Sătui de promisiunile deşarte ale comunismului, a cărui „fericire” se profila la orizont („acea linie care se tot îndepărtează, atunci când te îndrepţi spre ea”!), oamenii acestei ţări s-au hotărât, spre sfârşitul lui 1989, să schimbe ceva. Nu mai voiau să fie siliţi „să mănânce raţional”, sau „să mai pună o haină în plus” atunci când era frig în casă, pentru a face economii din care să se plătească datoriile către „cămătarii” internaţionali, datorii ale căror dobânzi începuseră să-i sugrume; nu mai voiau să fie siliţi să trăiască şi să muncească în ţara lor, voiau să vadă cum se munceşte şi cum se trăieşte şi în alte părţi ale lumii; nu mai voiau să fie siliţi să înveţe carte şi o meserie, care să asigure fiecăruia un loc de muncă potrivit pregătirii lui, voiau să fie lăsaţi liberi să-şi afirme capacităţile şi virtuţile în faţa lumii; nu mai voiau să fie siliţi să creeze şi să consume numai cultură naţională (cea dinafară fiind catalogată drept „comercială”), voiau să cunoască şi alte culturi ale lumii în care trăiau.
Lumea reală era însă cu totul altfel decât îşi închipuiau ei şi, în plus, spre nenorocul lor, „anticomuniştii” ajunşi la putere o cunoşteau foarte bine! Ştiau, deci, şi cum să profite de binefacerile „noii lumi” şi cum plătesc ceilalţi pentru ele: acum avem şi noi multimilionarii şi miliardarii noştri, ca orice ţară capitalistă care se respectă şi, în compensare, 20 de milioane de oameni mai săraci decât în anul 1989! Chiar dacă nu din aceleaşi motive, mâncăm din nou „raţional”, am mai pune o haină pe noi când ne e frig, dar nu o mai avem nici pe aceea, stăm din nou închişi între graniţele noastre, fără speranţa ca noi, copiii şi, poate, nepoţii noştri să poată vedea lumea de afară, nu mai învăţăm carte, pentru că oricum nu găsim locuri de muncă potrivite pregătirii, facem subcultură, căci cultura noastră a fost deja în parte vândută, în parte distrusă, ...
Şi cercul se închide!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu