După ce „au fost supuse dezbaterii publice”, după ce s-au transmis telegramele de felicitare şi mulţumire din partea consiliilor profesorale ale şcolilor din ţară, dimpreună cu „propuneri de îmbunătăţire” a noii „Legi a Învăţământului” şi a noului „Statut al Personalului Didactic”, propuneri care să le facă şi mai absurde, s-a găsit repede şi „tichia de mărgăritar”: „Pactul pentru Educaţie”; o inutilitate la care, spune Preşedintele ţării, „se lucrează de doi ani de zile” (în secret, desigur, „monumentul” trebuia „dezvelit” cu ocazia noului an electoral!)!
Cu 12 miniştri în 18 ani, fiecare cu „reforma” lui, brodată pe experimente la care alţii au renunţat demult, „Educaţia” noastră mai avea nevoie doar de acest „Pact al hoţilor şi nesimţiţilor naţiei”, pentru „a urca pe noi culmi ...”!
Vă mai amintesc ceva asemenea expresii? Mie, da: îmi amintesc de fiecare dată că suntem conduşi încă, după aproape două decenii de la „Marea schimbare”, de aceiaşi oameni, de cei ale căror palme încă mai sunt roşii de la aplauzele ce însoţeau aceste lozinci şi de cei „şcoliţi” de ei, pentru a duce mai departe „tradiţia revoluţionară”! De câte „generaţii de sacrificiu” vom mai avea nevoie pentru a scăpa de aceste „umbre”?
Îmi aduc aminte de un fost Preşedinte al acestei prea-umilite ţări care, atunci când i s-a amintit (după 3 ani de mandat!) că a promis, în campania electorală, că „nu vor mai exista generaţii de sacrificiu în România”, a avut nesimţirea să răspundă: „o generaţie înseamnă 30 de ani, nu 3 ani!”!
Şi uite-aşa, din 3 în 3, din 4 în 4 sau din 5 în 5 ani, se apropie „finalizarea cu succes” a procesului de sacrificare a încă unei generaţii! Câte vom mai accepta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu