei să oprească operațiunea din Ucraina, Putin a recunoscut pentru prima dată (indirect, e drept) că este un război și nu doar o „operațiune specială” în desfășurare - declarând că trebuie pentru asta „acordul ambelor părți”. Beligerante, adică...
Oricum, tot nu văd rostul războiului - deși se vântură mai multe versiuni relativ plauzibile în privința „adevăratelor scopuri”, niciuna nu-mi pare satisfăcătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu