miercuri, 9 noiembrie 2016

America lu' Donald

Azi-dimineață am auzit, la radio în mașină, primele știri despre rezultatele alegerilor din SUA - contrar așteptărilor, devenea tot mai clar că Donald Trump va fi noul președinte... 
Acum am văzut și discursul lui victorios - patetic și repetitiv, așa cum era de așteptat, citit integral de pe prompter (cu excepția unor „oh, boy” și „fantastic”, dacă nu cumva și alea or fi fost scrise), care mi-a întărit părerea despre acest personaj colorat...

Păcat, America, așa cum scriau unii pe net ai dat un test pe care l-ai picat cu brio! Și istoria se va repeta și în alte țări mari, pentru că îndobitocirea populației care are loc peste tot în lume duce la alegerea unor astfel de exponenți de seamă.

Pe de altă parte, cercurile puterii au probabil interese asemănătoare în ambele tabere, așa că s-ar putea ca această formă să fie la fel de bună, sau proastă, ca oricare alta. Atâta vreme cât jocurile se fac în jurul proporției de 50%-50%, înseamnă că nici unul n-a convins și că de fapt alegerile sunt o loterie, iar marele capital cu siguranță nu-și poate permite să mizeze doar pe unul dintre candidați.

Rămâne de văzut cum va fi, să sperăm că nu vor fi consecințe prea urâte prin partea asta de lume...

Niciun comentariu: