Roma, românii şi rromii

Presa (mai ales cea românească) a vuit în ultima vreme de peripeţiile (r)românilor din peninsulă... Scânteia a fost o crimă a unuia cu buletin de România, care se afla într-o tabără de barăci la periferia Romei.

Problema nu mi se pare a fi aceea că infractorii sunt expulzaţi din Italia – atâta vreme cât expulzările nu se fac în masă şi „preventiv” – ci faptul că mulţi italieni încă nu au reuşit să facă deosebirea între români şi ţigani. Din păcate această deosebire devine mai greu de făcut din cauza apariţiei unei noi categorii – românii ţiganizaţi – categorie care face extrem de multe probleme şi în România.

Nu trebuie să ne considerăm inocenţi... În România post-decembristă, infracţionalitatea a fost încurajată şi premiată, hoţii şi criminalii au ajuns „oameni de succes”, modele de urmat pentru noua generaţie. Pentru asta o parte de vină revine clasei politice, iar o altă parte societăţii în ansamblu, care nu a ştiut să schimbe acea clasă politică.

De asemenea, este probabil adevărat că în România au loc mai multe jafuri însoţite de violenţă şi crime sadice decât în ţările vest-europene. Asta pentru că respectul pentru ceilalţi a suferit şi el o degradare continuă în ultima vreme, când solidaritatea între cei asupriţi născută în perioada comunistă a fost înlocuită cu vrajbă şi invidie, poate chiar ură.

Aşadar, nu suntem sfinţi. Din păcate, putem exporta în Europa destule „elemente” care preferă închisorile UE celor nu prea ospitaliere de la noi.

Fenomenul Beppe Grillo

Ca să ne mai consolăm cu faptul că şi alţii au probleme, o să scriu în cele ce urmează despre alţii... Toată Europa se confruntă acum cu un fel de „război rece” politic, o criză care mocneşte încă. Politicienii europeni nemulţumesc în general populaţia. Sunt mai corupţi şi par mai proşti decât cei de acum 30-40 ani, care în afară de interese mai aveau parcă şi idealuri. Se simte asta de la nivelul Parlamentului European (vezi eşecul Constituţiei) şi până la primarii de comune.

A apărut însă în publicul european reacţia la această situaţie, în forma micilor sau mai marilor grupuri, asociaţii etc. care dau glas nemulţumirii maselor. Un astfel de grup, care a atins dimensiuni de fenomen social, s-a format în Italia în jurul lui Beppe Grillo, un actor de comedie care s-a apucat de politică.

Adică, la început, de combătut politicieni – şi puţini sunt politicienii italieni care au scăpat deocamdată de criticile lui – iar mai de curând, având chiar iniţiative. Împotriva unei clase politice pe care o defineşte coruptă şi incapabilă, vrea o modificare a legii electorale. Pentru asta a început o campanie mass-media, bazată în special pe un blog pe internet, pentru adunarea de semnături. Ca şi în România, cetăţenii pot propune direct un proiect de lege dacă sunt destul de mulţi (în România parcă limita era 500 de mii).

Ei bine, deşi maşina de denigrare la adresa lui Beppe Grillo, pusă în mişcare de întreaga clasă politică, a început să producă „istorioare”, se pare că adepţii lui sunt tot mai mulţi. A fost o experienţă interesantă pentru mine să-i văd pe politicienii italieni pur şi simplu înfricoşaţi de manifestaţiile de stradă legate de acest personaj.

Prin urmare, învăţătura este: politicienilor le este frică de mase. Cu toţi banii, tehnica de manipulare şi armata de partea lor, politicienii continuă să simtă acea frică de mulţime caracteristică celor care se simt cu musca pe căciulă... În nişte vremuri în care democraţia pare din ce în ce mai mult o vorbă goală, poporul are încă putere.

Experienţa altora, şi experimentele noastre

Urmând îndemnul înaltului conducător de partid mai mult decât de stat, se mai pune de-o reformă în învăţământul românesc ineficient, inechitabil, etc.

Zilele trecute citeam prin ziarele italieneşti (la fel de alarmiste ca ale noastre, de altfel), despre (încă un) Plan de urgenţă pentru învăţământul italian, care se duce de râpă. Asemănarea cu situaţia din România este izbitoare - elevi care termină şcolile fără a fi capabili să lege două vorbe, cunoştinţe de istorie şi geografie practic inexistente, aritmetica un mister... Italienii însă, după alte multe reforme, şi-au dat seama că "era mai bine înainte", aşa că acum se revine la programe şi organizare vechi, care funcţionau. Se renunţă la informatica din clasa I, şi se pune mai mult accent pe italiana şi aritmetică...

De ce oare noi nu putem învăţa din greşelile altora? De ce trebuie să reluăm toţi ultimii 50 de ani din istoria Vestului, cu toate greşelile lor? Chiar nu suntem în stare să sărim măcar o etapă-două?