duminică, 17 martie 2024

Panică

E panică mare pe ici-pe colo cu privire la starea dotărilor armatelor și a instruirii soldaților din „vest” (din care cu mândrie zicem acum că facem și noi parte). Totul bineînțeles pentru a se sifona și mai mulți bani pentru „dotări” și instruire, eventual peste cei 2 - 2.5% din PIB cât au ajuns să fie acum aceste cheltuieli.

Ceea ce cu abilitate evită să zică toate aceste articole-„semnal de alarmă” este că poate popoarele țărilor respective nu mai consideră o investiție oportună cheltuirea banilor pentru mijloace tot mai perfecționate de a ucide alți oameni, poate cetățenii respectivi nu mai consideră că ar trebui să-și dedice viața unor scopuri belice (mascate sunt denumirea generală și falsă de „apărare”), poate chiar consideră anacronice luptele dintre țări acum, în secolul XXI... 

A îndrăznit cineva să facă un referndum privind acești 2-2.5% din PIB pentru „apărare”?! Luând fonduri de la sănătate, educație, cercetare, pensii și așa mai departe? Nu, bineînțeles! Haideți să reîncepem o cursă a înarmărilor și să extindem conflicte locale, să moară oameni și să distrugem țări (mai mici sau chiar ceva mai mari), întru bunăstarea câtorva.

Iar noi?! Cu 0.15% din PIB pentru cercetare, cu sistemul medical în colaps, cu educația în cădere liberă și pensionari muritori de foame, ce ziceți, vom ajunge la 3-4% din PIB pentru „apărare” ca să fie „al nostru” șef la NATO? Doar așa, o întrebare...