Aș fi vrut să fiu optimist. Am încercat, mulți ani, să fiu. Câteodată am reușit, alte dăți nu. Dar vremea trece și văd că metehnele vechi nu numai că supraviețuiesc, dar se întăresc și dau naștere și altora noi, în plus. Ne așteptam să nu poată fi o schimbare totală „peste noapte” după 89 - dar am fi vrut măcar să simțim că mergem în direcția bună, ori pe parcursul acestor 32 de ani cred că doar într-un total de 5-6 ani am avut impresia asta (și chiar și impresia s-a dovedit de cele mai multe ori greșită ulterior)...
Am fost azi prin București, să văd cum își mai amintește lumea de Revoluție. Știu, din punct de vedere „tehnic” a fost o lovitură de stat - organizată „ca la carte”, dovezile sunt din ce în ce mai convingătoare în privința asta, pe măsură ce sunt lăsate să iasă la lumină. Dar pentru milioanele de oameni de bună credință care am trăit zilele alea, pentru oamenii care au fost la manifestații riscându-și viața, cu gloanțe foarte reale șuierându-le pe la urechi, luptând pentru libertate, în memoria acelora dintre ei nu s-au mai întors niciodată, a fost și Revoluție.
Din păcate am permis apoi ca acel entuziasm enorm al poporului român din decembrie 1989 să fie deturnat și să se fabrice pe genunchi un „capitalism” bolnav din naștere, care a premiat hoția și parvenitismul, care a inversat scara valorilor, care a distrus speranțe și nenumărate vieți, care a permis unei rețele de cointeresați stupizi să preia conducerea spre ruină a acestei țări. Și nu mă înțelegeți greșit - văd foarte bine că și în restul lumii calitatea politicienilor scade, că se guvernează din ce în ce mai golănește și că sunt probleme imense care așteaptă o rezolvare - dar noi puteam fi acum într-o poziție mult mai bună pentru a ne ocupa și de aceste probleme globale, dacă n-am fi pierdut ultimele trei decenii. Nu suntem - noi ne împrumutăm de zeci de miliarde de euro anual, fără a construi ceva! Gândiți-vă că împrumuturile astea ar fi suficiente nu doar pentru toate salariile angajaților la stat, ci și pentru pensii și pentru toate celelalte cheltuieli curente, cu materiale, întreținere, transport etc. Bun, și atunci banii care se încasează din taxe și impozite unde sunt? În miile de kilometri de autostrăzi construiți anual? În zecile de spitale, sutele de școli date în folosință anual?!
Iar acum lumea a uitat. Majoritatea preferă să nu-și amintească de speranțele de atunci, sau se refugiază în nostalgia absurdă a perioadei de dinainte de revoluție. Pe 22 decembrie 2021 am văzut 2-3 oameni răzleți pe la locurile de comemorare din București, într-un centru de Capitală europeană care arată încă jalnic, în care o mare parte din clădiri sunt în pericol de prăbușire, după 32 de ani de „libertate și democrație”. Democrația nu aduce neapărat lucruri bune, atunci când nu ai dintre cine să alegi, când toată „clasa politică” este un club închis de interese obscure în care pot accede doar cei care acceptă compromisul de a respecta ordinele împotriva interesului celor mulți.
Anul ăsta parcă sunt mai lipsit de speranță decât în alți ani, probabil și din cauza recentelor evenimente politice care nu mai lasă loc de îndoială, nici de speranță.
Puteți vedea pozele aici:
