Mihai Eminescu, „Luceafărul de dimineaţă” al poeziei româneşti: a strălucit pe când România se zbătea să răsară pe cerul Europei şi al lumii, luptând pentru Unire şi apoi pentru Independenţă; plin de speranţă, prevedea „prin secoli a ei înălţare”. A fost prea optimist? Nu de alta, dar după un secol nu s-a „înălţat” prea mult, iar când a intrat în al doilea, deja a început să coboare! Scurtă zi i-a fost dat să trăiască!
Amiaza a fost plină de furtuni, tunete, trăznete, cu înnorări şi scurte-nseninări!
A apărut apoi Adrian Păunescu, „Luceafărul de seară”; o scurtă licărire, atât cât poate să însemne viaţa unui om în viaţa omenirii! S-a stins deja, iar România aşteaptă cu teamă noaptea! ... Noaptea culturală, cu bezna ei şi „somnul raţiunii”, care deja „naşte monştri”!
Eminescu a trăit să vadă românii îngenunchind la mormântul lui Ştefan cel Mare; Păunescu a trăit să-l vadă pe „Ştefan cel Mare şi Sfânt” ajuns erou de scenete comice, să vadă întreaga istorie a neamului batjocorită şi-apoi trimisă în uitare!
Eminescu, poet al naturii şi al iubirii; Păunescu, poet al sufletului omenesc!
Au participat amândoi la viaţa politică, dar nu de partea haitelor de hoţi ce-au prăduit această ţară; n-au intrat în „tagma jefuitorilor” şi „greşeala” asta i-a costat: oameni care n-au creat nimic în viaţa lor, autointitulaţi sau numiţi de găştile politice ale vremilor „critici” le-au minimizat talentele, geniul, creaţiile; nu le-au putut însă anula, timpul şi conştiinţa neamului le-au dovedit şi le vor dovedi perenitatea. Şi dacă asemenea „critici literari” şi-au permis să spună că aceste genii „nu au fost poeţi, ci versificatori” şi că ei „nu sunt mari pentru cultură, ci numai pentru populaţie”, înseamnă că sunt atât de limitaţi încât nu pot înţelege că nu minoritatea lor hotărăşte valoarea, ci tocmai poporul! Sau, poate îi doare faptul că ei nu vor fi niciodată „mari” pentru cultura acestui popor?
Eminescu a luptat pentru a ridica România pe cerul lumii, Păunescu pentru a opri căderea ei dincolo de orizont! Nu a reuşit niciunul: stele mărunte grupate în „roiuri” (căci altfel n-ar fi putut acoperi, cu slabele lor licăriri, luceferii!) i-au învins! Vremelnic însă, căci „roiurile” de conjunctură nu rezistă, în timp ce Luceferii vor lumina întotdeauna conştiinţa neamului!
Cât neamul va mai supravieţui! (?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu