Iniţiat de Preşedinte, a fost finalizat „Pactul pentru Educaţie”, document inutil ce se suprapune peste legile (aberante!) deja existente. Mai era nevoie de un „pact” pentru a scoate în continuare bacalaureaţi semianalfabeţi şi pentru care „regula de trei simplă” e prea complicată? Iată, tocmai am aflat că, la propunerea elevilor, care consideră subiectele propuse pentru bacalaureatul din acest an prea complicate, ministerul va retrage aceste subiecte şi le va înlocui cu altele, „mai pe puterile lor”! Să mai amintim şi faptul că aceşti elevi vor participa la elaborarea noilor programe, pentru noua „reformă” din învăţământul nostru, sau că dintre ei se vor alege viitorii profesori?...
Era nevoie de un „pact” care să prevadă o dată în plus că învăţământul trebuie să beneficieze de 6% din PIB? Pentru a fi şi mai evidentă inutilitatea acestuia, din cei 6% alocaţi pentru acest an învăţământului s-a retras ceva la prima rectificare bugetară ce a urmat elaborării „pactului”! Cu ce argumente? Cică să nu se mai cumpere maşini de lux la minister şi să nu se mai pună termopane la birourile miniştrilor din aceşti bani şi atunci au să ajungă! Păi, uite, noi nu ştiam că s-au dat 6 procente din PIB la învăţământ ca să se cumpere maşini de lux şi să se pună termopane la birouri, credeam că s-au dat pentru a mări salariile profesorilor (care au rămas la mai puţin de un sfert din salariile profesorilor din celelalte ţări europene), pentru a se repara şcoli ce stau să cadă (nu pentru că ar fi niscai monumente de artă străveche, deşi chiar şi atunci ar trebui întreţinute!), pentru utilarea unor laboratoare (mai există încă multe laboratoare şcolare cu materiale şi aparatură de peste 30 de ani!), pentru a se construi baze sportive şi alte asemenea lucruri! Măi, dar naivi mai eram noi!
Este prea transparent scopul încheierii acestui pact, pentru a nu fi înţeles uşor de orice român: un pact încheiat între partidele politice, în prag de alegeri! Nu aduce mai nimic nou şi nimic bun pentru sistemul nostru de învăţământ, vine doar să confirme o constatare făcută de mulţi ani de către oamenii din sistem (cei care-l susţin, nu cei care se prefac a-l conduce!): pentru a distruge o naţie (şi o civilizaţie!) nu e nevoie nici de armate, nici de catastrofe naturale, e suficient să-i distrugi Învăţământul, Sănătatea şi Cultura!
„Dovada maturizării clasei noastre politice, preocupată de viitorul european al României” şi alte asemenea lozinci sufocă pur şi simplu mass-media românească! Nimic despre nesimţirea ce guvernează de atâţia ani această ţară, nimic despre dezinteresul ce urmează fiecărui an electoral, până la următoarele alegeri. De fiecare dată, clasa politică „se maturizează” pe durata campaniei electorale, după care revine la starea fundamentală: aşa cum copiii aleargă după o minge, atât de concentraţi asupra ei încât nu văd maşina ce se apropie, claxonează şi scrâşneşte din frâne, riscând să-i lovească, oamenii noştri politici se vor concentra din nou asupra afacerilor şi disputelor personale şi vor uita din nou de problemele celor ce i-au ales!
Nu i-a lovit nimic până acum! Nu-i va lovi nici de acum înainte? Ei par convinşi că nu, o dată ce repetă acelaşi clişeu! Şi sondajele, pe care le tot comandă şi le plătesc din banii „supuşilor”, îi liniştesc de fiecare dată: naţia încă doarme, „mămăliga românească” este încă departe de o nouă „explozie”! Merge şi de data asta! Oare? Şi dacă da, cât va mai merge?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu