Mâine avem iar circul alegerilor. Apogeu al circului din campania electorală, care ne-a făcut să simţim foarte pregnant că ultimele două decenii au trecut cam degeaba. Nu au fost discuţii pe teme serioase, nu au fost prezentate strategii adecvate pentru situaţia economico-financiară dezastruoasă a ţării (situaţie despre care se va vorbi mai clar abia după alegeri). Au fost atacuri la persoană şi certuri de tarabă.
Ca opţiuni, teoretice, vom avea peste 10! Opţiuni realiste, doar 3, niciuna convingătoare. Vom vota poate, iar, contra. Din curiozitate mai mult decât din speranţă, mi-ar plăcea să iasă Antonescu (foarte improbabil, dealtfel). Vom vedea astfel dacă politica românească va adăuga la lunga listă de idealuri terfelite şi aruncate în derizoriu, bunul simţ proclamat în lozincile electorale.
În rest, să votaţi cum trebuie! (dacă vă daţi seama cum trebuie, eu încă nu m-am prins)
De curând, iresponsabilul şi incapabilul guvern Boc şi-a... asumat răspunderea pentru nişte legi care ar fi trebuit să fie importante. Legea Educaţiei şi legea salarizării unice ar fi trebuit să fie legi scrise temeinic, cu responsabilitate, cu consultarea tuturor părţilor implicate, ele urmând a se aplica şi a avea efecte pe termen lung. În schimb, au fost scrise „pe genunchi”, sub presiunea unui termen de finalizare absurd fixat de ştim noi cine. S-au făcut în ultimele zile o grămadă de ilegalităţi, cum ar fi modificarea structurii examenelor din învăţământ după data de 1 septembrie, sau „îmbunătăţirile” aduse legilor de Boc&co după ce ele fuseseră depuse la Parlament pentru asumarea răspunderii.
Apoi, când în mod previzibil a picat moţiunea de cenzură, big chief a venit cu o propunere bombă: micşorarea Parlamentului, vorba lui Năstase – după chipul şi asemănarea prim-ministrului. Oamenii săraci cu duhul au sărit de bucurie pentru anunţata măsură populistă, cei mai cu capul pe umeri şi-au dat însă seama că e doar încă o spoială pentru a mai atrage câteva voturi la alegeri. Discursul „politic” se transformă pe zi ce trece în bălăcăreală de prost-gust, fiecare vrea să se ridice un pic mai sus în mocirlă pe cadavrele opozanţilor, pentru a mai câştiga nişte... alegeri...
Miliardarul Gigi Becali a fost arestat, în lumina reflectoarelor, pentru 29 de zile, devenind subiectul predilect al mass-media în ultimele zile. Asta în timp ce Guvernul a mai trecut, fără mare tam-tam, o rectificare bugetară cu reduceri ale cheltuielilor de 7 miliarde lei! Coincidenţă? Sau praf în ochi?
Posibil, având în vedere că Becali nu a fost arestat pentru foarte dubioasele sale afaceri imobiliare din care a făcut miliardele, ci pentru faptul de a-i fi reţinut la o bere, pentru 3 ore într-un bar, pe hoţii care-i furaseră o maşină. Firea impulsivă a lui Becali l-a făcut să-şi facă dreptate singur (deşi reţeaua de hoţi era cunoscută şi ar fi putut fi prinsă la fel de rapid de poliţie), dând astfel prilej cine ştie cărui rival să „tragă sforile” pentru această arestare pentru un motiv care să nu ridice bănuieli. Pentru că odată ce ar fi arestat un miliardar român pentru modul cum şi-a făcut averea, ar urma automat majoritatea celorlalţi, pe când urmăriri cu maşini prin oraş nu fac mulţi în afara lui Becali.
Pe de-o parte, Becali beneficiază astfel de publicitate gratuită în vederea europarlamentarelor. Mulţi din ţară îi plâng de milă cu lacrimi de crocodil, pentru că spre deosebire de alţi miliardari el este unul care a mai şi dat, nu numai a luat... Pe de altă parte, nu poate fi reţinut timp îndelungat pentru că pricina este derizorie. Va fi deci în libertate la timp pentru alegeri.
La ce bun tot circul? „Cineva” i-a demonstrat lui Becali că poate fi băgat la zdup cu toate miliardele lui dacă va călca pe bătături pe cine nu trebuie. Avantajele personale pentru Becali le-am enunţat mai sus, şi fac ca acesta să nu poată fi prea supărat pe „festa” care i-a fost jucată. „Prostimea” a mai avut parte de ceva circ, atenţia fiindu-i atrasă de la criză şi mânăriile la nivel guvernamental cu rectificarea bugetului.
Morala? Baştanii României de azi îşi „joacă feste” unul altuia cu ajutorul puterilor statului – politicieni, poliţie, justiţie – ceea ce este un fapt deosebit de grav pentru că dezvăluie cât de aservite şi puţin independente sunt acestea.
Bâlbâielile şi tocmelile care au caracterizat viaţa politică românească după alegeri au depăşit şi cele mai pesimiste aşteptări. Stolojan a renunţat încă o dată la funcţia de prim-ministru, probabil neacceptând condiţia de a fi doar o marionetă a preşedintelui. Boc se potriveşte însă perfect acestui rol, aşa că a fost numit. Negocierile "dure" între PD-L şi PSD au dus, practic, la refacerea FSN-ului, care va conduce ţara în următorii ani (dacă nu cumva PSD+PNL = iubire mai devreme).
Primele măsuri ale noului guvern au fost doar nişte patetice măsuri de faţadă: concedierea fără o justificare serioasă a unor directori de prin Ministerul Transporturilor (nu că n-ar exista motive serioase, cum ar fi corupţia şi deturnarea de fonduri, dar rotaţia cadrelor trebuia făcută fără vâlva unor procese) şi plafonarea unor salarii de directori la nişte sume arbitrare (fără efecte importante pentru buget, ar fi fost mult mai utilă luarea de măsuri pentru limitarea furturilor din banii publici).
La obişnuita lozincă a "moştenirii grele" se adaugă acum şi mai moderna "criză economică mondială" pentru a justifica alte hotărâri de guvern "urgente", având ca unic scop îmbogăţirea rapidă a noilor guvernanţi.
Poate că exagerez cu pesimismul, dar istoria pare că se repetă pe aceste meleaguri la fiecare rundă de alegeri, aceeaşi nesfârşită rotaţie a cadrelor...
