CNSAS

Una dintre ştirile „de senzaţie” din ultimele zile a fost declararea legii de funcţionare a CNSAS ca neconstituţională – unul din „efectele secundare” în procesul cu tov. Voiculescu. Asta după 8 ani în care CNSAS a funcţionat, de bine de rău, cu beţe-n roate introduse cu dibăcie din toate părţile, fără sesizarea vreunei neconstituţionalităţi din partea Curţii Constituţionale. Sincer, încă de la înfiinţare, CNSAS mi s-a părut prea „blând” cu foştii securişti, m-aş fi aşteptat la mai multă incisivitate. Motivele erau probabil obiective, dosarele „sensibile” nefiind disponibile sau fiind distruse de mult.

În ultimul an însă CNSAS a devenit un pic mai bătăios, şi s-a luat (în sfârşit, după părerea oamenilor de rând) de nişte peşti mai mari. Schimbarea am considerat-o bună, dar ea a dus la inflamarea bătăturilor majorităţii politicienilor români. Ştiindu-se oricum cu numeroase muşte pe căciulă – muşte post-decembriste – ei au considerat inadmisibil să li se mai aducă aminte şi de muştele pre-decembriste... Într-adevăr, hoţii de după revoluţie n-au fost uşă de biserică nici înainte, miliardarii de carton de care e plin parlamentul sunt puternic coloraţi în maro-ul compromisurilor dinainte, care le-au permis „startul” în ’89. Nu în ultimul rând, încercarea de reducere la tăcere a CNSAS se întâmplă tocmai când tovarăşii din Curtea Constituţională (care au dat până acum mai multe decizii îndoielnice) se simţeau ei înşişi vizaţi de investigaţii...

Decizia de neconstituţionalitate privind CNSAS a dezvăluit cu o claritate fără precedent, după părerea mea, culoarea clasei politice româneşti. De asemenea, dragi concetăţeni, ne arată frica de adevăr şi de populaţie a acesteia.

Învăţământ?

Dintr-o cugetare adâncă a preşedintelui şi comiţiilor super-competente din jurul domniei sale, a ieşit la iveală faptul că învăţământul merge prost. Hai nu mai spune, măi dragă! Merge prost? Dar cum aşa, de când?

Nivelul învăţământului a scăzut continuu după Revoluţie, cu toate jdemiile de reforme cu care a venit fiecare ministru incompetent dar plin de idei. Se spune de mult chestia asta, şi s-a spus de atâtea ori încât nimeni n-o mai aude. Prin urmare, Băsescu s-a gândit să tragă un semnal de alarmă.

Problema nu e semnalul în sine şi întârzierea cu care vine, ci faptul că este al nu ştiu câtelea semnal, şi ca şi la cele precedente „soluţia” găsită de ei este încă o reformă! Dragi tovarăşi, reforme au tot fost şi lucrurile au mers din ce în ce mai prost!! NU E ASTA SOLUŢIA!

Nu e vorba de stresul prea mare al copiilor, materia prea multă sau examenele prea dese. În felul ăsta nu faceţi decât să-i ţineţi mai mult timp, inutil, în şcoli pe cei care n-au chef să înveţe! Poate că în statistici dă bine, pentru că unul care a terminat şcoala iese automat din categoria analfabeţilor, din păcate însă mulţi termină şcoala analfabeţi! Pentru că nu dau doi bani pe şcoală, pentru că asta e mentalitatea din ziua de azi, nu pentru că e materia prea densă!

Până la Revoluţie aveam un învăţământ foarte performant, mărturie stau atâţia emigranţi care s-au dus în Vest şi au ocupat posturi de înaltă calificare, făcând un renume şcolii româneşti. Mărturie stau profesorii, cercetătorii, doctorii români care au studiat pe vremea comuniştilor, şi care sunt infinit mai bine pregătiţi decât cei care termină acum facultăţile. Da, poate au o inerţie în mentalitate şi chiar dacă au fost împotriva regimului atunci, acesta le-a influenţat modul de a privi lumea, dar asta nu din cauza programelor prea încărcate!

Dacă vreţi să faceţi o treabă bună, domnilor guvernanţi, uitaţi ce ar trebui făcut (cu costuri suportabile de buget):

- renunţarea la 95% dintre reformele de după 1989: elevii să aibă note nu calificative la ciclul primar, pentru că ştiu deja să numere şi ştiu şi că e mai bine să ai şapte bomboane decat să ai două. Să se revină la împărţirea pe trimestre, mai naturală din punct de vedere al vacanţelor decât cea pe semestre. Să se renunţe la multitudinea de manuale alternative şi inutile! Ajunge un manual oficial, eventual mai bine prezentat decât alea comuniste. Iar cine are nevoie de cărţi ajutătoare, mai simple, mai colorate etc, poată să-şi cumpere.

- Motivarea elevilor prin PUBLICITATE. Da, banala publicitate. Pare extrem de simplu, totuşi nu se face deloc! În ziua de azi sunt mii de absolvenţi de facultăţi, oameni cu înaltă calificare care au salarii, în România, de mii de euro pe lună. Există perspective, numărul locurilor de muncă bine plătite, în România, creşte! Asta trebuie spus şi arătat la televizor, pentru că toţi se uită la telvizor! Arătaţi, domnilor, oameni care au succes şi o duc bine pentru că au fost printre primii la învăţătură! SUNT MULŢI, dar oamenii nu ştiu de ei şi imaginea lor despre oamenii cu educaţie este cea a profesorului care are o leafă de mizerie, sau a doctorului care dacă n-ar lua şpagă abia ar duce-o de la un salariu la altul! Arătaţi-le că se poate şi altfel! Deja multinaţionalele care vin în România încep să aibă dificultăţi în a găsi oameni pentru posturi calificate şi bine plătite. De ce oare? Poate pentru că nivelul celor care termină acum facultăţile este mult sub cel de acum unul-două decenii?...

- Motivarea profesorilor: nu o să propun, cum alţii au propus de atâtea ori, dublarea salariului profesorilor. Ştiţi care e tragedia cu învăţământul? Că actualmente, vin ca profesori tinerii cei mai slabi dintre absolvenţii de facultate, cei care nu reuşesc să-şi găsească un serviciu plătit decent. Pentru mine este un şoc să văd care sunt profesorii de mâine... Imaginaţi-vă cum o sa fie generaţiile viitoare de absolvenţi, pregătiţi de profesori care nu ştiu nici să vorbească limba română corect... Ce e de făcut? SIMPLU: Nou-intraţii în învăţământ să aibă o nouă grilă de salarizare, care să înceapă de pe la 5-600 euro/lună. Cu concurs adevărat, şi atunci o să se prezinte la concurs şi alţii, nu numai loazele. Iar concursul să-l dea toţi cei care au intrat în ultimii 5-10 ani. Cât despre cei deja de mai multă vreme în sistem, ar trebui stabilit un calendar de aliniere a salariilor lor, să zicem în 5 ani, la noua grilă de salarizare. Eu nu cred că profesorii responsabili ar refuza o soluţie ca aceasta, iar proiectul ar fi suportabil din cei 6% din PIB pe care guvernanţii se laudă că o să-l asigure învăţământului.

Trebuie să se înţeleagă că problema principală a învăţământului nu sunt mentalităţile învechite ale profesorilor, nici programele prea încărcate, nici baza materială în privinţa căreia s-au făcut totuşi ceva progrese... Problema este MOTIVAREA. A elevului şi a profesorilor tineri în primul rând! Profesorii cu vechime fac cât le stă în putinţă pentru un învăţământ de calitate, chiar pentru lefurile de mizerie pe care le au, dar sunt copleşiţi de nepăsarea elevilor şi societăţii în general faţă de eforturile lor.

Cine ştie, poate cineva citeşte chestiile astea şi le transmite mai sus. Ştiu că 50% din români ar fi, conform credinţei proprii, capabili să conducă ţara şi toată lumea poate da sfaturi, dar ce-am scris mai sus mi se par nişte chestii atât de simple şi „de bun simţ”, încât nu văd de ce nu s-ar gândi şi alţii la ele...

Bine, o să vă întrebaţi poate ce legătură are bunul simţ cu miniştrii şi parlamentarii... Ei bine, şi eu mă întreb!

Politica murdară

Politica e murdară pentru că este facută de oameni murdari. Imaginea execrabila a politicianului în ochiii românilor este urmarea a 18 ani de scandaluri, furturi din bunurile publice, corupţie. Politicienii noştri de azi sunt activiştii şi securiştii de ieri, rapid imbogăţiţi şi "convertiţi" la capitalism după Revoluţie.

În 1990, puţini erau cei care ştiau ce este acela capitalism, în afară de mai-marii partidului şi securiştii care au avut prilejul să-l vadă şi să-l studieze la faţa locului. Aceştia au putut, în vidul legislativ creat în mod deliberat după Revoluţie, să acţioneze NUMAI în interes personal, sustrăgând din economia României zeci de miliarde de dolari şi abia apoi dând legi care să-i oprească pe alţii să facă ceea ce au făcut ei. Nici măcar nu pot fi acuzaţi că au acţionat ilegal, pentru că nu existau atunci legi care să le interzică faptele pe care le-au făcut. Imoral şi antinaţional însă, da.

Clasa noastră politică este o adunatură de astfel de oportunişti, deocamdată negustori cinstiţi. Există însă şi cei care au continuat să fure şi după apariţia legilor, şi care acum controlează politica pentru că altfel ar ajunge după gratii. Pentru aceştia, riscul unei adevărate schimbări in viaţa politică este capital.

Vestea bună este însă că există o ieşire din situaţia care pare fără ieşire: generaţia îmbogăţiţilor de la Revoluţie îmbătrâneşte, şi din fericire pentru noi ceilalţi, urmaşii lor nu par să fie interesaţi de politică. Evident, având banii, şi aceşti urmaşi vor CERE de la clasa politică, dar poate că la un moment dat clasa politică NOUĂ îşi va permite să nu le mai DEA.

Întrebarea e când şi cum poate fi întemeiată noua clasă politică.