marți, 24 aprilie 2007

Revoluţionara taxă de înmatriculare auto

Ca să mai tempereze entuziasmul nemărginit manifestat de cetăţenii UE la vestea aderării României, guvernanţii şi-au propus să "bage o strâmbă", în clasicul şi legendarul stil mioritic. O personalitate puternică trebuie să se manifeste ca atare - au gândit ei, şi în continuarea gândului au ajuns la concluzia că o ţară care stă-n banca ei e o ţară de fraieri. Ba mai rău - o ţară condusă de fraieri!

De fapt, povestea a pornit mai demult, de la anumite Asociaţii şi interese cu conflictele aferente. Ministerul Finanţelor, încercând să împace şi capra şi celelalte lighioane din fauna autohtonă, a propus o Taxă Ecologică, cu preţuri cam piperate dar care, poate, ar fi trecut neobservate pe sub nasul Comisiei Europene.

Problemele au apărut când taxa a trecut prin Parlament. Acolo, oameni de bine au vrut să fie cât mai siguri că România n-o să fie poluată de ploaia de rable Euro 2 si 3 care ameninţau să înlocuiască ecologicele Dacii 1300 de 20-30 de ani vechime. Şi cum subtilităţile textului legii le scăpau inevitabil, parlamentarii şi-au îndreptat ocrotitoarea atenţie către numerele din anexă, mai "abordabile", mai ales că erau în Euro... Şi s-au pus pe treaba, licitând, că doar nu licitau din buzunarul lor:
- Ce, aia-i taxă, 1000 de euro? Orice nemâncat şi-o permite. Hai frate să băgăm şi noi ceva ca lumea, ce naiba!
- 2000? 2000 o dată, de două ori... oferă cineva mai mult? - Domnul din fund, de-acolo, care n-a luat cuvântul niciodată de când e-n Parlament...
- 3000! 3000 o dată, de două ori... Votat!!

Şi s-a votat, dar acum umflata taxă nu mai avea loc să treacă pe sub nasul UE... Aşa că cineva pe undeva s-a sesizat. Nu Preşedintele, cum aţi putea crede; aşa popular cum se dă, a ratificat legea. Alţii. De afară.

Şi atunci, Guvernul ce face? Ei, acum e momentul să arate lumii întregi cât e de tare. "Menţinem taxa indiferent de consecinţe". Evident, ce contează ca aceste consecinţe s-ar putea socoti în zeci de milioane de euro, doar sunt de la buget, deci din buzunarul cetăţenilor de rând. Care pot fi însă mândri că au un Guvern TARE.

"Important e ca mediul să nu aibă de suferit"
Asta e într-adevăr antologică. Dup-aia, adică peste vreun an probabil, România va plăti nişte amenzi de milioane de euro, va trebui să returneze taxele plătite, şi să desfiinţeze taxa, deci oricum înfricoşătoarele rable vor intra atunci în ţară. Care-i câştigul, staţi să vă-ntrebaţi?... Un an de afaceri beton pentru ştim noi cine?... Nici măcar, deşi ei în ignoranţa lor aşa îşi închipuie. Ploaia de "rable" nu i-ar afecta mult.

În vest nu prea mai există maşini non-euro de vânzare, maşinile de acum 10 ani sunt Euro 2, se vând cu 1000 euro sau mai puţin, şi sunt mult mai puţin poluante decât rablele care circulă acum prin România. Nimeni nu şi-ar aduce maşini non-euro, pentru că nici n-ar merita cele câteva sute de euro pentru vânzare-cumpărare, plus benzina până-n ţară, înmatricularea etc. Prin urmare, o taxă de 1000 euro pentru maşini non-euro, care să scadă la sub 500 pentru Euro 2 şi 3 ar fi mai mult decât suficientă pentru împiedicarea intrării rablelor in ţară... Şi apoi, se mai ştie şi că românii vor să aibă maşini bune. Hai, recunoaşteţi! Aşa-i că am dreptate?

Dragi tovarăşi guvernanţi, staţi liniştiţi! Românul care o să aibă bani de Logan, o să-şi ia Logan, ăla care are bani de Citroen nou, o să-l cumpere nou, n-o să umble prin second-urile din Germania. Noi n-avem lefuri europene, domnilor, la noi nu "clasa medie" îşi permite maşini noi, ca să aveţi de ce să fiţi îngrijoraţi. La noi clasa medie işi permite second-hand-uri, şi dacă lăsaţi taxa aşa cum e, la buget o să vedeţi un rotund Zero, iar noi o să continuăm să ne vindem unii altora, ca fraierii, hârburi de 20-30 de ani vechime. Şi daca noi rămânem de fraieri, nu uitaţi, tovarăşi, zicala: La aşa popor, aşa guvernanţi!
Asta ca să nu credeţi c-aţi fost şmecheri!

Niciun comentariu: