CNSAS

Una dintre ştirile „de senzaţie” din ultimele zile a fost declararea legii de funcţionare a CNSAS ca neconstituţională – unul din „efectele secundare” în procesul cu tov. Voiculescu. Asta după 8 ani în care CNSAS a funcţionat, de bine de rău, cu beţe-n roate introduse cu dibăcie din toate părţile, fără sesizarea vreunei neconstituţionalităţi din partea Curţii Constituţionale. Sincer, încă de la înfiinţare, CNSAS mi s-a părut prea „blând” cu foştii securişti, m-aş fi aşteptat la mai multă incisivitate. Motivele erau probabil obiective, dosarele „sensibile” nefiind disponibile sau fiind distruse de mult.

În ultimul an însă CNSAS a devenit un pic mai bătăios, şi s-a luat (în sfârşit, după părerea oamenilor de rând) de nişte peşti mai mari. Schimbarea am considerat-o bună, dar ea a dus la inflamarea bătăturilor majorităţii politicienilor români. Ştiindu-se oricum cu numeroase muşte pe căciulă – muşte post-decembriste – ei au considerat inadmisibil să li se mai aducă aminte şi de muştele pre-decembriste... Într-adevăr, hoţii de după revoluţie n-au fost uşă de biserică nici înainte, miliardarii de carton de care e plin parlamentul sunt puternic coloraţi în maro-ul compromisurilor dinainte, care le-au permis „startul” în ’89. Nu în ultimul rând, încercarea de reducere la tăcere a CNSAS se întâmplă tocmai când tovarăşii din Curtea Constituţională (care au dat până acum mai multe decizii îndoielnice) se simţeau ei înşişi vizaţi de investigaţii...

Decizia de neconstituţionalitate privind CNSAS a dezvăluit cu o claritate fără precedent, după părerea mea, culoarea clasei politice româneşti. De asemenea, dragi concetăţeni, ne arată frica de adevăr şi de populaţie a acesteia.

„Jur să spun Adevărul şi numai Adevărul!” (?!)

A demisionat Ministrul Justiţiei! Nici o problemă: nu este primul şi nu va fi nici ultimul care face acest gest şi pentru care se găseşte imediat o altă funcţie, de obicei mai importantă decât cea dinainte!

Problema este alta: trebuie „găsit” un alt Ministru al Justiţiei. Şi s-a găsit! Cine? „Cea mai capabilă şi potrivită” persoană pentru această funcţie, după opiniile unora, opinii de a căror corectitudine mă cam îndoiesc, având în vedere (cel puţin) două „întâmplări” a căror protagonistă a fost această doamnă şi care au fost prezentate de televiziunile noastre întregii ţări (şi nu numai!).

Prima „întâmplare”: doamna respectivă a fost filmată cu o cameră ascunsă, în timp ce vota pentru altcineva, la o şedinţă a Parlamentului; i s-a luat apoi un interviu, cuprinzând două întrebări şi răspunsurile la acestea. La întrebarea: „Aţi votat vreodată şi pentru altcineva?”, răspunsul, clar, sigur, fără măcar vreo clipire din ochi sau vreo jenă care să afecteze culoarea fardurilor de pe obrajii stimatei doamne, a fost: „Niciodată!”. La următoarea întrebare: „Dar aţi face vreodată acest lucru?”, răspunsul a fost la fel de limpede şi concis exprimat: „Niciodată n-aş face aşa-ceva!”.

A doua „întâmplare”: experienţa primei „întâmplări” a făcut-o pe doamna să nu mai rişte o altă filmare dar, pentru că „etica” îi dicta să-şi „ajute” colegii, a găsit o altă soluţie, „ajutorul indirect”: şi-a trimis în Parlament o nepoată, să voteze; ghinion: a fost filmată şi nepoata! Care, nu ştiu dacă avea dreptul să participe la şedinţă, pentru că nu ştiu dacă şedinţa era publică sau nu, dar sigur nu avea dreptul să voteze, nefiind membră a Parlamentului!

Iată cine va conduce Ministerul Justiţiei, iată cine va fi şefa celor ce pun Biblia în mâinile martorilor la procese şi îi cheamă să repete: „Jur să spun Adevărul şi numai Adevărul!”!

Şi, pentru că veni vorba: ce valoare poate avea acest jurământ pentru un ateu? Chiar aşa: Doamna „Viitor Ministru” o fi credincioasă?

Se pare că nici nu contează prea mult, totuşi! Nu degeaba se spune că „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”, căci doamna a făcut o greşeală capitală: după ce a fost nominalizată de către Primul-Ministru pentru funcţia de Ministru al Justiţiei, a uitat că are nevoie de aprobarea Preşedintelui pentru a accede la această înaltă funcţie! Fiind întrebată, într-un interviu la radio, dacă nu consideră un handicap întâmplările prezentate mai sus, n-a găsit un alt răspuns decât: „Preşedintele a intrat în campania electorală cu handicapul unui dosar penal şi tot a fost ales!”. Aşa că de vreo lună încoace, Preşedintele îi tot găseşte „bube-n cap” şi retrimite propunerea Primului-Ministru, cerându-i să nominalizeze pe altcineva pentru această funcţie, Primul-Ministru nu renunţă la propunerea iniţială şi iată sămânţa unui nou scandal, a unui nou „meci” între cei doi; meci care se va încheia nedecis pentru ei, ca toate cele de până acum, dar cu pierderi mari pentru milioanele de români sătui de circul ce pare a nu se mai termina, dar total neputincioşi: doar sunt aleşii lor, nu?

Unirea şi... nesimţirea!

Foarte puţini români şi-au mai amintit anul acesta (în timp util!) de Unirea de la 24 ianuarie 1859 şi de Cuza-Vodă! Dar nu a milioanelor de români, care par a se detaşa din ce în ce mai mult de trecutul, prezentul şi viitorul acestei ţări este nesimţirea, ci, culmea, a celor care şi-au amintit (în timp util, pentru ei!) de această zi: Preşedintele şi Primul-Ministru, care aveau nevoie de încă un motiv de gâlceavă şi de o nouă campanie deşănţată şi murdară pentru clicile lor (doar suntem într-un an electoral!) aflate în „război” de trei ani încoace!

Prin urmare, ce prilej mai bun putea fi găsit pentru ca cei doi sa se invite unul pe altul la înţelegere, toleranţă, la a lua exemplu de dăruire pentru patrie şi popor, de unire în interesul naţional, de la înaintaşii care au înfăptuit Unirea! Asta da nesimţire!

Numai că românii s-au obişnuit deja cu nesimţirea aleşilor lor, au avut parte de purtări chiar mai interesante: fostul „Cuza” al românilor din perioada (1996-2000), fiind huiduit la sărbătorirea altei Uniri, cea de la 1 decembrie 1918 şi neavând curajul de a recunoaşte acest lucru, a aruncat asupra românilor vina de a fi huiduit Ziua Naţională a României!

Ceea ce mă miră însă cel mai mult, nu este nesimţirea aleşilor, ei sunt escroci şi treaba escrocului e să păcălească pe alţii! Mă miră faptul că, la câteva mii de escroci se găsesc, de atâţia ani, atâtea milioane de fraieri! Chiar este naţia asta o naţie de fraieri? Nu-mi vine a crede! Şi totuşi ...?!

Sărbători fericite!

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, echipa Reforma Civică vă urează

Crăciun fericit!

şi
La Mulţi Ani!

Fie ca 2008 să vă aducă sănătate, mulţumire şi bucurii!
Şi să avem prilejul de a scrie şi despre întâmplări pozitive pe blog.

Spre binele şi fericirea noastră

Aflăm (fără surpriza la care pare că se aşteptau protagoniştii!) că PD şi PLD se unesc pentru a forma un nou partid. Pe lângă aberaţii de tipul: „Refacem alianţa DA”, „Creăm un pol de centru-dreapta puternic” şi altele de acest fel, apare pe un post TV un personaj care, prin nesimţirea cu care-şi exprimă „geniala” tâmpenie, depăşeşte orice limite: „Prin unirea celor două partide va creşte puterea de cumpărare şi nivelul de trai în România”!

„Ce are coada vacii cu ştampila primăriei?”, se întreabă românul... S-ar putea totuşi să aibă ceva mai mult decât are unirea despre care fusese întrebat personajul respectiv cu creşterea nivelului de trai! Şi, probabil, singura măsură ce se potriveşte afirmaţiei acelui „politician” este repetata afirmaţie din epoca trecută, la fiecare scumpire a unui lucru, sau la stabilirea unei noi raţii alimentare, că „totul este spre binele şi fericirea poporului”. Sau, poate chiar din aceasta şi-a „tras seva” şi „geniala” afirmaţie a partizanului fuziunii celor două partide?...

Românie, să creşti mare!

A apărut, cu câteva zile înainte de Ziua Naţională, la unele posturi de televiziune şi prin presa scrisă, această lozincă, ce caracterizează atât de bine vremurile, dar mai ales oamenii.

Lozincă lansată de oameni de presă care, şcoliţi „democratic”, educaţi „democrat-patriotic”, semianalfabeţi cu şcoli superioare şi teancuri de diplome la dosare, copiază „democratic” lozinci de demult (şi de care credeam că am scăpat demult!), ca „viitorul de aur al patriei, copiii”.

Nişte „copii-îngeraşi” râd, ţopăie şi urează ţării: „Românie, să creşti mare!” Ce logică ar putea avea o asemenea urare? Niciuna, pentru că România nu poate „creşte mare”: nu-şi poate mări suprafaţa, deoarece nu-i permit graniţele; nu poate creşte pe verticală în sus, pentru că s-au căţărat pe blocuri, pe coşurile fabricilor, pe turnuri, pe casele oamenilor hoţii care au jefuit tot ce au putut şi nu au ridicat în loc decât câteva blocuri de sticlă şi vile ce se-nvârt după soare, proprietăţi personale; nu ar fi bine să crească nici pe verticală în jos, pentru că asta ar însemna s-o-ngropăm de tot... Şi atunci, cum să crescă România mare?

Semianalfabeţi cu diplome, necunoscători ai istoriei patriei lor, ai sacrificiilor făcute de generaţii pentru a o împlini (pentru că şcoala „democratică” a şters din paginile cărţilor chiar şi istoria acestei naţii!), nefiind în stare să spună ceva despre Ziua Naţională, au dezgropat o lozincă veche, au „democratizat-o” şi au lansat-o, mizând pe impactul sentimental asupra oamenilor la vederea „copiilor-îngeraşi”.

„Nucleul dur” şi mişcarea browniană

A rezolvat preşedintele nostru şi problema prezenţei slabe a românilor la referendumul pentru votul uninominal! Soluţia pentru salvarea onoarei proprii este că societatea românească dispune de un „nucleu dur”, format din oameni interesaţi de politică. Care sunt puţini.

De la unul care a avut inconştienţa de a insufla copiilor „dragostea de şcoală şi de învăţătură” spunându-le că lui nu prea i-a plăcut şcoala şi a ajuns totuşi preşedintele ţării, era însă de aşteptat o asemenea „soluţie”: lumea din jurul lui se împarte în oameni care fac ca el şi oameni care i se opun. Cu simplitatea şi superficialitatea judecăţilor lui, nu putea găsi cauza reală a slabei prezenţe la urne: lehamitea celor pe care-i „conduce” pentru spectacolul jalnic la care asistă, după atâţia ani de la frumosul vis, dovedit efemer, ce i-a făcut să-şi jertfească fii şi nepoţii, cu miile!

Orbit de „geniala” găselniţă a „nucleului dur”, nici nu avea cum să vadă cât de „afânat” este în realitate „nucleul” lui: din sfertul alegătorilor prezent la vot, un alt sfert şi-a votat „primarul, preşedintele sau parlamentarii”, iar jumătate din cei rămaşi habar n-aveau în ce constă, ce bine le-ar putea aduce sau ce probleme ale societăţii noastre în derivă (pentru că tot ne „conduce” un marinar!) ar putea rezolva votul uninominal. Să nu uităm nici faptul că soldaţii sau poliţiştii au votat „ordonat”, contribuind la realizarea „nucleului dur”, egal cu ceva mai puţin de un sfert din numărul alegătorilor înscrişi în liste, că au votat în masă cei din străinătate (şi se recunoaşte, chiar oficial, că nu sunt puţini), care cunosc „realităţile” patriei lor „din auzite, nu din trăite” şi să nu uităm nici zecile de mii de rude şi acoliţi ai bandiţilor care au adus ţara în ruină şi „au găsit” acum „calea cea dreaptă”.

Aşadar, „nucleul dur” al preşedintelui nostru nu este decât un fel de „particulă de polen” supusă mişcării browniene, datorită „agitaţiei termice” a 20 de milioane de „molecule” ce se mişcă haotic, continuu purtate de interese, ambiţii şi visuri absolut independente unele de altele!

Şi ce este atunci preşedintele nostru? Nucleul „nucleului dur” al unei naţii prea vitregite, poate mai puţin chiar de duşmanii dinafară, decât de cei dinăuntru.

De ziua ta

Sunt un pic în întârziere, dar mai bine mai târziu decât deloc...

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie îţi doresc sănătate, spor la lucru şi mult noroc, pe oriunde ai fi! Şi să ai voinţa şi puterea de a schimba în bine România! Poate că uneori te-ai simţit departe şi singur(ă), sau mult prea mic(ă) pentru a putea influenţa în vreun fel ce se întâmplă în ţară, dar să ştii că sunt mulţi în situaţia ta, şi că unirea face puterea!

La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!

Ia casa neamule!...

... din ciclul „Ce nesimţiri au mai comis aleşii mei”.

Dragii noştri aleşi îşi trag vile „sociale” în cartierele ANL. Aproape şi însoţiţi de clientela lor din mass-media şi serviciile publice. După care răspund cu un tupeu de mahala că se construieşte pe banii lor, aşa că-i chestie personală... Pe banii lor, dar pe terenul public, în valoare de sute de euro metrul pătrat, dat gratis de primării. Pe banii lor pereţii – da, dar pe bani publici ţevile şi sârmele care o să le facă vila locuibilă, şi care nu costă deloc puţin.

ANL-ul a fost de la început conceput pentru acest gen de afaceri dubioase. Cum pot spune domnii de acolo că fac „case sociale” – vile cu 3-5 camere, care costa 100-130 de mii de euro?? ANL-ului prin legea de funcţionare nu trebuia să i se permită să construiască altceva decât apartamente şi case (nu vile) ieftine. Iar acum ar trebui sa platească toate căpuşele care s-au îngrăşat din bani publici pe la ANL pentru ilegalităţile comise chiar într-un cadru legislativ foarte permisiv cum a fost cel pe care l-au avut...

La un moment dat, oricât de optimist aş fi în estimarea capacităţii de nesimţire a unora, îmi ajung la cunoştinţă chestii care mă fac să-mi pun pe un ton enervat întrebarea pe care şi-o pun mulţi români: „mă, da’ ăştia nu se mai satură odată?!”.

Răspunsul se pare că este negativ.

Încă un vot

Am fost şi la ultima votare, pentru parlamentarii UE şi referendum. Alte măşti, aceeaşi piesă. Am fost la vot la Consulatul de la Torino, care se află într-o zonă plină de români. Cu toate astea, sufla puternic vântul prin consulat şi cele două secţii de votare. Românii nu s-au înghesuit la vot nici de data asta.

Politicienii noştri (ca şi cei din alte ţări) nu sunt credibili, iar asta se vede cel mai bine în numărul în continuă scădere al celor care se prezintă la vot. De aici din străinătate scandalurile din politica românească par şi mai stupide, sterile şi absolut inutile decât se văd ele din ţară.

Dragi tovarăşi politicieni români, sunteţi jalnici!