USA

Am reuşit de curând să-mi îndeplinesc visul de a vizita Statele Unite ale Americii. Voiam de multă vreme să văd cu ochiii mei cum este singura superputere, ţara tuturor posibilităţilor, fără distorsiunile inevitabile ale poveştilor din ziare. Cred că merită să scriu câteva din impresii, pentru că SUA apare de multe ori prezentată ca un model pentru restul lumii.

Prima surpriză pe care mi-au făcut-o SUA a fost chiar la ieşirea din clădirea aeroportului Newark – aer deosebit de curat, total diferit de ce m-am obişnuit să respir în mari oraşe europene. Surpriză pentru că Newark este totuşi foarte aproape de New York, marea metropolă, într-o zonă industrială densă. Explicaţia e totuşi simplă: vântul aproapte permanent, fiind zonă de coastă, duce repede din zonă toate emisiile poluante...

Am mers prin Garden State, cum este supranumit statul New Jersey, şi am văzut păduri şi orăşele foarte răsfirate (cum foarte răsfirate sunt toate aşezările mici în SUA).

După care am vizitat New York-ul, metropola prin definiţie... Am fost impresionat de înghesuiala de zgârie-nori din Manhattan şi de puzderia de oameni la orele de vârf, de reţeaua gigantică a metroului new-yorkez, pe mai multe nivele şi cu o mie de trenuri în circulaţie în orice moment din zi şi din noapte... Mi s-a părut interesant cum funcţionează o structură atât de complexă, cu zeci de mii de cabluri şi ţevi, cum este Empire State Building (un zgârie nori – emblemă a oraşului).

New York este un oraş înnebunitor prin frenezia lui, dă senzaţia de haos deplin.

Am nimerit într-o seară prin Harlem, cartierul negru... Blocuri cu 20-30 de etaje, fără balcoane, cu intrări cu gratii şi deloc îmbietoare, trase la xerox în zeci de exemplare dau impresia de cartier comunist de pe la noi... Pe stradă trecătorii sunt puţini – într-o oră (ce-i drept, duminica) am văzut doar vreo 30-40, iar 5-6 din ei erau destul de dubioşi, plimbarea cu o geantă cu SLR pe-acolo mi-a cam dat emoţii (să scot aparatul din geantă chiar n-am îndrăznit, dar era oricum seară şi n-ar fi ieşit mare lucru). Magazine scârboase – cu geamuri slinoase şi vitrine cu o îngrămădire de produse îndoielnice... Opusul magazinelor din Manhattan.

Am fost şi în Queens, unde am luat masa la un restaurant românesc – bun şi mai ieftin decât altele (în general tot ce ţine de servicii este foarte scump la NY). Românii din America nu mi se par aşa grăbiţi să uite că sunt români, aşa cum fac mulţi dintre cei emigraţi prin Europa.

Cartierele italian şi chinez sunt pitoreşti, cam aşa cum ni le-am imagina – cu glumele şi dolce vita italienească, respectiv inghesuiala de magazine minuscule şi dvd-urile piratate chinezeşti...

Am remarcat peste tot optimizarea, eficienţa împinsă uneori la extrem. De exemplu faptul că există în multe locuri stâlpi de curent electric de lemn, care au nişte înclinări înspăimântătoare, într-o ţară cu furtuni şi uragane, mi se pare o exagerare a principiului conform căruia cât funcţionează un lucru, nu ne interesăm de el. La scară mai mare, astfel de exagerări au provocat şi provoacă dezastre în SUA.

Am fost şi la Washington... Opinia pe care ne-o facem despre Casa Albă din buletinele de ştiri, aceea că e un fel de centru de comandă global, este foarte departe de cum se vede de aproape clădirea cu pricina – mică şi lipsită (cel puţin în aparenţă) de super-măsurile de securitate la care poate ne-am aştepta. Faptul că noaptea, la doar câteva sute de metri de ea, o bandă de vagabonzi îşi făcea de cap a întregit surpriza contrastelor. Washington, la doar 600,000 de locuitori, este un oraş care are nişte zone foarte rău-famate. Cum pot exista acestea în capitala unei ţări care conduce practic lumea?...

Din excursia în SUA; am mai rămas cu supriza oamenilor... Deschişi şi binevoitori în general, gata să ajute la nevoie. Şi extrem de încrezători (poate prea) în democraţia americană, nedându-şi seama, majoritatea dintre ei, de controlul la care sunt supuşi prin mass-media şi departamentele de P.R., venerând steagul şi emblemele americane... Nu am văzut steaguri murdare acolo, toate (şi erau multe arborate) străluceau de curăţenie... O chestie din care ar trebui să învăţăm şi noi ceva.

Statele Unite sunt o ţară a contrastelor – între clase sociale, rase, oraşe, cartiere. A fost o ţară a făgăduinţei pentru mulţi, a rămas o ţară în care poţi reliza ceva fără „recomandările” aproape indispensabile în Europa. Sunt foarte mulţi cerşetori, vagabonzi, invalizi – este o ruşine pentru politica americană faptul că vireaza peste 500 miliarde de dolari anual pentru armată şi armament, dar nu există un sistem de asigurări de sănătate sau pensii pentru toţi. Faptul că şi clasele defavorizate social cred în democraţia americană m-a convins că există un mare potenţial pentru schimbare în domeniile deficitare. Dacă acestea se vor înfăptui, poate SUA vor deveni cu adevărat un model pentru restul lumii.