„Comunismul”, tinerii şi „Capitalismul”

A existat comunism în România? Nu!

Există capitalism în România? Nu!

Prinşi între comunismul care nu a existat şi capitalismul care nu există încă, tinerii români de astăzi îşi dau cu părerea, cu mare vervă, asupra a ceea ce a fost, ce este şi ce va fi! Neascultarea, specifică vârstei, le „interzice” tinerilor înţelegerea unei epoci pe care n-au trăit-o, ca şi pe a celeilalte, care încă nu s-a „stabilit” pe aceste meleaguri! Lipsa comunicării cu cei care i-au crescut, în vremuri grele, îi face pradă uşoară pentru escrocii care au vândut până de curând părinţilor lor „gogoşile” viitorului de aur, comunist, al lumii, iar acum le vând lor „gogoşile” fericirii capitaliste, pe cale a se împlini! Sunt aceiaşi escroci care, după ce zeci de ani au îndrugat poveşti despre dezastrele umanitare capitaliste, povestesc acum despre dezastrele umanitare comuniste!

Nu degeaba se face tot posibilul pentru a submina autoritatea părinţilor, a cadrelor didactice şi a oricui ar putea avea vreo influenţă educativă asupra copiilor şi tinerilor! De unde să afle tinerii de astăzi câţi deţinuţi de drept comun au devenit „eroi”, succesiv, ca luptători „antiimperialişti” şi-apoi „anticomunişti”? Doar n-au să afle chiar de la ei, cei care au considerat că li se cuvine, în virtutea trecutului lor, „să construiască”, de fiecare dată, „o nouă Românie”!

Şi când te gândeşti ce ar fi putut realiza această ţară şi acest popor, dacă ar fi reunit cele două puteri de care vorbeşte Euripide: „Puterea celor tineri stă în forţă, a celor bătrâni în chibzuinţă”; adică, dacă elanului tineresc ce a dus la înlăturarea unui regim dur şi nemilos, i-ar fi urmat ascultarea necesară pentru a răspunde unei întrebări simple şi legitime a bătrânilor: chiar trebuie să acceptăm o viaţă de mizerie a copiilor noştri, pentru că noi am trăit o viaţă de mizerie?

Pentru că, de fapt, asta facem atunci când nu avem nici o reacţie la „lozinci” de felul: „Nu putem consuma mai mult decât producem!”, „Ca şi acasă, pentru a avea ceva mai bun, mai întâi trebuie să facem economii, să reducem nişte cheltuieli!”, „Ca să o ducem mai bine, întâi trebuie să o ducem mai prost!”. Toate acestea şi oricare altele de acest fel, pot fi uşor respinse cu argumente simple, de bun simţ: pentru a nu consuma mai mult decât producem, trebuie să avem bunul simţ să consumăm fiecare membru al familiei mai puţin, nu unul să facă risipă şi să ceară celorlalţi economii; acasă nu restrângem cheltuielile pe termen nelimitat, ne restrângem „pretenţiile”, dacă acestea ne cer sacrificii pentru toată viaţa; ar fi o culme a mărginirii (şi nici n-ar fi sănătos!) să te rezumi la a mânca pesmeţi timp de zece ani, sperând că astfel vei putea mânca numai icre negre în următorii zece ani.

„Nostalgicii comunismului”, aşa cum sunt catalogaţi cei care încă visează la o viaţă mai bună, nu vor de fapt decât un trai decent pentru urmaşii lor, indiferent de orânduire!