Au existat multe societăţi omeneşti înaintea celei prezente, în diferite părţi ale lumii. Din punct de vedere statistic, majoritatea s-au autodistrus, prin diferite „procedee” care se pot reduce la inconştienţa membrilor lor şi incapacitatea de a accepta lucrurile evidente. Există însă şi poveşti de succes, vechi civilizaţii care au trecut prin momente dificile şi au supravieţuit, având curajul să facă schimbări majore fără beneficii imediate.
Una din problemele suplimentare pe care le întâmpină acum civilizaţia noastră, şi care le amplifică pe celelalte, este dimensiunea. Am depăşit ca extindere şi număr de indivizi cu mult toate civilizaţiile dinaintea noastră, ceea ce duce la o inerţie enormă a sistemului în ansamblu. Pe de altă parte, avem contraexemple de sisteme mici (de exemplu civilizaţia disparută din Insula Paştelui) care au avut totuşi inerţie prea mare şi n-au supravieţuit.
A doua problemă suplimentară majoră este că am ajuns în postura de a influenţa ecosistemul la scară planetară. Şi asta într-un stadiu în care nu avem o strategie pe termen lung, programele eşuează deplorabil în termene de ordinul perioadei dintre campaniile electorale în fiecare stat, ca să nu mai vorbim de strategii la scară planetară. Am deschis astfel cutia Pandorei, dar prin spargerea capacului – habar n-avem cum s-o mai închidem la loc...
Prin urmare, civilizaţia noastră se află într-unul din acele puncte de răscruce, după care nu mai există cale de întoarcere. Putem merge spre decădere şi dispariţie sau continua dezvoltarea, pe noi baze, sostenibile. Probabilităţile sunt împotriva noastră, dar faptul că ştim asta şi am învăţat din istorie ar putea schimba balanţa şanselor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu